J’accuse

În utlimele zile, mass – media freamătă, disecând cu obstinaţie decizia guvernului de a recalcula pensiile speciale, precum şi protestele pensionarilor militari în rezervă sau în retragere. Fiind, oarecum, familiarizat cu domeniul, am început să urmăresc mai atent evenimentele. Cu riscul de a-mi atrage oprobiul dumneavoastră, cei care faceţi parte din tagma militarilor sau aveţi cunoştinţe ale căror pensii speciale au fost recalculate, îmi permit să public câteva aprecieri personale.

Am observat că pensionarii militari şi-au coordonat acţiunile la nivel naţional, iar acestea au coincis cu festivităţile dedicate unirii Principatelor. Un prim fapt condamnabil, ruşinos şi nedemn, a fost huiduirea imnului naţional de către respectivii militari. Nu se cade, domnilor, ca cetăţeni care aţi jurat să apăraţi şi să respectaţi însemnele oficiale ale ţării, să vă pretaţi la un astfel de comportament. Înţeleg, vă nemulţumeşte profund Continuă să citești J’accuse

Share

O zi din viata Presedintelui

Pamflet. Personajele si intâmplarile sunt imaginare.

Ora 8.00. Trezirea, cu chiu cu vai. Uai mânca-ti-as….ce durere de cap…si de stomac…o fi de la whisky sau de la cele 3 rânduri citite din “Critica ratiunii pure”? Ah, si i-au zis consilierii ca acum isi poate permite si whisky adevarat, scotian, de la mama lui, dar deh!, meteahna veche, de marinar de apa sarata, tot whisky-ul libanez e al mai bun!

De afara se aud urlete: “Iesi afara, bestie ordinara!”. Corul celor cincizeci de babe si mosnegi  e condus cu maxima precizie de dirijorul Ciutacu si spagatofilul Mircea Badea, care si-a sacrificat o zi de sala ca sa vina aici, la intrarea Cotroceniului. Presedintele zâmbeste multumit. Noua versiune ii place mai mult. Continuă să citești O zi din viata Presedintelui

Share

Whereto?

Our communication     –   Wireless

Our phones                   –    Cordless

Our cooking                 –    Fireless

Our food                       –    Fatless

Our Sweets                   –   Sugarless

Our labor                      –    Effortless

Our relations                –    Fruitless

Our attitude                 –    Careless

Our feelings                 –    Heartless

Our politics                  –    Shameless

Our education            –    worthless

Our Mistakes               –    Countless

Our arguments           –    Baseless

Our youth                    –    Jobless

Our Ladies                  –    Topless

Our Boss                      –    Brainless

Our Jobs                     –    Thankless

Our Needs                  –    Endless

Our situation               –    Hopeless

Our Salaries                –   Less and less

Share