De ceva vreme nu mai trăisem o zi la intensitate maximă. Demult nu mai avusesem o zi memorabilă. Am putea s-o numim o experiență reușită. Sau un eveniment remarcabil. O zi lungă, pe cât de obositoare, epuizantă pe alocuri, pe atât de frumoasă, la finalul căreia am fost fericită. Știți voi, genul acela de fericire care deși durează doar câteva minute, îți da aripi, încredere în tine, îți luminează chipul, dar și sufletul și face ca atunci când pui capul pe pernă, noaptea, să adormi liniștit, cu zâmbetul pe buze.
O zi în care am muncit mult, cu folos, dar am și glumit, am râs, am ascultat povești de viață, am primit sfaturi bune și am cunoscut oameni minunați. Am vrut să-mi dovedesc ceva și am izbutit. Și, poate cel mai important, am aflat că pot fi un lider și un organizator desăvârșit, iar cei care m-au acuzat de incompetența s-au înșelat amarnic.
Probabil ați remarcat absența mea din blogosfera. Am fost angrenata în alegerile din 9 decembrie, în calitate de Continuă să citești O zi frumoasa