Motto: Acolo unde se ard cărţi se vor arde, până la urmă, şi oamenii – Heinrich Heine, Almansor
Ideea acestui articol mi-a fost data, in afara de vizionarea filmelor cam in aceeasi perioada de timp, de gâlceava iscata in jurul unui alt articol recent. M-a frapat faptul ca intre filmele cu pricina exista trei asemanari fundamentale si o deosebire flagranta. Deosebirea e data de faptul ca Ioana a inceput de la umilinta incolo, in familia unui preot bigot, pe când Hypatia, matematician, astronom si filozof, a inceput de la glorie incolo, fiind beneficiara conceptelor grecesti de „libertate” si „democratie”. Dar asemanarile sunt de fapt mult mai importante.
In primul rând ambele filme trateaza subiecte extrem de sensibile pentru crestinism. „Agora” se refera la modul brutal si samavolnic in care a fost impus crestinismul in Alexandria, cu o intreaga succesiune de fapte abominabile comandate de episcopul Chiril: arderea Bibliotecii din Alexandria, convertirea prin forta la crestinism si executarea neascultatorilor (reprezentati in primul rând de Hypatia), pentru delict de gândire. Ce s-a intâmplat mai departe cu Chiril? Nu, n-a dat niciodata socoteala pentru ce a facut. Pentru faptul ca a distrus sute de mii de manuscrise, pentru modul in care a inteles sa puna asasinatul in numele religiei si pentru intreaga sa râvna de a arunca in bezna umanitatea, ei bine, posteritatea n-a gasit altceva de cuviinta decât sa-l canonizeze. Continuă să citești „Agora” si „Papesa Ioana”. Revolta spiritului liber.
