Nimeni nu te poate rani daca tu nu arati ca poate. Este foarte adevarat si am descoperit acest lucru in urma unei intamplari petrecute recent in blogosfera. La ceas de taina, imbatati de racoarea noptii de sfarsit de mai, Continuă să citești Increderea in sine
“Regretul pentru lucrurile pe care le-ai facut se poate stinge cu timpul, insa regretul pentru ce nu ai facut nu are consolare.”
Mi-am trait viata dupa principiul lui Sydney J. Harris. Intotdeauna am gandit ca e mai bine sa fac sau sa spun un anumit lucru decat sa nu-l fac si mai apoi sa regret. Mi-am spus mereu ca trebuie sa risc, si chiar daca va fi sa pierd, nu e o drama, sunt impacata cu faptul ca macar am incercat. Am stat si am meditat daca fac bine sau nu, daca ma avantajeaza sau nu, daca am de pierdut sau de castigat, si de fiecare data am ales sa fac acel lucru, dupa care am constatat ca era infinit mai bine daca stateam cuminte in banca mea si nu ma aruncam ca bezmetica in abisul neprevazutului. Si nu am castigat niciodata nimic, ba da, mint, m-am pricopsit cu miliarde de regrete. Intelegeti paradoxul? Regret ca mi-am dorit sa NU am regrete. Am pierdut totul, de la demnitate la placerea de a trai viata. Pentru ca niciodata nu a iesit bine. Regret ca nu am fost mai inteleapta, ci doar cumplit de nesabuita. Nu-mi pasa ce spun ceilalti, oricum, atat le trebuie sa ma judece 
, imi pasa ce-mi spune mie constiinta, cum ma simt eu cu mine insami, ma deranjeaza fiecare greseala, fiecare initiativa, fiecare compromis facut.
Sa nu regreti nimic din ce ai facut, pentru ca la un moment dat a fost EXACT ceea ce ti-ai dorit sa faci!
Reconfortanta cugetarea de mai sus, nu? Ce bine suna! Ce rost are sa-ti otravesti viata cu regrete, daca intr-un anumit punct al vietii tale ai considerat potrivita, corecta respectiva alegere? Continuă să citești Maxima zilei(XII) Je ne regrette rien
Mi-am permis s-o parafrazez pe Orry, pentru ca titlul blogului ei se potriveste perfect cu ceea ce simt eu de foarte mult timp, iar adaptat astfel, este relevant pentru situatia in care ma aflu de cand am fost nevoita sa iau fraiele in mana si sa ma ocup cu adevarat de propriul meu blog. Un blog pe care nu l-am dorit niciodata, pentru ca eram constienta ca nu sunt in stare sa-l tin. Cel putin nu la standardele visate de mine. Nu sunt genul care se complace in mediocritate, sunt o perfectionista si sunt si foarte orgolioasa, dar totodata imi cunosc bine limitele. Un blog presupune insa dorinta de a impartasi cu ceilalti gandurile, ideile, framantarile tale. Presupune comunicare, deschidere, talent si pasiune pentru scris, viata ta devenind in timp o carte deschisa in mainile celorlalti. Ori toate astea-mi sunt straine mie, eu fiind o introvertita prin excelenta, o persoana case-si apara cu dintii intimitatea. Cu toate ca uneori exista momente cand tare as avea nevoie sa-mi descarc sufletul, sa-mi exprim frustrarile pe o pagina de blog si eventual sa inchid pentru comentarii. :) Dar nu pot s-o fac, pentru asta imi trebuie o noua blogosfera, unde sa nu ma cunoasca nimeni, unde sa fiu sigura ca nu ma gaseste nimeni din trecut, unde sa nu fiu judecata sau sa-mi fie rastalmacite cuvintele. Initial am deschis blogul din plictiseala, dorind sa-l tin exclusiv pentru materialele mele geografice. Scriam in alta parte si ma simtem excelent acolo, nu aveam de gand ca devin bloggerita, rolul de postatoare ma prindea de minune. Sincer, credeam ca voi imbatrani pe acel blog. Ce naiva… Viata avea insa alte planuri pentru mine, si iata-ma aici, in situatia de a scrie eu articole, lucru pe care-l refuzam cu inversunare in trecut, de fiecare data cand imi era propus. Asadar, cand visez cu ochii deschisi, visez la o noua blogosfera(a nu se intelege ca ma deranjeaza noile persoane pe care le-am cunoscut, dimpotriva), la mine fara trecut, la mine fara mii de regrete, la libertatea de a spune ce-mi trece prin cap fara teama ca cineva care ma cunoaste foarte bine sa ma citeasca, sa ma judece si sa-mi dea eventual replica. Nu vreau sa uit trecutul, pentru ca imi este imposibil, vreau ca el sa nu existe!
Sa fii femeie inseamna sa fii intr-o continua dilema si intr-o continua incercare de a multumi un celalalt care de obicei este foarte greu de multumit, dar mai ales de a te multumi pe tine insati, ceea ce este de-a dreptul imposibil.
Sa te dai fara sa lasi impresia ca te-ai vinde, sa ceri fara sa lasi impresia ca cersesti, sa furi atunci cand stii ca altfel nu ai obtine, sa alungi pentru a nu fi alungata, sa parasesti pentru a nu fi folosita.
Sa fii femeie inseamna sa inveti sa fii aroganta in suferinta, sa stii sa ranesti pentru a iti reaminti ca o poti face, sa te razbuni si sa iti para rau, sa ai dreptate si sa iti para rau de asta pentru ca cele mai teribile temeri ti se adeveresc, sa ai adevarul in mana si sa il bagi in buzunar, sa il ascunzi intr-un sertar mintindu-te ca asa nu o sa mai doara.
Sa fii femeie inseamna sa inveti in mod continuu cum sa te faci iubita si cum sa pastrezi o chestie pe care nici macar nu stii daca ai avut-o vreodata, sa fii rea pentru ca buna ai fi plictisitoare, sa lovesti pentru ca sarutand ai fi luata ca o gratuitate ca pe ceva ce se cuvine stapanit.
Sa fii femeie inseamna sa zambesti frumos cand inima sau sufletul mai au putin si se destrama, sa dai cu fard peste durere si sa o faci carismatica, sa vorbesti si sa asculti cand tu ai prefera sa te faci mica si sa te ascunzi, sa ai puterea de a te intoarce la timp, cat inca mai ai sanse sa fii primita.
Sa fii femeie inseamna sa zambesti sfidator acelor ceasornicului care iti masoara trecerea, sa spargi bariere si prejudecati, sa te prefaci ca nu intelegi arogantele, sa nasti copii care o sa te paraseasca.
Sa fii o doamna, o amanta, o mama, un copil, o fiica, o scorpie, orice este cazul pentru a simti ca esti femeie.
Sa fii femeie inseamna sa ai rabdarea de a strange secunde de-a lungul anilor pentru ca mai taziu sa le rememorezi si sa le retraiesti pentru a te simti cat de cat implinita, sa ai o scuza pentru toti anii in care ai dat si ai dat pana cand tie nu ti-a ramas nimic.
Sa fii femeie inseamna sa gasesti mereu scuze tuturor, mai putin tie, sa saruti buze grabite, sa mangai maini care nu mai au rabdare sa le stranga pe ale tale, sa veghezi un somn care nu mai adaposteste vise in care personajul principal esti tu.
Sa fii femeie inseamna sa ai taria de a accepta ca pentru tine timpul trece mult mai repede, ca tot ceea ce iti ramane este de fapt ceea ce ai fost candva.
Sa fii femeie inseamna sa fi sexy si sa iti placa, sa fii cruda pentru a fi senzuala, sa fii voluptoasa in durere si copilaroasa in ras; puternica, fragila, alintata, ferma, inteleapta, prostuta, usuratica, carismatica, serioasa dupa caz.
La un moment dat insa, toate aceste flashuri se amesteca, toate aceste masti se imprastie si nu mai ai nevoie de ele pentru ca nu te mai ajuta la nimic si nu iti mai folosesc. Iar in acel moment ramai cu tine. Fumezi o tigara, lasi gandul sa aiureze liber si nestingherit si iti dai seama ce obositor e sa fii femeie, ce inutil este sa incerci si sa obtii o imagine pe care ai construit-o cu atata perseverenta. Femeia pe care ai cladit-o se uita la tine si tu nu o mai recunosti. Nu o mai vrei. Pentru un moment, unul scurt nu o mai vrei. Pentru un moment vrei doar sa fii om. Dar momentul trece si stingi tigara grabita.
Nu ai timp de regrete sau de intrebari. Timpul trece, iar inaintea ta se deschide, inevitabil, o viata de femeie…