Incredibil

mass-media

Traim intr-o lume nebuna, a evenimentelor si dezvaluirilor incredibile, in care nimic nu mai seamana cu ceea ce eram obisnuiti in urma cu cativa ani. Cu toate ca noi, oamenii, constientizam ca acesta este mersul firesc al lucrurilor, ca societatea se schimba extrem de repede, de cele mai multe ori ne este dificil sa ne adaptam si sa acceptam aceasta evolutie pe care, clar, nu ne-o dorim.

Cat e ziua de lunga suntem bombardati de stiri incredibile, fapte socante, pe care cu greu ni le putem imagina sau explica, astfel incat, deseori ma intreb daca se mai petrec si lucruri normale.

Tin minte ca acum vreo patru-cinci ani, nemultumita de tot ce mi se intampla aici, pe Pamant, satula de oamenii rai din viata mea, de lipsa oportunitatilor, a unui viitor, tot ce imi doream era sa ma mut pe o alta planeta. Indiferent din ce Sistem Solar sau Galaxie, orice mi se parea mai usor de indurat decat infernul pamantean.

Incredibil, in cativa ani acest lucru va fi posibil pentru ca se preconizeaza colonizarea planetei Marte, iar primii cobai  curajosi urmeaza sa paraseasca definitiv Terra prin anul 2022. Insa, daca ideea era sa scapi de naravurile si obiceiurile oamenilor, de a trai intr-o lume mai buna, nu ai rezolvat nimic, pentru ca vei da si acolo tot peste semenii tai.

Chiar in dimineata asta am vazut o stire naucitoare, tot Continuă să citești Incredibil

Share

Radiografia blogosferei pe timp de vara

summer-2013

Proaspat revenita in blogosfera, dupa o pauza cu peripetii si neimpliniri, am mers sa-mi vizitez amicii, sa vad ce au mai scris, sa ma pun la curent cu noutatile din vietile lor. Si unde poposesc eu prima data si cel mai des, pentru ca imi este simpatic si ne leaga o prietenie blogosferica neintrerupta, inceputa in urma cu trei anisori, direct la Pato pe blog. Aici dau peste un articol in care ni se povesteste cum isi petrec bloggerii vara, departe de calculatoare si ni se ureaza vacanta placuta. Bun, asta e, asteptam toamna, imi zic eu oarecum resemnata, si cum in perioada asta nu am mare lucru de facut, am pornit o mica investigatie in mediul online, nu de alta, dar trebuia sa examinez pe cont propriu dimensiunile si implicatiile dezastrului disparitiei in masa a populatiei blogosferice, sa ma conving de faptul ca tribuna de unde altadata se lansau atatea idei, opinii, critici, controverse si chiar personalitati, este acum, intr-adevar, trista, abandonata, pustie.

Si nu mica mi-a fost mirarea sa constat ca situatia se prezinta putin diferit de cum mi-o imaginam eu. Am descoperit doua tipuri de bloguri care ies in evidenta: Continuă să citești Radiografia blogosferei pe timp de vara

Share

Trogir – superlativul absolut al Coastei Dalmate

trogir-croatia

Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata sa va indragostiti de un loc, indiferent ca este oras, sit, muzeu, plaja, munte, rezervatie, gradina, parc etc, de indata ce i-ati trecut pragul. Un loc despre care sa nu mai fi auzit niciodata, despre care sa nu fi stiut absolut nimic si care sa va cucereasca instant, iremediabil, sa va ramana pe veci in suflet si sa-l puneti primul pe lista cand vine vorba de preferinte turistice.

O astfel de experienta am trait in momentul in care am vazut pentru prima data in viata Trogirul. Desigur, ii remarcasem numele in prezentarea excursiei, insa mi s-a parut cel putin ciudat si greu de retinut, asa ca nu am cautat pe net informatii despre el. Nu mi-a starnit interesul atunci, insa dupa vizitarea sa, am stiut ca-mi va fi imposibil sa-l uit vreodata. Surpriza descoperirii lui a fost pe cat de mare, pe atat de placuta. Plimbarea pe stradutele sale din centrul istoric, pe bulevardul de promenada flancat de palmieri, pe aleile parcurilor, mi-a indus un sentiment special, acela ca ma aflu intr-o lume de basm cu palate, fortarete, turnuri si castele, decorul de vis fiind intregit si subliniat de aerul medieval si spiritul istoric care domneste in micutul Trogir. Totul parea ireal, senzatia de calatorie in timp a disparut abia dupa ce Continuă să citești Trogir – superlativul absolut al Coastei Dalmate

Share

Castigatorul parfumului frantuzesc bio

concursuri-summerday

Pe la mijlocul lunii iulie, chiar de ziua nationala a celei mai vizitate tari din lume, am initiat un concurs aici, pe blog. Azi a venit momentul mult asteptat de toti participantii: aflarea marelui castigator, cel care va intra in posesia unui premiu chic, constand intr-un parfum bio cu arome fructate, special conceput pentru vara, a unui ghid de calatorie si a unei cani de ceramica.

Inainte de a va arata ce a decis random.org, cateva consideratii pe marginea subiectului spinos “concursuri pe bloguri”.

Trebuie sa stiti ca eu sunt foarte entuziasmata sa le pot gazdui pe summerday. Imi place sa imi pot premia cititorii cu ceva nice macar de doua-trei ori pe an. Chiar daca eu sunt sponsorul oficial al “turneului”. De fapt, cred ca mai emotionata si mai fericita sunt eu decat sunteti voi in astfel de situatii. Asa ca, logic, astfel de “intreceri” tot vor mai fi pe blog. Foarte curand veti avea o alta mica surpriza din partea mea, asa ca fiti pe faza, caci eu ador sa organizez concursuri sau giveaway-uri.

Si acum partea cea mai frumoasa, Continuă să citești Castigatorul parfumului frantuzesc bio

Share

Mi-e dor sa traiesc

rovinj-croatia

In urma cu doua saptamani am decis sa-mi pun viata “on hold”, crezand ca va merita sa fac acest sacrificiu. De fapt nu prea aveam de ales, caci am o constiinta ce nu doarme niciodata si care ma mustra ori de cate ori gresesc, in acele momente sentimentul de vinovatie fiind imposibil de stavilit. El invinge intotdeauna.

Cum a fost in tot acest rastimp? Infinit mai greu decat prognozam. Dificil, stresant, epuizant? Sunt cuvinte care nici pe departe nu reusesc sa descrie situatia. Am uitat sa zambesc, sa visez, sa ma bucur de diminetile racoroase de vara. Acum, cand totul a revenit la normal, realizez cat de dor imi este sa respir aerul libertatii. Mi-e atat de dor de scrisul pe blog, de socializare. Indubitabil, mi-e dor de voi. Am nevoie sa incep sa traiesc din nou. Probabil o sa am nevoie de cateva zile de readaptare la sentimentul de bine, de liniste, de relaxare. De vacanta pana la urma.

Nu sunt multe de spus. Conteaza doar mesajul. Acum sunt aici si sper Continuă să citești Mi-e dor sa traiesc

Share

Concursul verii – Castiga un parfum frantuzesc bio

parfumuri-frantuzesti-bio

Chiar de ziua nationala a Frantei, 14 iulie, summerday va propune un concurs nice&chic inspirat de “Tara Parfumurilor” si simbolistica anotimpului pe care-l glorifica: libertate, vacanta, calatorii, distractie, natura inverzita, exuberanta. Concursul verii va introduce intr-o atmosfera frantuzeasca veritabila prin intermediul aromelor fresh, revigorante, floral-fructate, ale unui parfum bio, 100% natural (ingredientele sale provin din culturi organice). Iar pentru admiratorii Parisului am pregatit un ghid unde vor gasi mii de sfaturi, idei si sugestii pentru a face din plimbarea prin orasul preferat o experienta de neuitat. Vor avea timp sa-l rasfoiasca si sa viseze la fermecatorul “Ville Lumiere” in timp ce-si savureaza cafeaua de dimineata dintr-o canuta speciala, din ceramica, avand ca model cochetele terase pariziene.

Asadar, la acest concurs tematic veti avea ocazia sa castigati:

1. Un parfum frantuzesc bio, Peche Sublime din gama Seveline. De ce am ales pentru voi un parfum organic? Pentru ca Continuă să citești Concursul verii – Castiga un parfum frantuzesc bio

Share

Eu nu m-am schimbat

piramidele-si-sfinxul

Cu totii avem cateva bloguri preferate pe care le citim zilnic sau ori de cate ori sunt actualizate. Dar oare dupa ce criterii alegem sa punem in blogroll doar anumite bloguri? Desigur, aici nu ma refer la metoda link-exchange-ului, atat de populara intr-o vreme, si nici la acel blogroll care este o vitrina de link-uri, un soi de recomandari calduroase din partea proprietarului, gen, am aici niste scriitori grozavi, va invit sa-i cititi, se merita.

Banuiesc ca cei mai multi adaugam in blogroll acele bloguri pe care le citim de placere, care contin ganduri in care ne regasim mai mult sau mai putin, dar pe care le devoram imediat ce se afla in fata noastra. Iar ideea e sa le avem la indemana pentru a le accesa cat de des vrem noi. Sau, poate isi spune cuvantul preferinta pentru anumiti oameni care ne comenteaza constant si de care ne atasam inevitabil, iar adaugarea lor in lista de prieteni virtuali vine in mod natural.

Insa, sfatul meu este sa nu va grabiti cu Continuă să citești Eu nu m-am schimbat

Share