Etichetă: democratie

Definitii

[youtube 9osxhgLMMx4&feature=related]

Adolescenta

Plictiseala de a fi singur, dorinta de a fi in doi, teama de a fi in trei.

Ajutorul pentru lumea a treia

Ajutorul platit de saracii din tarile bogate pentru a ajuta bogatii din tarile sarace.

Amor

Cuvant din patru litere: doua vocale, doua consoane …si doi prosti.

Avocat

Singura persoana capabila sa scrie un document de 10.000 de cuvinte si sa-l intituleze ” Sumar”

Baby Sitteri

Adolescenti care trebuie se se comporte ca adultii, in asa fel incat adultii care pleaca de acasa sa se poata comporta ca adolescentii.

Bancher

Un tip care-ti imprumuta o umbrela cand e senin si care ti-o ia inapoi atunci cand incepe sa ploua (Mark Twain)

Bolero

Vesta spaniola pusa pe muzica de Ravel.

Capitalism Continuă să citești Definitii

Share

Ostracizarea. Ce-au in comun cochilia si politicul?

A ostraciza = a exclude pe cineva din viata publica, dintr-un grup (din fr. Ostraciser) Sursa: NDULR

Bun. Sa zicem ca am inteles ce vrea sa spuna cuvântul cu pricina, dar de unde provine? Ne lamureste Larousse-ul. In editia 1973 din care citez cu mândrie ori de câte ori am ocazia, nu exista „ostraciser”, dar exista „ostracisme”. Substantiv care provine din grescescul „ostrakon”, care inseamna „cochilie”. Asa. Siiiiiiii??? Mergem mai departe, nu ne dam batuti.

Legatura e ca, in democratia ateniana, Adunarea locala avea dreptul sa condamne la exil pentru o perioada de 10 ani (in principiu) pe cel care s-a facut vinovat (in ochii lor) de tendinte dictatoriale sau de tot felul de alte matrapazlâcuri considerate delicte grave. In locul buletinului de vot erau … cochiliile. Mai curat, mai ecologic, mai performant.

Daca v-ar sta in putere….care ar fi persoana pe care ati … ostraciza-o?

Incep eu. Continuă să citești Ostracizarea. Ce-au in comun cochilia si politicul?

Share

“The last king of Scotland” sau toti ti se par normali pâna nu mai ai ce sa le faci

Titlu: Ultimul rege al Scotiei                                         “The last king of Scotland”, 2006

Autor: Giles Foden                                                      Regia:  Kevin Macdonald

Editura Allfa, 2008                                                     Coproductie SUA/UK;realizat chiar in Uganda

Asa cum am citit intr-un articol de-al lui M11, fraza “am vazut filmul, ce rost mai are sa citesc si cartea” reprezinta o atitudine paguboasa. Prin urmare am citit cartea, dar am vazut si filmul. Cel putin in acest caz, cartea pare mult mai buna, ofera mai multe informatii necesare pentru incadrarea si intelegerea actiunii si ne scuteste de vizionarea unor scene horror. Ca sa nu mai spun ca filmul e asemanator cu romanul doar la modul foarte general.

Pe fondul unor fapte reale (povestirea e plasata in anii ’70, in Uganda,  printre framântarile tribale si in conditiile interventiei diferitilor jucatori externi care voiau sa traga tara ba spre “lagarul socialist” pigmentat cu ceva revolutionarism arab, ba spre “lumea libera”), scriitorul reuseste sa construiasca o foarte interesanta intriga, care cuprinde de toate: iubire, ura, despartiri, jocuri politice facute de incompetenti ai serviciilor secrete britanice, aventuri si palpitatii “fara numar fara numar”, razboi, ceva crime realizate cu sadism profesionist, lovituri de stat si chiar  o operatiune a seviciilor secrete israeliene.  Peste toate insa e extraordinar de bine zugravita personalitatea acestui dictator sângeros care a fost Idi Amin Dada. Pentru rolul macabru jucat cu o perfectiune ingrijoratoare, actorul  Forest Whitaker a primit Oscarul in 2007.

Venit la putere printr-o obisnuita lovitura de stat conform  vremurilor si continentului, Idi pare initial un baiat de baiat. Se bate pe burta cu mai toata lumea, face bai de multime, rânjeste demagog si se da bine pe lânga reprezentantii Occidentului . Poporul e ultraincântat si topaie in ritmuri specific africane. Continuă să citești “The last king of Scotland” sau toti ti se par normali pâna nu mai ai ce sa le faci

Share

„Agora” si „Papesa Ioana”. Revolta spiritului liber.

Motto: Acolo unde se ard cărţi se vor arde, până la urmă, şi oamenii – Heinrich Heine, Almansor

Ideea acestui articol mi-a fost data, in afara de vizionarea filmelor cam in aceeasi perioada de timp, de gâlceava iscata in jurul unui alt articol recent. M-a frapat faptul ca intre filmele cu pricina exista trei asemanari fundamentale si o deosebire flagranta. Deosebirea e data de faptul ca Ioana a inceput de la umilinta incolo, in familia unui preot bigot, pe când Hypatia, matematician, astronom si filozof, a inceput de la glorie incolo, fiind beneficiara conceptelor grecesti de „libertate” si „democratie”. Dar asemanarile sunt de fapt mult mai importante.

In primul rând ambele filme trateaza subiecte extrem de sensibile pentru crestinism. „Agora” se refera la modul brutal si samavolnic in care a fost impus crestinismul in Alexandria, cu o intreaga succesiune de fapte abominabile comandate de episcopul Chiril: arderea Bibliotecii din Alexandria, convertirea prin forta la crestinism si executarea neascultatorilor (reprezentati in primul rând de Hypatia), pentru delict de gândire. Ce s-a intâmplat mai departe cu Chiril? Nu, n-a dat niciodata socoteala pentru ce a facut. Pentru faptul ca a distrus sute de mii de manuscrise, pentru modul in care a inteles sa puna asasinatul in numele religiei si pentru intreaga sa râvna de a arunca in bezna umanitatea, ei bine, posteritatea n-a gasit altceva de cuviinta decât sa-l canonizeze. Continuă să citești „Agora” si „Papesa Ioana”. Revolta spiritului liber.

Share