Un weekend de tot rasul! Partea I

Zilele astea, printre lacrimi de dor, dezamagiri si deceptii sentimentale, revelatii surprinzatoare, suferinta fizica si munca asidua la serviciu, am cautat un medicament, un soi de panaceu. Ceva care sa ma faca sa redevin copil, sa-mi reimprospateze exteriorul si sa-mi vindece interiorul, sa ma faca sa uit de durere, sa-mi imbunatateasca sanatatea mentala si cea generala. L-am identificat fara prea mari eforturi: cel mai bun medicament este rasul, responsabil pentru producerea de endorfine, substante chimice naturale  care alina durerea fizica si produc un sentiment de euforie, ceea ce ajuta la reducerea stresului fizic si mental. Efectele psihologice ale acestuia nu sunt de neglijat, iar faptul ca determina  scaderea tensiunii arteriale, reglarea batailor inimii, relaxarea muschilor si realizarea eficienta a  schimbului de oxigen, este un lucru demonstrat stiintific, japonezii recurgand deja la terapia prin ras in vederea imbunatatirii sanatatii.

Potrivit expertilor, oamenii nu mai rad atat de mult cum o faceau acum sute de ani si nici chiar precum acum 50 de ani. Prin anii ’50 oamenii radeau aproximativ 18 minute in fiecare zi. In prezent, aceasta perioada s-a redus la Continuă să citești Un weekend de tot rasul! Partea I

Share

“The last king of Scotland” sau toti ti se par normali pâna nu mai ai ce sa le faci

Titlu: Ultimul rege al Scotiei                                         “The last king of Scotland”, 2006

Autor: Giles Foden                                                      Regia:  Kevin Macdonald

Editura Allfa, 2008                                                     Coproductie SUA/UK;realizat chiar in Uganda

Asa cum am citit intr-un articol de-al lui M11, fraza “am vazut filmul, ce rost mai are sa citesc si cartea” reprezinta o atitudine paguboasa. Prin urmare am citit cartea, dar am vazut si filmul. Cel putin in acest caz, cartea pare mult mai buna, ofera mai multe informatii necesare pentru incadrarea si intelegerea actiunii si ne scuteste de vizionarea unor scene horror. Ca sa nu mai spun ca filmul e asemanator cu romanul doar la modul foarte general.

Pe fondul unor fapte reale (povestirea e plasata in anii ’70, in Uganda,  printre framântarile tribale si in conditiile interventiei diferitilor jucatori externi care voiau sa traga tara ba spre “lagarul socialist” pigmentat cu ceva revolutionarism arab, ba spre “lumea libera”), scriitorul reuseste sa construiasca o foarte interesanta intriga, care cuprinde de toate: iubire, ura, despartiri, jocuri politice facute de incompetenti ai serviciilor secrete britanice, aventuri si palpitatii “fara numar fara numar”, razboi, ceva crime realizate cu sadism profesionist, lovituri de stat si chiar  o operatiune a seviciilor secrete israeliene.  Peste toate insa e extraordinar de bine zugravita personalitatea acestui dictator sângeros care a fost Idi Amin Dada. Pentru rolul macabru jucat cu o perfectiune ingrijoratoare, actorul  Forest Whitaker a primit Oscarul in 2007.

Venit la putere printr-o obisnuita lovitura de stat conform  vremurilor si continentului, Idi pare initial un baiat de baiat. Se bate pe burta cu mai toata lumea, face bai de multime, rânjeste demagog si se da bine pe lânga reprezentantii Occidentului . Poporul e ultraincântat si topaie in ritmuri specific africane. Continuă să citești “The last king of Scotland” sau toti ti se par normali pâna nu mai ai ce sa le faci

Share

Plânsul lui Nietzsche

Motto: Unii nu se pot elibera de propriile lor lanturi; cu atât mai putin isi pot ei mântui prietenii.

Trebuie sa fii gata sa te lasi mistuit de propria flacara; cum ai putea renaste daca nu te-ai transformat mai intâi in cenusa?

Asa grait-a Zarathustra

Plânsul lui Nietzsche

Editura Humanitas, 1995

Nu va impacientati, nu va speriati si nu fugiti inca! Nu e vorba de filozofie. E doar o simpla carte de beletristica. Are si dialoguri! As fi vrut sa vorbesc despre ea ceva mai târziu, dar anumite evenimente mai mult sau mai putin personale m-au facut sa scriu despre ea acum. Autorul, Irvin Yalom, este de meserie profesor de psihiatrie la Facultatea de Medicina din cadrul Universitatii Stanford.

Cartea se bazeaza pe o intriga inventata, desi personajele sunt reale: intâlnirea dintre Josef Breuer si Friedrich Nietzsche care, conform cartii (dar nu conform realitatii), a dus la nasterea psihoterapiei.

Josef Breuer a fost psiholog pentru putina vreme, el fiind mai degraba diagnostician si cercetator in fiziologia respiratiei si echilibrului.

Actiunea are loc undeva in ultimile luni ale anului 1882, când Nietzsche (cel de dinainte de „Asa grait-a Zarathustra”)  a fost la un pas de sinucidere din cauza unei iubiri neimpartasite, dupa ani de zile de tortura psihica, in urma unei scurte, intense si caste aventuri. Cel putin asa rezulta din scrisorile lui catre Lou Salome, despre care insa nu se stie daca au fost cu adevarat trimise sau au ramas doar in stadiul de ciorna. Lou Salome va ajunge, la rândul ei, psihanalist.

In realitate, inceputurile adevaratei psihanalize pot fi plasate in momentul lansarii cartii „Studii asupra isteriei”, scrisa in colaborare de Freud si Breuer si in care e descris cazul Annei O. (Bertha Pappenheim). „Cazul” a fost un succes, asa cum apare descris in carte. Azi stim ca lucrurile nu au stat intru totul in acest mod, dar  Bertha s-a vindecat si a inceput o cariera in asistenta sociala atât de impresionanta incât, in 1954, Germania de Vest a ales s-o onoreze postum printr-o marca postala.

Cine a fost de fapt Anna O? Pacienta lui Breuer, mult mai tânara, de care psihologul s-a legat atât de mult emotional incât era sa-l coste familia si cariera.  Aceste lucruri le stim din informatiile controversate provenite de la Freud si contrazise de biograful lui Breuer.

Nu are prea mare importanta insa ce e adevarat si ce nu in acest caz. Ce avem noi aici, de fapt? O suita de incurcaturi sentimentale in care sunt prinse unele din cele mai luminate minti ale sfârsitului secolului al XIX-lea. O tânara plina de viata care incearca sa salveze omul pe care ea insasi il bagase in incurcatura. Dar nu oricum. Agnosticul (sa-l numim asa…) Nietzsche e un om special si nu accepta sa fie tratat ca un simplu nebun. Asa ca trebuie intocmita o stratagema….Fermecatoarea Lou Salome ia legatura cu doctorul Josef Breuer si, impreuna, urzesc un plan.

Cine e vânatorul, cine e vânatul? Cine e medicul, cine pacientul? Cine e sanatos, cine e bolnav? Este boala un lucru cu adevarat rau sau poate fi „convertita” intr-un profesor exceptional? O perioada avem impresia ca stim ordinea lucrurilor. Apoi…in timp ce povestea se deruleaza…devenim din ce in ce mai derutati. Un filozof de geniu indragostit lulea de o pustoaica. Un medic evreu cu o reputatie fara pata, familist, vrajit de aceeasi Lou si indragostit de o tânara pacienta, Anna. Apoi…acesti doi suferinzi, Breuer si Nietzsche, incercând sa se ajute reciproc. Singurii care par cu picioarele pe pamânt printre atâtia lunatici sunt Lou Salome si Sigmund Freud. Ei stiu foarte bine ce vor.

O carte bine scrisa, nu foarte usoara, destinata celor care se simt vinovati. Fiti pe pace! Daca asemenea genii au cazut prada disperarii cauzate de iubiri imposibile, sau de legaturi condamnate de cutumele sociale, cine suntem noi sa facem intotdeauna lucrurile cum trebuie? Sa incercam sa nu ne biciuim atunci când se pare ca am gresit. Mintea si sufletul actioneaza dupa legi care nu sunt intelese, dupa cum bine reiese din aceasta carte, nici macar de cei care le studiaza intens.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4sXGzFuoF8g]

Autor: Dragos

Share