Maxima zilei(III)

Nu eu sunt bufonul, ci societatea monstruos de cinică şi naiv de inconştientă care pretinde că este serioasă numai pentru a-şi ascunde mai bine nebunia. Eu, în schimb – nu sunt nebun. Salvador Dali

Liderul incontestabil al miscarii suprarealiste, Salvador Dali s-a nascut in urma cu 106 ani intr-un mic orasel spaniol  situat la 30 de km de Franta, la poalele Pirinieilor.

Fiu al unui prosper notar, si-a petrecut copilaria in Figueres(cunoscut pentru Castell de Sant Ferran din sec. XVIII-lea, cel mai mare din Catalunya si din Europa, dar si datorita rolului important pe care l-a avut in dezvoltarea Sardaniei – dansul national al Cataloniei) si la locuinta da vara a familiei, in satul de pescari Cadaques.

Daca la 6 ani dorea sa ajunga bucatar, un an mai tarziu se credea Napoleon, dar pasiunea pentru pictura incepe sa devina mistuitoare. Incepe sa ia cursuri de desen din 1916, primele sale tablouri fiind influentate de impresionism si de pictura spaniola a secolului al XIX-lea, apoi de futurismul italian, pina in 1920. Trece prin majoritatea curentelor si tehnicilor artistice, iar in cele din urma, dupa ce intra la Academia de Arte Frumoase ‘San Fernando’ din Madrid, isi gaseste propriul sau stil – suprarealist. Isi dezvolta o tehnica aparte, caracteristica intregii sale opere, bazandu-se pe crearea unor extraordinare efecte de iluzie optica si, mult mai tirziu, foloseste tehnici stereografice.

Intre 1939 şi 1948 traieste la New York, unde expozitiile sale obtin un succes triumfal. Artistul se complace într-o mandrie provocatoare si creeaza teme in care apare, obsesiv, un univers sub semnul erotismului, sadismului, scatologiei si putrefactiei. Se plimba pe strazile New York-ului cu un clopotel, pe care il foloseste pentru a atrage atentia asupra sa – gandul ca ar putea trece neobservat este pentru el la fel de insuportabil ca saracia si smerenia. Cand acorda interviuri, vorbeste despre sine la persoana a treia, folosind formularea “divinul Dalí” sau pur si simplu “divinul”. Explica in mod savant cum mananca in fiecare dimineata jambon cu dulceata de trandafiri, cum inoata in fiecare zi douazeci de minute, face o siesta de sapte minute, dar marturiseste ca frica de moarte nu il paraseste niciodata. Sustine ca aceasta spaima este, impreuna cu libido-ul, motorul creatiei lui. Pana in ultima perioada a vietii lui, Dali a continuat sa alimenteze pana la extrem faima sa de artist excentric, original pana la limita delirului, devenit cu timpul prizonierul propriului sau personagiu, orgolios si imprevizibil.

Scandalos este cuvantul perfect pentru a-l descrie pe Dali. Artist extravagant si rege al avangardismului, el si-a lasat cu siguranta amprenta asupra lumii. Geniul suprarealist a transformat abstractul si extraordinarul in bucati  simbolice de aur.

Dali nu a fost doar pictor, ci si om de stiinta, scriitor si actor. A fost in acelasi grup de artisti impreuna cu Picasso si Miro la Paris, insa a reusit sa ii enerveze pe toti si sa ii determine sa il excluda din grupul de suprarealisti. Acest lucru l-a indreptatit sa se considere singurul artist suprarealist. Stilul sau il caracteriza ca fiind rezultatul unei metode paranoico-critice. Adica ceva de genul ideile mele paranoice determinate de inconstient duc la un delir care este rationalizat – criticat – si devine astfel o opera. A folosit tehnicile utilizate de Renastere insa in forme anormale. Creaza astfel picturi largi , de mari dimensiuni, cu multe elemente, irational combinate si deformate intentionat.

Era obsedat de paine, la prima sa calatorie in America a coborat din avion cu o paine pe cap. De altfel, superbul exterior al  cladirii  care adaposteste operele sale este  imbracat in rosu cu decoratiuni in forma de paini lipite pe ziduri si oua mari deasupra – simbolurile fertilitatii. De asemenea, in jurul cladirii si in curtea interioara a acesteia o multime de statuete – niste manechine aurii in diverse pozitii care iti ureaza bine ai venit!

Si-a iubit enorm  sotia,  Gala – pe care i-a furat-o prietenului sau , poetul Paul Eluard –  o regasim in multe din operele sale, ea fiindu-i muza.

“Tu m-ai vindecat de nebunie. Mulţumesc! Vreau să te iubesc! Vreau să fii soţia mea. Simptomele de isterie dispar unul după altul ca prin magie. Pot să îmi stăpânesc râsul, zâmbetul, mimica. Starea mea de sănătate este asemenea unui boboc proaspăt de trandafir.”

“O iubesc pe Gala mai mult decât pe mama mea, mai mult decât pe tatăl meu, mai mult decât pe Picasso şi chiar mai mult decât banii.”

“Într-un moment de genială inspiraţie, am hotărât să mă dedic teoriei cuantice şi am inventat “realismul cuantic”, devenind astfel stăpânul forţei gravitaţiei. Am pictat “Leda atomică” pentru a o preaslăvi pe Gala, zeiţa metafizică, şi am reuşit să creez “spaţiul suspendat”. ”

“Dacă vei juca rolul unui geniu vei deveni unul.”

Asadar, te nasti sau devii un geniu?

Share

Coasta neimblanzita

 

Cu ceva timp in urma anuntam pe blog ca voi pleca in Spania. Si iata ca momentul “mult visat” a sosit.  Veti intelege catre sfarsit rostul ghilimelelor. De azi intr-o saptamana voi fi in Costa Brava. Zona din nordul Barcelonei care cuprinde Costa Brava si Costa Maresme este definita cel mai bine de cuvantul diversitate. Nci vorba de  peisaje uniforme sau un anume tip de vegetatie. O multitudine de imagini diferite: golfulete, plaje izolate, paduri de pini, zone stancoase se succed pe masura ce turistul avanseaza intr-o directie sau alta pe coasta.

 

 

 

 

 

 

 

 

Lloret de Mar este cea mai mare si mai animata statiune de pe Costa Brava si este renumita pentru numeroasele posibilitati de distractie si viata de noapte. Calella este una dintre primele statiuni turistice din Catalunia si capitala turistica a Costei Maresme. Plaja larga cu nisip granulat, echipamente adecvate si proximitatea orasului Barcelona fac din aceasta statiune locul ideal de petrecere a vacantei. Santa Susana este una dintre cele mai noi statiuni de pe Costa Maresme si  ofera o plaja larga, o atmosfera moderna si cele mai noi si mai confortabile hoteluri.

Intalnirea cu toate aceste locuri, cu Spania insasi, ma lasa indiferenta, nu-mi provoaca nici cea mai mica emotie.  Tarmurile dantelate cu golfulete limpezi nu-mi spun nicio poveste, stancile maiestoase nu-mi dau fiori, iar coastele salbatice scaldate de soare nu ma ispitesc sa ma odihnesc pe nisipul auriu. Castelele romantice nu ma invita sa le trec pragul, marea, in diferitele ei ipostaze, fie rostogolindu-se bland si suspinand pe tarm, fie spumegand in furia furtunii, altadata o sursa a vietii, va fi acum o sursa de  nemarginita tristete si desertaciune. Nici briza nu va reusi sa-mi alunge gandurile istovitoare si nici soarele sa-mi incalzeasca sufletul impietrit. Doar la 60 de km distanta, Barcelona lui Gaudi, atat de laudata si admirata, desemnata cel mai frumos oras european,  nu va reusi sa-mi straneasca interesul, iar farmecul ei va incanta alte inimi. Ironia sortii, altadata terifiata de posibilitatea zborului cu avionul, aceasta perspectiva ma lasa acum rece. Am devenit dintr-o data mult prea curajoasa sau prea indiferenta, gata de a infrunta senina moartea.

Sunt curioasa care va fi discursul la intoarcere…

Share