– Măi fetițo, îndrăznești să nu te uiți la mine când vorbesc cu tine?, mă chestionează ieri, clocotind de furie, cu ochii ieșiți din orbite, șefa mea, o doamnă aparent distinsă, de îndată ce constată că am ajuns la muncă cu cinci minute întârziere.
După ce-mi revin din uluiala, și realizez penibilul situației, nu știu dacă să râd sau să plâng. Am trecut binișor de vârstă copilăriei și, din păcate, nici aspect de puștoaică nu mai am. Recunosc, îmi este dor de timpurile când eram numită domnișoară cu diferite ocazii. Acum, toată lumea mă domnește, lucru care mă face să mă simt bătrână. Pentru o clipă, deși a spus-o peiorativ, ideea că cineva mă vede atât de tânără, m-a încântat. Apoi mi s-a părut revoltătoare abordarea ei. Când ai o anumită funcție, când îți dai atâta importanță și vrei să treci în ochii tututor drept o lady, când conduci o instituție este necesar să-ți controlezi limbajul și nervii. Altfel riști să pierzi tot respectul angajaților.
Nu sunt obișnuită cu astfel de mahalagisme la locul de muncă. Nimeni, niciodată nu mi s-a adresat astfel. Problema mea e că am anumite așteptări de la colegi și șefi. Aici cred că greșesc, deși așa ar fi firesc să fie. Să ne comportăm demn, civilizat și respectuos, conform statutului pe care îl deținem. Pentru că dacă eu mă manifest ca la piață, ce pretenții să mai am de la subalterni?
Nu știu ce se întâmplă cu femeile când Continuă să citești Când femeile devin scorpii
