Categorie: Days of my life

Farmecul Vietii

"farmecul vietii"

Pentru ca ieri am avut o zi ceva mai scurta la serviciu, dupa terminarea programului am purces catre service-ul autorizat Canon din Bucuresti pentru a vedea ce are aparatul meu foto.

Planul era urmatorul: ajung acolo, il rog pe baiat sa mi-l repare pe loc, ca e o problema minora la mufa cablului de date si plec triumfatoare cu aparatul ca si nou. In cinci minute am si terminat! Piece of cake!

Desi la prima vedere adresa parea imposibil de gasit, pasii m-au purtat direct catre strada si mai apoi cladirea unde isi avea firma sediul. Pasii sau instinctul… Am urcat scarile usor sovaitoare, am ajuns pe un hol cu mai multe usi si la un moment dat am zarit o sageata care imi indica camera cautata. In biroul cochet nu era insa nimeni, iar din camera vecina s-a auzit o voce de barbat: “luati loc, suntem in pauza de masa”. Primul semn rau. “Hai ca am nimerit la fix” mi-am spus in sinea mea. Deh, e norocul meu proverbial… M-am asezat confortabil pe o canapea de piele si am asteptat nerabdatoare intoarcerea angajatului care trebuia sa se ocupe de rezolvarea problemei mele. Dintr-o data, patrunde in incapere, val-vartej, un Continuă să citești Farmecul Vietii

Share

Cand nu mai esti om

Cunoasteti sentimentul acela de totala nauceala, cand te simti efectiv pierdut in spatiu?

Ieri dimineata, la serviciu, o colega m-a intrebat daca nu stiu din intamplare un centru de reparat aparatura foto. Era vizibil intrigata, chiar suparata, si pana la sfarsitul programului toti colegii au aflat povestea Canonului ei drag. Ce se intamplase de fapt? Tipa este “fericita” posesoare a unei camere foto de care se simte foarte atasata datorita valorii ei sentimentale inestimabile. Care, curat ghinion, saptamana trecuta, in excursie fiind, pe creasta semeata a unui masiv calcaros, a lasat-o cu ochii in soare, caci a refuzat sa mai faca poze. Iar cu aparatele astea nu te joci, sunt incapatanate rau, mai ceva decat oamenii. Cand zice el nu, pai nu e chip sa-l faci sa se razgandeasca. Ciudat insa, problema se manifesta doar la exterior, mai precis, in loc de imaginea surprinsa, apare ecranul alb, in casa insa, pozele ies impecabil. Eu i-am sugerat sa-si cumpere altul, pentru ca oricum aparatul este antic si de demult, insa ea nu vrea sa renunte cu niciun chip la obiectul mult iubit. Dar nimeni nu a stiut s-o ajute cu un sfat, iar eu ma bucuram in sinea mea ca am un Canon aproape nou si functionabil. Chiar il laudam ca desi am realizat cu el aproape 7000 de fotografii, nu da semne de oboseala.

Nu dadea…pana aseara cand Continuă să citești Cand nu mai esti om

Share

Modelul meu in viata

Pentru ca pe plan profesional apele s-au mai calmat, desi, de dimineata nici nu am pasit bine in institutie ca sefu’ mi-a marturisit pe un ton amuzat ca m-a visat azi noapte (iar in timp ce-mi povestea visul simteam ca imi ingheata sangele in vine, nu va puteti imagina ce cosmar!) si imediat dupa aceasta a recidivat facand o noua criza de isterie (dar nu asupra mea si-a varsat furia), mi-am propus sa incep o serie de povestiri din vacanta in Croatia. Relatari despre diferite locuri, fapte, oameni, evenimente. Azi despre oameni.

Poate mai mult decat tarmul de tip dalmatic, decat Dubrovnikul sau Lacurile Plitvice, m-a impresionat un om. Nu prin aspectul fizic, eruditie, simtul umorului sau spirit organizatoric, pentru ca trebuie spus le detinea pe toate, ci prin calmul de care a dat dovada cu fiecare intamplare ivita pe traseu. Pentru ca au fost cateva de pomina…

Cred ca orice adolescent indragostit de geografie si implicit de calatorii a visat macar o data sa devina ghid. A fost si cazul meu, insa am realizat repede ca sunt prea comoda pentru o viata mereu in miscare, mereu pe drum, cu bagajele intotdeauna pregatite la usa. Am stiut instinctiv ca meseria asta nu e de mine, iar evenimentele ulterioare mi-au demonstrat faptul ca nu ma inselasem. Pentru ca nu e deloc usor sa lucrezi cu indivizi pretentiosi, cusurgii si neinitiati in tainele turismului Continuă să citești Modelul meu in viata

Share

Teme pentru acasa

Azi a fost o zi ceva mai usoara la serviciu, fara nervi si suparari, fara controale, surprize ori vizite neplacute sau reprosuri, dar tot am ajuns acasa obosita, stresata, fara chef de nimic. Doar de lenevit, de vorbit cu prietenii la telefon si de visat la weekendul care se profileaza la orizont.

De ceva timp, rutina mea zilnica inseamna trezitul matinal, cafeaua black, jobul, iar cafea, intocmit documente pentru serviciu, ultima cafea a zilei si Continuă să citești Teme pentru acasa

Share

Relatii interumane – Tineri vs Seniori

Reflectiile acestui articol au la baza intamplari petrecute la locul de munca, in excursia din care m-am intors recent, dar si situatiile observate in blogosfera.

Cand suntem tineri, pana in 20 de ani, de cate ori vedem persoane de peste 30 de ani, ne gandim cu groaza ca intr-o zi vom ajunge si noi…batrani ca ele. De fapt, acum realizez ca mai mult femeile trecute de 30 de ani sunt numite babe, ca pe barbatii ajunsi la maturitate nimeni nu se trezeste sa-i califice drept bosorogi.

Poate ca asta e si unul din motivele pentru care, atunci cand suntem foarte tineri, cautam compania persoanelor de varsta noastra. Consideram ca ele ne inteleg mai bine, ca au aceleasi hobby-uri ca noi si doar cu ele distractia e maxima. Avem impresia ca doar cu ele vorbim aceeasi limba. Cam asa procedam si eu, nici nu doream sa discut cu cei mai in varsta ca mine, daramite sa leg prietenii cu ei.

Insa anii au (mai) trecut si am ajuns in situatia in care nu doar mi-am schimbat perceptia despre seniori, dar am constatat ca, Continuă să citești Relatii interumane – Tineri vs Seniori

Share

La dolce vita

“Munca este refugiul oamenilor care nu au ceva mai bun de facut.” Oscar Wilde

Profesia mi-a fost dintotdeauna pasiunea vietii. De mica am stiut ce vreau sa devin, nu a existat niciodata nici cel mai mic dubiu. Poate prin liceu si facultate, dar in ultimul an al celei din urma, am realizat ca sunt facuta pentru aceasta meserie. Practica mi-a dezvaluit evidenta. A fost dragoste la prima vedere, entuziasmul a fost urias, asteptarile pe masura. In timp, rutina si-a spus cuvantul si m-am plictisit de ea. Dar, de fiecare data cand intrebam pe cineva care ar fi lucrul pe care si-l doreste cel mai mult in viata, si imi raspundea sec: sa castig o suma fabuloasa la loto sau sa primesc o mostenire, sa devin miliardar si sa nu trebuiasca sa mai muncesc niciodata, ramaneam siderata si intrebam contrariata, cum sa vrei sa stai degeaba, sa fii un trantor, sa nu ai tu un scop in viata, sa nu te simti util societatii? In plus, in viziunea mea era rusinos sa nu ai un job, era ca si cum nu ai exista, ca si cum nu ai avea o identitate. Iar societatea imediat te taxeaza, a nu munci echivaleaza cu stigmatizarea sociala. Dar ei imi zambeau cu subinteles, facandu-ma sa ma simt o biata Continuă să citești La dolce vita

Share

Instrumente de tortura

Este ora cand somnul e mai dulce si mai odihnitor ca oricand si cand vantul curajos al diminetii iti invaluie trupul incins dupa o noapte tropicala intr-o racoare suava si binefacatoare. E ora 6:30 AM si e prima zi dintr-o vacanta (prea) mult asteptata. Visul cel mare, de liniste si pace, e pe cale sa se implineasca. De acum incolo nimeni nu te va putea necaji, tulbura sau stresa, nimic nu va putea sta in calea fericirii tale. Sunt indeplinite toate premisele pentru un concediu in care vei avea in sfarsit ocazia sa te relaxezi si sa te odihnesti in voie dupa un an de munca plin de sacrificii, renuntari, neimpliniri, frustrari si necazuri. Un an in care nimic nu a mers cum trebuia. Ai nevoie mai mult ca oricand de un moment de respiro. Si iata-l ca a sosit! Esti pregatita sa profiti din plin de el!

Insa magia momentului este curmata brusc, pentru ca in aerul parfumat al orasului in plina vara, rasuna cristalin un murmur continuu si monoton, care se transforma treptat intr-un zgomot asurzitor ce te trezeste inopinat din cel mai frumos vis si te arunca in cel mai negru cosmar. E nemilosul Continuă să citești Instrumente de tortura

Share