- Part 22

Sfârşit de poveste

Unii preferă începuturile. Poate pentru că sunt fresh, ofertante, promițătoare. Alții adoră desfășurarea evenimentelor, cuprinsul plin de suspans, intrigă, aventură, acțiune. Eu iubesc finalurile. Pentru că sunt încărcate de dramatism, patetism, emoție. Pentru că de cele mai multe ori acum se risipește misterul și se stabilește soarta eroilor. Pentru că în sfârșit curiozitatea mea e satisfăcută, aflu adevărul, înțeleg sensul lucrurilor. De câte ori, răpusă de dorința de a afla mai repede deznodământul, nu am citit finalul cărții înainte de a o fi terminat…

Așa sunt eu, nerăbdătoare. Și curioasă. Și, se pare, am o mare problemă. Vreau că filmele vizionate sau cărțile citite să aibă un final. Unul creat de scenarist sau scriitor. Nu unul imaginat de mine. Cer prea mult? Detest filmele cu final deschis unde noi suntem lăsați să alegem ce se întâmplă cu personajele principale. Eu le consider opere neterminate. Pentru că le lipsește cea mai bună, cea mai frumoasă și mai așteptată parte, cea cu impactul cel mai puternic asupra publicului. Da, cred cu tărie că oamenii vor Continuă să citești Sfârşit de poveste

Pedeapsă

weheartit.com

Când scriu oamenii pe blog? Când vor să critice ceva, când vor să-și verse oful, când vor să împărtășească cu ceilalți o bucurie sau un necaz. Cu alte cuvinte, când au ceva de zis. Dar ce faci când nu ți se întâmplă nimic semnificativ și ai cea mai banală și plictisitoare existență din lume?

Viața mea din ultima vreme decurge lin: la serviciu s-au mai calmat apele, deși știu că este liniștea dinaintea furtunii, pe plan sentimental sunt mai fericită ca niciodată, cu sănătatea n-o duc rău deloc, deci, nimic interesant de povestit.

Cu o mică excepție ce-mi dă frisoane pe șira spinării, o problemă ce mă nemulțumește profund și din acest motiv consider că merită dezbătută cu voi.

Am observat că de când am început serviciul tot slăbesc. Încet, dar sigur. Cu toate că nu fac nimic special, poate doar… Continuă să citești Pedeapsă

Atașament

Vestea căzuse ca un trăsnet. Eram năucită, o singură întrebare răsunându-mi obsesiv în minte. De ce? De ce? Impactul fusese devastator, asemănător efectelor unui seism cu magnitudinea de 9 pe Richter, zdruncinându-mi întreaga lume interioară.

O văd pe mama împachetând lucrurile și realizez că nu mai există cale de întoarcere. Eram evacuați. O familie influentă și înstărită ne-a cumpărat apartamentul și eram nevoiți să părăsim locul în care ne trăisem aproape întreaga viață. Într-un final, îmi strâng obiectele personale în niște pungi imense cât durerea care-mi frângea sufletul. Cu lacrimi în ochi îi spun adio și nu mai am puterea să mă uit înapoi.

Pășesc mută de Continuă să citești Atașament

Mai puternic ca niciodată

O vreme nu am priceput de ce stă el atât de bine ascuns, iar atmosfera din jur e atât de sumbră. De ce nu pot alunga negura din suflet. Apoi am înțeles rostul lucrurilor: intenționa să strălucească mai puternic ca niciodată și își pregătea de zor ieșirea triumfală de după cortina groasă de nori. Când mi-a alintat prietenește obrazul și i-am simțit căldura binefăcătoare, am știut că viața îmi surâde din nou și îmi deschide calea spre fericire. Nu trebuie să fac decât să pășesc curajoasă pe noul drum și să mă bucur de șansa nesperată. Să profit de fiecare clipă de senin. Prezentul mi-e iarăși luminos, iar de viitor nici că-mi pasă. E timpul meu și vreau să-l trăiesc la maxim. De când n-am mai fost atât de fericită? De-o eternitate…parcă.

Desigur, dincolo de motivele extrem de personale, la starea actuală de bine ați contribuit și voi prin Continuă să citești Mai puternic ca niciodată

Metode pentru calmarea nervilor

Imposibil să căutăm în jur și să nu găsim oameni care reușesc minuni doar rostind cuvinte. Ne ating sufletul frământat și chinuit și îl vindecă. Sunt cuvinte cu puteri tămăduitoare, care alină orice durere, indiferent cât este de mare. Însă, există și un alt gen oameni. Supărați pe viață și pe semenii lor, negativisti, pesimiști, îngâmfați, ei nu pregetă să facă rău. Știu exact că vorbele lor produc iritare și chiar suferință. Când îi asculți sau citești, când le simți tonul superior, atotștiutor, când vorbele se transforma în acuze și jigniri, oricât de calm și binedispus ai fi, te umpli de nervi.

Vineri, o zi bună în aparență, avea să se încheie dezastruos. Încurajată de sfaturile voastre, eram gata să mă iau la trântă cu depresia, când, la finalul programului de lucru, istoria s-a repetat. Cealaltă șefă s-a rățoit la mine cu același pretext absurd, i s-a părut ei că nu o bag în seamă. Deja mă întreabă colegii ce are conducerea cu mine, de ce se poartă așa. Încerc să ignor pe cât posibil incidentul, ajung acasă și găsesc pe facebook o persoană necunoscută care pusese tunurile pe opiniile-mi exprimate în propria căsuță virtuală. Atât de tare m-a enervat faptul că cineva care nu mă cunoaște își permite să emită judecăți de valoare la adresa mea și a blogului, încât Continuă să citești Metode pentru calmarea nervilor

Principii de viaţă

Am încercat în zadar să mă mint că sunt bine. A sosit clipa adevărului, acel moment crud în care îți recunoști ție însăți că lucrurile au scăpat de sub control, că nimic nu e cum ai vrea tu să fie, că deși ai zugrăvit totul în culori vii, luminoase, negrul sălășluiește în sufletul și în viața ta. Negrul infinitei tristeți și al speranței moarte, negrul disperării și depresiei crunte.

Aparent, în jurul meu totul e roz și aș avea toate motivele să mă bucur, să trăiesc la maximum fiece zi, însă dacă investighezi minuțios, dacă răscolești adânc, dacă scapi de poleiala sclipitoare și nu te sfiești de profunzimi, dai de rugină și putregai. În toiul nopții m-am trezit cu ochii în lacrimi și am căutat cauzele nefericirii. Să fie de vină toamna cu vremea mohorâtă, ploile nesfârșite, apropierea iernii? Zgomotul iritant al picăturilor de ploaie ce aterizau sacadat pe pervaz îmi întrerupea constant șirul gândurilor. Ar fi prea frumos să fie doar o simplă angoasă autumnală. Nu, e mult mai mult decât atât, și revelația m-a pocnit în moalele capului: înconjurată de tot mai mulți oameni, mă simt din ce în ce mai singură. Asta, după o altă revelație, venită zilele trecute, cea care m-a făcut să-mi dau seama cât de greșit am acționat în tot acești ani ghidându-mă după un principiu defectuos de viață: Continuă să citești Principii de viaţă

Când femeile devin scorpii

– Măi fetițo, îndrăznești să nu te uiți la mine când vorbesc cu tine?, mă chestionează ieri, clocotind de furie, cu ochii ieșiți din orbite, șefa mea, o doamnă aparent distinsă, de îndată ce constată că am ajuns la muncă cu cinci minute întârziere.

După ce-mi revin din uluiala, și realizez penibilul situației, nu știu dacă să râd sau să plâng. Am trecut binișor de vârstă copilăriei și, din păcate, nici aspect de puștoaică nu mai am. Recunosc, îmi este dor de timpurile când eram numită domnișoară cu diferite ocazii. Acum, toată lumea mă domnește, lucru care mă face să mă simt bătrână. Pentru o clipă, deși a spus-o peiorativ, ideea că cineva mă vede atât de tânără, m-a încântat. Apoi mi s-a părut revoltătoare abordarea ei. Când ai o anumită funcție, când îți dai atâta importanță și vrei să treci în ochii tututor drept o lady, când conduci o instituție este necesar să-ți controlezi limbajul și nervii. Altfel riști să pierzi tot respectul angajaților.

Nu sunt obișnuită cu astfel de mahalagisme la locul de muncă. Nimeni, niciodată nu mi s-a adresat astfel. Problema mea e că am anumite așteptări de la colegi și șefi. Aici cred că greșesc, deși așa ar fi firesc să fie. Să ne comportăm demn, civilizat și respectuos, conform statutului pe care îl deținem. Pentru că dacă eu mă manifest ca la piață, ce pretenții să mai am de la subalterni?

Nu știu ce se întâmplă cu femeile când Continuă să citești Când femeile devin scorpii

L	Ma	Mi	J	V	S	D
« Aug
				1	2	3
4	5	6	7	8	9	10
11	12	13	14	15	16	17
18	19	20	21	22	23	24
25	26	27	28	29	30