Etichetă: credinta

“Dumnezeu mi-e broker” sau literatura nemotivationala

Autori: Christopher Buckley & John Tierney

Editura Humanitas, 2008

Ori de cate ori citesc o carte fenomenala ma cuprinde disperarea. Nu de alta, dar undeva intre oasele craniului imi incoltise ideea ca as putea scrie si eu una. O carte care sa fie mai buna decat toate gogoritele lui Coelho, Castaneda si Dan Brown la un loc. O carte care sa-mi asigure un trai linistit, altfel incat sa-mi pot vedea de culesul de macese din micropadurea mea de salcami fara grija zilei de maine.

Numai ca vine cate una de asta, de lesini de ras citind-o, de trebuie sa faci pauze din minut in minut ca sa-ti relaxezi muschii pe care nu-i ai la burta, care-ti taie orice pofta de viata si de creatie. Caci ce-ti mai ramane tie de spus lumii dupa asa ceva? Ce rost mai are sa faci filme dupa ce deja au fost realizate “Parfum de femeie”, “Casa spiritelor”, “Diavolul se imbraca de la Prada” sau “Ultimul samurai”? Cum sa mai compui blues dupa “Lady in red” sau hard rock dupa “Thunderstruck”? Ce rost mai are sa te uiti la fotbal dupa finala din 2005 dintre Liverpool si AC Milan? Cum ai mai putea inventa un serial de comedie dupa “Seinfeld”? Continuă să citești “Dumnezeu mi-e broker” sau literatura nemotivationala

Share

Goodbye 2010, Welcome 2011!

 

Ada mi-a cerut un cuvant. Unul prin care sa rezum un intreg an. Si l-am gasit: eliberare. Un suflet chinuit, prins in capcana unui iubiri devastatoare, incercand zadarnic sa se strecoare printre coloanele  de marmura alba ale durerii. O nefericire cronica care-ti paralizeaza simturile si  ratiunea, iti distruge increderea in tine, iti submineaza pofta de viata, entuziasmul. O dragoste mistuitoare care te arunca fara mila in abisul disperarii.  Dupa doi ani imensi cat o eternitate, in care am experimentat forta distructiva a unei  iubiri fara limite si fara sens, mi-am dat seama ca trebuie sa lupt. Si am fost ajutata sa inving. Obiectivul era clar, fara echivoc, iar pentru atingerea lui eram in stare sa trec si prin foc. Si am trecut… Si am comis greseli pentru a indrepta o alta greseala. Dar este prima oara in viata cand nu regret nimic. Continuă să citești Goodbye 2010, Welcome 2011!

Share

Fiul Hamasului

Coltul cu recenzii

Motto: „O, profetule, lupta-te impotriva necredinciosilor si a fatarnicilor si fii crunt cu ei, caci locuinta lor e iadul si rau este drumul”


Sura Oprelistii, 66, 9. Coran.

Fiul Hamasului


Autor: Mossab Hassan Yousef impreuna cu Ron Brackin

Grupul Editorial Trei, 2010

Am vazut-o la ultima manifestare Bookfest. Desi organizatorii au incercat sa o promoveze cum s-au priceput mai bine, cu tot titlul ei agresiv si cu tot avertismentul „reality shock”…standul cu pricina nu prea atragea vizitatori. Avem teroristii nostri de zi cu zi, cui ii mai pasa de Orientul Mijlociu?

Din punctul meu de vedere, inainte de a fi o carte de aventuri, calatoria lui Mosab este una spirituala. Se aseamana cumva cu „Alchimistul” lui Coelho. Profit de momentul „off-topic” pe care mi l-am creat pentru a face o precizare care mi se pare necesara. Povestea lui Coelho este copiata dupa o poveste hasidica a rabinului Bunam din Pžysha, numita „Comoara”. Asa. Acum, ca m-am mai racorit, sa trecem mai departe.

Aceasta insa nu e o poveste inventata. Si nu este una furata. Este chiar viata lui Mosab.

S-a nascut in 1978, in Ramallah, iar tatal lui, seicul Hassan Yousef, a fost unul din intemeietorii temutei organizatii Hamas.

Timp de 10 ani, intre 1997 si 2007, Mosab a fost „Printul Verde”, spionul serviciului israelian de securitate interna  Shin Bet. Având in vedere ca era fiul unuia din cei mai importanti lideri palestinieni ai perioadei in care se intâmpla actiunea, Mosab a fost cea mai importanta sursa de spionaj pe care israelienii au avut-o infiltrata la vârful Hamas, a avut acces la intâlnirile organizatiei cu Yasser Arafat si a reusit sa afle informatii de prima mâna despre celulele teroriste care activau in interiorul organizatiei sau chiar in cercurile cele mai inalte ale puterii palestiniene. A salvat sute de vieti israeliene prin faptul ca, bazându-se pe informatiile lui, Shin Bet a reusit sa impiedice (de multe ori in ultimul moment) unele din atacurile sinucigase. Mai presus de toate, Mosab a dovedit o realitate pe care „capetele luminate” care ghideaza politica internationala au refuzat sa o observe cu o indârjire demna de o cauza mai buna: Arafat a ramas, pâna la sfârsitul vietii, un criminal odios si un imbogatit de razboi.

De ce este interesanta aceasta carte, in afara pasajelor demne de un film de spionaj de inalta clasa? Pentru ca Mosab, in urma experientelor prin care a trecut, s-a botezat si s-a convertit la crestinism. Cum de s-a intâmplat? Mi-a fost destul de greu sa inteleg. Dar, cu ajutorul lui Mosab….am facut un efort in plus.

Jihadul….sunt convins ca ati auzit acest cuvânt. Radacina triconsonatica „jhd”, din care s-a dezvoltat si substantivul cu pricina, inseamna, la obârsie, „a fi harnic”, „a face efort”. Iar „juhd”, un alt substantiv derivat din aceeasi radacina, inseamna „efortul pentru atingerea unui scop”. Din acest trunchi initial s-au ramificat noi intelesuri, printre care si „actiunea credinciosului (musulman) pentru a-si dovedi credinta”. Dupa care… totul a luat-o razna.

In Coran radacina „jhd” apare de 35 de ori, de 22 de ori la modul general, de 3 ori la modul spiritual si de 10 ori la modul razboinic.

Cam in acest mediu a fost crescut Mosab. A invatat sa urasca, i s-a tot repetat ca evreii sunt raul absolut, care le-au furat pamânturile. Evreii mereu inarmati, mereu mai curati, mai organizati si mai evoluati.

Din cauza unei prostii (a vrut sa procure in mod ilegal niste arme) Mosab a intrat la inchisoare si acolo l-a cunoscut pe viitorul lui contact din Shin Bet. Dar a mai cunoscut ceva: adevarata faţă a Hamas, pe care n-o stia.

Chiar daca initial Mosab a acceptat colaborarea cu gândul ferm de a se razbuna, intr-o buna zi, pe israelieni, intentiile lui se topesc atunci când incepe sa-si dea seama ca tot ce stia el despre evrei este eronat. Lumea lui interioara se clatina.

Cum evreii stiu de multa vreme un lucru, si anume ca nu se poate face treaba cu analfabetii, prima lor grija a fost ca Mosab sa-si termine studiile liceale si sa mearga la facultate (studiile fusesera intrerupte din cauza detentiei). Israelienii cunosteau araba (care e limba oficiala in Israel), cunosteau foarte multe despre cultura araba si se aratau prietenosi. N-au incercat sa-l dreseze sa infaptuiasca lucruri rele: i-au spus ca trebuie sa aibe o conduita ireprosabila, sa nu comita adulter (cel putin pe perioada colaborarii) si…sa se tina de carte. Asa ca, dupa absolvirea liceului, s-a inscris la Al-Quds Open University.

O intâmplare ciudata sadeste in el germenele care ulterior avea sa duca la convertire. Trecând pe lânga Poarta Damascului se intâlneste cu cineva care-l invita sa ia parte la un grup de studiu crestin. Si, cum invatase deja multe lucruri noi despre „necredinciosii” israelieni, se hotaraste sa-i cunoasca si pe crestini. Si asa descopera Predica de pe Munte. Apoi…”iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvântati pe cei care va blestema, faceti bine celor care va urasc si rugati-va pentru cei care va insulta si va prigonesc” (Matei, 5:44). Era mesajul pe care Mosab il cautase toata viata. Incercase mereu sa-si caute „vrajmasii” in afara Islamului, in afara Palestinei, in afara Hamasului. Dar „vrajmasii”…nu pot fi definiti intotdeauna in termeni de religie, nationalitate sau culoare. „Vrajmasul” este lacomia, mândria, ticalosia care traieste in noi. O lectie pe care Mosab a inteles-o mai bine decât foarte multi dintre crestini.

Eu nu cred ca e nevoie sa te convertesti pentru a fi tolerant. Poti fi un om bun, intelegator, in orice religie. Exista musulmani care fac eforturi in aceasta directie. Din nefericire, glasul lor e acoperit de trupele de zgomote care propovaduiesc intoleranta, terorismul, fanatismul si „vor totul”. Ori asta nu se poate. Israelul si Palestina impart o suprafata de cam 20.000 kmp si nu exista alternativa. Vor trebui sa se inteleaga. In asta au si constat de fapt esecurile repetate, pentru ca au existat doar compromisuri cu parfum de santaj, niciodata intelegeri acceptate de ambele parti.

Evreii au inteles ca ceva nu e in regula si au indraznit chiar sa modifice textele sfinte, subliniind ca Legea Talionului e mai degraba aparenta decât efectiva  (Baba Kama, 83b-84a – Talmudul Babilonian). De asemenea, crestinii au inteles si ei (cam târziu, desi aici lucrurile ar fi trebuit sa fie mai simple, intrucât intregul mesaj al lui Isus este despre iubire) ca nu pot fi condamnati toti evreii pentru uciderea lui Isus, ci doar cei care au participat la desfasurarea evenimentelor de atunci (Documentul Nostra Aetate 4, adoptat la Conciliul Vatican 2 de catre papa Paul VI in data de 28.10.1965). Mai mult de atât nu se putea, e concesia maxima. Daca ar fi mers mai departe ar fi insemnat sa declare ca mincionoase Evangheliile oficiale. Evreii si crestinii au inteles ca nimic durabil nu se poate cladi pe ura. E cazul s-o priceapa si musulmanii, in special palestinienii.

Si nu numai ei. Ci toti cei care au impresia ca raul e doar in afara lor.

Aviz amatorilor!


[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GYw0TWlvECI]

Autor: Dragos

Share

The other part of the story

De ce cred oamenii in bazaconii – Michael Shermer, Editura Humanitas, 2009. Recenzie.

Mai tineti minte cartea lui Bruce, Biologia credintei? Probabil ca nu…Spuneam acolo ca Bruce a parcurs drumul de la stiinta la …”religie”, sa zicem (fara sa spunem daca exista „religii corecte” si „religii gresite” – desi exista J ). Nu in mod expres, dar asta a fost ideea. Ei bine, Michael a parcurs drumul invers. A inceput prin a studia teologia, dar a trecut apoi la psihologie si a obtinut chiar si o diploma in psihologie experimentala la Universitatea de Stat din California. Subliniez, de stat. Nu ca ar avea vreo importanta din punct de vedere absolut, dar ne spune ceva in legatura cu rigurozitatea. Pentru ca „statul” reprezinta punctul oficial de vedere, cel considerat „corect”. „Particularii” pot sa si bata câmpii daca vor, dar nu pe bani publici. Numai facultatile de stat au voie sa bata câmpii pe bani publici!

Cartea „De ce cred oamenii in bazaconii” are din start doua avantaje majore: in primul rând e editata la o editura de prestigiu. Si, in al doilea rând, chiar arata ca o carte serioasa.

Cine este de fapt Michael? Pai ar trebui sa spunem ca este un fel de campion care se autocaracterizeaza ca fiind „agnostic”. Pasiunea pentru ciclism l-a facut sa participe la curse pe distante lungi. Foarte lungi. Extrem de lungi. 3.000 de mile! Asta inseamna foarte multi kilometri…Michael a observat ca „metodele neconventiale” de antrenament sunt egale cu zero. Bineinteles ca nu si-a pus problema daca nu cumva le-a aplicat gresit. Daca nu l-au ajutat, el a concluzionat, fara putitnta de tagada, ca „pseudostiintele’ sunt fundamental gresite. Toate!

Ce este de fapt stiinta? Evident, este suma concluziilor experimentelor stiintifice. Dar ce e ala un experiment stintific? Pai…ceva organizat dupa o anume metoda stiintifica. Dar ce e aia „metoda stiintifica’? Intrebati-va profesorii de „stiinte” si veti observa ca fac niste figuri comico-serioase. Serioase pentru ca au constiinta faptului ca trebuie sa dea un raspuns. Comice – pentru ca habar n-au ce-ar trebui sa raspunda.

In principiu, metoda stiintifica inseamna ca acelasi experiment, repetat in aceleasi conditii, ajunge, de fiecare data, la acelasi rezultat. Si aici si in America si in Japonia. Daca sunt indeplinite cele trei criterii putem spune ca avem o concluzie „stiintifica”. Prin urmare avem „stiinta” pe de o parte, cu ale ei experimente, conditii si aceleasi rezultate si, pe de alta parte, „pseudostiinta”, adica „restul lumii”.

In 1991 a obtinut un doctorat in istoria stiintei, iar in 1992 a fondat Societatea Scepticilor care editeaza revista Skeptic.

Problema cu Michael e ca e un preopinent extrem de eficace. Fiind un „insider” stie foarte bine slabiciunile religiei traditionale. A urmat o facultate de profil si are mijloacele necesare pentru a ataca „punctele slabe”. Foarte greu de combatut. Un „adversar” care chiar ca te face sa salivezi.

Pe parcursul cartii Michael nu numai ca se rafuieste cu religia, dar se rafuieste cu orice. Are o placere sadica de a face varza religia, superstitia, creationismul, „vizitele extraterestrilor” si „rapirile” organizate de acestia, „pseudostiinta” (sau ce intelege el prin toate astea), ba chiar si „obiectivismul”, negarea Holocaustului si in a demola orice fel de speranta. Nu exista plan divin, nu exista Dumnezeu, nu exista nimic; traim si suntem constienti doar dintr-o intâmplare nenorocita. Si totusi nu merge pâna la capat. Lasa o „portita”.

Intelegem rafuielile personale ale lui Michael cu tot felul de oligofreni americani sau canadieni. Stiti cum e in America, e permis orice. Ei bine, Michael isi alege majoritatea inamicilor din comunitatea „locala”. Tot felul de indivizi pe care Michael ii condamna ca fiind „negationisti” desi ei n-au contestat niciodata Holocaustul ca atare, ci numarul de victime sau anumite „nuante”. Trecem peste modul nedemn in care evreii supravietuitori au profitat de quasi-totala tragedie prin care a trecut poporul evreu (desigur, ca intotdeauna, exista exceptii, au existat si evrei care au inteles modul in care fiecare isi poarta propria cruce, ca sa zic asa). Hai sa facem o concesie si sa trecem peste toate problemele inchipuite ale lui Michael. Ce ne ramâne? Un sceptic convins. Orice i-ai face, nu crede in nimic nene! Religia – o prostie! Mersul pe carbuni aprinsi – o tâmpenie (despre mersul pe carbuni aprinsi vom avea o discutie separata). Bioritmul? O naivitate! Gândirea pozitiva? O aberatie. Si tot asa.

Concluzia lui la intrebarea „de ce cred oamenii in bazaconii”? Pentru ca ne asigura un oarecare confort psihic, creându-ne iluzia ca putem avea raspuns la orice si ca suntem „speciali”. Pentru ca e mai comod. Pentru ca, din credinta, „etern speranta izvoraste”. Pe când stiinta nu ne ofera decât raspunsuri reci precum Universul intâmplator si ne asigura, in felul ei, ca „dupa” nu mai este nimic. Absolut nimic.

De ce este importanta aceasta carte? Pentru ca reprezinta si cealalata fata a existentei. Pentru ca naste intrebari si controverse. Pentru ca este quasi-corect argumentata. Pentru ca ne face sa ne indoim de propria credinta. Ei bine, aici intervine „cheia”: cum ramânem dupa ce citim aceasta carte? Incremeniti in proiect? Suntem mai credinciosi sau mai sovaitori? Ne mentinem credinta pentru ca n-avem incotro sau ne adâncim credinta pentru ca am gasit noi raspunsuri?

O carte incomoda, recomandata tuturor celor care au mintea deschisa.

Autor: Dragos

Share

Biologia credintei- Bruce Lipton

Motto: „Am un defect. Citesc foarte mult”. Mircea Geoana, de profesie perdant

Biologia credintei – recenzie.

Bruce Lipton, Editura For You, 2008

Din punctul meu de vedere, a citi mult nu e chiar o izbânda de toata lauda. Important e si ce intelegi din acele carti pe care le citesti. Dupa fiecare carte citita ar fi cazul sa-ti permiti o zona-tampon in care sa digeri informatia tocmai primita. Cartea „Biologia credintei”, scrisa de biologul Bruce H. Lipton, merita chiar un timp mai indelungat de reflectie.

La prima vedere, nimic din ceea ce este aceasta carte nu o recomanda pentru a fi luata in serios. Pare deprinsa din maculatura care se ocupa de probleme paranormale inzorzonate cu ceva filozofii sectante. Numele parca ar fi al unui predicator adventist de ziua a saptea; la fel si fizionomia. Titlul – cam pseudostiintific. Coperta – gen samizdat (stiti, d-alea gen „guvernarea secreta a lumii”, „astrologie medicala” etc etc etc). Ca si modalitatea de tipografiere. Iar de Editura For You nu am mai auzit pâna acum. Cartea mi-a fost daruita de o persoana in care am foarte mare incredere, asta e si motivul pentru care am citit-o.

Cu toate astea, e o carte foarte bine articulata si neasteptat de bine scrisa. Fiecare capitol e impecabil demonstrat, concluziile sunt logice si nu reusesti sa gasesti puncte slabe in edificiul care se construieste sub ochii tai. Cel putin eu nu am gasit (exista unele derapaje benigne).

Cartea imbina „stiinta pentru toti” cu umorul fin si autoironia spumoasa. La urma urmei nu e o carte de specialitate, e o carte pentru noi, cei care nu suntem specialisti in biologie celulara, psihiatrie, psihologie sau chestii de genul asta. Pentru ca noi il putem intelege. Nu suntem suficient de obtuzi pentru a refuza din start tot ce vine in contradictie cu ce am invatat, nu suntem cramponati de pozitii pietrificate in ani de studiu gen „asa e corect, restul sunt prostii” si nu avem idei fixe.

In lumea stiintifica, Bruce e un paria. Face parte din grupusculul de oameni de stiinta care au tupeul sa spuna „stiti, poate ca totusi Dumnezeu exista”. Ce pacat de moarte!

In primul capitol e vorba de celule – nu va stresati, nimic hard. Aici aflam cât de importanta e cooperarea, si nu confruntarea, pentru mentinerea vietii in biosfera.

In al doilea capitol se prezinta dovezile stiintifice care arata ca nu genele controleaza sistemul biologic, ci mediul. Genele nu pot fi activate pâna nu le declanseaza ceva. Exprimarea genei e activata de un semnal de la mediu si nu de o proprietate intrinseca a genei, care apare pe neasteptate.

In al treilea capitol – membrana celulara, adevaratul creier al celulei (si nu nucleul). De ce suntem ceea ce reactionam.

Al patrulea capitol – fizica cuantica (asa cum exista o fizica clasica si una cuantica, Bruce face o impartire a biologiei in „cuantica” si „clasica”). Da, are legatura! Asta pentru ca doar in biologia newtoniana sunt considerate ca „paranormale” anumite fenomene care pot fi explicate relativ lejer prin „biologia cuantica”. „Biologia cuantica” nu neaga biologia clasica, ci o completeaza.

Capitolul 5 – gândurile pozitive au un efect profund asupra comportamentului si genelor, dar DOAR daca sunt in armonie cu programarea existenta la nivelul subconstientului. Capacitatea mintii constiente de a anula comportamentele pre-programate ale mintii subconstiente este fundamentul liberului arbitru.

Capitolul 6 – frica si o concluzie tragicomica: pentru a imbunatati sansele de supravietuire, trebuie sa ai o constienta si o inteligenta reduse

Capitolul 7 – modul in care suntem „programati” si impactul pe care aceasta programare il are asupra vietii noastre.

Ei bine, capitolul 5 e cel mai interesant, dar lasat „neterminat”. Bruce nu ne spune „in clar” cum e cu armonia asta, ci doar sugereaza ca ar cunoaste raspunsul. Mai departe e si treaba noastra.

Atunci când te intereseaza cu adevarat un subiect observi ca peisajul din jurul tau se schimba. Parca natura vrea sa-ti dea o mâna de ajutor, incep sa tâsneasca de peste tot raspunsuri la intrebarile tale. Universul ti se umple de „semne”, trebuie doar sa le urmezi. Eu m-am apucat sa citesc aceasta carte prin februarie. Incetul cu incetul (si totusi nu atât de incet) si lumea mea s-a transformat, desi nu am cautat nimic in mod intentionat. Mai intâi Nice a acceptat cu ingaduinta sa-mi fie gazda. Apoi am descoperit restul. Pe blogul ei, Nighton a recomandat o carte care se ocupa exact despre acest subiect – „Puterea extraordinara a subconstientului tau” (imi cer scuze Roxi ca nu am citit-o inca, o sa-i vina rândul). KirstDay a avut câteva articole care m-au surprins placut si care, si ele, au legatura cu ideea in discutie. De asemenea si Vlad abordeaza, pe blogul lui, cam acelasi gen de subiect, intr-o maniera interesanta. Taman ieri am dat de o postatoare, pe blogul lui happygirls, Ilinca (happygirls are meritul unui articol atractiv, care naste foarte multe intrebari). Ei bine, Ilinca a surprins esenta: „Am invatat ca daca vreau cu tarie ceva, toate fortele universului vor conlucra pentru implinirea dorintei”. Cam pe aici e „cheia” problemei. Probabil.

Imi fac o datorie de onoare sa le multumesc celor pe care i-am numit, ca si tuturor celor care accepta discutii, vin cu idei, nu se supara daca sunt contrazisi si nu incearca sa-si impuna punctul de vedere.

Share

Sarbatoarea Sarbatorilor

Nu cred ca sunt cea mai indicata persoana pentru a vorbi despre Sfintele Sarbatori de Pasti, despre semnificatia acestor zile, vreau doar sa cred ca daca exista un moment din an in care ar trebui sa fim mai buni, mai toleranti, sa cerem iertare si sa iertam la randul nostru, acesta este cel  mai nimerit. Daca ar fi sa alegem o zi din an in care sa lasam ura si rautatile la o parte, atunci aceasta ar trebui sa fie. Marturisesc ca sunt inca sub socul unei intamplari  cutremuratoare la care, accidental, am asistat azi noapte(deh, daca nu am somn…). Am facut foarte multe greseli in viata(si platesc cu varf si indesat pentru fiecare dintre ele), recunosc, dar nu am jignit, mintit si acuzat nefondat pe nimeni in Sambata Mare. Ii multumesc lui Dumnezeu ca nu sunt in stare sa-mi urasc dusmanii, ba chiar mai mult, incerc sa-i inteleg(sper sa si reusesc). Personal, ma rog in acesta perioada sa nu-mi pierd speranta, increderea in oameni si sa fiu o persoana mai buna.

Zilele acestea sunt mult prea speciale ca sa vorbim despre lucruri triste, lucruri ce ne provoaca infinita durere. Va doresc din suflet sa aveti cele mai frumoase Sarbatori Pascale!

Share