Inimaginabil. Cine supravietuieste dezastrelor si de ce.
Autor: Amanda Ripley
Editura House of Guides, 2008
Partea a doua. Cum reactionam sau „Fii mai serios, ca mie n-are cum sa mi se intâmple asa ceva”.
Motto: „Chemati-l in ajutor pe Dumnezeu, dar fugiti din calea avalansei”
Doua atitudini generale ne fac sa ne estompam teama de a intâmpina un dezastru. Prima e „mie n-are cum sa mi se intâmple”, iar a doua: si, daca se intâmpla, asta e! Cocotati pe aceasta axa pozitivo-fatalista incercam sa trecem prin viata. De aceea nici nu prea ne intereseaza masurile de prevenire sau protectie. Desigur, suntem (sau ar trebui sa fim) suficient de constienti incât sa nu lasam aragazul aprins atunci când plecam de acasa sau sa nu trecem pe rosu când ne aflam pe strada (desi s-au mai vazut cazuri), dar câti din noi am fost cu adevarat atenti la ce ne zice stewardesa, inainte de decolarea avionului, sau am citit pliantele cu instructiuni in legatura cu modul in care trebuie sa actionam in caz de…ceva? Câti din noi, si ma refer aici la cei care sunt angajati in primul rând, am facut urechea pâlnie când ni s-a vorbit de paza contra incendiilor sau de protectia muncii, daca ni s-a vorbit? Câti din noi stim sa folosim trusa de prim-ajutor din automobil, asta in caz ca o avem si se afla in buna stare? Cu exceptia câtorva cazuri putine si specifice, si e vorba aici de cei care lucreaza in medii cu adevarat periculoase (unde, daca nu esti atent, mori in secunda 2) sau care, prin natura meseriei, trebuie sa fie pregatiti pentru prevenirea concreta a vreunei calamitati, pe restul lumii n-o prea intereseaza. I se rupe! Pietoni care dorm mergând, soferi care dorm conducând, asta e realitatea care ne inconjoara. La intrarea in banci dam de paznici buimaci, somnorosi si burtosi, care sunt mai degraba baieti de serviciu ai functionarelor bancii decât paznici. „Fa-mi si mie o copie dupa buletinul asta” sau „du-te si ia-mi si mie niste tigari, te rog”, cam asta stiu sa faca cel mai bine protectorii bancii. La urma urmei…cine ar putea prada o banca in ziua de azi, la noi, ca n-are nici macar unde sa parcheze masina? Meseria de paznic e una extrem de dificila, pentru ca trebuie sa fii tot timpul in alerta, si e foarte grav ca in aceste posturi sunt angajati niste târâie brâie cu o atitudine gen „je m’en fiche”. Continuă să citești Inimaginabil (II)
