Cei mai frumoşi ani

Unii sunt nostalgici după aromele și poznele copilăriei, alții afirmă că anii de liceu sunt cei mai frumoși din viață, adolescența cu impetuozitatea ei fiind o vârstă aparte când te simți centrul Universului și ai impresia că poți cuceri întrega lume, când apar primii fiori ai dragostei și când niciun vis nu e considerat prea îndrăzneț.

De fapt, fiecare perioadă are farmecul ei irepetabil, tinerețea aduce cu ea distracția anilor de facultate, satisfacția primului job obținut după multe emoții, energie, elan creator, planuri mărețe transformate în realitate. Chiar și senectutea, vârsta când te bucuri de isprăvile nepoților dragi, când colinzi prin lumea largă ajungând în țările pe care nu ai apucat să le vizitezi până atunci, când te ocupi în tihnă de pasiunile de care poate nu ai avut timp în trecut din cauza serviciului, are părțile ei bune.

La rândul meu am trecut prin mai multe stadii, am fost pe rând fetița naivă care asculta vrăjită poveștile create de bunici special pentru ea, adolescenta curajoasă care adora rock-ul și muntele, tânăra neliniștită, îndrăgostită de ideea de iubire, de vară și soare care, în final a avut marea revelație a vieții ei, s-a transformat în Continuă să citești Cei mai frumoşi ani

Share

Scrisul ca formă de terapie

Bine v-am regăsit! Credeați că ați scăpat de mine? Nicio șansă! Iată că, după câteva săptămâni bune departe de internet, de blog, departe de voi, încerc să-mi reiau azi activitatea febrilă de odinioară. Cam dificil după o asemenea pauză, încerc să mă acomodez cu noua și vechea postură, aceea de deținător de jurnal virtual.

Cum vă spuneam, am intrat în vacanță. Da, o vacanță (prea) mult așteptată înainte de ziua de ieri, traumatizantă după finalul evenimentului ce mi-a dat viaţa peste cap, pentru că lucrurile nu s-au desfășurat așa cum prevedeam şi (mai) ales speram, am fost depășită de situație și sunt toate șansele să se transforme într-o vacanță prelungită și petrecută în dulcea atmosferă tihnită și relaxată a cartierului meu asaltat zilnic de excavatoare și picamere, sufocat de arșița verii.

Dis-de-dimineață am dat o raită pe bloguri să iau pulsul blogosferei. Aici, toate bune și frumoase, “la vie en rose” cum ar spune francezul, oameni fericiți și destinși, iubirea plutește în aer, romantismul face ravagii, vacanțele se desfășoară pe tărâmuri exotice, articolele sunt pline de optimism, foarte, foarte departe de ceea ce se Continuă să citești Scrisul ca formă de terapie

Share

Viaţa la ţară

“La început, visurile par imposibile, apoi puțin probabile și în cele din urmă inevitabile.”  Christopher Reeve

capsuna-macro

Nu știu alții cum sunt, dar eu nu am putut niciodată să visez la cai verzi pe pereți. Sau nu mi-am permis. Așa că am sărit de la visurile imposibile direct la cele inevitabile. Culmea, chiar și cu astea am avut ceva de furcă. Pe cel mai recent, cel cu care sunteți cu toții la curent, l-am urmărit timp de opt luni și până la urmă am izbutit să-l îndeplinesc. A fost mai greu decât mă așteptam pentru că am avut de înfruntat un dușman de temut: ploaia care se încăpățâna să-mi strice de fiecare dată planurile. Iar eu voiam ca întâlnirea să fie perfectă, ca nici măcar un norișor nărăvaș să nu ne tulbure tête-à-tête-ul.

Avem o micuță proprietate într-o zonă rurală, undeva la 70 de km de Bran. Aici am poposit luni de dimineață cu intenția de a-mi vizita în sfârșit castelul medieval preferat. De ce preferat? Puțintică răbdare, vin cu explicația într-un episod viitor. Acum, pe scurt, despre viața la țară, despre cum se desfășoară o zi departe de tumultul orașului, fără internet, doar tu cu natura, aerul curat, insectele și liniștea câțiva muncitori însoțiți de utilaje uriașe care fac un zgomot infernal, proţăpiţi chiar în fața casei tale. Și cu diferite senzații și sentimente răvășitoare. De exemplu cu senzația că ești rupt de realitate, în mijlocul pustietății, că timpul s-a oprit în loc, iar după o vreme începe să-ți dea târcoale și sentimentul inutilității.

Dar s-o luăm metodic.

Dimineața. Te trezești buimac și primul gând zboară la Continuă să citești Viaţa la ţară

Share

Presiunea socială

rebels

Întru, mă așez și rămân un pic descumpănită.

Miresme fine de Chanel și Givenchy plutesc amețitor în aer, iar siluete feminine distinse, rafinate, completează atmosfera sobră, pretențioasă. Până și domnii afișează costume negre, elegante. Toți par croiți după același tipar, înalți și subțiri, emanând prestanță, stil, bunăstare.

Îmi scanez uluită noii colegi și o întrebare îmi stăruie în minte: Dumnezeule, unde am nimerit?

Dar ședința începe și avalanșa de gânduri negre se oprește. La un moment dat, ușa se deschide și în încăpere pătrunde un bărbat mărunt, cu păr alb, vâlvoi, cu straie ponosite și o mină tristă, cărând după el o paporniţă de rafie. Stupoare generală. Nu cred că trebuie să vă mai spun că a fost tot timpul ținta ironiilor și bârfelor la birou, stârnind oprobriul public pentru felul cum se afișa, mirosea și se manifesta.

Hm, e grav, am ajuns într-un loc unde zici că se desfășoară, non-stop, parada modei. Doamnele își etalează ostentativ rochiile scumpe și pantofii cu toc de 10 cm. Și nici domnii nu se lasă mai prejos, vin mereu Continuă să citești Presiunea socială

Share

Din ce în ce mai greu

climbing

Mirosul de pizza aburindă îmi inundă nările, iar râsetele cristaline mă fac să privesc instant spre grupul care, probabil, sărbătorea ceva la masa unei terase. Puțin mai încolo, pe o băncuță, un băiețel deschide tacticos ambalajul unei ciocolate savurând fiecare moment în timp ce bunica sa procedează identic.

Mă uit la ei și gândul mă duce departe la perioada adolescenței și tinereții fără griji, probleme și responsabilități, când totul părea atât de simplu. Când nu disperi și nu te stresezi pentru fiecare lucru, când știi că în eventualitatea că iese rău ai șansa să îndrepți lucrurile, că ai timpul de partea ta și chiar dacă se întâmplă să mai și cazi, oricând te ridici și o iei de capăt, că doar nu e sfârșitul lumii. Pentru că atunci când ești tânăr cei din jur te privesc cu îngăduință și chiar dacă mai și greșești nu te judecă. Dimpotrivă, îți găsesc tot felul de alibiuri și circumstanțe atenuante, te susțin și te încurajează să mergi mai departe. Când ești tânăr, la început de drum, ești dator să încerci, să experimentezi, să învingi și să fii învins. Piedicile și eșecurile te întăresc, te motivează și simți că nimic nu te poate doborî.

Mă îndrept șovăitor spre examen. Continuă să citești Din ce în ce mai greu

Share

La ani lumină de Europa

Stă să se încheie o săptămână derutantă, în care am descoperit lucruri noi, deosebite, m-am îndrăgostit la prima vedere, am luat unele decizii importante (despre care o să vă povestesc cu proxima ocazie) și m-am dedicat fotografiatului, odihnei și deconectării pentru ca, în final, să constat, azi dimineață mai precis, că sunt mai obosită și mai stresată ca niciodată. Aseară am vizionat spectacolul de la Copenhaga și am avut o revelație.

Dar s-o luăm cu începutul. Omul cât trăiește învață, află și se minunează. De exemplu, habar nu aveam de existența Cornului de Florida, un arbust fabulos, fantastic care m-a fascinat din prima clipă prin eleganța și delicatețea unică a florilor sale albe. Fructele sale sunt comestibile și foarte delicioase, fiind adesea folosite pentru ceai în Mexic. Continuă să citești La ani lumină de Europa

Share

De ce obosim repede

tired
Obosim fie din cauza lipsei condiției fizice, consecință a sedentarismului, fie a unor afecțiuni interne netratate. Sau, mai rău, din cauza celor două combinate. Eu obosesc imediat, indiferent de activitatea desfășurată și anotimp. Fie vară, fie iarnă, fie că merg doar până la hipermarket, la cumpărături, fie la serviciu, mă întorc acasă epuizată. Iar acest lucru devine din ce în ce mai evident, mai stresant, mai supărător.

Ieri de exemplu, așa cum anunțam duminică, am mers în parc pentru o ședință foto. Înainte de plecare am făcut puțin sport. Am ajuns în jur de 11.30, am colindat în căutare subiecte interesante, m-am relaxat și la 14.30 intram în casă. După o plimbare de trei ore eram deja o legumă, practic incapabilă să mai fac ceva. M-am resimțit atât de puternic încât, pentru a nu adormi, a trebuit să mă cofeinizez bine de tot. Oare e normal?

Atât de tare m-a alarmat crunta oboseală instalată încât am început să caut explicații pentru această nedorită stare de fapt. Și iată cine ar putea fi de vină: Continuă să citești De ce obosim repede

Share