“Regretul pentru lucrurile pe care le-ai facut se poate stinge cu timpul, insa regretul pentru ce nu ai facut nu are consolare.”
Mi-am trait viata dupa principiul lui Sydney J. Harris. Intotdeauna am gandit ca e mai bine sa fac sau sa spun un anumit lucru decat sa nu-l fac si mai apoi sa regret. Mi-am spus mereu ca trebuie sa risc, si chiar daca va fi sa pierd, nu e o drama, sunt impacata cu faptul ca macar am incercat. Am stat si am meditat daca fac bine sau nu, daca ma avantajeaza sau nu, daca am de pierdut sau de castigat, si de fiecare data am ales sa fac acel lucru, dupa care am constatat ca era infinit mai bine daca stateam cuminte in banca mea si nu ma aruncam ca bezmetica in abisul neprevazutului. Si nu am castigat niciodata nimic, ba da, mint, m-am pricopsit cu miliarde de regrete. Intelegeti paradoxul? Regret ca mi-am dorit sa NU am regrete. Am pierdut totul, de la demnitate la placerea de a trai viata. Pentru ca niciodata nu a iesit bine. Regret ca nu am fost mai inteleapta, ci doar cumplit de nesabuita. Nu-mi pasa ce spun ceilalti, oricum, atat le trebuie sa ma judece 
, imi pasa ce-mi spune mie constiinta, cum ma simt eu cu mine insami, ma deranjeaza fiecare greseala, fiecare initiativa, fiecare compromis facut.
Sa nu regreti nimic din ce ai facut, pentru ca la un moment dat a fost EXACT ceea ce ti-ai dorit sa faci!
Reconfortanta cugetarea de mai sus, nu? Ce bine suna! Ce rost are sa-ti otravesti viata cu regrete, daca intr-un anumit punct al vietii tale ai considerat potrivita, corecta respectiva alegere? Continuă să citești Maxima zilei(XII) Je ne regrette rien
