Cei mai frumoşi ani

Unii sunt nostalgici după aromele și poznele copilăriei, alții afirmă că anii de liceu sunt cei mai frumoși din viață, adolescența cu impetuozitatea ei fiind o vârstă aparte când te simți centrul Universului și ai impresia că poți cuceri întrega lume, când apar primii fiori ai dragostei și când niciun vis nu e considerat prea îndrăzneț.

De fapt, fiecare perioadă are farmecul ei irepetabil, tinerețea aduce cu ea distracția anilor de facultate, satisfacția primului job obținut după multe emoții, energie, elan creator, planuri mărețe transformate în realitate. Chiar și senectutea, vârsta când te bucuri de isprăvile nepoților dragi, când colinzi prin lumea largă ajungând în țările pe care nu ai apucat să le vizitezi până atunci, când te ocupi în tihnă de pasiunile de care poate nu ai avut timp în trecut din cauza serviciului, are părțile ei bune.

La rândul meu am trecut prin mai multe stadii, am fost pe rând fetița naivă care asculta vrăjită poveștile create de bunici special pentru ea, adolescenta curajoasă care adora rock-ul și muntele, tânăra neliniștită, îndrăgostită de ideea de iubire, de vară și soare care, în final a avut marea revelație a vieții ei, s-a transformat în Continuă să citești Cei mai frumoşi ani

Share

O gură de aer proaspăt

simplicity-is-the-ultimate-sophistication
Ne-a luat prin surprindere cu rezultatele incredibile, cu o evoluție fulminantă în clasamentul WTA, ajungând să fie cunoscută, în scurt timp, de întreaga planetă. O tânără ambițioasă, muncitoare, care a reușit la o vârstă destul de fragedă să cucerească tenisul mondial și inimile noastre.

Ea a îndeplinit visul oricărei fetițe îndrăgostite de tenis, care, antrenându-se zilnic pe terenul cu zgură din cartier își dorește să participe la competiții importante pe care să le câștige, să-și dedice întreaga viață acestui sport. Așa eram și eu în urmă cu mulți ani, când mă uitam cu nespusă admirație la Steffi Graf sau Monica Seleș și speram să ajung ca ele, iar după terminarea carierei să devin antrenoare. Evident că nu s-a întâmplat nimic din toate astea, însă am rămas să urmăresc tenisul, de la televizor, până acum câțiva ani (2007-2008) când interesul pentru el a murit brusc.

Dar ea l-a resuscitat și, iată-mă azi, nerăbdătoare s-o urmăresc în toate turneele la care participă, privind la calendar cât mai e până la Cincinnati, New Haven sau U.S. Open.

Am tot vrut să scriu despre performanțele ei remarcabile imediat după Roland Garros sau Wimbledon, dar, așa cum știți, câteva treburi care necesitau urgentă rezolvare m-au ținut departe de online. Ați văzut cum mângâie mingea, ce trasee și unghiuri perfecte găsește pentru loviturile câștigătoare? Ați observat cât de firesc pare tot ce face ea pe terenul de tenis? Ce mental puternic are, câtă determinare și Continuă să citești O gură de aer proaspăt

Share

Scrisul ca formă de terapie

Bine v-am regăsit! Credeați că ați scăpat de mine? Nicio șansă! Iată că, după câteva săptămâni bune departe de internet, de blog, departe de voi, încerc să-mi reiau azi activitatea febrilă de odinioară. Cam dificil după o asemenea pauză, încerc să mă acomodez cu noua și vechea postură, aceea de deținător de jurnal virtual.

Cum vă spuneam, am intrat în vacanță. Da, o vacanță (prea) mult așteptată înainte de ziua de ieri, traumatizantă după finalul evenimentului ce mi-a dat viaţa peste cap, pentru că lucrurile nu s-au desfășurat așa cum prevedeam şi (mai) ales speram, am fost depășită de situație și sunt toate șansele să se transforme într-o vacanță prelungită și petrecută în dulcea atmosferă tihnită și relaxată a cartierului meu asaltat zilnic de excavatoare și picamere, sufocat de arșița verii.

Dis-de-dimineață am dat o raită pe bloguri să iau pulsul blogosferei. Aici, toate bune și frumoase, “la vie en rose” cum ar spune francezul, oameni fericiți și destinși, iubirea plutește în aer, romantismul face ravagii, vacanțele se desfășoară pe tărâmuri exotice, articolele sunt pline de optimism, foarte, foarte departe de ceea ce se Continuă să citești Scrisul ca formă de terapie

Share

Ghizii, muzeele și românii

poze-castele

Cum vă spuneam, recent am fost la Castelul Bran. L-am văzut, mi-a plăcut la nebunie și m-am întors acasă. Până aici nimic deosebit. Dar, de îndată ce intru pe net și caut opiniile turiștilor despre spectaculoasa construcție medievală, o dilemă apare.

Frunzărind diferite site-uri, am întâlnit numeroși români revoltați de faptul că ei nu au înțeles nimic din vizita la Bran. S-au plimbat haotic prin castel, au pășit prin camerele interminabile, i-au admirat exponatele însă nimeni nu le-a explicat nimic. Bun, avem un castel transformat în muzeu, dar unde e ghidul să ne țină de mânuță și să ne conducă prin labirintul de scări și coridoare întunecoase, să ne indice drumul, să ne arate ce și cum, să ne povestească unde și când?

Adevărul e că și eu m-am simțit puțin pierdută în castel, doar că, pe mine, acesta mai mult m-ar fi încurcat.

Înainte de plecare știam foarte puține despre Bran. Am consultat în grabă Continuă să citești Ghizii, muzeele și românii

Share

Viaţa la ţară

“La început, visurile par imposibile, apoi puțin probabile și în cele din urmă inevitabile.”  Christopher Reeve

capsuna-macro

Nu știu alții cum sunt, dar eu nu am putut niciodată să visez la cai verzi pe pereți. Sau nu mi-am permis. Așa că am sărit de la visurile imposibile direct la cele inevitabile. Culmea, chiar și cu astea am avut ceva de furcă. Pe cel mai recent, cel cu care sunteți cu toții la curent, l-am urmărit timp de opt luni și până la urmă am izbutit să-l îndeplinesc. A fost mai greu decât mă așteptam pentru că am avut de înfruntat un dușman de temut: ploaia care se încăpățâna să-mi strice de fiecare dată planurile. Iar eu voiam ca întâlnirea să fie perfectă, ca nici măcar un norișor nărăvaș să nu ne tulbure tête-à-tête-ul.

Avem o micuță proprietate într-o zonă rurală, undeva la 70 de km de Bran. Aici am poposit luni de dimineață cu intenția de a-mi vizita în sfârșit castelul medieval preferat. De ce preferat? Puțintică răbdare, vin cu explicația într-un episod viitor. Acum, pe scurt, despre viața la țară, despre cum se desfășoară o zi departe de tumultul orașului, fără internet, doar tu cu natura, aerul curat, insectele și liniștea câțiva muncitori însoțiți de utilaje uriașe care fac un zgomot infernal, proţăpiţi chiar în fața casei tale. Și cu diferite senzații și sentimente răvășitoare. De exemplu cu senzația că ești rupt de realitate, în mijlocul pustietății, că timpul s-a oprit în loc, iar după o vreme începe să-ți dea târcoale și sentimentul inutilității.

Dar s-o luăm metodic.

Dimineața. Te trezești buimac și primul gând zboară la Continuă să citești Viaţa la ţară

Share

Întrunirea

intrunirea

Se împlinesc mulți ani rotunzi de la terminarea liceului. Vii la intrunire și incerci să reconstitui, să atașezi fizionomii bănuite de chipurile de adolescenți pe care-i țineai minte. O primă observație: arăți bine în raport cu ceilalți. Timpul nu a fost așa aspru cu tine, părul aproape negru îl ai încă la loc, chiar daca nu pe tot, iar kilogramele pe care le-ai pus nu-i împiedică pe foștii colegi să te recunoască din prima. Pentru o bună perioadă asta te face să uiți că, din punct de vedere financiar, stai de fapt cel mai prost.

Bogdan. Este arhitect. Tu vii la o întrunire pentru prima dată după terminarea liceului, colegii ți-au dat de urmă pe facebook, dar mulți din ei se întâlnesc din 5 în 5 ani. Si, la fiecare întrunire, unul din subiecte rămâne constant: oare cu cine mai vine Bogdan de data asta? De fiecare dată vine cu altă soție. El e din ce în ce mai burtos și chel, soțiile sunt din ce in ce mai tinere și apetisante.

Dana. A trecut printr-o traumă, a avut Continuă să citești Întrunirea

Share

Presiunea socială

rebels

Întru, mă așez și rămân un pic descumpănită.

Miresme fine de Chanel și Givenchy plutesc amețitor în aer, iar siluete feminine distinse, rafinate, completează atmosfera sobră, pretențioasă. Până și domnii afișează costume negre, elegante. Toți par croiți după același tipar, înalți și subțiri, emanând prestanță, stil, bunăstare.

Îmi scanez uluită noii colegi și o întrebare îmi stăruie în minte: Dumnezeule, unde am nimerit?

Dar ședința începe și avalanșa de gânduri negre se oprește. La un moment dat, ușa se deschide și în încăpere pătrunde un bărbat mărunt, cu păr alb, vâlvoi, cu straie ponosite și o mină tristă, cărând după el o paporniţă de rafie. Stupoare generală. Nu cred că trebuie să vă mai spun că a fost tot timpul ținta ironiilor și bârfelor la birou, stârnind oprobriul public pentru felul cum se afișa, mirosea și se manifesta.

Hm, e grav, am ajuns într-un loc unde zici că se desfășoară, non-stop, parada modei. Doamnele își etalează ostentativ rochiile scumpe și pantofii cu toc de 10 cm. Și nici domnii nu se lasă mai prejos, vin mereu Continuă să citești Presiunea socială

Share