Maxima zilei(V)- Omul

“Omul? Nu există “omul” decât în tratatele de filosofie care se mulţumesc cu abstracţiuni. În realitate există mai multe feluri de oameni. Există călăul, există victima, există martorul care se amuză, există martorul indiferent, care nu aude sau pleacă pentru că nu-i place spectacolul, îl deranjează sau îl face să sufere. Mai există şi cel care se revoltă. Dar pe acesta nu-l poţi vedea totdeauna, îl copleşesc martorii dintre care se aleg mereu şi călăii, şi victimele, pentru că spectacolul trebuie să meargă fără oprire…” Octavian Paler

Tu ce fel de om esti? Ce astepti de la viata, ce speri de la ea? Ti-e teama sa lupti pentru ce-ti doresti? De cate ori ti-ai transformat visurile in realitate? Te declari un invins sau un invigator, o victima sau un calau, un  spectator pasiv si mut sau un vesnic razvratit? Consideri ca lupta trebuie dusa pana la capat indiferent de rezultat sau ca totul e doar un balci al desertaciunilor?

Share

„Agora” si „Papesa Ioana”. Revolta spiritului liber.

Motto: Acolo unde se ard cărţi se vor arde, până la urmă, şi oameniiHeinrich Heine, Almansor

Ideea acestui articol mi-a fost data, in afara de vizionarea filmelor cam in aceeasi perioada de timp, de gâlceava iscata in jurul unui alt articol recent. M-a frapat faptul ca intre filmele cu pricina exista trei asemanari fundamentale si o deosebire flagranta. Deosebirea e data de faptul ca Ioana a inceput de la umilinta incolo, in familia unui preot bigot, pe când Hypatia, matematician, astronom si filozof, a inceput de la glorie incolo, fiind beneficiara conceptelor grecesti de „libertate” si „democratie”. Dar asemanarile sunt de fapt mult mai importante.

In primul rând ambele filme trateaza subiecte extrem de sensibile pentru crestinism. „Agora” se refera la modul brutal si samavolnic in care a fost impus crestinismul in Alexandria, cu o intreaga succesiune de fapte abominabile comandate de episcopul Chiril: arderea Bibliotecii din Alexandria, convertirea prin forta la crestinism si executarea neascultatorilor (reprezentati in primul rând de Hypatia), pentru delict de gândire. Ce s-a intâmplat mai departe cu Chiril? Nu, n-a dat niciodata socoteala pentru ce a facut. Pentru faptul ca a distrus sute de mii de manuscrise, pentru modul in care a inteles sa puna asasinatul in numele religiei si pentru intreaga sa râvna de a arunca in bezna umanitatea, ei bine, posteritatea n-a gasit altceva de cuviinta decât sa-l canonizeze. Continuă să citești „Agora” si „Papesa Ioana”. Revolta spiritului liber.

Share

Maimutele

Mai intâi au luat 5 maimute si le-au pus intr-o cusca.

Apoi le-au agatat niste banane deasupra si au pus o scara.

Daca una din maimute incerca sa urce pe scara ca sa ajunga la banane, se declansa un jet de apa rece pe toate  maimutele.

Si tot asa pâna când nicio maimuta n-a mai avut curaj sa urce pe scara.

Acum, s-a trecut la faza a doua. S-a inlocuit una din maimutele din cusca. Nou-venita nu stia despre ce e vorba, prin urmare s-a grabit sa urce scara. S-a pomenit trasa in jos de celelalte maimute, fara sa mai fie nevoie de jetul de apa.

A urmat inlocuirea unei alte maimute din grupul initial, care si ea a incercat sa urce scara si a fost trasa in jos de celelalte maimute, inclusiv de cea care nu fusese udata de apa rece.

Si tot asa pâna când nicio maimuta din grupul initial n-a mai ramas in cusca.

Cu toate ca noile maimute nu traisera din proprie experienta experimentul cu dusul, n-au mai urcat scara. Daca ar fi fost intrebate „de ce?”, ar fi raspuns, probabil, „nu stim; asa a fost intotdeauna aici”.

Aveti un desen animat aici:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=KZeiSKnhOBc]

Cei care s-au ocupat cu disecarea experimentului cu pricina au tras concluzii foarte interesante, de genul „asta inseamna cultura organizationala” si cum de anumite reguli reusesc sa sufoce activitatea firmei (cum ar veni, s-a comentat negativ). Sau au inceput sa bata câmpii in legatura cu mentalitati, obiceiuri si traditii. Sau au vorbit despre regulile din orice societate.

Mi-am adus aminte de acest experiment citind pe un anume blog ceva legat de constiinta, dorinte, instincte, despre principii, despre ce e bine si ce e rau.

Noi sa retinem doar atât, deocamdata:  o reactie instinctuala, venita din interior, a fost stopata de o reactie artificiala (mai degraba a fost inlocuita cu o non-reactie), dobândita ca urmare a unei constrângeri din exterior. Chiar daca maimutele din setul al doilea habar n-aveau de ce nu trebuie sa urce scara, ele nefiind cele care au luat contact direct cu apa rece, au ramas supuse. Evenimentul initial s-a pierdut, a ramas doar mesajul.

Concluzii, va rog!

Share