sursa pozei: aici
Nu înţeleg de ce oamenii simt nevoia să “măsoare” timpul! Aş prefera să trăim în atemporal. Viaţa este, oricum, prea scurtă, de ce vrem să o contabilizam în ani, luni, ore, minute, secunde, etc.?! Permanent, suntem într-o cursă contratimp; ne temem să nu întârziem la şcoală, la serviciu, la întâlnirea cu iubitul/iubita, etc. Aţi observat că ne place şi ne displace, în egală măsură, expresia “timpul a expirat”? Atunci când suntem angrenaţi într-o activitate plăcută şi aceasta se încheie, ne întristăm; parcă am vrea ca timpul să mai aibă puţintică răbdare. Pe de altă parte, când ne displace teribil ceva, ne agităm, privim des ceasul, numărăm minutele, secundele, până când… suntem salvaţi, timpul s-a scurs, ufff, am scăpat! Timpul, aceasta entitate invizibilă, blestemată şi adorată din vremuri imemoriale!
Nu îmi propun să filosofez asupra timpului, nu mă pricep şi nu vreau să devin plicticos. Mă interesează Continuă să citești Ceasuri
