O tema mereu in actualitate, parca mai spinoasa, mai dureroasa o data cu trecerea timpului.
Oare ce ne dorim noi, oamenii, de la cei apropiati, de la cunostinte, prieteni, colegi, parinti, rude, sefi, subalterni, cititori? Ce asteptari avem de la ei? Sa fim intelesi, ascultati, sa purtam un dialog real, sa gasim raspunsuri la diverse framantari, compasiune la eventualele necazuri? Consider ca fericirea noastra depinde si de modul in care se desfasoara comunicarea cu cei din jur. Si ca una din principalele cauze ale nefericirii cronice o reprezinta lipsa unei afectiuni reale, a unui mediu in care sa te simti tu, ca persoana cu anumite pasiuni, visuri si aspiratii, ascultat, inteles, acceptat cu adevarat. Nu ai cum sa fii fericit cand stii ca esti inconjurat de oameni care nu au nimic in comun cu tine, cu modul tau de a vedea viata, de a o percepe, de a o trai.
Oare cati dintre noi mai suntem azi dispusi sa-i intelegem realmente pe cei din jur? Cat suntem Continuă să citești Joc in oglinda
