Dintr-o data norii plumburii maniosi impanzira cerul orasului rapus de arsita nefireasca a sfarsitului de primavara. Dar ce mai e firesc azi…? Nu ar fi mai precaut sa dau o fuga pana acasa sa-mi iau umbrela?, ma gandesc, dar renunt rapid la idee, incurajandu-ma ca poate e doar o iluzie, ca poate nu vad bine, ca ma insel cand simt prezenta ploii la orizont.
E timpul sa parasesc incinta in care ma aflu si constat deloc surprinsa, ba chiar usor amuzata, ca fantasma ploii devenise intre timp o realitate. Aveam doua posibilitati, fie sa raman acolo, fie sa infrunt dezlantuirea naturii. Cum perspectiva ramanerii in acel loc nu ma incanta prea tare, am ales varianta curajoasa, aceea a unei plimbari inedite sub stropii binefacatori ai ploii de mai. Si iata-ma in postura mult visata, si anume de a aplica sfaturile din articolul de azi si de a gasi placere in fiecare aspect al vietii mele, nuante si culori noi, de a incerca o perceptie noua a lucrurilor banale ce-mi caracterizeaza existenta. Si ce poate fi mai banal decat o ploaie de mai? Una de iunie, imi veti spune, si cu siguranta va voi da dreptate.
Pentru o clipa am simtit ca lumea e a mea, singura pe strazi m-am bucurat de mangaierea catifelata a fiecarui strop ce-mi atingea cu inocenta fata, parul, camasa, am traversat fara sa-mi pese de consecinte fiecare balta ce-mi aparea in cale, mi-am simtit picioarele jilave in pantofii decupati si primul impuls a fost sa ma descalt, dar ar fi insemnat sa merg prea departe cu experimentul. Mirosea a curat, anticipatia schimbarii ma cutremura, puteam lesne intui ca nimic nu va mai fi la fel, ca vine nu doar vara si si o noua etapa a vietii mele. Am lasat ploaia calda de mai sa-mi curete sufletul, iar in final sa-mi deseneze un curcubeu.
Autor: Nice
