Mi-as fi dorit sa am un tata ‘adevarat’, unul care sa se tot joace cu mine cand eram copil, unul caruia sa-i spun problemele fara a ma simti dat la o parte sau criticat/judecat. Din pacate sau din fericire, acest rol a fost preluat de sora mea mai mare iar dupa asta, de fratele meu mai mare. Dar asta a fost mai mult doar pt o perioada caci sora mea s-a maritat, iar fratele imi este plecat cam de la 19 ani cu directiile: Spania, Sibiu, iar acum Danemarca, deci nu pot sa spun ca i-am avut MULT timp pe langa mine. Poate ca de cand cu aceste plecari m-am cam ‘pierdut/ratacit pe drum’. Mai ales ca si-n perioada cand ei erau langa mine, n-am spus prea multe, n-am afisat prea multe probleme pe care le aveam. Le tineam in mine, crezand ca oricum nu ma vor intelege, ei fiind mai mari, iar problemele mele poate ca erau mici fata de ale lor, cel putin asta credeam, in caz ca le-as fi zis. Si cu toate astea pot sa zic ca unele m-au apasat destul de mult, cautand SINGUR raspunsuri sau sfaturi proprii.
Imi pare rau ca inca simt ca nu mi-am multumit mama suficient de mult. O mama care pt mine pot sa zic cu usurinta ca nu e cea mai buna din tara Ci de pe planeta. O persoana cu o bunatate total iesita din comun si cu un suflet ATAT DE CALD! Am facut MULTE prostii, dar mi le-a iertat PE TOATE, desi din punctul meu de vedere, meritam chiar si Continuă să citești Mi-as fi dorit… (II)
