Coltul cu recenzii
Motto: „O, profetule, lupta-te impotriva necredinciosilor si a fatarnicilor si fii crunt cu ei, caci locuinta lor e iadul si rau este drumul”
Sura Oprelistii, 66, 9. Coran.
Fiul Hamasului
Autor: Mossab Hassan Yousef impreuna cu Ron Brackin
Grupul Editorial Trei, 2010
Am vazut-o la ultima manifestare Bookfest. Desi organizatorii au incercat sa o promoveze cum s-au priceput mai bine, cu tot titlul ei agresiv si cu tot avertismentul „reality shock”…standul cu pricina nu prea atragea vizitatori. Avem teroristii nostri de zi cu zi, cui ii mai pasa de Orientul Mijlociu?
Din punctul meu de vedere, inainte de a fi o carte de aventuri, calatoria lui Mosab este una spirituala. Se aseamana cumva cu „Alchimistul” lui Coelho. Profit de momentul „off-topic” pe care mi l-am creat pentru a face o precizare care mi se pare necesara. Povestea lui Coelho este copiata dupa o poveste hasidica a rabinului Bunam din Pžysha, numita „Comoara”. Asa. Acum, ca m-am mai racorit, sa trecem mai departe.
Aceasta insa nu e o poveste inventata. Si nu este una furata. Este chiar viata lui Mosab.
S-a nascut in 1978, in Ramallah, iar tatal lui, seicul Hassan Yousef, a fost unul din intemeietorii temutei organizatii Hamas.
Timp de 10 ani, intre 1997 si 2007, Mosab a fost „Printul Verde”, spionul serviciului israelian de securitate interna Shin Bet. Având in vedere ca era fiul unuia din cei mai importanti lideri palestinieni ai perioadei in care se intâmpla actiunea, Mosab a fost cea mai importanta sursa de spionaj pe care israelienii au avut-o infiltrata la vârful Hamas, a avut acces la intâlnirile organizatiei cu Yasser Arafat si a reusit sa afle informatii de prima mâna despre celulele teroriste care activau in interiorul organizatiei sau chiar in cercurile cele mai inalte ale puterii palestiniene. A salvat sute de vieti israeliene prin faptul ca, bazându-se pe informatiile lui, Shin Bet a reusit sa impiedice (de multe ori in ultimul moment) unele din atacurile sinucigase. Mai presus de toate, Mosab a dovedit o realitate pe care „capetele luminate” care ghideaza politica internationala au refuzat sa o observe cu o indârjire demna de o cauza mai buna: Arafat a ramas, pâna la sfârsitul vietii, un criminal odios si un imbogatit de razboi.
De ce este interesanta aceasta carte, in afara pasajelor demne de un film de spionaj de inalta clasa? Pentru ca Mosab, in urma experientelor prin care a trecut, s-a botezat si s-a convertit la crestinism. Cum de s-a intâmplat? Mi-a fost destul de greu sa inteleg. Dar, cu ajutorul lui Mosab….am facut un efort in plus.
Jihadul….sunt convins ca ati auzit acest cuvânt. Radacina triconsonatica „jhd”, din care s-a dezvoltat si substantivul cu pricina, inseamna, la obârsie, „a fi harnic”, „a face efort”. Iar „juhd”, un alt substantiv derivat din aceeasi radacina, inseamna „efortul pentru atingerea unui scop”. Din acest trunchi initial s-au ramificat noi intelesuri, printre care si „actiunea credinciosului (musulman) pentru a-si dovedi credinta”. Dupa care… totul a luat-o razna.
In Coran radacina „jhd” apare de 35 de ori, de 22 de ori la modul general, de 3 ori la modul spiritual si de 10 ori la modul razboinic.
Cam in acest mediu a fost crescut Mosab. A invatat sa urasca, i s-a tot repetat ca evreii sunt raul absolut, care le-au furat pamânturile. Evreii mereu inarmati, mereu mai curati, mai organizati si mai evoluati.
Din cauza unei prostii (a vrut sa procure in mod ilegal niste arme) Mosab a intrat la inchisoare si acolo l-a cunoscut pe viitorul lui contact din Shin Bet. Dar a mai cunoscut ceva: adevarata faţă a Hamas, pe care n-o stia.
Chiar daca initial Mosab a acceptat colaborarea cu gândul ferm de a se razbuna, intr-o buna zi, pe israelieni, intentiile lui se topesc atunci când incepe sa-si dea seama ca tot ce stia el despre evrei este eronat. Lumea lui interioara se clatina.
Cum evreii stiu de multa vreme un lucru, si anume ca nu se poate face treaba cu analfabetii, prima lor grija a fost ca Mosab sa-si termine studiile liceale si sa mearga la facultate (studiile fusesera intrerupte din cauza detentiei). Israelienii cunosteau araba (care e limba oficiala in Israel), cunosteau foarte multe despre cultura araba si se aratau prietenosi. N-au incercat sa-l dreseze sa infaptuiasca lucruri rele: i-au spus ca trebuie sa aibe o conduita ireprosabila, sa nu comita adulter (cel putin pe perioada colaborarii) si…sa se tina de carte. Asa ca, dupa absolvirea liceului, s-a inscris la Al-Quds Open University.
O intâmplare ciudata sadeste in el germenele care ulterior avea sa duca la convertire. Trecând pe lânga Poarta Damascului se intâlneste cu cineva care-l invita sa ia parte la un grup de studiu crestin. Si, cum invatase deja multe lucruri noi despre „necredinciosii” israelieni, se hotaraste sa-i cunoasca si pe crestini. Si asa descopera Predica de pe Munte. Apoi…”iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvântati pe cei care va blestema, faceti bine celor care va urasc si rugati-va pentru cei care va insulta si va prigonesc” (Matei, 5:44). Era mesajul pe care Mosab il cautase toata viata. Incercase mereu sa-si caute „vrajmasii” in afara Islamului, in afara Palestinei, in afara Hamasului. Dar „vrajmasii”…nu pot fi definiti intotdeauna in termeni de religie, nationalitate sau culoare. „Vrajmasul” este lacomia, mândria, ticalosia care traieste in noi. O lectie pe care Mosab a inteles-o mai bine decât foarte multi dintre crestini.
Eu nu cred ca e nevoie sa te convertesti pentru a fi tolerant. Poti fi un om bun, intelegator, in orice religie. Exista musulmani care fac eforturi in aceasta directie. Din nefericire, glasul lor e acoperit de trupele de zgomote care propovaduiesc intoleranta, terorismul, fanatismul si „vor totul”. Ori asta nu se poate. Israelul si Palestina impart o suprafata de cam 20.000 kmp si nu exista alternativa. Vor trebui sa se inteleaga. In asta au si constat de fapt esecurile repetate, pentru ca au existat doar compromisuri cu parfum de santaj, niciodata intelegeri acceptate de ambele parti.
Evreii au inteles ca ceva nu e in regula si au indraznit chiar sa modifice textele sfinte, subliniind ca Legea Talionului e mai degraba aparenta decât efectiva (Baba Kama, 83b-84a – Talmudul Babilonian). De asemenea, crestinii au inteles si ei (cam târziu, desi aici lucrurile ar fi trebuit sa fie mai simple, intrucât intregul mesaj al lui Isus este despre iubire) ca nu pot fi condamnati toti evreii pentru uciderea lui Isus, ci doar cei care au participat la desfasurarea evenimentelor de atunci (Documentul Nostra Aetate 4, adoptat la Conciliul Vatican 2 de catre papa Paul VI in data de 28.10.1965). Mai mult de atât nu se putea, e concesia maxima. Daca ar fi mers mai departe ar fi insemnat sa declare ca mincionoase Evangheliile oficiale. Evreii si crestinii au inteles ca nimic durabil nu se poate cladi pe ura. E cazul s-o priceapa si musulmanii, in special palestinienii.
Si nu numai ei. Ci toti cei care au impresia ca raul e doar in afara lor.
Aviz amatorilor!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GYw0TWlvECI]
Autor: Dragos
