Sub zodia lui “studiile arata ca…”

Motto: In marele joc al vietii nu e important doar sa ai carti bune, ci si sa stii sa joci cu carti proaste. (HT Leslie)

Prima data când am citit aceasta sintagma intr-o carte, acum câtiva ani, am ridicat din sprânceana stânga. Am intors cartea pe toate partile, cu susu-n jos si jos-un sus, si nu am reusit sa gasesc nicio referinta. Apoi am intâlnit-o pe un blog si am ridicat din sprânceana dreapta. Dupa care m-am obisnuit. Excluzând cazurile de rea vointa, probabil ca din comoditate, din cauza faptului ca precizarile riguroase s-ar putea sa incarce textul sau pentru ca autorul are o incredere orbeasca in ‘surse’, “studiile / cercetarile arata ca…” se utilizeaza in calitate de adevar absolut, ceva gen “end of discussion” sau “pe aici nu se mai trece bre”. In calitatea mea de chimist ratat stiu foarte bine ce inseamna experimentele si câte din ele reusesc sa demonstreze ceea ce banuiesti tu ca ar demonstra.

Poate ca ar trebui niste precizari.

In primul rând, ‘cercetarile’ costa. Si costa al dracului de mult. Va zic asta in calitatea mea de slujbas la o firma care chiar cu asta se ocupa. Cu “cercetarile care arata ca…”. Operatorii, telefoanele, consultantii, apa (ca operatorii astia beau la apa ceva de speriat domnule), eventualele cheltuieli de teren, cheltuieli indirecte, taxele etc etc etc….Prin urmare cercetarile le fac Continuă să citești Sub zodia lui “studiile arata ca…”

Share

Germenii – un alt sfat in alta traista.

 

Titlu: Germenii, mâncarea miraculoasa

Editura: Benefica, 2009

Autor: Steve Meyerowitz

Motto: „Importanta nu e mâncarea din viata ta, ci viata din mâncarea ta”

Era o nuvela a lui Baiesu cam asa: intr-un sat exista un batrân intelept, la care satenii se duceau sa-i ceara sfatul ori de câte ori aveau o problema. La un moment dat vine la el un satean caruia incepusera sa-i moara gainile. Inteleptul ii tot da sfaturi, dar gainile mor in continuare, pâna când nu mai ramâne niciuna. Catranit, sateanul se duce la intelept si ii spune: „Mi-au murit toate gainile. Acum, ce sfat imi dai?”. La care inteleptul ii raspunde: „Dragul meu, eu sfaturi as mai avea, dar nu mai ai tu gaini”.

Cam asa si cu germenii. De 20 de ani se scriu articole intr-o multime de reviste, de când cu utilizarea intensiva a internetului apar si pe aici sute de mii de postari si mereu avem de-a face cu tot felul de descrieri (in general copiate intr-un sir care tinde catre infinit) ale calitatilor extraordinare ale diferitelor alimente. Cu retete si sfaturi. Cu diete minune. Desi, daca ma uit eu bine la cum a evoluat natiunea româna in acesti 20 de ani, la cât de burtoasa, cefoasa si strâmba a devenit (la modul general, bineinteles ca exista si exceptii), la invadarea naturii (si nu numai) cu sute de mii de gratare in fiecare week-end din aprilie si pâna-n octombrie, la meniurile majoritatii restaurantelor, as zice ca utilitatea lor tinde in mod apasat catre zero. Continuă să citești Germenii – un alt sfat in alta traista.

Share

Nu bea rece cand e cald afara!

 

… sau cel putin asa ne recomanda medicii. Ce poate fi mai indicat decat o bautura rece ca gheata intr-o zi torida de vara?  Una la temperatura camerei! Desi afara numai canicula nu a fost(din punctul meu de vedere vara asta, prin nenumaratele averse ce se abat zilnic asupra orasului nostru oropsit si obosit, e vorba de Bucuresti, evident,  este putin atipica, dar sper sa ramana asa, cu putina imaginatie ne putem inchipui ca Oceanul Altantic i-a luat locul Marii Negre, iar clima temperat-oceanica celei temperat continentale), de vreo cateva zile stau si rascolesc frigiderul in cautare de bauturi super reci sau cuburi de gheata pe care sa le asortez  apei minerale din dotare, bautura indispensabila a familiei. Familie impropriu spus, dar asta e o alta poveste. Iar consecintele asupra starii mele de sanatate nu au intarziat sa apara. Au lovit fulgerator, pentru ca au si gasit punctul sensibil. Adica gatul meu. De ieri dimineata m-am trezit cu o durere vaga, insesizabila,  pe care la inceput am ignorat-o total, sperand ca asa va disparea ca prin farmec sau ca e doar rodul unor halucinatii rebele si enervante. Numai ca durerea a persistat si mai mult decat atat, s-a acutizat, transformandu-se intr-una nemiloasa, neinduratoare, crancena. Si cu toate astea, azi in drum spre casa, gandul la o inghetata delicioasa nu-mi dadea pace, ca sa nu mai spun de sticla de apa rece la care visam in timp ce ma plimbam pe B-dul Unirii. Apropos de acest loc din capitala unde se petrec lucruri bizare sa le spunem asa, azi un nene  ce parea extrem de serios, imbracat la costum, cu diplomat, trecea pe langa sediile unor banci in timp ce canta in gura mare celebra melodie a lui Elvis:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yygs_RgNc8c&feature=related]

Cam dubioasa manifestarea, nu era foarte cald la acel ceas din zi… Putin mai incolo, un alt tip incerca sa atraga atentia asupra lui cu orice pret. Si a reusit, tot bulevardul fiind cu ochii dupa el si manevrele sale. Cum? Uite asa:

 

Mi-am achizitionat niste pastilute (humex) contra durerii de la farmacia de bloc si am intrat nerabdatoare pe net pentru a gasi si alte remedii impotriva cumplitei boli  :D ce nu-mi da pace. Si astfel am aflat ca inflamarea gatului se numeste angina si se datoreaza consumului de alimente sau bauturi reci, dar si a produselor lactate. Iar sfaturile vizau consumul de ceaiuri, in special de salvie, lemn dulce sau mugur de pin.  Nu am asa ceva in casa, nici nu am auzit de ele(poate de cel de mugur de pin).  Oricum nu-mi plac ceaiurile. De niciun fel.  Acestea trebuie baute caldute, numai cu miere. Nu am nici miere.  De asemenea, se mai precizeaza ca putem face gargara cu ceai de salvie foarte concentrat, in care punem putin bicarbonat de sodiu. Nici prin cap nu-mi trece. :P Un alt remediu: granulele de argila sau compresele (in jurul gatului) cu ulei de eucalipt. Pe astea de unde le iau? :( Alte sugestii gasite : crux sirop(indeparteaza durerile de gat, raguseala, tusea), capsule “raceala si  gripa” Fares, lemn dulce-tablete si tot felul de intaritoare si vitamine care-ti promit marea cu sarea. In speranta unei vindecari miraculoase extrem de rapide , va las in compania unui  gin tonic cu gheata :mrgreen: , va doresc multa sanatate si un week-end de vis! :)

 

Share

Noua greseli frecvente in bucatarie

Am descoperit cateva lucruri interesante despre gatitul necorespunzator al unor alimente, care pot fi  astfel extrem de daunatoare organismului.

1 Atentie la peste: poate fi extrem de sanatos, dar la fel de periculos in functie de cum il gatesti!

Cea mai bogata sursa de acizi grasi omega 3, in traducere generala – o “injectie” generoasa de sanatate , vitalitate, energie, tonus, etc – se regaseste intr-unul dintre cele mai sanatoase alimente de pe planeta: pestele. Unul dintre beneficiile lui este faptul ca iti asigura o inima puternica si sanatoasa. Insa acest beneficiu nu numai ca este diminuat, ci chiar sters si “agravat”, daca pestele este prajit in ulei.

Pestele pe gratar sau fiert isi pastreaza toate calitatile (chiar si adaugandu-i-se condimente), insa cel prajit pune in pericol sanatatea inimii. Atentie si la batoanele de peste intens vehiculate prin supermarketuri: nu va lasati prada “tentativei de peste” pe care o presupun, care nu au deloc aceleasi beneficii, dimpotriva, alti aditivi si grasimi in plus.

2. Fara tacamuri si vase de aluminiu in bucatarie!

Chiar daca iti plac, daca crezi ca sunt la moda, daca iti sunt mai la-ndemana, daca sunt mai ieftine, renunta la ele! Sunt extrem de nocive si asocierea lor cu mancarea, iar apoi introducerea in cavitatea bucala creste riscul de Alzheimer, spun cercetatorii americani. Acestia considera ca odata cu introducerea tacamurilor in gura sau in contact cu mancarea, o mica parte din aluminiu se lasa si in mancarea sau ramane in cavitatea bucala si este ingerat.

3. Ceapa – un gust care poate fi gustos si totodata sanatos!

Stiati ca ceapa rosie sau “de apa”, cum i se mai spune, este mult mai sanatoasa decat cea alba si cu mai multe proprietati curative? Iata cum nu trebuie sa gatesti ceapa si cum da:

– nu o fierbe la nesfarsit (isi pierde toate calitatile) asa cum facem noi romanii in cazul ciorbelor si supelor – de fapt si de drept, ceapa se toaca si se pune spre sfarsitul ciorbei, atunci cand trebuie sa mai fiarba inca 5 minute maxim.
– nu-i asa ca si tu stii metoda prin care sa faci ceapa sa nu mai usture ochii? Exact: aceea in care o lasi intr-un bol cu apa ceva timp! Trebuie sa stii ca o folosesti cam degeaba atunci; devine un aliment inutil, fara aport de nutrienti si vitamine: isi pierde calitatile cu care este inzestratata de la natura.
– orice fel de a gati ceapa ii diminueaza acesteia din calitatile nutritive – de aceea, daca stii ca nu suferi de probleme digestive, atunci nu ezita sa o mananci cruda, proaspata; un val de beneficii se  va revarsa asupra ta
– daca gatesti o mancare cu ceapa, atunci nu o depozita intr-un vas de fier, ci de sticla sau plastic (desi sticla este mult mai recomandata); aceasta isi pierde incet toate proprietatile in oala din metal
– nu praji ceapa – nu faci decat sa ii adaugi grasimi saturate care prin prajeala nu fac altceva decat sa provoace arsuri gastrice.

4. Spalatul – inerent pentru absolut orice lucru din bucatarie!

Din pacate, multa lume uita de acest “cult” igienic care te salveaza de bacterii nedorite in organism, dar si de virusuri periculoase care se iau prin simpla atingere a alimentelor si apoi prin ingerarea lor.

In primul rand este vorba de ustensilele pe care le folosesti, de masa pe care tai, de oala in care gatesti – asigura-te ca sunt perfect spalate, dar mai mult decat atat, atentie la alimentele pe care le folosesti, care trebuie spalate foarte bine, mai ales carnea, ouale, si nu in ultimul rand conservele. Intotdeauna spala bine conserva inainte de a o deschide, pentru ca nu stii pe unde a stat (a si fost un caz in trecut in care o femeie a murit dupa ce a mancat o conserva pe suprafata careia s-au gasit excremente de sobolani – din depozit – care s-au dovedit a fi otravitoare).

5. Gratarul – recomandat, dar nu in orice fel de conditii!

Este de preferat sa consumam, in afara cruditatilor care sunt primordiale in alegerea noastra, alimentele la gratar: este un tip de gatit sanatos, care pastreaza atat aromele (uneori le intensifica), dar mai ales toate proprietatile nutritive. Insa cel mai bun ramane de departe gratarul in aer liber, cu lemne sau carbuni. Gratarele de bucatarie, cele care presupun intrarea in contact direct al alimentelor cu suprafata care sta pe aragaz (supusa incalzirii cu gaz) sunt nocive pentru sanatatate, aceasta asociere aflandu-se intr-o relatie stransa de cauzalitate cu tumorile canceroase (pe termen lung). Nu puneti alimentele direct pe grilajul de foc, ci mai la inaltime.

6. Mai putin gatit, mai multa putere pentru sistemul imunitar!

Nicio forma de gatit, oricat ar fi ea de sanatoasa, nu se compara cu alimentatia proaspata, naturala 100%. Dar, pentru a ne pastra in limitele realiste ale unei discutii, pentru ca nu cred ca sunt foarte multe persoane care sa nu manance si gatit, recomandarea medicilor este sa consumam o cantitate egala sau mai mare de alimente crude decat gatite intr-o singura zi. Prin prepararea termica a alimentelor atat proteinele, cat si vitaminele sau enzimele sunt distruse.

Cea mai des intalnita boala provocata de utilizarea unor alimente procesate termic este leucocitoza, care slabeste considerabil sistemul imunitar, insa efectele se resimt si la nivelul: inimii, ficatulului, splinei, pancreasului, rinichilor etc.

7. Folositi zeama conservelor de legume si fructe – acolo rezida toate vitaminele.

Nu mi-a iesit din minte recomandarea nutritionistei Mihaela Bilic, care la o conferinta de presa a spus ca in general gresim atunci cand folosim conservele, mai ales cele de legume, pentru ca aruncam zeama din ele, pe principiul ca nu este sanatoasa. Dimpotriva, spune medicul, acolo stau toate vitaminele si nutrientii esentiali din respectivele alimente, asa ca trebuie consumate “la pachet”.

8. Nu gatiti carnea in exces!

Cercetari recente, relatate de BBC, au demonstrat ca gatitul carnii in exces dauneaza organismului, dubland riscul de cancer de la nivelul vezicii urinare. Riscul creste in cazul folosirii de carne rosie, insa si puiul sau pestele au aceleasi efecte daca sunt gatite in exces. Nici chiar la gratar nu trebuie sa exageram cu frigerea ei, pentru ca pe langa riscul de cancer la nivelul vezicii, cercetatorii au asociat  carnea fripta la gratar si cu un risc crescut de cancer pancretic.

9. Uimitor, dar legumele congelate contin mai multe calitati nutritive decat cele proaspete!

Foarte greu de crezut, chiar socant as spune, insa cercetatorii britanici au evidentiat un numar considerabil mai mare de substante nutritive in cazul legumelor congelate, decat in cazul celor din piata. Noi spunem ca sunt proaspete, insa nu se stie de cand stau pe tarabele taranilor sau in supermarketuri, ele pierzandu-si calitatile cu fiecare zi trecuta de la cules. Asadar, poti avea in sacosa legume “proaspete” de doua saptamani.

In schimb, culegerea legumelor si conservarea lor la frig, respectiv la congelator in pungi de plastic pastreaza totodata si vitaminele si nutrientii esentiali, relateaza DailyMail.

sursa aici

Share

Who’s the King?

 

Cinci mituri despre fructe

1. Cu cat sunt mai acre, citricele au mai multa vitamina C.
Fals-Gustul acru este dat de acidul citric care nu are nicio legatura cu vitamina C.
2. Sucul de lamaie poate provoca probleme stomacale.
Fals-Acidul citric stimuleaza fluxul de acid gastric in stomac si totodata activeaza muschii stomacului.
3. Sucul de fructe contribuie la deteriorarea dintilor.
Adevarat-Zaharurile din fructele in stare natural anu dauneaza dintilor. Dar prin extragerea sucului din fructe, se elibereaza zaharuri care pot dauna dintilor, mai ales daca se consuma frecvent. Este recomandat ca sucul de fructe sa fie consumat in timpul mesei.
4. Fructele nu ingrasa.
Fals-Unele fructe precum bananele, avocado, pepenele galben, si in general fructele care sunt foarte dulci si satioase, au un continut mai mare de calorii chiar si decat o friptura de piept de pui la gratar.
5. Grepfruitul si ananasul ard caloriile.
Fals-Doar ca aceste fructe contin o serie de enzime care ajuta la o mai buna digestie.

Regele Fructelor?


Originar din Asia,  cultivat in zilele noastre in  China, Japonia, Taiwan,Tailanda, India, Bangladesh, Indonezia, Filipine, Tahiti, California, Florida, Israel etc, pomelo, cel mai mare fruct citric (citrus maxima sau citrus grandis) avand o lungime de pana la 20 cm si o greutate cuprinsa între 1 si 8 kg  este un  fruct minunat, un fel de doctorul casei, care, din fericire, se gaseste si in supermarketurile de pe la noi. Coaja are o culoare galben verzuie si o grosime de 1,5cm, iar pulpa în interior seamana cu cea a grapefruitului alb cu deosebirea ca este mai putin zemoasa, dar mult mai aromata.

Când iti cumperi un pomelo ai grija sa aiba coaja neteda si stralucitoare si sa fie greu când il ridici.  Chinezii credeau ca acest fruct ii apara de rele si aveau dreptate, pentru ca prin continutul sau de vitamine ajuta la prevenirea unor imbolnaviri, dar poate fi folosit si ca remediu in tratarea diverselor afectiuni de care suferim.

Se recomanda consumul sau atat in stare naturala dar si sub forma de suc (cu conditia ca acest suc sa fie baut imediat dupa obtinere).

Pomelo este foarte bogat în vitamina C (o jumatate de fruct contine 2/3 din necesarul zilnic), vitamina P, B3, B5, biotina, acid folic, provitamina A, calciu, magneziu, potasiu si alte minerale.

Se recomanda consumul sau zilnic, fie ca desert, fie ca mic dejun. Si iata ce beneficii îti poate aduce:
– stimuleaza sistemul imunitar;
– efect antioxidant, elimina radicalii liberi;
– stimuleaza secretiile digestive;
– ajuta la eliminarea toxinelor din organism;
contribuie la reducerea colesterolului;
– favorizeaza absorbtia fierului în intestin;

Top 5 fructe preferate:

1. Strugurii

Vita-de-vie trecea, in regiunile din jurul vechiului Israel, drept un arbore sacru fiind, alaturi de maslin, unul dintre arborii mesianici.

100 de grame de struguri proaspeti contin 73 de calorii. Sunt bogati in vitamine: B1, B2, A, C, PP si K; Purifica sangele;
Contin antioxidanti si contribuie la cresterea imunitatii;
Zaharul din struguri este usor digerat si asimilat;
Strugurii stimuleaza digestia, avind si o actiune tonifianta;
Continutul ridicat de saruri de potasiu al strugurilor face ca acestia sa aiba o actiune diuretica contribuind la buna functionare a rinichilor;
Datorita continutului ridicat de apa maresc cantitatea de fluide din organism si ajuta la eliminarea toxinelor, curatarea colonului, detoxifierea ficatului;
Ajuta la relaxarea sistemului nervos, tonifica inima si regleaza tensiunea arteriala.

 

 

2. Nectarinele

Nectarinele, fructe care sunt asociate de obicei cu piersicile, sunt intr-adevar similare, diferenta dand-o lipsa de “puf” de pe coaja lor. Precum piersicile, si nectarinele vin tot din China si au fost cultivate de acum 2.000 de ani in Persia, Grecia si Roma. Spre sfarsitul secolului XVI, au inceput sa fie cultivate in Marea Britanie si au fost aduse in America de catre spanioli.

Sunt fructe sunt sarace in calorii(44 kcal) si nu au deloc sodiu sau colesterol. De asemenea, sunt bogate in vitamina C, A, potasiu si fibre. In schimb, partea mai proasta e ca majoritatea caloriilor furnizate de nectarine provin din zaharuri.

 

3. Merele(numai cele ionatane)

Plasat sub protectia Pomonei, zeita abundentei, marul era des cultivat in livezile din antichitate. Marul a avut de-a lungul istoriei mai multe sensuri, fiind considerat un mijloc al cunoasterii, Arbore al vietii sau al Stiintei binelui sau raului: marul Discordiei, atribuit lui Paris, merele de aur din Gradina Hesperidelor, marul mancat de Adam si Eva etc. In afara de aceasta, marul ca fruct a fost considerat un aliment-medicament, devenind un punct de referinta in alimentatia dietetica. Este tonic, racoritor, antiseptic intestinal, depurativ sanguin si este indicat in astenii, surmenaj, reumatism, artritism, stari febrile, insomnii, nervozitate, cefalee. Valoarea energetică a merelor este de 46-84 kcal la 100 g (în medie 60 kcal) în funcţie soi si alti factori. Merele contin vitaminele A, B1, B2, C si in plus substante nutritive ca magneziu, fosfor, fier si potasiu. Din acest punct de vedere, marul pare un depozit de substante hranitoare.
Cand sunt mancate ca o gustare, merele suprima foamea pentru mai mult timp decat alimentele din categoria “junk food”. Merele sunt o buna alegere in orice dieta. Tot substantele nutritive antioxidante din mere incetinesc dezvoltarea cancerului de colon si ficat in celule. Merele ajuta la intarirea oaselor.

 

4. Bananele

Au fost mentionate pentru proprietatile sale pentru prima data in texte budiste ce dateaza din secolul VII i.H., India fiind cea care a folosit cel mai mult bananele pentru sanatate. Bananele contin mai putina apa decat celelalte fructe, insa mai multe componente nutritive: sunt bogate in zaharuri, in vitamine precum acid folic, vitamina C, A, E, B6, minerale precum potasiu, sodiu, fier, calciu, magneziu, cobalt, fosfor, zinc, crom, dar si fibre, proteine si unele substante active.

Beneficii:

protejeaza impotriva cancerelor prin compusii fenolici pe care ii contin;

– banana este un fruct tonic, remineralizant, energizant, fiind indicat astenicilor si celor cu un tonus muscular si psihic scazut;

– este recomandata copiilor care depun efort fizic si intelectual, dar si celor aflati in perioada de crestere;

– banana este buna si pentru persoanele mai in varsta pe care le protejeaza de decalcificare

– este indicata in diata zilnica a femeilor pentru ca le protejeaza de osteoporoza (nu uitati ca pentru preventia osteoporozei trebuie sa mancati alimente bogate in calciu inca din tinerete);

– Banana este utila pentru disfunctiile tractului digestiv (dizenterie, diaree, bolborisme, dureri de burta, colici, constipatie – regleaza tranzitul etc);

– Este recomandata in dieta celor care sufera de artrita si guta;

– Este eficienta in dieta anemicilor;

– Se recomanda in cazul alergiilor alimentare la introducerea proteinelor in alimentatie, fiind utila si in astm;

– Are activitati benefice asupra sistemului urinar.

Banana este un fruct cu o valoare nutritiva ridicata. Este o buna sursa de calorii fiind bogata in elemente solide. O banana mare poate oferi mai mult de  100 calorii. Contine o cantitate mare de zahar asimilabil, ceea ce o face o sursa buna de energie.  Este foarte utilizata in cosmetica, avand calitati hidratante deosebite. Se pot face masti faciale cu banane zdrobite, ulei de masline, cateva picaturi de lamaie si masca este gata, aplicandu-se seara. Se tine o jumatate de ora pe ten dupa care se clateste.

 

 

5. Ciresele

Ciresele au proprietati remineralizante si tonifiante, fiind sursa buna de vitamine (B1, B2, B3, B6, B9, C, E) si minerale (calciu, potasiu, fosfor). Potrivit specialistilor, aceste fructe nu trebuie să lipseasca din dieta persoanelor care mananca alimente procesate, carnuri. Ciresele reduc hiperaciditatea provocată de abuzul de alimente procesate, de carne, mezeluri. De asemenea, ciresele si coditele de cirese sunt unele dintre cele mai bune diuretice naturale. Acestea actioneaza în mod natural si nu agreseaza organismul, asa cum fac diureticele medicamentoase.

Un studiu efectuat la Universitatea Michigan (SUA) a aratat că aceste fructe scad nivelul colesterolului si, in acelasi timp, mentin in limite normale nivelul glicemiei. Principalele atuuri ale cireselor sunt insa substantele cu proprietati anticancerigene: antocianidinele, acidul clorogenic, acidul cumaric. Ciresele sunt o alegere foarte buna in curele de slabire. Acestea contin doar 38 de calorii/100 g. O cura cu cirese stimulează detoxifierea naturala a organismului si ne ajuta să scapam de kilograme. Detoxifierea este stimulata de continutul ridicat de apa din cireşe: 85%. In curele de slabire, ciresele sunt recomandate si datorita fibrelor alimentare – 1,3 g/100 g –, care impiedica asimilarea grasimilor. Datorită fibrelor, ciresele dau senzatia de satietate rapid. Nutritionistii recomanda, de asemenea, ciresele persoanelor care au probleme cu rinichii. Tot ciresele combat actiunea substantelor nocive care ajung în organism din cauza fumatului.

 

 

Care sunt fructele voastre preferate?

Share