Maxima zilei (XI) Toamna se numara…notele de zece

De ce ti-e frica nu scapi este un  proverb foarte adevarat, care m-a urmarit toata viata. Bineinteles exista si o explicatie destul de plauzibila, se pare ca am o minte puternica  :( , astfel incat gandurile mele sunt energii capabile sa atraga in realitate situatia pe care mi-am imaginat-o. Intr-o carte recomandata de vacitim mi-am gasit si caracterizarea perfecta:  “anxietatea intruchipata,  persoana incapabila sa se bucure de prezent”. Se spune ca e putin probabil ca un eveniment fericit sa apara pe fondul unei tensiuni mentinute aproape permanent, iar oamenii fericiti sunt predispusi la situatii placute. Dar cati dintre noi  reusim sa fim mereu senini ca o zi de vara, in care niciun norisor nu brazdeaza cerul gandurilor noastre? Continuă să citești Maxima zilei (XI) Toamna se numara…notele de zece

Share

Mersul pe carbuni aprinsi

Motto:  Reporter: „How did you find America, John?”

John: „Turn left at Greenland”

Un articol „3 in 1”

  1. Explicatia motto-ului.

Dialogul cu pricina l-am auzit pentru prima data reprodus de Florian Pittis la „Poezia muzicii tinere”, in urma cu multi ani. Când componentii grupului Beatles au ajuns prima data in America, in 1964, au fost perceputi de reporterii locali ca niste pustani si, intr-un acces paternalist, reporterii cu pricina au simtit nevoia sa ii mângâie usor pe crestet (cum ar veni) si sa le puna intrebari tâmpite. Numai ca nu stiau cu cine au de-a face….Si ceilalti (Paul, Ringo, George) au dat raspunsuri ironice, dar ne indepartam de subiect. Raspunsul din motto apartine lui John Lennon si pentru mine are doua semnificatii. Prima e apropiata de sintagma „oul lui Columb” si inseamna sa faci un lucru pe care oricine il poate face, dar exista un numar infim de oameni carora le trece prin cap asa ceva. Sau care au curaj pentru asa ceva. Iar a doua – cum sa dai un raspuns ironic, scurt si spumos unei intrebari care se vrea smechera. In cazul acestui articol ne vom ocupa de prima semnificatie – „just do it”.

2. Preambul

Acum ceva vreme eram la un party in casa unei prietene, Ofelia. Motivul teoretic era ziua sotului ei, dar la Ofelia nu era nevoie de motive; tot timpul era câte un party, mereu avea tot felul de prieteni in jurul ei. La un moment dat se deschide usa si apare un grup mai aparte: 3 baieti si o fata. Era vara. Fata era blonda, imbracata in niste pantaloni strâmti albi (cred ca de in) si o bluza alba. Purta sandale. Iar ochii….multa vreme mi-a fost greu sa-i uit, desi atunci i-am vazut prima si ultima data. Un cenusiu-albastru metalic, de obersturmbannführer  SS. Efectiv simteai ca-ti ard retina daca-i priveai in mod direct, ba chiar iti aparea din senin un gust metalic. S-au asezat discret intr-un colt si au inceput sa povesteasca de-ale lor. La un moment dat, intâmplator, m-am asezat lânga ei. Grupul dadea dovada de o coeziune interna foarte puternica, dar de nedefinit. Nimeni nu parea sa aiba in mod clar vreo legatura diferita, intre ei domnea o buna intelegere omogena si ingrozitor de nefireasca. Iar fata…fata nu parea sa apartina vreunuia din ei in mod cert. Era una de-a lor si o tratau ca atare. Erau practicanti de sporturi pe care le-am putea cataloga ciudate, faceau parasutism, diving….nu e asa simplu. Si n-o faceau din când in când, asta era modul lor de viata. Ea era singura dintre ei care mai avea o experienta in plus la activ: mersese cu picioarele goale pe carbuni incinsi. Firma la care lucra pregatise un fel de team building care includea si aceasta proba iar ea, impreuna cu foarte putini colegi, se oferisera sa faca acest act de curaj. Restul colegilor, oripilati, n-au facut altceva decât sa priveasca de la minimum 10 metri distanta. Instantaneu m-am uitat la picioarele ei. Imi era cu neputinta sa cred ca niste picioare atât de mici, delicate si perfecte, cu unghiile pictate de natura intr-un roz atât de copilaresc, au putut fi supuse unui asemenea supliciu fara nicio urma vizibila. La un moment dat a inceput un blues. Reusind sa-mi depasesc timiditatea, am invitat-o la dans. A acceptat. Nicio tensiune. Se misca perfect. Am intrebat-o daca e adevarat ce a povestit, daca a mers pe carbuni aprinsi. Da, desigur, dar nu e nicio filozofie, „just do it”. Bine, dar…a facut vreo pregatire psihologica inainte? A alergat pe carbuni sau s-a deplasat lent? Erau chiar incandescenti carbunii? Uite ce, mi-a spus, in felul asta n-ai sa reusesti niciodata. Pui prea multe intrebari. Evident, observatia cu pricina mi-a turnat plumb in picioare. Vezi ca nu esti pe ritm, m-a taxat la un moment dat, ceea ce m-a derutat si mai mult; nici nu stiam ca trebuie sa am un ritm, era un blues! Sau nu era blues?!?!? Am asteptat finalul izbavitor cu o dorinta mai mare decât a unui boxer in corzi.

La fel de nebagat in seama cum venise, grupul a plecat dupa putina vreme. Am intrebat-o pe Ofelia cine sunt. A!, niste prieteni de-ai mei. Niste ciudati, stii cum sunt toti prietenii mei…Stiam. Ca doar si eu eram un prieten de-al Ofeliei….

Vremea a trecut. La un moment dat insa mi-am amintit de ideea cu carbunii aprinsi. Am intrebat-o pe Ofelia pe unde mai sunt prietenii ei. Nu puteau fi contactati. Faceau alpinism pe undeva prin Africa….Dupa inca o perioada, toate contactele disparusera. Nu mai puteau fi gasiti.

3. Si ca sa fim totusi on-topic,

Ei bine, pâna in acest moment n-am reusit sa merg pe carbuni aprinsi. Dar am incercat sa contactez persoane care au facut-o si n-am reusit nici asta. Parca au intrat cu totii in pamânt.

Intr-un articol precedent imi manifestasem incântarea pe care am avut-o atunci când am observat ca, interesat fiind de un subiect, Universul „comploteaza” sa-ti aduca informatiile.

Nu si de data asta.

Omul se naste de la mama natura cu doua frici, mari si late: frica de inaltime si frica de zgomot. Celelalte frici, printre care si frica de foc, sunt induse fie prin experienta directa, fie prin mesajele repetate ale parintilor care reusesc sa-ti patrunda in subconstient. Dar in majoritatea covârsitoare a cazurilor e vorba de experienta directa, pentru ca imi e greu sa cred ca exista vreo persoana care sa nu se fi ars intr-un mod mai mult sau mai putin neplacut.

Cu toate ca fricile initiale „se vindeca” destul de repede (mai putin cazurile relativ patologice), una din cele mai acerbe frici ramâne cea legata de foc. Si totusi exista oameni care forteaza limitele si in acest caz. De la incercari (sa le zicem) soft precum cele de la team-building, pâna la experienta „hard” a calugarului budist Thich Quang, anumiti indivizi vor sa demonstreze ca si aceasta frica poate fi invinsa. Ce-i impinge oare sa faca acest lucru (evident, vorbim aici de experiente autoimpuse)? Si cum se explica ceea ce se intâmpla atunci când mergi pe carbuni incinsi? E vorba de mult laudata si neinteleasa „gândire pozitiva” sau e vorba de o explicatie 100% stiintifica? De ce unii din „temerari” se ard si altii nu? E ceva care are legatura cu modul de gândire sau exista o explicatie de natura fizica?

Trebuie sa mentionez ca n-am gasit o opinie „asa si-asa”. Taberele ori se ignora reciproc, ori se persifleaza.

Sa dam cuvântul unora din cei care au studiat problema. Si incercam sa luam exemple din ambele parti, pentru o mai justa judecata.

In „Biologia credintei”, Bruce Lipton e convins: energia gândurilor sta la baza faptului ca poti merge pe carbuni incinsi fara sa te arzi. „Gândurile – energia mintii – influenteaza direct modul in care creierul fizic controleaza fiziologia corpului”. Cei care isi directioneaza gândurile in mod corect nu se ard, iar „ezitantii’ se ard. Bruce da si un citat relevant din Henry Ford: „Daca crezi ca poti, sau daca crezi ca nu poti….ai dreptate”.

Intreaga carte a lui Bruce, perfect argumentata in mod logic, converge catre suprematia energiei (deci a gândului) asupra materiei (deci a corpului). Mecanismele de semnalizare energetica – zice el – sunt de o suta de ori mai eficiente in transmiterea informatiei din mediu decât semnalele fizice, cum ar fi neurotransmitatorii.  In plus…daca stii cum sa gândesti, atunci se formeaza un strat energetic protector intre corp si mediu care te fereste de riscul arsurilor.

Bruce Lipton nu vorbeste din proprie experienta in legatura cu mersul pe carbuni incinsi, ci din a altora.

„Aiureli!”, sare Michael Shermer din „De ce cred oamenii in bazaconii”. Gândurile n-au nicio treaba, e vorba de un fenomen pur fizic si destul de simplu (am observat in mai multe rânduri asta, se tot accentueaza faptul ca toate explicatiile sunt „simple”, pentru a lua cât mai mult in derâdere „adversarul”, pe principiul „pai astia nu sunt in stare nici macar sa inteleaga chestii elementare, ce pretentii sa mai avem de la ei?”). In seara zilei de 16 mai 1996 el chiar a facut-o, a calcat cu picioarele goale pe carbuni incinsi in cadrul unei emisiuni. Inainte de asta primise insa asigurari de la Bernard Leikind, specialist in fizica plasmei (care si el a mers cu picioarele goale pe carbuni incinsi) ca nu are ce sa i se intâmple, chiar daca temperatura in mijlocul carbunilor e de 400 de grade Celsius (dar se poate ajunge si la 1.000 grade Celsius). De ce? Carbunii au o conductivitate termica relativ scazuta si, daca parcurgi distanta suficient de repede (el a parcurs-o in 3 secunde), nu patesti nimic. De când incepi si pâna la final trebuie sa fii in permanenta miscare. E ca si in cazul unei prajituri in forma de metal abia scoasa din cuptor – daca atingi prajitura, care are conductivitate scazuta, nu te arzi; daca atingi forma de metal insa….

O alta explicatie stiintifica are la baza stratul izolator dintre corp si carbune produs de efectul Leidenfrost (mai multe aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Leidenfrost_effect). Apoi, trebuie avut grija cum e facut „patul de carbuni”. In principiu, inainte de experiment, carbunii sunt acoperiti cu cenusa (iar cenusa e un izolator termic). In plus, carbunii au forma neregulata, contactul cu talpa facându-se pe o suprafata mica.

Deci Michael a facut-o fara sa psalmodieze, fara sa mediteze si fara alte chestii de genul acesta intrucât, zice el si o tot repeta, mersul pe carbuni incinsi n-are legatura cu puterea mintii.

„Just do it”

DAR – ma intreb si va intreb – faptul ca reusesti sa depasesti o asemenea bariera psihologica si risti sa-ti infrunti una din cele mai grozave temeri, nu e suficient sa se numeasca „gândire pozitiva”? Adica de ce trebuie persiflat un asemenea act de vointa doar pentru ca poate fi explicat, eventual, prin „fizica simpla”? De ce trebuie ironizat cineva doar pentru ca abordeaza aceeasi problema pe alta cale? Ce a facut Bernard cu Michael nu e tot un fel de „pregatire psihologica”, asa cum fac instructorii cu elevii lor atunci când le vorbesc de puterea gândirii pozitive? Ar mai fi mers Michael pe carbuni incinsi daca Bernard nu i-ar fi explicat „pe limba lui” cum stau lucrurile? Ma indoiesc!

Sa-l lasam pe Michael Shermer sa ne explice el cum e cu fachirii si team-building-urile. O experienta insa ca a lui Thich Quang n-are cum s-o explice prin niciun fel de fizica, fie ea simpla sau complicata.

0 Concluzii

Dupa cum vedeti, acest articol e compus din mai multe parti, astfel incât sa vorbiti on-topic aproape indiferent de subiect. Despre muzica. Despre petreceri. Despre sporturi extreme. Adica despre orice sport, având in vedere ca, in lumea de azi, trecerea pe zebra, pe verde, a ajuns un fel de sport extrem. Sau….puteti sa alegeti sa nu vorbiti deloc.

Dar mi-ar placea sa stiu daca a existat in viata voastra un anume eveniment care v-a marcat. Ceva ce erati convinsi ca nu puteti face si pâna la urma ati facut.

Fire Walk with Me (Questions In a World of Blue)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zCV_kTjuguQ]

Autor: Dragos

Share

Let’s talk about…Murphy’s Laws – Articol de Dragos FRD

Murphy…cine n-a auzit de Murphy? E baiatul ala simpatic, care are o gramada de ziceri si legi, din foarte multe domenii, toate haioase, toate spumoase….

In ziua de azi, când avem atâta Internet la indemâna, e foarte dificil sa discernem intre informatia de care chiar avem nevoie si informatia care ne-ar putea induce in eroare. Chiar, voi cum va selectati informatiile dobândite prin intermediul Internet-ului? Le ignorati pe cele care nu va convin si le adaptati numai pe cele care va convin? Acest discernamânt e extrem de important pentru orice fel de decizie care va afecteaza viata – daca e vorba, de exemplu, de nutritie, trebuie sa fiti extrem de atenti (sau atente) la cine a sponsorizat experimentele respective sau lucrarea respectiva – pentru ca e de la sine inteles ca cineva care are ca scop sa vânda ceva pentru obtinerea unui profit va sponsoriza experimentele care sa-i convina. Personal, eu continui sa dau crezare, in primul si in primul rând, cartilor tiparite. Ca sa tiparesti o carte, presupune ca trebuie sa faci niste cheltuieli care trebuie aprobate, in ultima instanta, de Consiliul de Administratie al editurii care tipareste cartea. Prin urmare, exista, cât de cât, un control (si editurile, la rândul lor, au tot felul de interese financiare, de aceea e bine sa fiti cu bagare de seama daca respectivul document a fost editat de o editura serioasa sau nu). Pe când, in spatiul virtual, exista tot felul de informatii pe care, de multe ori, nu prea ai cum sa le verifici.

In legatura cu legile lui Murphy, sunt tot felul de supozitii si in cadrul acetei sintagme, „Legile lui Murphy”, au fost introduse foarte multe chestiuni, incepând cu o multime de bazaconii savuroase si terminând cu concluzii stiintifice extrem de bine documentate.

Si pentru mine „Legile lui Murphy” au insemnat o permanenta atractie, ca si pentru multi dintre voi, presupun. Ori de câte ori ni s-a intâmplat o faza mai aiurea, ca sa ne calmam, am zis, scrâsnind printre dinti, doar pentru noi: „E Murphy…”…sau poate in alt fel, mai prohibit pentru cei sub 12 ani.

De fapt, de unde a inceput totul? Murphy a existat, el e un personaj real.

Capitanul Ed Murphy a fost un inginer angajat la Wright Field (a murit in 1990, intr-un accident de masina; povestea noastra are loc in 1949, la baza Fortelor Aeriene Edwards din Murdoc, California, in timp ce se lucra la proiectul MX 98 l). Enervat de proasta functionare a unei curele de transmisie, cauzata de stupida imbinare a curelei la capete, Ed a exclamat (cu referire la subofiterul in grija caruia era imbinarea respectiva): „Daca e vreo posibilitate sa o faca prost, o va face”.

Câteva saptamâni mai târziu, la o conferinta de presa, colonelul Stapp, un fel de sef al proiectului, a afirmat ca „rezultatele excelente pe care le-am obtinut de-a lungul timpului, fara niciun incident, se datoreaza increderii noastre absolute in Legile lui Murphy si a efortului pe care l-am facut pentru a preintâmpina posibilele lor consecinte negative” („Legile lui Murphy”, Editura Universal Dalsi, 1998). Mai departe, presa a asigurat o raspândire uimitoare a „Legilor lui Murphy”, care l-a lasat buimac pâna si pe autorul numit al acestor legi, desi singura lui „vina” a fost un umor negru extrem de bine dozat si organizat. Murphy a observat de fapt o lege naturala (sa zicem) pe care noi, cei „normali”, nu ne-am fi relevat-o, desi poate ca am experimentat-o de multe ori: daca ceva poate sa mearga rau, atunci va merge rau.

Câteva din Legile lui Murphy au fost anterioare lui Murphy. De exemplu „Daca ceva rau se poate intâmpla, se va intâmpla”. O a doua observatie este ca ele, legile lui Murphy adica, sunt foarte multe. Si cam toate sunt foarte interesante, as zice eu, dezvaluindu-ne, fiecare zicere in parte, cam cum vede un om liber realitatea. N-ar fi rau sa luam aminte!

Bun. Sa revenim. Dupa cum spuneam, in aceasta interpretare voiam sa fac de fapt o oarecare structura, dar intr-un mod diferit decât ce a fost facut pâna acum (adica nu pe capitole gen „Despre societate”, „Despre stiinta” etc etc etc). Din punctul meu de vedere exista 3 categorii, mari si late (plus a patra, ca bonus, pentru ca, atunci când incerci sa faci o schema, mereu ramâne ceva care nu poate fi in interiorul schemei, dar nici nu poti sa ignori acel ceva; voua nu vi s-a intâmplat ca, atunci când va faceti ordine pe birou, prin acte etc sa dati de ceva pe care, pur si simplu, nu aveti unde-l pune? Eu am rezolvat problema adaugând un nou biblioraft pe care am scris „Altele” si in care pun tot ce nu poate fi ordonat in alta parte ).

Prima categorie este aceea a bazaconiilor savuroase (in aceasta categorie se situeaza cam 90% din aceste legi). Exemple clasice:

1. Regula frustratiei feline: „Când pisica ti-a adormit in poala si pare foarte multumita si adorabila, va trebui sa te duci urgent la baie”. Asta nu e adevarat si as zice ca nu e adevarat aproape deloc. Mie mi s-a intâmplat de zeci de ori sa-mi adoarma pisica in…hmmmmmm…poala, iar intervalul de „urgenta” a fost de minim o ora. Acuma depinde de cum isi defineste fiecare intervalul de „urgenta”….
2. Legea leucoplastului: Exista doua feluri de leucoplast: cel care nu se lipeste si cel care nu se dezlipeste. Iarasi nu e adevarat. Dar nu e asa ca e misto? :)
3. Ghidul stiintelor plus extensia lui Cerf: Daca e verde sau se agita, e biologie; daca miroase urât, e chimie; daca nu functioneaza, e fizica; daca e de neinteles, e matematica; daca nu are sens, e ori economie, ori psihologie.
4. Teoremele lui Ginsberg: 1. Nu poti sa câstigi; 2. Nu poti sa faci remiza; 3. Nu poti nici macar sa parasesti jocul (hai sa fim seriosi…)
5. Optiunea Oz-iana: Nu pot sa-ti dau creier, dar pot sa-ti dau o diploma (Vrajitorul din Oz catre Sperietoarea de Ciori)
6. Daca o felie cu unt cade pe covor, cade intotdeauna cu untul in jos. Nici aceasta „teorie” nu e adevarata. Experimentele au demonstrat (da, exista oameni care au facut asemenea experimente!) ca faptul depinde de inaltimea de la care cade felia; in principiu, daca inaltimea e sub 1,5 metri, cade intr-adevar (de cele mai multe ori) cu untul in jos. Daca insa cade de la o inaltime mai mare nu se intâmpla asa. Sau invers. Oricum, ce conteaza?

Sa nu se inteleaga ca avem ceva impotriva acestor bazaconii. Sunt haioase si ne dau o senzatie de bine, cum ca nu suntem singuri in lupta cu destinul. Au patit-o si altii!

A doua categorie este cea a „filozofiei” tip Murphy, pe care e bine sa ti-o insusesti. Dupa aia nu vei mai avea cum sa fii dezamagit in viata. Ba din contra, vei gasi un sprijin pentru orice incercare. Exemplu tipic: „Zâmbeste! Mâine va fi mai rau!”. Dar mai sunt si altele, de exemplu:

7. Conceptul lui Ferguson: „Criza este atunci când nu poti spune : „Hai sa uitam toata chestia asta!””.

Sau

8. Daca faptele nu se conformeaza teoriei, faptele trebuie inlaturate.
9. Legea lui Hanlon: Nu atribui niciodata malitiei ceea ce poate fi foarte bine explicat prin stupiditate.

10. Teorema lui Laing: Daca nu stiu ca nu stiu, atunci mi se pare ca stiu.

11. Cum testezi paranoia? Stii ca o ai când nu poti gasi nimic rau ce-ar fi din vina ta.

12. Legea de aur: Cine are aurul face regulile.

Si asa mai departe….

Totusi, medalia de … aur a acestei categorii, din punctul meu de vedere, este

13. Legea lui Truman: Daca nu ii poti convinge, zapaceste-i. (cam tot pe aici ar fi si Legea lui Wolf despre tactica: Daca nu poti sa-i invingi, convinge-i sa ti se alature)

A treia categorie este a teoriilor stiintifice (zic eu), iar ce exemplu poate fi mai bun decât Teorema lui Peter?

Într-o ierarhie, fiecare salariat are tendinţa de urca până la nivelul său de incompetenţă.

Aceasta teorie nu e o doar o gluma foarte bine facuta, e o teorie stiintifica in adevaratul sens al cuvântului. Daca va intrebati de ce suntem inconjurati de incompetenti, ei bine, aveti raspunsul. Oamenii au fost promovati din locul in care aveau o oarecare competenta intr-o pozitie superioara ierarhic, dar pentru care nu au competente. Dar, daca nu au competente, de ce au fost promovati? Din cauza a tot felul de concepte aiuristice: vechime in munca, increderea pe care o are seful in omul respectiv, pile sau, pur si simplu, ca nu s-a gasit altcineva. Multi sefi prefera sa mearga pe mâna incompetentului pe care-l cunosc decât sa aduca in organizatie un competent pe care nu-l cunosc si care s-ar putea dovedi, la o adica, chiar mai competent decât seful insusi.

Urmeaza Legile lui Spencer:

1. Oricine poate lua o decizie daca are suficiente date.
2. Un bun manager poate lua o decizie fara date suficiente.
3. Un manager perfect poate opera in perfecta ignoranta.

Daca n-ar fi existat punctul 3, Spencer ar fi creat o lege chiar interesanta, dar prea serioasa. Si nu si-ar mai fi gasit locul in Legile lui Murphy….

Exista totusi si a patra categorie. Nu mai e vorba de legi, teoreme sau teorii, ci de axiome pur si simplu. Aceasta categorie nu am pus-o la socoteala pentru ca, efectiv, nu poate fi categorizata. E in afara oricarei orânduieli. Dar e bine sa credem in aceste axiome cu sfintenie. Exemplu clasic este Principiul economic al lui Lani (punctul 3): „In Dumnezeu avem incredere; toti ceilalti platesc cu bani gheata”. Si sa mai ziceti ca Legile lui Murphy sunt aiureli….

Bine bine, veti spune, s-au scris atâtea articole, reviste si carti pe tema cu Murphy, oare ce ne-o fi apucat sa dezbatem si noi acest subiect ultra-mediatizat? Si, in afara de asta, sunt multe legi ale lui Murphy pe care nu le-am citat….Pai…eu zic asa: haideti sa dati si voi exemple din categoriile pe care le-am facut noi, cu legi ale lui Murphy care vi se par intesante. Sau, daca aveti impresia ca ar mai trebui o categorie, nu va sfiiti, spuneti-ne! Si de ce am inceput aceasta dezbatere, totusi? Urmariti-ne in continuare si poate veti afla…..

PS: Am o dedicatie speciala, din motive numai de mine stiute, pentru gazda acestui blog. E una din regulile lui Fiedler (din Murphy, desigur): „Suspiciunile despre tagma prezicatorilor sunt intemeiate; instinctul de turma la prezicatori face ca oile sa para gânditori independenti”. Ca sa vezi!

Share