Categorie: Days of my life

Pe aripile neprevăzutului

pe-aripile-vantului

“Viaţa e ceea ce ţi se întâmplă în timp ce eşti ocupat să faci alte planuri”  J. Lennon

Simt că am pierdut controlul asupra propriei mele vieți. De câte ori intenționez să fac un anumit lucru, intervine ceva care îmi dejoacă planurile. Fie o inoportună ședință la job, fie una inevitabilă de shopping. Un telefon, o veste, un om care are nevoie de mine sau o răceală care mă ține prizonieră în pat. Neprevăzutul e singura mea certitudine zilele astea, acționează când mi-e lumea mai dragă. Cel mai dureros este faptul că de câte ori îmi propun să scriu un nou articol, apare cineva sau ceva care mă împiedică să-mi pun în practică ideea. Să fie ăsta un semn că e cazul să mă las de blogging?

Oricum scriu rar în comparație cu alții, care scot articole pe bandă rulantă, lucru care mă inhibă și mai mult. Oricum public ceva doar când știu sigur că am starea de spirit necesară creației, când am timp să răspund la comentarii și să colind blogosfera.

Trăiesc o toamnă ciudată, cu sentimente amestecate. Pe deoparte sunt Continuă să citești Pe aripile neprevăzutului

Share

Aștept pictorul!

picturi-de-toamna

Răbdarea mea e pusă la grea încercare zilele astea. Știu că e mult prea curând pentru o schimbare dramatică în peisaj, dar DSLR-ul meu zace prăfuit pe un raft și din când în când mă roagă să-l pun și pe el la treabă că prea se plictisește. Eu, fată miloasă, îi fac pe plac. Ieri am ieșit cu el în parc pentru a surprinde amprenta noului anotimp asupra vegetației. Doar că, aici, stupoare! Aparatul meu a văzut iar verde în fața ochilor lentilei. Și nu roșu cum și-ar fi dorit pentru că de culoarea specifică verii s-a cam săturat… Dovada, mai jos, în articol.

În timp ce-mi aștept pictorul favorit să mă uimească cu talentul lui nemaivăzut, mă bucur de noul program de lucru. De fapt e puțin spus, radiez de fericire. Și cum acest sentiment îmi este destul de străin, profit de ocazie să-l strig în toate zările. Și să-l împărtășesc și cu voi, aici, pe blog.

Iată cum arăta o zi din viața mea anul trecut: Continuă să citești Aștept pictorul!

Share

Misiune îndeplinită

prin-ploaie

A fost o vară ciudată. Nu știu când a început, încă nu realizez că s-a sfârșit. Azi, stropii reci de ploaie au încercat, fără succes, să mă aducă cu picioarele pe pământ. Pluteam de fericire, în drumul spre casă, de la serviciu…

Am fost în recunoaștere. Eram curioasă de zonă. Și nu vă pot descrie în cuvinte încântarea ce m-a cuprins când am văzut că e vorba chiar de oaza mea preferată de liniște și verdeață, la care nici nu îndrăzneam să visez vreodată și despre care vă povesteam astă primăvară  aici .

Nu a fost o vară fabuloasă, plină de peripeții, distracție și călătorii în locuri noi, frumoase, exotice. Dimpotrivă, a fost o vară Continuă să citești Misiune îndeplinită

Share

Remedii naturiste si leacuri babesti

aloe-vera

Prin 2010 incepuse sa ma jeneze ceva la subrat. Am mers imediat la oglinda, am cercetat zona si am descoperit ca imi aparuse un mic punct cu aspect ciudat. Zilele treceau, punctuletul crestea si se transforma intr-o ditamai umflatura dureroasa, chinuitoare, inestetica. Se vedea roseata daca ma imbracam cu un tricou mai decoltat sau cu un maiou. Mi-a trecut prin minte ca ar putea fi un nodul. O colega de serviciu “m-a linistit” povestindu-mi ca nu am de ce sa ma alarmez, o problema similara prezentase si sotul ei, trebuia sa fac doar cateva incizii la interval de cateva luni. M-a asigurat am nevoie doar de putin noroc si un medic bun ca sa scap cu bine din tarasenia asta.

Operatie? Noroc? Medic bun? Fiind extrem de sensibila de felul meu, la auzul unor asemenea grozavii, Continuă să citești Remedii naturiste si leacuri babesti

Share

Cand oamenii se comporta penibil

“Cea mai crunta razbunare este cand dusmanul tau e silit a recunoaste că esti bun si dansu-i rau.” B. P. Hasdeu

surpriza

Ne-am evitat si ignorat intreaga viata. Niciodata nu ne-am salutat, nu ne-am adresat niciun cuvant. Nu as sti sa explic de ce. Sau poate pentru ca…

Avea o frumusete eclatanta, dar rece, care te tinea la distanta. Isi purta cu mandrie parul lung, negru ca abanosul, iar cu tinuta mereu eleganta si atitudinea distinsa, ar fi putut s-o eclipseze chiar si pe regina Angliei. Pe atunci, copil fiind, imi parea teribil de inalta, poate si pentru ca nu renunta niciodata la pantofii cu toc. Dadea senzatia ca nu-i poti ajunge nici la degetul mic. La propriu si la figurat. Imi parea nesuferita si ingamfata. Sunt unii oameni pe care de cum ii vezi, le simti caldura si bunatatea si vrei sa te imprietenesti cu ei sau macar sa le vorbesti. Ei bine, ea imi provoca exact sentimentul opus.

Si ea mai era cum mai era, dar sotul si copilul din dotare imi displaceau si mai mult. Cu el am avut un soi de Continuă să citești Cand oamenii se comporta penibil

Share

Pofta vine mancand

sport

Recent, intr-o vineri dupa-amiaza, am iesit iar la fotografiat prin Gradina Botanica. Despre intreaga aventura, asa cum va promiteam, intr-un articol viitor. Azi despre constatarile dramatice, concluziile deloc imbucuratoare si mai ales despre deciziile drastice care se impun luate.

Timp de doua ore am topait fericita la vederea coloritului divers al florilor, simtind ca daca ar exista, asa ar trebui sa arate raiul pe pamant, am alergat prin toata gradina dupa fluturii zglobii, care o luau la goana de indata ce ma apropiam de ei pentru close-up-ul mult visat, m-am pitulat dupa gaze astfel incat sa surprind mai bine polenizarea, am incercat cadre spectaculoase de la firul ierbii si in final am fugit prin ploaia torentiala de iunie. Continuă să citești Pofta vine mancand

Share

Inevitabil se apropie sfarsitul…

final-de-poveste

…si contrar asteptarilor nu e unul fericit. Nostalgie, regrete si o imensa tristete port in suflet acum, la final. In seara asta, in timp ce editam cateva fotografii, gandul mi-a zburat la tot ce-a fost si nu va mai fi niciodata, iar ochii s-au umplut de lacrimi grele ce mi-au invadat obrajii fierbinti.

Deja imi este dor de ei.

Poate parea bizar, inexplicabil, absurd, dar e atat de real. Dupa ce aproape un an de zile m-am lamentat prin articole cat de greu imi este la serviciu, cat stres si oboseala acumulez zilnic, cati nervi si cate suparari se abat ca niste nori negri asupra unui biet muritor, iubitor de pace si senin, iata ca acum, cand ma aflu pe picior de plecare de la actualul loc de munca, realizez cat de mult mi-a placut de fapt, cat de frumos a fost. Si cat de mult imi va lipsi totul. Imi dau seama ca a fost unul din cei mai buni si linistiti ani din cariera mea si o sa va explic indata motivele. Continuă să citești Inevitabil se apropie sfarsitul…

Share