In copilarie, ca orice fetita, aspiram in taina la doua lucruri care mi se pareau mie cele mai importante din lume: dragoste si frumusete. Pe atunci erau la moda Legendele Olimpului, si alegerea a venit natural, preferata a ajuns sa-mi fie tocmai zeita ce intruchipa aceste idealuri, Afrodita.
Mai tarziu, la sfarsitul adolescentei, am inceput sa visez la o dragoste salbatica si cotropitoare, ca o forta ce se dezlantuie din senin, te mistuie si te tine inlantuita fara ca tu sa poti sau sa vrei sa i te opui, fara sa ai optiunea razvratirii. O prizoniera a pasiunii fara limite, a dorului chinuitor, a dorintelor dulci si ardente. Neinfricata si vehementa, trepidam cu toata fiinta la aparitia trandafirilor rosii ai iubirii inflacarate.
Mai apoi m-au atras ca un magnet profunzimile imensitatii Continuă să citești Winter Sonata
