Mi s-a spus ca Bucurestiul este o feerie seara, ca daca vreau sa-l fotografiez nu exista moment mai potrivit ca acela cand soarele da reprezentatia de gala pe cerul innegurat al orasului, straduindu-se sa nu dispara de pe scena printre norii indaratnici. De aceea, regretul care m-a cuprins in clipa in care am descoperit ca mi s-a terminat atat bateria cat si spatiul de pe cardul de memorie al aparatului foto din dotare, in bus-ul turistic fiind, exact la lasarea serii, a fost incomensurabil. Pierdusem sansa vietii mele…
Am fotografiat pana acum oameni, cladiri, strazi, ziduri, fantani arteziene, vegetatie, lacuri, pasari, dar niciodata nu avusesem ocazia sa surprind asfintitul. Ieri, insa, angrenata intr-o discutie telefonica, am iesit putin pana in balcon si am ramas muta de uimire in fata spectacolului magic de lumina si culoare oferit de cerul incandescent la apus. Am luat repede aparatul de fotografiat, cu inima batandu-mi navalnic in piept de emotie, am ignorat peisajul deprimant oferit de blocurile gri, de antene si cabluri si am incercat sa prind agonia si extazul unui astru in declin. Atentie, urmeaza imagini needitate! Continuă să citești Agonie si extaz
