Etichetă: ciorba de burta

Sub zodia lui “studiile arata ca…”

Motto: In marele joc al vietii nu e important doar sa ai carti bune, ci si sa stii sa joci cu carti proaste. (HT Leslie)

Prima data când am citit aceasta sintagma intr-o carte, acum câtiva ani, am ridicat din sprânceana stânga. Am intors cartea pe toate partile, cu susu-n jos si jos-un sus, si nu am reusit sa gasesc nicio referinta. Apoi am intâlnit-o pe un blog si am ridicat din sprânceana dreapta. Dupa care m-am obisnuit. Excluzând cazurile de rea vointa, probabil ca din comoditate, din cauza faptului ca precizarile riguroase s-ar putea sa incarce textul sau pentru ca autorul are o incredere orbeasca in ‘surse’, “studiile / cercetarile arata ca…” se utilizeaza in calitate de adevar absolut, ceva gen “end of discussion” sau “pe aici nu se mai trece bre”. In calitatea mea de chimist ratat stiu foarte bine ce inseamna experimentele si câte din ele reusesc sa demonstreze ceea ce banuiesti tu ca ar demonstra.

Poate ca ar trebui niste precizari.

In primul rând, ‘cercetarile’ costa. Si costa al dracului de mult. Va zic asta in calitatea mea de slujbas la o firma care chiar cu asta se ocupa. Cu “cercetarile care arata ca…”. Operatorii, telefoanele, consultantii, apa (ca operatorii astia beau la apa ceva de speriat domnule), eventualele cheltuieli de teren, cheltuieli indirecte, taxele etc etc etc….Prin urmare cercetarile le fac Continuă să citești Sub zodia lui “studiile arata ca…”

Share

Câteva zile in Ardeal

 

–         Ai mai slabit….

–         E un efect secundar al curei pe care am tinut-o, zic.

Cumnata mea are principii ferme. Daca nu esti macar un pic dolofan, e semn clar de boala si trebuie sa te tratezi imediat. Ma uit la sirul de cârnaciori, salamuri, brânzeturi si tot felul de alte preparate de gen. E dimineata. E cald. Abia am ajuns in Alba Iulia.

–         Nu vrei si niste tuica?

–         Ba da, multumesc.

In sfârsit!, ceva cu care ma pot confrunta fara mustrari de constiinta. Mâncam si discutam. Vorbim aproape saptamânal la telefon, dar când ne vedem discutam iar cu orele. Urmeaza masa de prânz. Ciorba de burta, cu un ardei iute din care am mâncat toata saptamâna, si sarmalute. Sunt delicioase. Sunt mâncarurile mele preferate si au vrut sa-mi faca o surpriza. Simt ca explodez.

Dam o tura prin oras.

–         Stai aici, imi zice Ioana si intra in magazin. Iar eu ma postez cuminte, ca un catel rosu ce sunt, in fata usii.

Ma uit in intersectie.  Pe trecerea de pietoni traverseaza strada un batrânel. Incet. Foarte incet. Atât de incet incât ma enerveaza pâna si pe mine, care n-am alta treaba decât sa ma uit la el. Il asteapta, cuminti, 3 masini. Un Mercedes, un BMW si o Dacie. Soferii sunt tineri, pâna in 20 de ani. Toti poarta ochelari de soare. E sapte seara si soare nu prea mai e. De fapt, n-a prea fost toata ziua. Sunt calmi, se uita si ei dupa trecator cu o intelegere mai degraba concilianta. Dupa ce batrânelul reuseste sa traverseze, masinile pornesc incet. Nicun semn de nervozitate, nicio turare exagerata a motorului in semn de „protest” pentru incetineala pietonului. Am mai vazut o intâmplare un pic mai devreme in piata, când doua cucoane s-au apucat sa vorbeasca in mijlocul drumului. Soferul automobilului care trecea pe acolo le-a lasat sa termine discutia. N-a claxonat frenetic, n-a scos capul pe geam sa le reproseze ceva damelor. Privesc mirat. Nu inteleg. In piata am fost sa cumpar niste tuica. „Dar nu gustati?”, ma intreaba vânzatoarea. Pai, n-ar trebui sa am incredere? „Pai daca nu va place? Sa stiti ca, daca nu gustati, nu va vând” imi raspunde, cu o hotarâre care ma face sa ma execut imediat. Continuă să citești Câteva zile in Ardeal

Share