Aspiratorul sau bestia urlătoare. Acest electrocasnic mi-a marcat primii ani din viaţă. Nu doresc nimănui să experimenteze trăirile mele din acea perioadă. Când mama sau bunica trezeau bestia, eu paralizam. De frică. Tremuram şi nu ştiam unde să fug pentru a mă ascunde. Părăseam sufrageria, venea după mine în hol, invadam dormitorul, urgia după mine. Salvarea venea întotdeauna din baie, mai precis, din cadă, acolo ştiam că sunt în siguranţă. Într-o bună zi, cred că se întâmpla pe când aveam 7 ani, o idee divină m-a salvat. Ştiam unde doarme hidoşenia, aşa că m-am decis să acţionez, ştiind că este inofensivă când se odihneşte. Trusa de scule a tatei mi-a fost de mare ajutor. Am înşfăcat un ciocan şi m-am îndreptat tiptil spre animal. Ochii îmi dansau de fericire şi buzele formau un rânjet angelic. Actul criminal a fost de scurtă durată, dar intens. Am lovit rapid şi puternic, până când am simţit că am ucis bestia. I-am scos măruntaiele şi le-am ridicat triumfător deasupra capului. M-am dus să mă laud; în loc de felicitări, am fost pedepsit aspru. Nici până azi nu am înţeles de ce.
“Dacă nu eşti cuminte, te dau la Continuă să citești Fobiile Copilariei
