Totul a inceput de la teama de femei frumoase… Mai precis, de la o discutie purtata pe precedentul articol cu Vacitim, in care declara ca acei barbati care isi schimba prea greu parerile sunt plictisitor de previzibili si de banali, in timp ce femeile sunt toate fermecatoare tocmai pentru ca nu pot fi catalogate, pentru ca sunt schimbatoare deci, surprinzatoare, niciodata nu poti sti ce gandesc si la ce sa te astepti din partea lor. Apoi am cazut pe ganduri, oare ce tipologie de barbat mi s-ar potrivi mie? Am indragit artisti boemi cu capul in nori, cu stafulgerari de geniu, dar teribil de capriciosi si depresivi, incapabili de a se realiza pe plan material, atrasa fiind de aura de mister ce-i inconjura, de tristetea si felul lor aparte de a fi. :alien: Am cunoscut barbati rebeli si extrem de originali, care iubeau libertatea mai presus de orice, pentru care incalcarea regulilor si prejudecatilor era un stil de viata, alaturi de care am comis lucruri nebunesti, de care nu ma vedeam capabila vreodata. :ninja: Si m-am indragostit si de acestia. Si nu in ultimul rand am fost fascinata de tipi Continuă să citești Barbati plictisitori si femei imprevizibile
Categorie: De suflet
Colectionari de amintiri
Cu totii colectionam amintiri. Pe cele triste si dureroase ne straduim din rasputeri sa le stergem din memorie, uneori fara succes, pe cele frumoase incercam sa le pastram cat mai vii iar pentru asta gasim diferite metode: fie le aducem pe blog, transformand povestile din realitate in articole, fie facem poze pentru a imortaliza si avea mereu proaspete cele mai inedite si dragi clipe, surprindem instantanee din natura, chipuri si locuri din peregrinarile noaste prin diferite colturi ale lumii, din ratacirile noastre pe aripile timpului, prin viata.
Cand eram mica adoram sa colectionez timbre, preferatele mele fiind cele din tarile exotice ale Globului, in general din statele insulare (dar nu numai) africane sau central-americane. O uriasa bucurie mi se intiparea pe chip in momentul in cand gaseam in plic un timbru din Rep. Cote d’Ivoire sau Rep. Cape Verde, din Nicaragua sau Grenada. Continuă să citești Colectionari de amintiri
Five Senses
Sunt clipe cand simtim atat de pregnant cum viata ni se scurge printre degete, cum timpul, un cavaler ratacitor pe carari de vis se pierde in genuni albastre, de nimeni vreodata stiute, privim cuminti la dalbe feresti cum anotimpurile se succed grabite, cum frunzele altadata verzi sunt acum vestede si triste, cazute pe aleile tainice ale parcurilor goale, gustam cu nesat din seva amintirilor unei tinereti glorioase, demult apuse, ne imbatam cu mirajul unor vremuri mai bune, a unui viitor stralucitor, prindem din zbor soapte dulci de iubire, invaluite in negura noptii.
Sunt momente cand viata vibreaza frenetic prin fiece fibra a corpului nostru, dar si momente de apatie totala, cand plictiseala ne doboara, cand nimic parca nu ne multumeste, cand simtim ca totul e inutil, fara rost.
Dar oare cine reuseste sa ne rascoleasca simturile, sa le ascuta si le incite? Cine sau ce le provoaca? Continuă să citești Five Senses
Ultima impresie conteaza!?
De-a lungul vietii am cunoscut doua categorii de oameni. Din prima faceau parte oameni cu bune si cu rele, oameni care m-au facut sa rad, dar si sa plang, mi-au adus putina fericire, dar si multa, prea multa suferinta. Oameni de la care nu am avut mari pretentii, am stiut din start la ce sa ma astept. Si, inevitabil, drumurile noastre au ajuns la final. Fara prea multe regrete ne-am spus adio.
Din a doua categorie au facut parte oameni pe care am crezut ca ii voi avea alaturi toata viata. Oameni cu sufletul bun si cald, oameni senini si prietenosi, capabili sa se trezeasca noaptea la 3 sa te ajute. Intr-o buna zi ceva s-a intamplat. Continuă să citești Ultima impresie conteaza!?
Is someone there?
Torden ne povesteste despre oameni si trasatura lor fundamentala: egoismul. Despre cat de putin le pasa de altii, si cum au o singura preocupare in viata, sa le fie lor bine, si o singura placere notabila: sa se auda vorbind chiar si daca aproape tot ce spun e lipsit de insemnatate. Hapi ne marturiseste ca singura persoana capabila sa o asculte mereu si neconditionat este propria-i mama. Silvia striga dupa ajutor, are nevoie de cineva, nu se stie prea bine de cine, de oricine.
Ne simtim din ce in ce mai singuri. Suntem din ce in ce mai singuri, e o realitate. Cei din jur nu mai au timp de noi, sunt prea grabiti, prea ocupati, prea impovarati de propriile griji. Si in acelasi timp, avem mai multa nevoie ca oricand de intelegere. De cineva care sa ne asculte si atat. Sa nu ne judece, sa nu ne critice, sa gaseasca doar un cuvant bun pe care sa-l spuna fara ezitare, sa stim ca e acolo pentru noi cand avem nevoie de alinare, de incurajare, cand ne sufocam de tristete, cand amaraciunea pune stapanire pe sufletul nostru obosit si framantat. Cand suntem debusolati, cand simtim ca pasim pe nisipuri miscatoare, cand necazurile par a ne coplesi. Pentru ca astfel de momente sunt tot mai dese si mai chinuitoare, pentru ca zilele senine sunt relativ putine, iar norii negri de furtuna se aduna maniosi pe cerul iluziilor noastre de mai bine, alungand departe soarele si facand uitate sclipirile de fericire. Pentru ca aproape la fiecare pas pe cararile vietii, aceasta are pregatita pentru noi cate o mica surpriza, pentru ca atunci cand totul pare roz si ne merge bine, are grija sa ne trezeasca brusc la realitate. Sau mai rau, pe ce mai sensibili ii loveste in moalele capului, lasandu-i sa zaca mult timp, fara suflare, pe podeaua rece a sperantelor naruite.
Cine ne ridica in astfel de momente de jos? Cine ne da Continuă să citești Is someone there?
Love and Hate
Iubesc diminetile de vara. Cele calme, racoroase si plumburii, precum cea de azi. Linistea lor imi patrunde in fiecare ungher al sufletului, risipind temeri bine ascunse. Adierile blande ale unui vanticel parca stingher imi aduc senzatii noi, prevestind schimbarea, iar ritmul sacadat al stropilor de ploaie pe pervaz imi intrerupe sirul gandurilor. Ma opresc si respir adanc, ma imbat cu aerul inmiresmat si proaspat, curatat de praful, caldura si stereotipia orasului in plina vara.
Iubesc ritualul diminetilor mele perfecte cand citesc cu nesat si incantare ce mai e nou pe blogurile preferate, iar cescuta mea albastra, de cobalt, imi tine companie, delectandu-ma cu savoarea unica a lichidului magic din ea. Cum sa nu ador cea mai buna cafea din lume?
Iubesc atat apusul cat si rasaritul, momentele in care cerul parca ia foc si incendiaza simturile, verdele crud al primaverii, cand totul renaste la viata si creaza impresia eternitatii, neclintirea timpului cand strabati agale stradutele pietruite si romantice ale oraselor medievale, nepasarea campurilor cu maci rubinii, care amintesc de copilarie, exuberanta valurilor ce se sparg neincetat de tarm, nobletea sufletului neatins de vanitate si rautate, curajul si perseverenta celul care lupta pentru cele mai ardente idealuri, dar poate cel mai mult iubesc ideea de iubire.
Urasc…eu nu pot sa urasc pentru ca Continuă să citești Love and Hate
Maxima zilei (XXII) – Arta
“Arta este o minunata minciuna care ne face sa ne dam seama de adevar” Pablo Picasso
Cand am citit intrebarea pe blogul lui Danny, am ramas putin pe ganduri. Chiar nu imi venea in minte niciun artist pe care as fi vrut sa-l vad in concert live. Dupa cum va spuneam intr-un alt articol, pentru mine muzica nu mai este atat de importanta ca odinioara. De aceea, in viziunea mea, lumea muzicala internationala este compusa din marea masa de cantareti si artisti obisnuiti pe de o parte, si EL, pe de alta. Andre Rieu este mai mult decat un muzician talentat, este o poveste, o legenda. Muzica lui se adreseaza tuturor, pentru ca este pe intelesul tuturor. E muzica bucuriei si a dragostei de viata, de frumos. A dragostei pentru oameni. Pentru ca el canta pentru sufletele noastre.
In final mi-a fost simplu, singurul artist pe care as dori sa-l vad in concert in Romania este acesta: Continuă să citești Maxima zilei (XXII) – Arta