“La început, visurile par imposibile, apoi puțin probabile și în cele din urmă inevitabile.” Christopher Reeve
Nu știu alții cum sunt, dar eu nu am putut niciodată să visez la cai verzi pe pereți. Sau nu mi-am permis. Așa că am sărit de la visurile imposibile direct la cele inevitabile. Culmea, chiar și cu astea am avut ceva de furcă. Pe cel mai recent, cel cu care sunteți cu toții la curent, l-am urmărit timp de opt luni și până la urmă am izbutit să-l îndeplinesc. A fost mai greu decât mă așteptam pentru că am avut de înfruntat un dușman de temut: ploaia care se încăpățâna să-mi strice de fiecare dată planurile. Iar eu voiam ca întâlnirea să fie perfectă, ca nici măcar un norișor nărăvaș să nu ne tulbure tête-à-tête-ul.
Avem o micuță proprietate într-o zonă rurală, undeva la 70 de km de Bran. Aici am poposit luni de dimineață cu intenția de a-mi vizita în sfârșit castelul medieval preferat. De ce preferat? Puțintică răbdare, vin cu explicația într-un episod viitor. Acum, pe scurt, despre viața la țară, despre cum se desfășoară o zi departe de tumultul orașului, fără internet, doar tu cu natura, aerul curat, insectele și liniștea câțiva muncitori însoțiți de utilaje uriașe care fac un zgomot infernal, proţăpiţi chiar în fața casei tale. Și cu diferite senzații și sentimente răvășitoare. De exemplu cu senzația că ești rupt de realitate, în mijlocul pustietății, că timpul s-a oprit în loc, iar după o vreme începe să-ți dea târcoale și sentimentul inutilității.
Dar s-o luăm metodic.
Dimineața. Te trezești buimac și primul gând zboară la Continuă să citești Viaţa la ţară
