Retrospectiva 2015, La multi ani, 2016!

la-multi-ani-2016
Mai e atat de putin din el si poate a sosit clipa sa fiu (si) putin nostalgica. Sa-i regret plecarea. Per ansamblu, pentru mine, 2015 a fost un an bun presarat cu momente de maxima fericire. Cu vise implinite si cu cateva reusite pe care nu le pot ignora. Nu-l pot lasa sa plece fara sa-i multumesc pentru tot ce mi-a adus si tot ce a insemnat pentru mine, nu pot sa nu-mi iau la revedere de la el asa cum se cuvine.

Trebuia sa-i dedic macar un articol. Si acum, la final, cred ca e momentul potrivit. Este ultima mea sansa.

2015 a insemnant, printre altele, prima excursie in strainatate pe cont propriu, vizitarea unei frumoase capitale europene, Praga, in luna aprilie, chiar cand magnolii si ciresii erau in floare asa cum dintotdeauna am visat, primul contact cu litoralul bulgaresc si descoperirea a doua dintre primele orasele intemeiate la Marea Neagra, Nessebar si Sozopol, prima mea vacanta de vara linistita, fara stres si emotii dupa mult timp, cateva incercari pe plan profesional peste care am trecut cu succes, dar si aparitia unei boli care mi-a dat planurile peste cap si care m-a obligat determinat sa-mi fac dupa 20 de ani analizele si sa incep sa ma preocup mai atent de sanatatea mea. Continuă să citești Retrospectiva 2015, La multi ani, 2016!

Share

Controversatul Black Friday

black-friday

Unii il asteapta cu nerabdare tot anul, muncesc pe rupte, fac sacrificii supraomenesti, se priveaza de micile bucurii ale vietii, pun bani la ciorap pentru a-si cumpara obiectul mult dorit. Pentru ei, Black Friday e ocazia perfecta pentru a-si indeplini un mare vis. E acel moment fericit, unic si irepetabil cand pot profita de reducerile masive si pot da lovitura. Pentru ca ce poate fi mai glorios si mai inaltator decat sa-ti achizitionezi, de exemplu, o mandrete de televizor de ultima generatie cu doar 6400 de lei (redus de la 9300 de lei).

Pentru altii e prilej de mare frustrare. Pentru ca tocmai la obiectele lor favorite, pe care si le doresc disperati, reducerile sunt sublime, dar lipsesc cu desavarsire. Sau sunt insignifiante.

Sa luam cazul unui angajat cu venit modest. Sa spunem ca salariul lui este putin peste 1000 de lei/ luna. A pus si el ochii pe un telefon nice, pe gustul lui, un Samsung J5 mai precis, si spera ca si-l va putea cumpara de Black Friday. Si ce sa vedeti, l-a gasit la mirobolantul pret de 800 de lei. Redus de la 1000 de lei, Wow, 200 de lei, asta da reducere considerabila!??? Faptul ca vineri dimineata stocul era deja epuizat nici nu mai conta… Continuă să citești Controversatul Black Friday

Share

Iarna nu-i ca vara

toamna

Întrerup brusc jurnalul de vacanţă recent început pentru a trece în revistă câteva scurte consideraţiuni după o lungă vară fierbinte:

1. M-am chinuit, am suferit ca un câine, m-am gândit şi m-am răzgândit de zeci de ori şi în final am ajuns la o concluzie drastică şi dramatică: nu-mi mai place (deloc) vara. Cel puţin nu asta cu valuri ucigătoare de caniculă, unul după altul şi cu câteva episoade de ploi năprasnice şi frig nemaivăzut între.

Vara 2015 a fost un coşmar veritabil. Iar pe cel care îmi va povesti cât de mult îi place lui căldura şi vara îl invit cu mare drag la mine acasă, într-un apartament de la etajul 9, cu toate ferestrele spre soare unde temperatura nu coboară niciodată mai jos de 55 de grade. Iau cheia cu mine şi îl las să stea acolo, la căldurică, pe toată durata lunilor iulie şi august. Eu o să merg în casa lui umbroasă, înconjurată de pomi, aflată eventual la ţară sau la munte, de unde îşi permite să debiteze asemenea enormităţi.

Să fim serioşi, cât poate rezista un om în saună? 10-15 minute, în niciun caz 2 luni/an.

2. Ba mai mult am ajuns să îi invidiez pe cei care Continuă să citești Iarna nu-i ca vara

Share

Chifteluțe suedeze

chiftelute-suedeze

Paranormală. Sau telepatică. Așa m-aș caracteriza uneori. Oricare ar fi termenul corect, ceea ce mi se întâmplă este uimitor. Și fascinant. Evident pentru mine, că ceilalți nu par foarte interesați de capacitățile mele ieșite din comun. De aceea, am socotit că e cazul să le relatez și aici pe blog, poate reușesc să impresionez pe cineva.

Săptămâna trecută o colegă îmi povestea o ispravă de-a unei cunoștințe comune care a avut de trecut un examen la care a fost depunctată din cauza faptului că nu a amintit de chifteluțele suedeze. Măi să fie, m-am gândit eu, mai în glumă mai în serios, e clar, doamnele din comisie obișnuiesc să mănânce la Ikea.

Sinceră să fiu nici eu nu cred că aș fi pomenit de respectivele preparate dacă aș fi fost în locul acelei persoane. Recunosc că nu știu prea multe despre Suedia și că habar nu aveam cât de reprezentative sunt pentru această țară, chifteluțele, practic un simbol național.

Hm, e destul de grav că sunt paralelă cu bucătăria suedeză, nu? Dar, și mai incredibil poate părea faptul că nu am ajuns niciodată în magazinul Ikea, deși locuiesc în București. Doar că la capătul opus al orașului față de cel în care este plasat celebrul retailer de mobilă și decorațiuni.

În general obișnuiesc să merg la cumpărături în Continuă să citești Chifteluțe suedeze

Share

Cel mai accesat site

tenis-french-open

Mai demult era blogul. Era cel dintâi site pe care-l deschideam dimineața, cel pe care îl închideam ultimul seara, inante de a adormi. Nu exista altul mai important, iar curiozitatea mea nu avea margini. Ia să vedem noi, ce se mai întâmplă pe acolo? Apoi, o perioadă am devenit foarte atrasă de activitatea de pe facebook și acesta îmi apărea primul în address bar. Înainte să plec la Sighișoara și apoi la Praga a fost bookingul. Mii de accesări zilnice ale site-ului cu oferte de cazare apetisante, îmbietoare, convenabile.

Bookingul despre care, dacă îmi vorbeai prin vara trecută, habar nu aveam cu ce se mănâncă. Și, sincer, nici nu mă interesa.

E ciudat cum se schimbă oamenii. Cum își schimbă ei domeniile de interes, pasiunile, prioritățile. E uluitor, de exemplu, să țin în mână poze realizate de mine unei colege în parc și scoase pe hârtie fotografică. Sentimentul e incredibil pentru că niciodată nu mi-am imaginat că voi fi în stare să fotografiez oameni, iar rezultatul să fie atât de spectaculos încât să-mi treacă prin minte că Continuă să citești Cel mai accesat site

Share

Eveniment epocal

spiritul-verii Azi, la un suc de mere și un cappuccino vienez, am sărbătorit un eveniment epocal: se prefigurează la orizont prima mea vară fără examene, fără emoții și fără stres.

Prima mea vară, după mult, prea mult timp în care voi sta cu burta la soare și mă voi bucura de fiecare clipă de vacanță.

Liberă în sfârșit. Știți ce înseamnă asta? Blog, mult, mult blog. Voi fi aici, în blogosferă, cât mai mult timp posibil și voi recupera zilele în care n-am putut nici măcar să accesez netul  din cauza oboselii, din  cauza problemelor care se iveau non-stop.

Și o premieră absolută, scriu, pentru întâia oară în viață, un articol afară, la o terasă nice.

Nu vă puteți imagina entuziasmul unui om care se simte în sfârșit Continuă să citești Eveniment epocal

Share

Cum să aterizezi din paradis direct în infern

paradisul

Pentru că oricât (l)-aș vrea eu, el tot nu se lipește de mine, voi rămâne în continuare, se pare, un om al extremelor. Echilibrul fuge de mine, stă la mii de kilometri distanță, iar eu m-am hotărât să-mi accept soarta. Să mă obișnuiesc cu ideea că Universul, Divinitatea sau mai știu eu ce forță nevăzută și neștiută, acționează în numele unei legi care sună cam așa: fii (întotdeauna) pregătită pentru ce-i mai rău!

Pentru că nici nu am aterizat bine de la Praga, la propriu și la figurat, și când încă eram cu capul în norișorii pufoși ai extazului total, am fost forțată în cel mai brutal mod cu putință să revin cu picioarele pe Pământ.

Nici n-am ajuns bine la serviciu că am și fost anunțată că mă așteaptă de a doua zi Continuă să citești Cum să aterizezi din paradis direct în infern

Share