O poveste oltenească

A fost odată ca-n poveşti, a fost ca niciodată… un sat cu oameni harnici, numa’ unu’ şi unu’, aproape de Strehaia, cu mult timp înainte ca această localitatea să capete o notorietate…manelistă.

Miercuri, 23 august 1944, orele 5:00. Orică dormea dus, cu gura întredeschisă, gemând uşor. Din când în când, se puteau auzi cuvintele “coasă”; “bou” şi “Floarea”, vorbe ce îi înăspreau sau relaxau, după caz, expresia feţei. Tânărul fu trezit brusc, zguduit de braţele puternice ale Nuţei.

– Orică, haida-de, scoal’ în sus!

Nimic. Niciun răspuns, doar un prelung… muget?

– Haida, mă, scoal’ şi hai să mergem, c-avem drum mult, Ploieştii nu sunt colea, la doi paşi!

– Haida, mă, nărodule, n-auzi? A dracu’ pielea pe tine, te faci că n-auzi!? Orică, olelei, păza, veniră ruşii peste noi!!!

Un ţipăt scurt şi Orică fu în picioare. Cu ochii mari şi părul vâlvoi, căuta febril un loc unde Continuă să citești O poveste oltenească

Share

Mi-am cumparat casa!

Motto: In teorie nu e nicio diferenta intre teorie si practica, dar, in practica, exista o sumedenie de diferente. Al Roth, economist, Harvard

15 ianuarie 2008. Mi-am cumparat casa! De ceva vreme ma gândesc la asta, m-am saturat de vecinii care-mi bat in usa si in teava caloriferului când serbez golurile lui Dinamo (si Dinamo da multe goluri), de bormasinile care lucreaza permanent in bloc si de liftul care functioneaza oricând, numai când vin incarcat cu cumparaturi de la Real nu! Am analizat in detaliu fiecare miscare, casa costa 100.000 eur si e intr-o zona linistita, la liziera unei paduri, iar la vreo 500 de metri e un lac! E facuta in 2007, are si termopane… Are chiar si un inceput de piscina, lasata printre balarii in acest moment. Am intrebat un prieten care a lucrat multa vreme in constructii, i-am spus ce vreau sa mai fac la ea si mi-a zis ca trebuie sa mai bag maximum 10.000 eur  in total. L-am intrebat si de piscina, a zis ca n-a facut in viata lui piscine dar nu crede ca trebuie sa bag mai mult de 15.000 de eur. Apoi m-am interesat la o agentie imobiliara si apartamentul meu de 3 camere din Dristor e evaluat la 150.000 eur! Uau! Si când te gândesti ca in urma cu câtiva ani il luasem cu 13.000 eur….Din restul de bani o sa-mi iau un jeep si ce tare o sa fiu…o sa am casa pe pamânt, masina, piscina, blondina si o sa le arat eu tuturor celor care de-a lungul vietii mi-au zis ca nu sunt bun de nimic! Sa vezi cum o sa vina sa ma roage sa le dau voie la piscina… Continuă să citești Mi-am cumparat casa!

Share

Sase zile in Rai

Nu mai stiu cum am ajuns aici, dar nu are nicio importanta. Ma aflu pe malul unui lac de munte, iar din fundal se aude o muzica reggae divina. Apa e cristalina si nu ma mai satur privind-o. Drept in fata mea, dincolo de lac, este un munte cu vârful plin de zapada. In stânga si in dreapta lacului – paduri de brazi. Si, mai in dreapta, un râu de lapte, unul de miere, unul de vin rosu si unul de vin alb se varsa in lac, prin intermediul unor cascade minunate. Cerul e senin si imi e tocmai bine. Ma intind lenes pe iarba verde si catifelata…nici urma de gâze enervante…si exact atunci apare din cascada de lapte o negresa. Are trupul zvelt, buzele carnoase, picioarele lungi si drepte, sâni rotunzi si tari, un abdomen sculptural si ochi albastri. Sau verzi, intotdeauna am incurcat….Parul ca abanosul ii ajunge pâna la soldurile fermecatoare. Si e goala, bineinteles. Ma apuca un tremur de placere. Se aseaza lânga mine si facem cunostinta. O cheama Consuela. O intreb unde suntem. In Rai, fireste. In Raiul meu in care voi sta o eternitate. Si ea cine e? Ingerul meu insotitor, nu mi-am dorit eu asa ceva? Hmmm…nu tin minte  ca  o negresa cu ochi albastri si cu nume de telenovela sa-mi fi bântuit imaginatia, dar cine sunt eu sa stiu ce mi-am dorit si ce nu? O sorb din priviri pe Consuela. Arata extraordinar si nu ma intreb care o fi Raiul ei, conteaza ca ea e in al meu! Continuă să citești Sase zile in Rai

Share

Cinci Venetii

A trai inseamna sa faci din tine insuti opera de arta

Terra, posibil cea mai norocoasa planeta din Univers. Speciala,  probabil irepetabila. Singura care pulseaza de viata, unica pe care traiesc fiinte superioare, sociale inzestrate cu ratiune, inteligenta si imaginatie.  6, 5 miliarde de oameni. 6,5 miliarde de suflete, de personalitati distincte. Fiecaruia dintre noi ii place sa-si imagineze ca este diferit, deosebit de restul, original prin felul cum arata, cum gandeste, cum se poarta. In fata celorlalti  declaram raspicat si extrem de convingator ca nu suntem altceva decat oameni obisnuiti, nici mai buni nici mai rai, nici mai frumosi nici mai urati,  banali(chiar si celebritatile afirma asta in interviuri) dar in sinea noastra ne consideram altfel, incomparabili, inegalabili, exceptii. Cunosc pe cineva care se autointituleaza extraterestru. :)

Recent am schimbat locul de munca, iar in prima zi am avut neplacuta surpriza sa constat ca toata lumea se uita la mine ca la o fantoma. Macar daca lucram la opera… M-am lasat studiata, analizata in cel mai mic detaliu, deh, nu aveam ce face, si nu mi-a  ramas decat sa primesc cu zambetul pe buze  verdictul lor final: “vai dar ce bine semeni cu Continuă să citești Cinci Venetii

Share

Câteva zile in Ardeal

 

–         Ai mai slabit….

–         E un efect secundar al curei pe care am tinut-o, zic.

Cumnata mea are principii ferme. Daca nu esti macar un pic dolofan, e semn clar de boala si trebuie sa te tratezi imediat. Ma uit la sirul de cârnaciori, salamuri, brânzeturi si tot felul de alte preparate de gen. E dimineata. E cald. Abia am ajuns in Alba Iulia.

–         Nu vrei si niste tuica?

–         Ba da, multumesc.

In sfârsit!, ceva cu care ma pot confrunta fara mustrari de constiinta. Mâncam si discutam. Vorbim aproape saptamânal la telefon, dar când ne vedem discutam iar cu orele. Urmeaza masa de prânz. Ciorba de burta, cu un ardei iute din care am mâncat toata saptamâna, si sarmalute. Sunt delicioase. Sunt mâncarurile mele preferate si au vrut sa-mi faca o surpriza. Simt ca explodez.

Dam o tura prin oras.

–         Stai aici, imi zice Ioana si intra in magazin. Iar eu ma postez cuminte, ca un catel rosu ce sunt, in fata usii.

Ma uit in intersectie.  Pe trecerea de pietoni traverseaza strada un batrânel. Incet. Foarte incet. Atât de incet incât ma enerveaza pâna si pe mine, care n-am alta treaba decât sa ma uit la el. Il asteapta, cuminti, 3 masini. Un Mercedes, un BMW si o Dacie. Soferii sunt tineri, pâna in 20 de ani. Toti poarta ochelari de soare. E sapte seara si soare nu prea mai e. De fapt, n-a prea fost toata ziua. Sunt calmi, se uita si ei dupa trecator cu o intelegere mai degraba concilianta. Dupa ce batrânelul reuseste sa traverseze, masinile pornesc incet. Nicun semn de nervozitate, nicio turare exagerata a motorului in semn de „protest” pentru incetineala pietonului. Am mai vazut o intâmplare un pic mai devreme in piata, când doua cucoane s-au apucat sa vorbeasca in mijlocul drumului. Soferul automobilului care trecea pe acolo le-a lasat sa termine discutia. N-a claxonat frenetic, n-a scos capul pe geam sa le reproseze ceva damelor. Privesc mirat. Nu inteleg. In piata am fost sa cumpar niste tuica. „Dar nu gustati?”, ma intreaba vânzatoarea. Pai, n-ar trebui sa am incredere? „Pai daca nu va place? Sa stiti ca, daca nu gustati, nu va vând” imi raspunde, cu o hotarâre care ma face sa ma execut imediat. Continuă să citești Câteva zile in Ardeal

Share

Pls, just smiley faces!

Pictorul cel mai celebru si cel mai talentat din cati au existat vreodata l-a ademenit intr-o dimineata de sfarsit de mai cu iluzia unei narcise galbene. L-a prins si i-a compus din pensula-i vrajita un strai mai viu si mai  colorat ca niciodata. Cateva picaturi de rosu, cateva de albastru, putin galben si o tusa de verde si vesmantul cel nou al fluturelui parea rupt dintr-un magic curcubeu. Se dezmetici cu greu, isi intinse aripile si zbura grabit pana la cea mai apropiata picatura de roua pentru a-si oglindi noul chip in limpezimea frematanda de candoare si prospetime. Minunandu-se de propria-i metamorfoza, trei lacrimi de fericire ii cazura pe aripi, iar in razele soarelui acestea capatara sclipiri de safire si rubine. Incotro ma indrept acum?, se intreba fluturele incurcat, oare am cu cine  sa impartasesc toate sentimentele astea coplesitoare? Lumea trebuie sa ma vada si sa-mi afle povestea, gandi el plin de speranta. Mereu a fost tentat sa dezlege  tainele  uriasului “ocean verde” cu a sa lume de o opulenta nemaivazuta, combinatie de intuneric si lumina, plina de vraji, cu cararile semanate de capcane naturale si incadrate de o vegetatie exuberanta. Sa cunoasca mai bine fiecare specie de arbore, fiecare planta ce-i aparea in cale, sa le guste secretele si sa le intuiasca dorurile. Cu tolba plina de zambete, sperante si vise isi croi cu dificultate drum prin hatisurile selvasului. Primul pe care-l zari de departe  a fost un viguros castan de Para, cu origini braziliene, cu seminte bogate in substante hranitoare si inaltimi ametitoare. Poposi pe o ramura, isi  trase sufletul si dupa ce ii lasa un zambet strengar, porni mai departe atras de ceva ce semana cu  un urias evantai crescut din solul lateritic, jilav al selvasului.  Zambind candid, involuntar, realiza ca nu era altceva decat feriga de smarald, febletea sa, care-l primi bucuroasa si-i asculta fermecata povestea. Fluturasul nu se mai simtea acum singur, si dupa ce isi lua ramas bun de la feriga, isi continua bucuros drumul prin misterioasa padure vesnic verde. O suava orhidee, cu petale pestrite, ii aparu brusc in cale. El ii savura parfumul, o atinse bland cu aripile sale diafane  de teama sa n-o raneasca. Ii lasa si ei un zambet vioi  si pleca mai departe, mai fericit ca niciodata. Avea chef de joaca si se folosi in acest scop de cateva liane lemnoase, unduitoare, care-l purtara pana in inima padurii. Wow, dar ce multi sunt!, exclama fluturasul impresionat de varietatea copacilor tropicali. Si ce de zambete o sa impart cu ocazia asta… Pretiosi si exotici, arborii  gazduira cu mare drag micuta insecta, care facu astfel cunostinta cu mahonul cel rezistent, abanosul cel tare, greu si negru, cu arborele de cafea cu florile sale albe si frunzele verzi-lucioase si cu fructe ce seamana cu ciresile, cu palisandrul cu flori mari, albastre sau rosii, al carui lemn este mirositor, foarte tare si dens, de culoare neagra-violeta, cu  Lapuna, arborele care se ciocaneste ca sa aduca ploaia, cu toate diversitatile de palmieri si nu in ultimul rand cu celebrul bananier. Zabovi cu ei aproape intreaga zi, ii cunoscu mai bine pe fiecare in parte, lasandu-le in dar cate un mic zambet prietenos. Continuă să citești Pls, just smiley faces!

Share

I was happy with…(III)

Azi voi pune  punct final  calatoriei  mele printre amintirile catalane. Cu ceva vreme in urma preluasem o leapsa de la  NightOn, iar  daca in primele doua episoade v-am plimbat prin Girona, Barcelona, Andorra la Vella, azi o sa trec in revista ultimele locuri din clasamentul destinatiilor spaniole imprimate pentru totdeauna  in sufletul meu.

8. Figueres . Situat in extremitatea nord-estica a Spaniei, cu o populatie de 42.000 de locuitori, Figueres este cel mai mare oras de la granita cu Franta si totodata un loc plin de atractii turistice. O fortareata de dimensiuni impresionante, castelul  Sant Ferran(unul din cele mai mari din Europa si din lume) vegheaza inca din secolul al 18-lea din varful unui deal asupra orasului catalan care mi-a cucerit inima de cum am intrat in el. A fost dragoste la prima vedere, asa cum se intamplase si cu Salonicul cu multi ani in urma. Centrul istoric  este delimitat de ruinele zidurilor ridicate in Evul Mediu pentru a apara orasul, iar locuri bine conservate din perioada medievala, cum ar fi Plaza de Ayuntamiento, remodelata in stil neoclasic sau Carrer Magre unde se afla vechiul cartier evreiesc contribuie din plin la farmecul inegalabil al regiunii. Aici m-am simtit intr-o alta lume, una magica, fara cusur, una din care nu as mai fi plecat niciodata. Teatrul-Muzeu Dali, Biserica de Sant Pere(construita in stil romanesc), Muzeul Catalan de Papusi care expune o mare varietate de papusi din diferite timpuri si civilizatii cat si Emporda Museum unde poti patrunde in istoria si arta tarii completeaza un oras cu puternice traditii catalane, Figueres fiind locul de nastere al “sardanadansul traditional catalan. Inima orasului si tototdata principalul loc de promenada, La Rambla concentreaza cele mai ambitioase proiecte arhitectonice din secolele 19 si 20 dintre care ar trebui mentionate : Casa Cusi, Casa Puig-Soler, Casa Salleras construite in stil modernist si Casa Bonaterra, Casa del Cafe Progres si Casa Polideseia in stil neoclasic. Atins de geniul lui Dali, Figueres nu are cum sa te lase rece. Costa Brava ar fi infinit mai saraca fara una din comorile sale cele mai de pret. Nu-l ratati daca ajungeti in Spania. :)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Stradutele de care va tot vorbeam eu: inguste, romantice, misterioase

 

 

 

 

 

Bar din Figueres unde am servit o cafea delicioasa

 

9. Callela este capitala turistica a Costei Maresme fiind situata la 50 de kilometri de Barcelona.  Alegerea pentru vizitarea acestei statiuni mi-a apartinut in intregime, a fost o hotarare spontana, dar pana la urma s-a dovedit a fi usor neinspirata pentru ca Lloret del Mar(a doua optiune pentru ziua de sambata) de pe Costa Brava o intrece in spectaculozitate si celebritate. Regretele nu-mi folosesc insa la nimic, asa ca nu voi face altceva decat sa va arata cateva fotografii sugestive  pentru Callela.

 

 

 

 

 

 

 

 

Aceasta a fost Callela in imagini. Un orasel turistic cu stradute pe gustul meu :P cu magazine interesante, cu cladiri frumoase, in care am ratacit pret de jumate de zi.

10. Catalunya, regiune autonoma a Spaniei, cuprinde un teritoriu foarte variat. Marginita de marea Mediterana, fasia maritima acoperind aproape 600 de km din care mai bine de o treime o constituie plajele, reprezentand una din destinatiile ideale pentru iubitorii de soare, mare si sporturi nautice, plina de munti ale caror culmi par perfecte pentru schi si sporturi extreme, cu vegetatie formata din paduri de stejar, fag, rasinoase , cu o clima in general suava, Catalunya nu-ti poate ramane indiferenta. Se imparte in patru provincii (Barcelona, Gerona, Lerida si Tarragona), 41 de tinuturi si mai mult de noua sute de asezari urbane. Guvernul autonom de Catalunia, cu destula competenta pentru a decide politica sa, se numeste Generalitat de Catalunia, fiind o prestigioasa institutie ce exista de la inceputul secolului XIII. Capitala regiunii  este Barcelona, un oras mereu asociat   modernismului si avangardismului; un oras cosmopolit ce se pune in relief prin amestecul de rase si culturi, prin geniul arhitectului modernist Antoni Gaudi , prin importantul club de fotbal Futbol Club Barcelona, “Barça”, cunoscut in lumea intreaga si prin inovatia muzicala a lui Barcelona Sound, spre exemplu. Barcelona a fost, de la sfarsitul secolului XIX, culmea modernitatii literare si artistice ce a proiectat Catalunia în lumea intreaga. In 1992 a fost sediul Jocurilor Olimpice care i-au consolidat faima mondiala, asa cum o dovedeste multitudinea de turisti ce a vizitat-o, atrasa de insemnatatea sa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Autor: Nice

Share