Povestea sau emotia?

1. Numiți cinci titluri de cărți capodopere din literatura romana sau universală.

Bun. Aici e ca si in cazul filmelor sau muzicii, gusturile nu se discuta. Mai ales ca eu sunt inginer si n-am nicio tragere de inima pentru literatura considerata ‘clasica’. In plus, gusturile mele sunt intr-o vesnica miscare si transformare, prin urmare se poate intâmpla ca peste o saptamâna sa am un alt top.
Nu neaparat in aceasta ordine, dar topul meu arata cam asa:
Oamenii cartii – Geraldine Brooks
Adio, arme – Ernest Hemingway
La rasarit de Eden – John Steinbeck
Doctorul – Noah Gordon
Viata ca o corida – Octavian Paler (cartea asta nu prea are dialog, se pune la capitolul ‘literatura’?)

2. Dintre o carte scrisă de un autor român și una scrisă de un autor străin pe care o alegeți? Presupunerea este că dacă o citiți pe una nu mai puteți s-o citiți și pe cealaltă.

Eu sunt inginer (am mai spus-o?) si, desi sunt obisnuit cu tot felul de intrebari, marturisesc sincer ca imi scapa substratul acesteia. Probabil ca pe cea a autorului strain.

3. Ce apreciați la o carte: povestea sau emoția?

Pai depinde de scopul pe care-l am atunci când citesc cartea. Pur teoretic, ar fi de apreciat Continuă să citești Povestea sau emotia?

Share

“The last king of Scotland” sau toti ti se par normali pâna nu mai ai ce sa le faci

Titlu: Ultimul rege al Scotiei                                         “The last king of Scotland”, 2006

Autor: Giles Foden                                                      Regia:  Kevin Macdonald

Editura Allfa, 2008                                                     Coproductie SUA/UK;realizat chiar in Uganda

Asa cum am citit intr-un articol de-al lui M11, fraza “am vazut filmul, ce rost mai are sa citesc si cartea” reprezinta o atitudine paguboasa. Prin urmare am citit cartea, dar am vazut si filmul. Cel putin in acest caz, cartea pare mult mai buna, ofera mai multe informatii necesare pentru incadrarea si intelegerea actiunii si ne scuteste de vizionarea unor scene horror. Ca sa nu mai spun ca filmul e asemanator cu romanul doar la modul foarte general.

Pe fondul unor fapte reale (povestirea e plasata in anii ’70, in Uganda,  printre framântarile tribale si in conditiile interventiei diferitilor jucatori externi care voiau sa traga tara ba spre “lagarul socialist” pigmentat cu ceva revolutionarism arab, ba spre “lumea libera”), scriitorul reuseste sa construiasca o foarte interesanta intriga, care cuprinde de toate: iubire, ura, despartiri, jocuri politice facute de incompetenti ai serviciilor secrete britanice, aventuri si palpitatii “fara numar fara numar”, razboi, ceva crime realizate cu sadism profesionist, lovituri de stat si chiar  o operatiune a seviciilor secrete israeliene.  Peste toate insa e extraordinar de bine zugravita personalitatea acestui dictator sângeros care a fost Idi Amin Dada. Pentru rolul macabru jucat cu o perfectiune ingrijoratoare, actorul  Forest Whitaker a primit Oscarul in 2007.

Venit la putere printr-o obisnuita lovitura de stat conform  vremurilor si continentului, Idi pare initial un baiat de baiat. Se bate pe burta cu mai toata lumea, face bai de multime, rânjeste demagog si se da bine pe lânga reprezentantii Occidentului . Poporul e ultraincântat si topaie in ritmuri specific africane. Continuă să citești “The last king of Scotland” sau toti ti se par normali pâna nu mai ai ce sa le faci

Share