Intelectualii şi societatea

INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o pregătire de specialitate temeinică și lucrează în domeniul artei, al științei, tehnicii etc.; persoană care aparține intelectualității. Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

Sursa: DEX ’98

“Moarte intelectualilor” şi “Noi muncim, nu gândim” sunt două sintagme lansate cu ocazia evenimentelor din 28 – 29 ianuarie 1990. O interpretare primară a celor două afirmaţii, fără o analiză a contextului în care acestea au fost publicate, induce ideea că există două categorii antagonice de cetăţeni, cei care muncesc şi contribuie la dezvoltarea economică a ţării şi cei care parazitează, care “dau din gură” fără să fie productivi şi eficienţi. Astfel, în mod natural, se naşte întrebarea: la ce sunt buni intelectualii?

De-a lungul timpului, rolul intelectualului în societate a fost dezbătut cu un viu interes. În perioada contemporană, cele două războaie mondiale au generat o mediatizare puternică a ponderii avute de mediile intelectuale în privinţa cauzelor declanşării celor două conflagraţii mondiale. Este lesne de înţeles că intelectualii sunt şi formatori de opinie; ei contribuie la definirea idealurilor unei naţiuni şi la dezvoltarea programelor de educaţie naţională.

Ce defineşte un intelectual? Cine are dreptul să se considere intelectual? Continuă să citești Intelectualii şi societatea

Share

Help! Cautam nume pentru domeniu!

[polldaddy poll=4361459]

Later edit: Lusio a venit cu o idee geniala: rightside.ro. Ce ziceti?

Febrilitate, entuziasm, speranta . Iata auspiciile sub care a debutat o duminica fantastica de iarna. O zi marcata de o iluzie frumoasa, aceea ca visele se pot transforma in realitate, ca daca iti doresti ceva cu adevarat, tot universul conspira pentru indeplinirea obiectivului tau. Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu cunosc odihna pana ce nu-mi vad visul cu ochii. Emotia, nerabdarea, tumultul interior sunt colosale, incerc sa le domolesc, dar tot ce reusesc este  canalizarea intregii energii spre obtinerea lucrului mult ravnit. Nimic nu ma poate abate din drumul meu, nimic nu-mi poate schimba parerea, nu mai exista cale de intoarcere, din acel moment restul cade in derizoriu, iar gandurile imi sunt concentrate intr-o singura directie. Sunt doar eu cu el. Iar dezideratul poate lua forma unei perechi de pantofi,  unei  bijuterii, unui  job, unui  barbat sau unui domeniu propriu.

Asa cum anuntam pe articolul precedent, primul punct al listei mele de prioritati pe 2011 il reprezinta achizitionarea unui domeniu pentru blog. Si pentru a va demonstra ca sunt omul faptelor nu al vorbelor, toata dimineata am cautat un nume potrivit pentru el, sarcina extrem de dificila in conditiile in care am descoperit ca cel vizat, nice.ro, este indisponibil. Va supun atentiei o serie de nume alese de mine: Continuă să citești Help! Cautam nume pentru domeniu!

Share