Categorie: Dragos FRD

„Agora” si „Papesa Ioana”. Revolta spiritului liber.

Motto: Acolo unde se ard cărţi se vor arde, până la urmă, şi oamenii – Heinrich Heine, Almansor

Ideea acestui articol mi-a fost data, in afara de vizionarea filmelor cam in aceeasi perioada de timp, de gâlceava iscata in jurul unui alt articol recent. M-a frapat faptul ca intre filmele cu pricina exista trei asemanari fundamentale si o deosebire flagranta. Deosebirea e data de faptul ca Ioana a inceput de la umilinta incolo, in familia unui preot bigot, pe când Hypatia, matematician, astronom si filozof, a inceput de la glorie incolo, fiind beneficiara conceptelor grecesti de „libertate” si „democratie”. Dar asemanarile sunt de fapt mult mai importante.

In primul rând ambele filme trateaza subiecte extrem de sensibile pentru crestinism. „Agora” se refera la modul brutal si samavolnic in care a fost impus crestinismul in Alexandria, cu o intreaga succesiune de fapte abominabile comandate de episcopul Chiril: arderea Bibliotecii din Alexandria, convertirea prin forta la crestinism si executarea neascultatorilor (reprezentati in primul rând de Hypatia), pentru delict de gândire. Ce s-a intâmplat mai departe cu Chiril? Nu, n-a dat niciodata socoteala pentru ce a facut. Pentru faptul ca a distrus sute de mii de manuscrise, pentru modul in care a inteles sa puna asasinatul in numele religiei si pentru intreaga sa râvna de a arunca in bezna umanitatea, ei bine, posteritatea n-a gasit altceva de cuviinta decât sa-l canonizeze. Continuă să citești „Agora” si „Papesa Ioana”. Revolta spiritului liber.

Share

Fiul Hamasului

Coltul cu recenzii

Motto: „O, profetule, lupta-te impotriva necredinciosilor si a fatarnicilor si fii crunt cu ei, caci locuinta lor e iadul si rau este drumul”


Sura Oprelistii, 66, 9. Coran.

Fiul Hamasului


Autor: Mossab Hassan Yousef impreuna cu Ron Brackin

Grupul Editorial Trei, 2010

Am vazut-o la ultima manifestare Bookfest. Desi organizatorii au incercat sa o promoveze cum s-au priceput mai bine, cu tot titlul ei agresiv si cu tot avertismentul „reality shock”…standul cu pricina nu prea atragea vizitatori. Avem teroristii nostri de zi cu zi, cui ii mai pasa de Orientul Mijlociu?

Din punctul meu de vedere, inainte de a fi o carte de aventuri, calatoria lui Mosab este una spirituala. Se aseamana cumva cu „Alchimistul” lui Coelho. Profit de momentul „off-topic” pe care mi l-am creat pentru a face o precizare care mi se pare necesara. Povestea lui Coelho este copiata dupa o poveste hasidica a rabinului Bunam din Pžysha, numita „Comoara”. Asa. Acum, ca m-am mai racorit, sa trecem mai departe.

Aceasta insa nu e o poveste inventata. Si nu este una furata. Este chiar viata lui Mosab.

S-a nascut in 1978, in Ramallah, iar tatal lui, seicul Hassan Yousef, a fost unul din intemeietorii temutei organizatii Hamas.

Timp de 10 ani, intre 1997 si 2007, Mosab a fost „Printul Verde”, spionul serviciului israelian de securitate interna  Shin Bet. Având in vedere ca era fiul unuia din cei mai importanti lideri palestinieni ai perioadei in care se intâmpla actiunea, Mosab a fost cea mai importanta sursa de spionaj pe care israelienii au avut-o infiltrata la vârful Hamas, a avut acces la intâlnirile organizatiei cu Yasser Arafat si a reusit sa afle informatii de prima mâna despre celulele teroriste care activau in interiorul organizatiei sau chiar in cercurile cele mai inalte ale puterii palestiniene. A salvat sute de vieti israeliene prin faptul ca, bazându-se pe informatiile lui, Shin Bet a reusit sa impiedice (de multe ori in ultimul moment) unele din atacurile sinucigase. Mai presus de toate, Mosab a dovedit o realitate pe care „capetele luminate” care ghideaza politica internationala au refuzat sa o observe cu o indârjire demna de o cauza mai buna: Arafat a ramas, pâna la sfârsitul vietii, un criminal odios si un imbogatit de razboi.

De ce este interesanta aceasta carte, in afara pasajelor demne de un film de spionaj de inalta clasa? Pentru ca Mosab, in urma experientelor prin care a trecut, s-a botezat si s-a convertit la crestinism. Cum de s-a intâmplat? Mi-a fost destul de greu sa inteleg. Dar, cu ajutorul lui Mosab….am facut un efort in plus.

Jihadul….sunt convins ca ati auzit acest cuvânt. Radacina triconsonatica „jhd”, din care s-a dezvoltat si substantivul cu pricina, inseamna, la obârsie, „a fi harnic”, „a face efort”. Iar „juhd”, un alt substantiv derivat din aceeasi radacina, inseamna „efortul pentru atingerea unui scop”. Din acest trunchi initial s-au ramificat noi intelesuri, printre care si „actiunea credinciosului (musulman) pentru a-si dovedi credinta”. Dupa care… totul a luat-o razna.

In Coran radacina „jhd” apare de 35 de ori, de 22 de ori la modul general, de 3 ori la modul spiritual si de 10 ori la modul razboinic.

Cam in acest mediu a fost crescut Mosab. A invatat sa urasca, i s-a tot repetat ca evreii sunt raul absolut, care le-au furat pamânturile. Evreii mereu inarmati, mereu mai curati, mai organizati si mai evoluati.

Din cauza unei prostii (a vrut sa procure in mod ilegal niste arme) Mosab a intrat la inchisoare si acolo l-a cunoscut pe viitorul lui contact din Shin Bet. Dar a mai cunoscut ceva: adevarata faţă a Hamas, pe care n-o stia.

Chiar daca initial Mosab a acceptat colaborarea cu gândul ferm de a se razbuna, intr-o buna zi, pe israelieni, intentiile lui se topesc atunci când incepe sa-si dea seama ca tot ce stia el despre evrei este eronat. Lumea lui interioara se clatina.

Cum evreii stiu de multa vreme un lucru, si anume ca nu se poate face treaba cu analfabetii, prima lor grija a fost ca Mosab sa-si termine studiile liceale si sa mearga la facultate (studiile fusesera intrerupte din cauza detentiei). Israelienii cunosteau araba (care e limba oficiala in Israel), cunosteau foarte multe despre cultura araba si se aratau prietenosi. N-au incercat sa-l dreseze sa infaptuiasca lucruri rele: i-au spus ca trebuie sa aibe o conduita ireprosabila, sa nu comita adulter (cel putin pe perioada colaborarii) si…sa se tina de carte. Asa ca, dupa absolvirea liceului, s-a inscris la Al-Quds Open University.

O intâmplare ciudata sadeste in el germenele care ulterior avea sa duca la convertire. Trecând pe lânga Poarta Damascului se intâlneste cu cineva care-l invita sa ia parte la un grup de studiu crestin. Si, cum invatase deja multe lucruri noi despre „necredinciosii” israelieni, se hotaraste sa-i cunoasca si pe crestini. Si asa descopera Predica de pe Munte. Apoi…”iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvântati pe cei care va blestema, faceti bine celor care va urasc si rugati-va pentru cei care va insulta si va prigonesc” (Matei, 5:44). Era mesajul pe care Mosab il cautase toata viata. Incercase mereu sa-si caute „vrajmasii” in afara Islamului, in afara Palestinei, in afara Hamasului. Dar „vrajmasii”…nu pot fi definiti intotdeauna in termeni de religie, nationalitate sau culoare. „Vrajmasul” este lacomia, mândria, ticalosia care traieste in noi. O lectie pe care Mosab a inteles-o mai bine decât foarte multi dintre crestini.

Eu nu cred ca e nevoie sa te convertesti pentru a fi tolerant. Poti fi un om bun, intelegator, in orice religie. Exista musulmani care fac eforturi in aceasta directie. Din nefericire, glasul lor e acoperit de trupele de zgomote care propovaduiesc intoleranta, terorismul, fanatismul si „vor totul”. Ori asta nu se poate. Israelul si Palestina impart o suprafata de cam 20.000 kmp si nu exista alternativa. Vor trebui sa se inteleaga. In asta au si constat de fapt esecurile repetate, pentru ca au existat doar compromisuri cu parfum de santaj, niciodata intelegeri acceptate de ambele parti.

Evreii au inteles ca ceva nu e in regula si au indraznit chiar sa modifice textele sfinte, subliniind ca Legea Talionului e mai degraba aparenta decât efectiva  (Baba Kama, 83b-84a – Talmudul Babilonian). De asemenea, crestinii au inteles si ei (cam târziu, desi aici lucrurile ar fi trebuit sa fie mai simple, intrucât intregul mesaj al lui Isus este despre iubire) ca nu pot fi condamnati toti evreii pentru uciderea lui Isus, ci doar cei care au participat la desfasurarea evenimentelor de atunci (Documentul Nostra Aetate 4, adoptat la Conciliul Vatican 2 de catre papa Paul VI in data de 28.10.1965). Mai mult de atât nu se putea, e concesia maxima. Daca ar fi mers mai departe ar fi insemnat sa declare ca mincionoase Evangheliile oficiale. Evreii si crestinii au inteles ca nimic durabil nu se poate cladi pe ura. E cazul s-o priceapa si musulmanii, in special palestinienii.

Si nu numai ei. Ci toti cei care au impresia ca raul e doar in afara lor.

Aviz amatorilor!


[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GYw0TWlvECI]

Autor: Dragos

Share

Mersul pe carbuni aprinsi

Motto:  Reporter: „How did you find America, John?”

John: „Turn left at Greenland”

Un articol „3 in 1”

  1. Explicatia motto-ului.

Dialogul cu pricina l-am auzit pentru prima data reprodus de Florian Pittis la „Poezia muzicii tinere”, in urma cu multi ani. Când componentii grupului Beatles au ajuns prima data in America, in 1964, au fost perceputi de reporterii locali ca niste pustani si, intr-un acces paternalist, reporterii cu pricina au simtit nevoia sa ii mângâie usor pe crestet (cum ar veni) si sa le puna intrebari tâmpite. Numai ca nu stiau cu cine au de-a face….Si ceilalti (Paul, Ringo, George) au dat raspunsuri ironice, dar ne indepartam de subiect. Raspunsul din motto apartine lui John Lennon si pentru mine are doua semnificatii. Prima e apropiata de sintagma „oul lui Columb” si inseamna sa faci un lucru pe care oricine il poate face, dar exista un numar infim de oameni carora le trece prin cap asa ceva. Sau care au curaj pentru asa ceva. Iar a doua – cum sa dai un raspuns ironic, scurt si spumos unei intrebari care se vrea smechera. In cazul acestui articol ne vom ocupa de prima semnificatie – „just do it”.

2. Preambul

Acum ceva vreme eram la un party in casa unei prietene, Ofelia. Motivul teoretic era ziua sotului ei, dar la Ofelia nu era nevoie de motive; tot timpul era câte un party, mereu avea tot felul de prieteni in jurul ei. La un moment dat se deschide usa si apare un grup mai aparte: 3 baieti si o fata. Era vara. Fata era blonda, imbracata in niste pantaloni strâmti albi (cred ca de in) si o bluza alba. Purta sandale. Iar ochii….multa vreme mi-a fost greu sa-i uit, desi atunci i-am vazut prima si ultima data. Un cenusiu-albastru metalic, de obersturmbannführer  SS. Efectiv simteai ca-ti ard retina daca-i priveai in mod direct, ba chiar iti aparea din senin un gust metalic. S-au asezat discret intr-un colt si au inceput sa povesteasca de-ale lor. La un moment dat, intâmplator, m-am asezat lânga ei. Grupul dadea dovada de o coeziune interna foarte puternica, dar de nedefinit. Nimeni nu parea sa aiba in mod clar vreo legatura diferita, intre ei domnea o buna intelegere omogena si ingrozitor de nefireasca. Iar fata…fata nu parea sa apartina vreunuia din ei in mod cert. Era una de-a lor si o tratau ca atare. Erau practicanti de sporturi pe care le-am putea cataloga ciudate, faceau parasutism, diving….nu e asa simplu. Si n-o faceau din când in când, asta era modul lor de viata. Ea era singura dintre ei care mai avea o experienta in plus la activ: mersese cu picioarele goale pe carbuni incinsi. Firma la care lucra pregatise un fel de team building care includea si aceasta proba iar ea, impreuna cu foarte putini colegi, se oferisera sa faca acest act de curaj. Restul colegilor, oripilati, n-au facut altceva decât sa priveasca de la minimum 10 metri distanta. Instantaneu m-am uitat la picioarele ei. Imi era cu neputinta sa cred ca niste picioare atât de mici, delicate si perfecte, cu unghiile pictate de natura intr-un roz atât de copilaresc, au putut fi supuse unui asemenea supliciu fara nicio urma vizibila. La un moment dat a inceput un blues. Reusind sa-mi depasesc timiditatea, am invitat-o la dans. A acceptat. Nicio tensiune. Se misca perfect. Am intrebat-o daca e adevarat ce a povestit, daca a mers pe carbuni aprinsi. Da, desigur, dar nu e nicio filozofie, „just do it”. Bine, dar…a facut vreo pregatire psihologica inainte? A alergat pe carbuni sau s-a deplasat lent? Erau chiar incandescenti carbunii? Uite ce, mi-a spus, in felul asta n-ai sa reusesti niciodata. Pui prea multe intrebari. Evident, observatia cu pricina mi-a turnat plumb in picioare. Vezi ca nu esti pe ritm, m-a taxat la un moment dat, ceea ce m-a derutat si mai mult; nici nu stiam ca trebuie sa am un ritm, era un blues! Sau nu era blues?!?!? Am asteptat finalul izbavitor cu o dorinta mai mare decât a unui boxer in corzi.

La fel de nebagat in seama cum venise, grupul a plecat dupa putina vreme. Am intrebat-o pe Ofelia cine sunt. A!, niste prieteni de-ai mei. Niste ciudati, stii cum sunt toti prietenii mei…Stiam. Ca doar si eu eram un prieten de-al Ofeliei….

Vremea a trecut. La un moment dat insa mi-am amintit de ideea cu carbunii aprinsi. Am intrebat-o pe Ofelia pe unde mai sunt prietenii ei. Nu puteau fi contactati. Faceau alpinism pe undeva prin Africa….Dupa inca o perioada, toate contactele disparusera. Nu mai puteau fi gasiti.

3. Si ca sa fim totusi on-topic,

Ei bine, pâna in acest moment n-am reusit sa merg pe carbuni aprinsi. Dar am incercat sa contactez persoane care au facut-o si n-am reusit nici asta. Parca au intrat cu totii in pamânt.

Intr-un articol precedent imi manifestasem incântarea pe care am avut-o atunci când am observat ca, interesat fiind de un subiect, Universul „comploteaza” sa-ti aduca informatiile.

Nu si de data asta.

Omul se naste de la mama natura cu doua frici, mari si late: frica de inaltime si frica de zgomot. Celelalte frici, printre care si frica de foc, sunt induse fie prin experienta directa, fie prin mesajele repetate ale parintilor care reusesc sa-ti patrunda in subconstient. Dar in majoritatea covârsitoare a cazurilor e vorba de experienta directa, pentru ca imi e greu sa cred ca exista vreo persoana care sa nu se fi ars intr-un mod mai mult sau mai putin neplacut.

Cu toate ca fricile initiale „se vindeca” destul de repede (mai putin cazurile relativ patologice), una din cele mai acerbe frici ramâne cea legata de foc. Si totusi exista oameni care forteaza limitele si in acest caz. De la incercari (sa le zicem) soft precum cele de la team-building, pâna la experienta „hard” a calugarului budist Thich Quang, anumiti indivizi vor sa demonstreze ca si aceasta frica poate fi invinsa. Ce-i impinge oare sa faca acest lucru (evident, vorbim aici de experiente autoimpuse)? Si cum se explica ceea ce se intâmpla atunci când mergi pe carbuni incinsi? E vorba de mult laudata si neinteleasa „gândire pozitiva” sau e vorba de o explicatie 100% stiintifica? De ce unii din „temerari” se ard si altii nu? E ceva care are legatura cu modul de gândire sau exista o explicatie de natura fizica?

Trebuie sa mentionez ca n-am gasit o opinie „asa si-asa”. Taberele ori se ignora reciproc, ori se persifleaza.

Sa dam cuvântul unora din cei care au studiat problema. Si incercam sa luam exemple din ambele parti, pentru o mai justa judecata.

In „Biologia credintei”, Bruce Lipton e convins: energia gândurilor sta la baza faptului ca poti merge pe carbuni incinsi fara sa te arzi. „Gândurile – energia mintii – influenteaza direct modul in care creierul fizic controleaza fiziologia corpului”. Cei care isi directioneaza gândurile in mod corect nu se ard, iar „ezitantii’ se ard. Bruce da si un citat relevant din Henry Ford: „Daca crezi ca poti, sau daca crezi ca nu poti….ai dreptate”.

Intreaga carte a lui Bruce, perfect argumentata in mod logic, converge catre suprematia energiei (deci a gândului) asupra materiei (deci a corpului). Mecanismele de semnalizare energetica – zice el – sunt de o suta de ori mai eficiente in transmiterea informatiei din mediu decât semnalele fizice, cum ar fi neurotransmitatorii.  In plus…daca stii cum sa gândesti, atunci se formeaza un strat energetic protector intre corp si mediu care te fereste de riscul arsurilor.

Bruce Lipton nu vorbeste din proprie experienta in legatura cu mersul pe carbuni incinsi, ci din a altora.

„Aiureli!”, sare Michael Shermer din „De ce cred oamenii in bazaconii”. Gândurile n-au nicio treaba, e vorba de un fenomen pur fizic si destul de simplu (am observat in mai multe rânduri asta, se tot accentueaza faptul ca toate explicatiile sunt „simple”, pentru a lua cât mai mult in derâdere „adversarul”, pe principiul „pai astia nu sunt in stare nici macar sa inteleaga chestii elementare, ce pretentii sa mai avem de la ei?”). In seara zilei de 16 mai 1996 el chiar a facut-o, a calcat cu picioarele goale pe carbuni incinsi in cadrul unei emisiuni. Inainte de asta primise insa asigurari de la Bernard Leikind, specialist in fizica plasmei (care si el a mers cu picioarele goale pe carbuni incinsi) ca nu are ce sa i se intâmple, chiar daca temperatura in mijlocul carbunilor e de 400 de grade Celsius (dar se poate ajunge si la 1.000 grade Celsius). De ce? Carbunii au o conductivitate termica relativ scazuta si, daca parcurgi distanta suficient de repede (el a parcurs-o in 3 secunde), nu patesti nimic. De când incepi si pâna la final trebuie sa fii in permanenta miscare. E ca si in cazul unei prajituri in forma de metal abia scoasa din cuptor – daca atingi prajitura, care are conductivitate scazuta, nu te arzi; daca atingi forma de metal insa….

O alta explicatie stiintifica are la baza stratul izolator dintre corp si carbune produs de efectul Leidenfrost (mai multe aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Leidenfrost_effect). Apoi, trebuie avut grija cum e facut „patul de carbuni”. In principiu, inainte de experiment, carbunii sunt acoperiti cu cenusa (iar cenusa e un izolator termic). In plus, carbunii au forma neregulata, contactul cu talpa facându-se pe o suprafata mica.

Deci Michael a facut-o fara sa psalmodieze, fara sa mediteze si fara alte chestii de genul acesta intrucât, zice el si o tot repeta, mersul pe carbuni incinsi n-are legatura cu puterea mintii.

„Just do it”

DAR – ma intreb si va intreb – faptul ca reusesti sa depasesti o asemenea bariera psihologica si risti sa-ti infrunti una din cele mai grozave temeri, nu e suficient sa se numeasca „gândire pozitiva”? Adica de ce trebuie persiflat un asemenea act de vointa doar pentru ca poate fi explicat, eventual, prin „fizica simpla”? De ce trebuie ironizat cineva doar pentru ca abordeaza aceeasi problema pe alta cale? Ce a facut Bernard cu Michael nu e tot un fel de „pregatire psihologica”, asa cum fac instructorii cu elevii lor atunci când le vorbesc de puterea gândirii pozitive? Ar mai fi mers Michael pe carbuni incinsi daca Bernard nu i-ar fi explicat „pe limba lui” cum stau lucrurile? Ma indoiesc!

Sa-l lasam pe Michael Shermer sa ne explice el cum e cu fachirii si team-building-urile. O experienta insa ca a lui Thich Quang n-are cum s-o explice prin niciun fel de fizica, fie ea simpla sau complicata.

0 Concluzii

Dupa cum vedeti, acest articol e compus din mai multe parti, astfel incât sa vorbiti on-topic aproape indiferent de subiect. Despre muzica. Despre petreceri. Despre sporturi extreme. Adica despre orice sport, având in vedere ca, in lumea de azi, trecerea pe zebra, pe verde, a ajuns un fel de sport extrem. Sau….puteti sa alegeti sa nu vorbiti deloc.

Dar mi-ar placea sa stiu daca a existat in viata voastra un anume eveniment care v-a marcat. Ceva ce erati convinsi ca nu puteti face si pâna la urma ati facut.

Fire Walk with Me (Questions In a World of Blue)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zCV_kTjuguQ]

Autor: Dragos

Share

Plânsul lui Nietzsche

Motto: Unii nu se pot elibera de propriile lor lanturi; cu atât mai putin isi pot ei mântui prietenii.

Trebuie sa fii gata sa te lasi mistuit de propria flacara; cum ai putea renaste daca nu te-ai transformat mai intâi in cenusa?

Asa grait-a Zarathustra

Plânsul lui Nietzsche

Editura Humanitas, 1995

Nu va impacientati, nu va speriati si nu fugiti inca! Nu e vorba de filozofie. E doar o simpla carte de beletristica. Are si dialoguri! As fi vrut sa vorbesc despre ea ceva mai târziu, dar anumite evenimente mai mult sau mai putin personale m-au facut sa scriu despre ea acum. Autorul, Irvin Yalom, este de meserie profesor de psihiatrie la Facultatea de Medicina din cadrul Universitatii Stanford.

Cartea se bazeaza pe o intriga inventata, desi personajele sunt reale: intâlnirea dintre Josef Breuer si Friedrich Nietzsche care, conform cartii (dar nu conform realitatii), a dus la nasterea psihoterapiei.

Josef Breuer a fost psiholog pentru putina vreme, el fiind mai degraba diagnostician si cercetator in fiziologia respiratiei si echilibrului.

Actiunea are loc undeva in ultimile luni ale anului 1882, când Nietzsche (cel de dinainte de „Asa grait-a Zarathustra”)  a fost la un pas de sinucidere din cauza unei iubiri neimpartasite, dupa ani de zile de tortura psihica, in urma unei scurte, intense si caste aventuri. Cel putin asa rezulta din scrisorile lui catre Lou Salome, despre care insa nu se stie daca au fost cu adevarat trimise sau au ramas doar in stadiul de ciorna. Lou Salome va ajunge, la rândul ei, psihanalist.

In realitate, inceputurile adevaratei psihanalize pot fi plasate in momentul lansarii cartii „Studii asupra isteriei”, scrisa in colaborare de Freud si Breuer si in care e descris cazul Annei O. (Bertha Pappenheim). „Cazul” a fost un succes, asa cum apare descris in carte. Azi stim ca lucrurile nu au stat intru totul in acest mod, dar  Bertha s-a vindecat si a inceput o cariera in asistenta sociala atât de impresionanta incât, in 1954, Germania de Vest a ales s-o onoreze postum printr-o marca postala.

Cine a fost de fapt Anna O? Pacienta lui Breuer, mult mai tânara, de care psihologul s-a legat atât de mult emotional incât era sa-l coste familia si cariera.  Aceste lucruri le stim din informatiile controversate provenite de la Freud si contrazise de biograful lui Breuer.

Nu are prea mare importanta insa ce e adevarat si ce nu in acest caz. Ce avem noi aici, de fapt? O suita de incurcaturi sentimentale in care sunt prinse unele din cele mai luminate minti ale sfârsitului secolului al XIX-lea. O tânara plina de viata care incearca sa salveze omul pe care ea insasi il bagase in incurcatura. Dar nu oricum. Agnosticul (sa-l numim asa…) Nietzsche e un om special si nu accepta sa fie tratat ca un simplu nebun. Asa ca trebuie intocmita o stratagema….Fermecatoarea Lou Salome ia legatura cu doctorul Josef Breuer si, impreuna, urzesc un plan.

Cine e vânatorul, cine e vânatul? Cine e medicul, cine pacientul? Cine e sanatos, cine e bolnav? Este boala un lucru cu adevarat rau sau poate fi „convertita” intr-un profesor exceptional? O perioada avem impresia ca stim ordinea lucrurilor. Apoi…in timp ce povestea se deruleaza…devenim din ce in ce mai derutati. Un filozof de geniu indragostit lulea de o pustoaica. Un medic evreu cu o reputatie fara pata, familist, vrajit de aceeasi Lou si indragostit de o tânara pacienta, Anna. Apoi…acesti doi suferinzi, Breuer si Nietzsche, incercând sa se ajute reciproc. Singurii care par cu picioarele pe pamânt printre atâtia lunatici sunt Lou Salome si Sigmund Freud. Ei stiu foarte bine ce vor.

O carte bine scrisa, nu foarte usoara, destinata celor care se simt vinovati. Fiti pe pace! Daca asemenea genii au cazut prada disperarii cauzate de iubiri imposibile, sau de legaturi condamnate de cutumele sociale, cine suntem noi sa facem intotdeauna lucrurile cum trebuie? Sa incercam sa nu ne biciuim atunci când se pare ca am gresit. Mintea si sufletul actioneaza dupa legi care nu sunt intelese, dupa cum bine reiese din aceasta carte, nici macar de cei care le studiaza intens.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4sXGzFuoF8g]

Autor: Dragos

Share

Sa ne mai si distram

Motto: „Doua lucruri sunt infinite, prostia si universul. Dar despre acesta din urma am unele rezerve”. Albert Einstein

Mi-au scanat mansarda si n-au gasit nimic. Alfabet al stupizeniei mondiale. Mike Haskins & Clive Whichelow, Editura Humanitas, 2009 – recenzie

Mai tineti minte articolul de acum o luna si ceva, „Au mai zis-o”? Probabil ca nu….Articolul cu pricina fusese compus in urma unui mail primit. Ei bine, aceasta carte se ocupa exact cu un asemenea subiect: sute, mii de tâmpenii spuse de politicieni (oare de ce nu ne mira?), comentatori de sport, oameni din lumea afacerilor, artelor sau stiintelor.

Inainte de a trece la  exemple (ma voi limita, din lipsa de spatiu, doar la câteva citate scurte si interesante), câteva vesti proaste.

In primul rând lipsesc românii nostri. N-o sa gasiti in aceasta carte niciun vanghelism, bocism, basescism sau vreo prostanacie. De fapt cartea e chitita, in principal, pe lumea anglo-saxona, cam de acolo vin subiectele. Dar asta n-ar trebui sa ne supere intrucât, citind ce au putut sa spuna alte personalitati de pe la ei, ai imediat impresia surclasarii, dupa cum ne asigura traducatorul Radu Paraschivescu.

In al doilea rând citatele sunt luate de la personalitati (ca sa zic asa) foarte diverse si puse, toate, pe picior de egalitate. Ori una e sa spuna un concurent de la cine stie ce concurs de „cunostinte generale” o enormitate, si cu totul alta e sa spuna aceeasi enormitate (sau una si mai gogonata) un individ care, la o adica, are la dispozitie butonul nuclear.

In al treilea rând, desi exista o oarecare bizara logica alfabetica, culegerea pacatuieste prin faptul ca nu face diferenta intre ironia voita si prostia pura. Sunt puse in devalmasie tâmpeniile lui Bush (de exemplu) cu … ironiile Lindei Evangelista, una din foarte putinele femei-model pe care am banuit-o ca fiind purtatoare de creier.

Sa incepem deci:

  1. Exista o incredere colosala. O observ ori de câte ori oamenii vin si-mi spun: „Nu vreau sa ma dezamagiti si de data asta”. (George Bush, presedinte american, 2001-2009)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=pCnjuJ1pbmc]

2. Daca nu esti de alta parere, cum o sa stiu ca am dreptate?(Samuel Goldwyn, mogul al filmului). Samuel e o „tinta” predilecta a autorilor, dar citatul seamana mai degraba a ironie voita. Parerea mea!

3. In politica, prostia nu e un handicap – Napoleon Bonaparte

4. Investesc intotdeauna in companiile pe care ar putea sa le conduca si un idiot, fiindca intr-o buna zi asta o sa se intâmple. (Warren Buffett, investitor american). Poate gresesc, dar, daca nici asta nu e ironie voita….

5. Nu sunt in posesia nici unuia dintre propriile mele tablouri, fiindca un Picasso original costa câteva mii de dolari, iar asta e un lux pe care nu mi-l permit (Pablo Picasso). Modest tipul!

6. Am spus-o de multe ori, desi probabil ca n-ar trebui: diferenta dintre viol si seductie tine de felul in care vinzi marfa (Bill Carpenter, primarul orasului Independence, Missouri. Adânc!

7. Nu sunt niste criminali nazisti cu cizme inalte. Sunt doar niste politisti germani in uniforme originale, care vor sa ne ajute. (Guvernul de la Vichy, 1914-1915). Probabil ca are legatura tot cu modul in care vinzi marfa. Dar pentru 1914-1915 merita si autorii un bilet la scanarea mansardei….

8. Nu ma deranjeaza deficitul. E suficient de mare ca sa-si poarte singur de grija. (Ronald Reagan, presedinte american, 1981-1989)

9. E clar ca e vorba de-un buget. Are o groaza de cifre (da!, ati ghicit, George Bush!)

10. Am cheltuit o groaza de bani pe alcool, femei si masini rapide. Restul au fost doar bani risipiti (George Best, fotbalist). Ironie? Prostie? Hmmmm….

11.  Banii n-aduc fericirea. Eu am 50 de milioane de dolari, dar eram la fel de fericit si când aveam 48 de milioane. (Arnold Schwarzenegger). Ce mai sunt azi doua milioane de dolari la casa omului…nimic!

12.  Când mi-a fost doborât recordul mondial, am reactionat barbateste. Am plâns doar zece ore. (Daley Thomson, atlet)

13.  Sunt mândra de George. A invatat multe despre viata la tara fata de primul an, când a incercat sa mulga un cal. (Laura Bush) Oare despre care George o fi vorba?!?!?

14.  Ideea ca o casnicie trebuie sa fie pentru totdeauna – chestia asta n-o inteleg. (Brad Pitt) Fii linistit Brad….cine intelege?

15. Nici nu-ti dai seama unde se termina modelul creat pe computer si unde incepe dinozaurul adevarat (Laura Dern, actrita principala din Jurassic Park, despre filmul in chestiune). Ei da….asta da prostie pura!

16.  Oho, dar stiu ca va distrati când va aluneca sapunul in baie! (Printesa Diana, intâlnindu-se cu un ciung in timpul unei calatorii in Australia, 1993) N-a fost frumos, Diana….

17. Un contract verbal nu valoreaza nici macar hârtia pe care a fost scris (Samuel Goldwyn). Perfect logic.

18.  Natura a vrut ca femeile sa fie sclave. Sunt proprietatea noastra. Ce idee nesabuita, sa ceri egalitate pentru femei! Femeile sunt simple masini de facut copii. (Napoleon Bonaparte) Ceva pareri, doamnelor?

19. Esti femeie, nu? (Printul Philip in Kenya, 1984, dupa ce a primit un cadou din partea unei kenyence). Ce inseamna sa nu duci grija zilei de mâine…Printul cu pricina e o alta „tinta” a autorilor, la viata lui a spus multe gogomanii.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=HFN2iGulYOs]

20.  Am citit cartea, am citit scenariul, am vazut filmul si tot nu-l inteleg (Sean Connery despre motivul pentru care a refuzat rolul lui Gandalf din „Stapânul inelelor”)

21. N-o sa-mi plateasca nici macar trabucurile pe care le-am fumat scriind-o. (Karl Marx comentând aparitia cartii sale, „Capitalul”). Ei bine…s-au gasit totusi unii s-o cumpere…

22.  Nu tin regim. Pur si simplu nu manânc atât de mult pe cât mi-ar placea (Linda Evangelista) V-am zis eu ca e adorabila…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=SwnkUl-7HjM]

23.  Am invatat sa nu bag in gura lucruri care-mi fac rau. (Monica Lewinsky). Tu stii mai bine ce ai invatat, Monica….

24.  Foarte multi dintre oamenii adapostiti in salile de sport erau oricum saraci. Pentru ei a iesit foarte bine. (Barbara Bush, sotia lui George Bush Sr, despre urmarile uraganului Katrina) Aha, deci se ia!

25.  Nu sunt jignita de bancurile cu blonde proaste fiindca stiu ca nu sunt proasta. Si mai stiu ca nu sunt nici blonda! (Dolly Parton, cântareata) Ne-ai zis-o, Dolly!

26.  E o drama vulgara si barbara, care n-ar fi tolerata nici macar de drojdia Frantei sau a Italiei (Voltaire, despre Hamlet) A vorbit un profesionist al scrisului.

27. Un roman lung si monoton despre un artist (din motivatia de respingere a romanului Agonie si extaz al lui Irving Stone) Siiii…cu ce-au gresit?

28.  Facem un zgomot, atâta tot. Daca esti cumsecade, poti sa-i spui si muzica (Mick Jagger, Rolling Stones). Modestia unui Sir…

29. Nu suntem lipsiti de realizari. Am reusit sa distribuim saracia in mod egal. (Nguen Co Thac, ministru de externe vietnamez). Perfecta definitie a comunismului….

30. Nu l-am citit pe Karl Marx – m-am blocat la o nota de subsol de pe pagina 2. (Harold Wilson, prim-ministru englez, 1964-1970, 1974-1976)

31.  Politica seamana mult cu fotbalul. Trebuie sa fii suficient de istet ca sa joci si suficient de fraier ca sa crezi ca are vreo importanta. (Gerald Ford, presedinte american, 1974-1977) Ei bine Gerald…uneori are.

Si tot asa, nu va mai retin.

O carte usoara, de vara. Merge cu o salata verde.

Autor: Dragos

Share

In ritmuri de salsa

Dragos a preluat din zbor leapsa daruita de mine si va rog sa cititi ce raspunsuri minunate a dat:

Zodia: Leu

As vrea: sa fiu mai organizat

Pastrez: amintirile plimbarilor

Mi-as fi dorit: sa depasesc anumite conditionari

Nu-mi place: când cei care conteaza pentru mine sunt dezamagiti (de mine, logic). Nu-mi place nici sa muncesc.

Ma tem: sa deschid ochii atunci când imi place ce visez.

Aud: bâzâitul enervant al bâzdâganiilor atunci când incerc sa fiu relaxat in mijlocul naturii.

Imi pare rau: când constat ca as fi putut face mai mult

Imi place: sa dorm, sa beau, sa citesc, sa ma uit la filme, sa ma plimb (eventual printr-o padure de brazi, pe un munte, printr-un parc, conditia de baza e sa vad cât mai putina lume), sa inot intr-un lac de munte sau intr-un râu, sa ma relaxez.

Nu sunt: un competitor

Dansez: din nefericire, din ce in ce mai rar; salsa! reggae!

Niciodata: nu-mi va fi rusine de sentimentele mele.

Par: simpatic (si nu sunt)

Plâng: uneori când pierde echipa favorita, alteori când ascult o melodie

Nu-s intotdeauna: calm

Nu-mi place la mine: ca sunt cam delasator

Sunt confuz: când lucrurile nu-mi sunt clare, adica aproape mereu

Am nevoie: de intelegere

Ar trebui: sa ma maturizez; dar n-am s-o fac, na!

Autor: Dragos

Share