Mersul pe carbuni aprinsi

Motto:  Reporter: „How did you find America, John?”

John: „Turn left at Greenland”

Un articol „3 in 1”

  1. Explicatia motto-ului.

Dialogul cu pricina l-am auzit pentru prima data reprodus de Florian Pittis la „Poezia muzicii tinere”, in urma cu multi ani. Când componentii grupului Beatles au ajuns prima data in America, in 1964, au fost perceputi de reporterii locali ca niste pustani si, intr-un acces paternalist, reporterii cu pricina au simtit nevoia sa ii mângâie usor pe crestet (cum ar veni) si sa le puna intrebari tâmpite. Numai ca nu stiau cu cine au de-a face….Si ceilalti (Paul, Ringo, George) au dat raspunsuri ironice, dar ne indepartam de subiect. Raspunsul din motto apartine lui John Lennon si pentru mine are doua semnificatii. Prima e apropiata de sintagma „oul lui Columb” si inseamna sa faci un lucru pe care oricine il poate face, dar exista un numar infim de oameni carora le trece prin cap asa ceva. Sau care au curaj pentru asa ceva. Iar a doua – cum sa dai un raspuns ironic, scurt si spumos unei intrebari care se vrea smechera. In cazul acestui articol ne vom ocupa de prima semnificatie – „just do it”.

2. Preambul

Acum ceva vreme eram la un party in casa unei prietene, Ofelia. Motivul teoretic era ziua sotului ei, dar la Ofelia nu era nevoie de motive; tot timpul era câte un party, mereu avea tot felul de prieteni in jurul ei. La un moment dat se deschide usa si apare un grup mai aparte: 3 baieti si o fata. Era vara. Fata era blonda, imbracata in niste pantaloni strâmti albi (cred ca de in) si o bluza alba. Purta sandale. Iar ochii….multa vreme mi-a fost greu sa-i uit, desi atunci i-am vazut prima si ultima data. Un cenusiu-albastru metalic, de obersturmbannführer  SS. Efectiv simteai ca-ti ard retina daca-i priveai in mod direct, ba chiar iti aparea din senin un gust metalic. S-au asezat discret intr-un colt si au inceput sa povesteasca de-ale lor. La un moment dat, intâmplator, m-am asezat lânga ei. Grupul dadea dovada de o coeziune interna foarte puternica, dar de nedefinit. Nimeni nu parea sa aiba in mod clar vreo legatura diferita, intre ei domnea o buna intelegere omogena si ingrozitor de nefireasca. Iar fata…fata nu parea sa apartina vreunuia din ei in mod cert. Era una de-a lor si o tratau ca atare. Erau practicanti de sporturi pe care le-am putea cataloga ciudate, faceau parasutism, diving….nu e asa simplu. Si n-o faceau din când in când, asta era modul lor de viata. Ea era singura dintre ei care mai avea o experienta in plus la activ: mersese cu picioarele goale pe carbuni incinsi. Firma la care lucra pregatise un fel de team building care includea si aceasta proba iar ea, impreuna cu foarte putini colegi, se oferisera sa faca acest act de curaj. Restul colegilor, oripilati, n-au facut altceva decât sa priveasca de la minimum 10 metri distanta. Instantaneu m-am uitat la picioarele ei. Imi era cu neputinta sa cred ca niste picioare atât de mici, delicate si perfecte, cu unghiile pictate de natura intr-un roz atât de copilaresc, au putut fi supuse unui asemenea supliciu fara nicio urma vizibila. La un moment dat a inceput un blues. Reusind sa-mi depasesc timiditatea, am invitat-o la dans. A acceptat. Nicio tensiune. Se misca perfect. Am intrebat-o daca e adevarat ce a povestit, daca a mers pe carbuni aprinsi. Da, desigur, dar nu e nicio filozofie, „just do it”. Bine, dar…a facut vreo pregatire psihologica inainte? A alergat pe carbuni sau s-a deplasat lent? Erau chiar incandescenti carbunii? Uite ce, mi-a spus, in felul asta n-ai sa reusesti niciodata. Pui prea multe intrebari. Evident, observatia cu pricina mi-a turnat plumb in picioare. Vezi ca nu esti pe ritm, m-a taxat la un moment dat, ceea ce m-a derutat si mai mult; nici nu stiam ca trebuie sa am un ritm, era un blues! Sau nu era blues?!?!? Am asteptat finalul izbavitor cu o dorinta mai mare decât a unui boxer in corzi.

La fel de nebagat in seama cum venise, grupul a plecat dupa putina vreme. Am intrebat-o pe Ofelia cine sunt. A!, niste prieteni de-ai mei. Niste ciudati, stii cum sunt toti prietenii mei…Stiam. Ca doar si eu eram un prieten de-al Ofeliei….

Vremea a trecut. La un moment dat insa mi-am amintit de ideea cu carbunii aprinsi. Am intrebat-o pe Ofelia pe unde mai sunt prietenii ei. Nu puteau fi contactati. Faceau alpinism pe undeva prin Africa….Dupa inca o perioada, toate contactele disparusera. Nu mai puteau fi gasiti.

3. Si ca sa fim totusi on-topic,

Ei bine, pâna in acest moment n-am reusit sa merg pe carbuni aprinsi. Dar am incercat sa contactez persoane care au facut-o si n-am reusit nici asta. Parca au intrat cu totii in pamânt.

Intr-un articol precedent imi manifestasem incântarea pe care am avut-o atunci când am observat ca, interesat fiind de un subiect, Universul „comploteaza” sa-ti aduca informatiile.

Nu si de data asta.

Omul se naste de la mama natura cu doua frici, mari si late: frica de inaltime si frica de zgomot. Celelalte frici, printre care si frica de foc, sunt induse fie prin experienta directa, fie prin mesajele repetate ale parintilor care reusesc sa-ti patrunda in subconstient. Dar in majoritatea covârsitoare a cazurilor e vorba de experienta directa, pentru ca imi e greu sa cred ca exista vreo persoana care sa nu se fi ars intr-un mod mai mult sau mai putin neplacut.

Cu toate ca fricile initiale „se vindeca” destul de repede (mai putin cazurile relativ patologice), una din cele mai acerbe frici ramâne cea legata de foc. Si totusi exista oameni care forteaza limitele si in acest caz. De la incercari (sa le zicem) soft precum cele de la team-building, pâna la experienta „hard” a calugarului budist Thich Quang, anumiti indivizi vor sa demonstreze ca si aceasta frica poate fi invinsa. Ce-i impinge oare sa faca acest lucru (evident, vorbim aici de experiente autoimpuse)? Si cum se explica ceea ce se intâmpla atunci când mergi pe carbuni incinsi? E vorba de mult laudata si neinteleasa „gândire pozitiva” sau e vorba de o explicatie 100% stiintifica? De ce unii din „temerari” se ard si altii nu? E ceva care are legatura cu modul de gândire sau exista o explicatie de natura fizica?

Trebuie sa mentionez ca n-am gasit o opinie „asa si-asa”. Taberele ori se ignora reciproc, ori se persifleaza.

Sa dam cuvântul unora din cei care au studiat problema. Si incercam sa luam exemple din ambele parti, pentru o mai justa judecata.

In „Biologia credintei”, Bruce Lipton e convins: energia gândurilor sta la baza faptului ca poti merge pe carbuni incinsi fara sa te arzi. „Gândurile – energia mintii – influenteaza direct modul in care creierul fizic controleaza fiziologia corpului”. Cei care isi directioneaza gândurile in mod corect nu se ard, iar „ezitantii’ se ard. Bruce da si un citat relevant din Henry Ford: „Daca crezi ca poti, sau daca crezi ca nu poti….ai dreptate”.

Intreaga carte a lui Bruce, perfect argumentata in mod logic, converge catre suprematia energiei (deci a gândului) asupra materiei (deci a corpului). Mecanismele de semnalizare energetica – zice el – sunt de o suta de ori mai eficiente in transmiterea informatiei din mediu decât semnalele fizice, cum ar fi neurotransmitatorii.  In plus…daca stii cum sa gândesti, atunci se formeaza un strat energetic protector intre corp si mediu care te fereste de riscul arsurilor.

Bruce Lipton nu vorbeste din proprie experienta in legatura cu mersul pe carbuni incinsi, ci din a altora.

„Aiureli!”, sare Michael Shermer din „De ce cred oamenii in bazaconii”. Gândurile n-au nicio treaba, e vorba de un fenomen pur fizic si destul de simplu (am observat in mai multe rânduri asta, se tot accentueaza faptul ca toate explicatiile sunt „simple”, pentru a lua cât mai mult in derâdere „adversarul”, pe principiul „pai astia nu sunt in stare nici macar sa inteleaga chestii elementare, ce pretentii sa mai avem de la ei?”). In seara zilei de 16 mai 1996 el chiar a facut-o, a calcat cu picioarele goale pe carbuni incinsi in cadrul unei emisiuni. Inainte de asta primise insa asigurari de la Bernard Leikind, specialist in fizica plasmei (care si el a mers cu picioarele goale pe carbuni incinsi) ca nu are ce sa i se intâmple, chiar daca temperatura in mijlocul carbunilor e de 400 de grade Celsius (dar se poate ajunge si la 1.000 grade Celsius). De ce? Carbunii au o conductivitate termica relativ scazuta si, daca parcurgi distanta suficient de repede (el a parcurs-o in 3 secunde), nu patesti nimic. De când incepi si pâna la final trebuie sa fii in permanenta miscare. E ca si in cazul unei prajituri in forma de metal abia scoasa din cuptor – daca atingi prajitura, care are conductivitate scazuta, nu te arzi; daca atingi forma de metal insa….

O alta explicatie stiintifica are la baza stratul izolator dintre corp si carbune produs de efectul Leidenfrost (mai multe aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Leidenfrost_effect). Apoi, trebuie avut grija cum e facut „patul de carbuni”. In principiu, inainte de experiment, carbunii sunt acoperiti cu cenusa (iar cenusa e un izolator termic). In plus, carbunii au forma neregulata, contactul cu talpa facându-se pe o suprafata mica.

Deci Michael a facut-o fara sa psalmodieze, fara sa mediteze si fara alte chestii de genul acesta intrucât, zice el si o tot repeta, mersul pe carbuni incinsi n-are legatura cu puterea mintii.

„Just do it”

DAR – ma intreb si va intreb – faptul ca reusesti sa depasesti o asemenea bariera psihologica si risti sa-ti infrunti una din cele mai grozave temeri, nu e suficient sa se numeasca „gândire pozitiva”? Adica de ce trebuie persiflat un asemenea act de vointa doar pentru ca poate fi explicat, eventual, prin „fizica simpla”? De ce trebuie ironizat cineva doar pentru ca abordeaza aceeasi problema pe alta cale? Ce a facut Bernard cu Michael nu e tot un fel de „pregatire psihologica”, asa cum fac instructorii cu elevii lor atunci când le vorbesc de puterea gândirii pozitive? Ar mai fi mers Michael pe carbuni incinsi daca Bernard nu i-ar fi explicat „pe limba lui” cum stau lucrurile? Ma indoiesc!

Sa-l lasam pe Michael Shermer sa ne explice el cum e cu fachirii si team-building-urile. O experienta insa ca a lui Thich Quang n-are cum s-o explice prin niciun fel de fizica, fie ea simpla sau complicata.

0 Concluzii

Dupa cum vedeti, acest articol e compus din mai multe parti, astfel incât sa vorbiti on-topic aproape indiferent de subiect. Despre muzica. Despre petreceri. Despre sporturi extreme. Adica despre orice sport, având in vedere ca, in lumea de azi, trecerea pe zebra, pe verde, a ajuns un fel de sport extrem. Sau….puteti sa alegeti sa nu vorbiti deloc.

Dar mi-ar placea sa stiu daca a existat in viata voastra un anume eveniment care v-a marcat. Ceva ce erati convinsi ca nu puteti face si pâna la urma ati facut.

Fire Walk with Me (Questions In a World of Blue)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zCV_kTjuguQ]

Autor: Dragos

Share

Cinci alimente nepoftite la masa

Exista alimente bune!? Dar, din pacate exista si alimente rele, adesea mult mai apetisante. O mare parte dintre aceste alimente rele se inscrie in hrana de zi cu zi a fiecaruia dintre noi, fara sa stim cat de nesanatoase sunt. Am realizat un top al celor mai periculoase alimente.

Margarina.

Acest aliment este aproape nelipsit la micul dejun. Totusi, daca vrem sa fim sanatosi, margarina trebuie exclusa din meniul nostru. Mai ales din meniul copiilor. Aceasta contine grasimi hidrogenate, grasimi care nu sunt recunoscute de corpul nostru si care nu intra in procesele de digestie. Aceste grasimi sunt depozitate pe peretii vaselor de sange ceea ce conduce, in cele din urma, la sclerozarea vaselor, cu efecte nefaste pentru inima, creier, sistemul circulator. La margarina ar trebui sa renunte si cei care au probleme cu kilogramele in plus. Consumul acestui aliment favorizeaza formarea de depozite de grasime în jurul taliei si pe fese, determina aparitia celulitei si solicita excesiv ficatul pentru a fi metabolizata. Specialistii  ne atrag atentia ca nici nu banuim in cate alimente se ascunde margarina. Dar dintre aceste alimente, cea mai mare cantitate de margarina contin toate produsele de patiserie, maionezele, unele sortimente de paine, biscuiti, bomboane si ciocolata.

 

Mustarul.

Da savoare micilor si carnatilor. Si cum romanii sunt mari consumatori de mici si carnati, evident, ca si mustarul e la loc de cinste. Dar hai sa vedem ce se ascunde dincolo de gustul inconfundabil al mustarului.  Multi conservanti si coloranti sintetici. In ultimul timp, poti sa gasesti in supermarketuri mustar cu diverse arome. De pilda, cu aroma de miere. Acesta contine un agent de ingrosare – “guma xantan” sau E 415. Ce rol are aceasta substanta? Mareste vascozitatea produselor alimentare, favorizeaza digestia si, totodata, scade valoarea nutritiva din cauza interferentei gumei cu absorbtia vitaminelor si a mineralelor. Acelasi mustar contine acid citric (E 330). Tocmai pentru ca este acid, el poate provoca afectiuni bucale, cum ar fi aparitia cariilor dentare. Alte substante periculoase din compozitia mustarului: benzoat de sodiu (E 211), care poate declansa sindromul de hiperactivitate si deficienta de concentrare; amidon modificat, un aditiv alimentar nociv.

Este fabricat in general prin amestecarea boabelor de mustar cu ulei de mustar. Daca boabele nu prezinta pericol, uleiul de mustar este devastator. A fost interzis in Canada, unde s-a stabilit ca in timp produce orbirea. In India, tara mirodeniilor, uleiul de mustar este folosit de vraci ca medicament, fiind numeroase cazurile in care persoane tratate cu acest ulei au murit.
In ultimii ani, producatorii au invatat cum sa-i fenteze pe cumparatori: pe etichete nu mai scrie “arome sintetice”, ci “arome natural identice”. Aditivii sintetici nu mai sunt mentionati dupa codul E, ci dupa numele propriu-zis: acid citric, conservant, gelifiant. Rareori cumparatorul se gandeste ca aceste ingrediente sunt de fapt E-uri.

 

Branza topita.

In topul alimentelor care ne pun sanatatea in pericol, branza topita ar putea ocupa acelasi loc cu margarina. Specialistii  ne  sfatuiesc sa pregatim mai rar sandvisuri cu branza topita, pentru ca, in cazul unui consum frecvent si in cantitate mare, sarurile de topire interfera cu metabolismul calciului si fosforului din oase, impiedicand fixarea calciului. Rezultatul: oase fragile expuse fracturilor grave.

 

Conservele.

Un ritm de viata alert ne pune in fata unei alegeri care atenteaza la sanatate: conservele. Sursa botulismului alimentar este aproape intotdeauna consumarea alimentelor conservate. Nici conservele pe care le preparati in casa nu va feresc de aceasta boala. Prin urmare, apelati la tehnicile de conservare corecte atunci cand pregatiti conserve in casa. Alimentele trebuie fierte la cel putin 121 de grade Celsius. In ceea ce priveste conservele din comert, nu le consumati daca au un miros de stricat sau in cazul in care recipientul este desfacut sau umflat.

 

Mezelurile.

Cu cat mai rar cu atat mai bine. Indemn valabil pentru consumatorii de orice varsta. In afara de gust, majoritatea mezelurilor din comert nu ofera nimic bun pentru sanatate. Sunt alimente inalt procesate. Contin conservanti si aditivi periculosi. Dacă veti citi cu atentie eticheta, veti observa ca acestea sunt un amestec de carne, slanina, apa, in proportii variabile. Salamul, carnatii, sunca de diverse tipuri, pastrama, parizerul, toba contin grasimi animale, implicate în aparitia aterosclerozei si a bolilor de inima. Continutul ridicat de sare din mezeluri contribuie la scaparea de sub control a tensiunii arteriale. De asemenea, din cauza multor aditivi folositi la prepararea mezelurilor, aceste alimente favorizeaza aparitia cancerului.

 

Care sunt alimentele pe care voi le considerati sanatoase, pe care le consumati fara a va gandi la eventuale consecinte nefavorabile asupra organismului? Exista astfel de alimente?

Share

Biologia credintei- Bruce Lipton

Motto: „Am un defect. Citesc foarte mult”. Mircea Geoana, de profesie perdant

Biologia credintei – recenzie.

Bruce Lipton, Editura For You, 2008

Din punctul meu de vedere, a citi mult nu e chiar o izbânda de toata lauda. Important e si ce intelegi din acele carti pe care le citesti. Dupa fiecare carte citita ar fi cazul sa-ti permiti o zona-tampon in care sa digeri informatia tocmai primita. Cartea „Biologia credintei”, scrisa de biologul Bruce H. Lipton, merita chiar un timp mai indelungat de reflectie.

La prima vedere, nimic din ceea ce este aceasta carte nu o recomanda pentru a fi luata in serios. Pare deprinsa din maculatura care se ocupa de probleme paranormale inzorzonate cu ceva filozofii sectante. Numele parca ar fi al unui predicator adventist de ziua a saptea; la fel si fizionomia. Titlul – cam pseudostiintific. Coperta – gen samizdat (stiti, d-alea gen „guvernarea secreta a lumii”, „astrologie medicala” etc etc etc). Ca si modalitatea de tipografiere. Iar de Editura For You nu am mai auzit pâna acum. Cartea mi-a fost daruita de o persoana in care am foarte mare incredere, asta e si motivul pentru care am citit-o.

Cu toate astea, e o carte foarte bine articulata si neasteptat de bine scrisa. Fiecare capitol e impecabil demonstrat, concluziile sunt logice si nu reusesti sa gasesti puncte slabe in edificiul care se construieste sub ochii tai. Cel putin eu nu am gasit (exista unele derapaje benigne).

Cartea imbina „stiinta pentru toti” cu umorul fin si autoironia spumoasa. La urma urmei nu e o carte de specialitate, e o carte pentru noi, cei care nu suntem specialisti in biologie celulara, psihiatrie, psihologie sau chestii de genul asta. Pentru ca noi il putem intelege. Nu suntem suficient de obtuzi pentru a refuza din start tot ce vine in contradictie cu ce am invatat, nu suntem cramponati de pozitii pietrificate in ani de studiu gen „asa e corect, restul sunt prostii” si nu avem idei fixe.

In lumea stiintifica, Bruce e un paria. Face parte din grupusculul de oameni de stiinta care au tupeul sa spuna „stiti, poate ca totusi Dumnezeu exista”. Ce pacat de moarte!

In primul capitol e vorba de celule – nu va stresati, nimic hard. Aici aflam cât de importanta e cooperarea, si nu confruntarea, pentru mentinerea vietii in biosfera.

In al doilea capitol se prezinta dovezile stiintifice care arata ca nu genele controleaza sistemul biologic, ci mediul. Genele nu pot fi activate pâna nu le declanseaza ceva. Exprimarea genei e activata de un semnal de la mediu si nu de o proprietate intrinseca a genei, care apare pe neasteptate.

In al treilea capitol – membrana celulara, adevaratul creier al celulei (si nu nucleul). De ce suntem ceea ce reactionam.

Al patrulea capitol – fizica cuantica (asa cum exista o fizica clasica si una cuantica, Bruce face o impartire a biologiei in „cuantica” si „clasica”). Da, are legatura! Asta pentru ca doar in biologia newtoniana sunt considerate ca „paranormale” anumite fenomene care pot fi explicate relativ lejer prin „biologia cuantica”. „Biologia cuantica” nu neaga biologia clasica, ci o completeaza.

Capitolul 5 – gândurile pozitive au un efect profund asupra comportamentului si genelor, dar DOAR daca sunt in armonie cu programarea existenta la nivelul subconstientului. Capacitatea mintii constiente de a anula comportamentele pre-programate ale mintii subconstiente este fundamentul liberului arbitru.

Capitolul 6 – frica si o concluzie tragicomica: pentru a imbunatati sansele de supravietuire, trebuie sa ai o constienta si o inteligenta reduse

Capitolul 7 – modul in care suntem „programati” si impactul pe care aceasta programare il are asupra vietii noastre.

Ei bine, capitolul 5 e cel mai interesant, dar lasat „neterminat”. Bruce nu ne spune „in clar” cum e cu armonia asta, ci doar sugereaza ca ar cunoaste raspunsul. Mai departe e si treaba noastra.

Atunci când te intereseaza cu adevarat un subiect observi ca peisajul din jurul tau se schimba. Parca natura vrea sa-ti dea o mâna de ajutor, incep sa tâsneasca de peste tot raspunsuri la intrebarile tale. Universul ti se umple de „semne”, trebuie doar sa le urmezi. Eu m-am apucat sa citesc aceasta carte prin februarie. Incetul cu incetul (si totusi nu atât de incet) si lumea mea s-a transformat, desi nu am cautat nimic in mod intentionat. Mai intâi Nice a acceptat cu ingaduinta sa-mi fie gazda. Apoi am descoperit restul. Pe blogul ei, Nighton a recomandat o carte care se ocupa exact despre acest subiect – „Puterea extraordinara a subconstientului tau” (imi cer scuze Roxi ca nu am citit-o inca, o sa-i vina rândul). KirstDay a avut câteva articole care m-au surprins placut si care, si ele, au legatura cu ideea in discutie. De asemenea si Vlad abordeaza, pe blogul lui, cam acelasi gen de subiect, intr-o maniera interesanta. Taman ieri am dat de o postatoare, pe blogul lui happygirls, Ilinca (happygirls are meritul unui articol atractiv, care naste foarte multe intrebari). Ei bine, Ilinca a surprins esenta: „Am invatat ca daca vreau cu tarie ceva, toate fortele universului vor conlucra pentru implinirea dorintei”. Cam pe aici e „cheia” problemei. Probabil.

Imi fac o datorie de onoare sa le multumesc celor pe care i-am numit, ca si tuturor celor care accepta discutii, vin cu idei, nu se supara daca sunt contrazisi si nu incearca sa-si impuna punctul de vedere.

Share