Categorie: Days of my life

Transformări

schimbari
Sunt inevitabile și apar odată cu trecerea timpului, cu maturizarea, poate, cu schimbările produse în societate. Sunt provocate de anumite întâmplări, trăiri interioare intense sau de noutățile din lumea exterioară. Ne mulam, ne adaptăm, experimentăm. Suntem într-o căutare perpetuă a sinelui, a lucrurilor care ne definesc sau ne pasionează. Peste doar câteva zile împlinesc un anumit număr de ani (deja le-am pierdut șirul așa că nu mă întrebați câți) și cu greu fac față unor frământări firești până la urmă: oare cum și cât m-am transformat, ce-mi plăcea odinioară, ce sunt și ce vreau acum?

Muzica rock și jeanșii rupți

Rebelă am rămas, dar muzica rock și jeanșii nu mă mai caracterizează demultișor. Piesă de rezistență a garderobei mele în trecut, blugii sunt în prezent istorie. Și nu de ieri de azi. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că Continuă să citești Transformări

Share

2013 – Anul Fotografiei

poze-cu-2014

Nici nu știu când am ajuns aici, pe punctul de a încheia încă un an. 2013 a trecut prea repede în ciuda faptului că a fost extrem de monoton, fără prea multe momente sau motive de bucurie. Însă țin să scriu despre el pentru că s-a întâmplat totuși ceva grozav, am luat contactul cu primul meu DSLR, am realizat mii de fotografii, iar activitatea mea nu a trecut total neobservată, una din ele a câștigat premiul Photo of the Day pe un grup de fotografi entuziaști de pe facebook, “Dream Light”, devenind cover pentru o zi. Nici în visurile mele cele mai îndrăznețe nu speram la o asemenea onoare. Și am excelat la un alt capitol, shoppingul, adică pentru prima data în viață am reușit să-mi cumpăr lucrurile dorite, îndeplinindu-mi astfel orice capriciu. În rest, toate bune și frumoase, fericirea a fost deplină, sublimă, dar a lipsit cu desăvârșire. Dar mai bine le trecem în revistă punct cu punct:

Carieră în 2013

La acest capitol dezamăgirea e uriașă astfel încât mă feresc să mai fac comentarii, pun doar o notă, Continuă să citești 2013 – Anul Fotografiei

Share

Weekend la munte

weekend-la-munte

Toată săptămâna am stat în dubii, să plec sau să nu plec. Până la urmă, nevoia de a evada din orașul meu aglomerat, de a respira aer curat, de a mă relaxa și detașa de toată nebunia de aici, a învins. De fapt era o dorință mai veche de-a mea, poate vă mai amintiți că am scris despre ea la sfârșitul verii. La decizia luată a contribuit și faptul că am început să iau magneziu, am redus dramatic doză zilnică de cofeină și acum mă simt mai bine. Dacă nu se schimba ceva în starea mea de sănătate și mai ales de spirit, presimt că rămâneam în pat să mă odihnesc.

Bagajele sunt gata, mănușile și fularul sunt pregătite, noile ghetuțe de asemenea, nu-mi rămâne decât să termin aceste rânduri și să ies din casă. Vom ține legătura prin Continuă să citești Weekend la munte

Share

Situaţii penibile

cafea

În ultima vreme am fost protagonista sau doar martora câtorva momente delicate, bizare, critice. Pe unele aș putea să le caracterizez de-a dreptul penibile.

Pentru că, ce poate fi mai penibil decât să te întâlnești cu o amică, iar aceasta să-ți mărturisească că ea a împins toată viața cadouri barosane șefilor pentru a avea un trai liniștit la locul de muncă? M-am gândit, iniţial, că are chef de glume cu mine, dar eram în plină stradă și, după cum o percep eu, este o tipă foarte serioasă. Rar când o văd zâmbind, de bancuri nici nu se pune problema. Mai trebuie să vă spun că mi s-a părut o enormitate această destăinuire, că nu sunt deloc de acord cu asemenea practici, că eram singură că a pierit demult mentalitatea asta comunistă din România? Nu, nici nu-mi place și nici nu obișnuiesc să merg cu punguță la medicul de familie, la secretare, la ghișee, la bancă sau la șefi. Desigur, dacă e ziua lor contribui și eu cu o sumă de bani, dar să mă duc cu ploconul mi se pare cel mai umilitor și stânjenitor moment posibil. Și nu doar pentru mine, ci și pentru cel care trebuie să accepte darul…

Mai penibil decât să-ți cadoriseşti șefii ca să te lase în pace și să nu-ți facă viața amară? Să judeci înainte de a cunoaște bine persoana! Să-i dedici chiar și Continuă să citești Situaţii penibile

Share

Pedeapsă

scariweheartit.com

Când scriu oamenii pe blog? Când vor să critice ceva, când vor să-și verse oful, când vor să împărtășească cu ceilalți o bucurie sau un necaz. Cu alte cuvinte, când au ceva de zis. Dar ce faci când nu ți se întâmplă nimic semnificativ și ai cea mai banală și plictisitoare existență din lume?

Viața mea din ultima vreme decurge lin: la serviciu s-au mai calmat apele, deși știu că este liniștea dinaintea furtunii, pe plan sentimental sunt mai fericită ca niciodată, cu sănătatea n-o duc rău deloc, deci, nimic interesant de povestit.

Cu o mică excepție ce-mi dă frisoane pe șira spinării, o problemă ce mă nemulțumește profund și din acest motiv consider că merită dezbătută cu voi.

Am observat că de când am început serviciul tot slăbesc. Încet, dar sigur. Cu toate că nu fac nimic special, poate doar… Continuă să citești Pedeapsă

Share

Principii de viaţă

nefericire

Am încercat în zadar să mă mint că sunt bine. A sosit clipa adevărului, acel moment crud în care îți recunoști ție însăți că lucrurile au scăpat de sub control, că nimic nu e cum ai vrea tu să fie, că deși ai zugrăvit totul în culori vii, luminoase, negrul sălășluiește în sufletul și în viața ta. Negrul infinitei tristeți și al speranței moarte, negrul disperării și depresiei crunte.

Aparent, în jurul meu totul e roz și aș avea toate motivele să mă bucur, să trăiesc la maximum fiece zi, însă dacă investighezi minuțios, dacă răscolești adânc, dacă scapi de poleiala sclipitoare și nu te sfiești de profunzimi, dai de rugină și putregai. În toiul nopții m-am trezit cu ochii în lacrimi și am căutat cauzele nefericirii. Să fie de vină toamna cu vremea mohorâtă, ploile nesfârșite, apropierea iernii? Zgomotul iritant al picăturilor de ploaie ce aterizau sacadat pe pervaz îmi întrerupea constant șirul gândurilor. Ar fi prea frumos să fie doar o simplă angoasă autumnală. Nu, e mult mai mult decât atât, și revelația m-a pocnit în moalele capului: înconjurată de tot mai mulți oameni, mă simt din ce în ce mai singură. Asta, după o altă revelație, venită zilele trecute, cea care m-a făcut să-mi dau seama cât de greșit am acționat în tot acești ani ghidându-mă după un principiu defectuos de viață: Continuă să citești Principii de viaţă

Share

Când femeile devin scorpii

scorpii

– Măi fetițo, îndrăznești să nu te uiți la mine când vorbesc cu tine?, mă chestionează ieri, clocotind de furie, cu ochii ieșiți din orbite, șefa mea, o doamnă aparent distinsă, de îndată ce constată că am ajuns la muncă cu cinci minute întârziere.

După ce-mi revin din uluiala, și realizez penibilul situației, nu știu dacă să râd sau să plâng. Am trecut binișor de vârstă copilăriei și, din păcate, nici aspect de puștoaică nu mai am. Recunosc, îmi este dor de timpurile când eram numită domnișoară cu diferite ocazii. Acum, toată lumea mă domnește, lucru care mă face să mă simt bătrână. Pentru o clipă, deși a spus-o peiorativ, ideea că cineva mă vede atât de tânără, m-a încântat. Apoi mi s-a părut revoltătoare abordarea ei. Când ai o anumită funcție, când îți dai atâta importanță și vrei să treci în ochii tututor drept o lady, când conduci o instituție este necesar să-ți controlezi limbajul și nervii. Altfel riști să pierzi tot respectul angajaților.

Nu sunt obișnuită cu astfel de mahalagisme la locul de muncă. Nimeni, niciodată nu mi s-a adresat astfel. Problema mea e că am anumite așteptări de la colegi și șefi. Aici cred că greșesc, deși așa ar fi firesc să fie. Să ne comportăm demn, civilizat și respectuos, conform statutului pe care îl deținem. Pentru că dacă eu mă manifest ca la piață, ce pretenții să mai am de la subalterni?

Nu știu ce se întâmplă cu femeile când Continuă să citești Când femeile devin scorpii

Share