Nu voi scrie despre celebrul serial şi nici despre numărul de ore al unei zile! Acum exact 24 de primăveri s-a născut un om. Ei, şi ce dacă?! Mi s-a spus că, atunci când am fost evacuat cu forţa din domiciliul care îmi fusese repartizat în pântecul mamei, medicii au râs. De plânsul meu! În acea zi însorită de 17 aprilie 1987 un nou luptător a intrat în arena vieţii. Primul cântec de leagăn mi-a fost glasul roţilor de tren. Oficial, eram un proaspăt cetăţean al Republicii Socialiste România, afişând un zâmbet tâmp şi o privire pierdută în spaţiu. Fireşte, aceste detalii nu îmi erau cunoscute atunci!
Evenimentele din decembrie ‘89 m-au surprins departe de lumea dezlănţuită, într-un sătuc din Mehedinţi, unde învăţam să vorbesc şi să fac năzbâtii. Îi mulţumesc bunicii din partea tatălui pentru primul aspect, pentru cel de-al doilea mă felicit, căci am fost autodidact!
Au trecut anii şi a venit şi năpasta! Am fost, din nou, evacuat din universul cu care abia mă obişnuisem şi readus în tumultosul oraş, acum capitalist, liber şi democrat (?) Îmi amintesc bine prima zi de şcoală, de puştiul blond şi stingher, care păşea timid printre străini. Îmi amintesc chipul blând al învăţătoarei, abecedarul albastru şi cartonat şi floarea, da, floarea proaspăt culeasă pe care, din păcate, aveam să o pierd. Am înţeles târziu că ea reprezenta un simbol şi că, o dată cu pierderea ei, mi-am pierdut şi inocenta de copil.
Puştiul a crescut, a urmat un liceu, a absolvit o facultate, a cunoscut fiorii dragostei şi acum Continuă să citești 24
