Informații, păreri sau sentimente?

Observând înfrigurarea cu care aștept să vină clipa eliberatoare, cu alte cuvinte momentul finalului de program, colegele de serviciu s-au arătat foarte surprinse:

– Dar ce te grăbești dragă așa acasă, te duci să faci mâncare, ai de pus murăturile de toamnă, ai rufe de spălat?

Sunt unele persoane, care, dacă s-ar putea, ar dormi la serviciu. Așa pot să speculez și eu despre ele că sunt super plictisite de viața de familie, de îndatoririle ce vin la pachet cu aceasta și mai ales de preaiubitul lor partener.

Nu știu de ce în ultima vreme toată lumea mă confundă cu o gospodină (nu că ar fi ceva rușinos), în ciudă încercărilor mele disperate de a demonstra contrariul. Poate datorită anilor ce mi se citesc din ce în ce mai clar pe chip…

– Nu, nu mă duc să pun murături, am pasiunile mele și în timpul liber vreau să mă Continuă să citești Informații, păreri sau sentimente?

Share

În service

missyou

De la o vreme, văd doar negru în faţa ochilor. La propriu și la figurat.

De exemplu când îmi aprind laptopul, căci mai nou, în loc de obișnuita imagine, apare ecranul complet negru, când mă gândesc că trebuie să îmi cumpăr altul nou în caz că Acerul meu și-a dat obștescul sfârșit, și nu ar fi ceva ieșit din comun după patru ani de utilizare intensă. Îmi lipsesc enorm serile tihnite petrecute cu el în pat. Dar mai există o mică speranță, așa că mâine îl duc la service. Wish me luck!

Văd negru când îmi privesc programul de la serviciu. În fiecare dimineață întru la Continuă să citești În service

Share

Gustul sau aspectul?

arta

Simplu, practic, rapid și delicios! Aceasta este deviza mea când vine vorba de gătit. Nu am răbdarea și nici pasiunea necesară pentru a-mi petrece prea mult timp în bucătărie. Dar, atunci când trebuie (sunt singură și nu am bani pentru a mânca în oraș, sunt sătulă de răcituri, am niște invitați mai speciali pe care vreau să-i dau gata cu aptitudinile mele nemaivăzute și nemaiîntâlnite) sau când apare la orizont o nouă descoperire a științei și tehnicii, sunt pe baricade, la datorie.

Iar curiozitatea te determină uneori să faci lucruri nebănuite. De exemplu, pe mine m-a pus pe jar apariția printre cratițele și oalele din cămară a unei tigăi deosebite de ceea ce dețineam până atunci, miraculoasa tigaie de ceramică. “Era la ofertă”, mi-a mărturisit mama, “și nu am rezistat tentației de a o cumpăra”. Iar eu de a o pune la treabă și de a află ce știe să facă. Cât este de bună.

Dar ce rețetă să încerc pentru prima experiență la Continuă să citești Gustul sau aspectul?

Share

O viaţă ca-n filme

http://www.youtube.com/watch?v=jn-95OR2N0o

“Pe aripi de vânt mă arunc
Dar tu mă prinzi şi mă săruţi flămând
Aşa poveşti numai în filme sunt
Cu tine-adorm şi mă trezesc în gând!”

Incontestabil, românul s-a născut poet. Iar gândul că într-o bună zi vom ajunge scriitori celebri ne încolțește în minte încă din anii adolescenței. Câți dintre noi nu visam să ajungem cunoscuți în toată lumea, ascundeam prin sertare timide încercări literare sau prezentam profesorului de română, emoționați, cu mândrie, prima noastră poezie?

Apoi lăsăm visurile și începem să trăim. Și viața ne ia prin surprindere, totul e nou, năvalnic, năucitor, greu de imaginat și uneori de suportat, ne oferă povești dulci sau amare de dragoste, drame care lasă urme adânci, inimi zdrobite, speranțe deșarte, decizii drastice, împliniri și regrete, despărțiri și împăcări, nopți albe învelite în lacrimi fierbinți de dor, momente de fericire supremă, dar și multe deziluzii. Experiențe complexe se succed ca într-un carusel care nu se mai oprește…

Până într-o zi când Continuă să citești O viaţă ca-n filme

Share

Ce vor de fapt oamenii

summerday

O viață fără iubire este ca un an fără vară.”

Oamenii vor întotdeauna mai mult, iar dacă nu le dai pleacă. Spre zări mai albastre.

Intră pe bloguri cu anumite așteptări. Se entuziasmează rapid, își fac speranțe, dar dacă lucrurile nu evoluează în direcţia imaginată de ei, te părăsesc dezamăgiți fără să privească înapoi. Vor transparență totală, vor să cunoască totul despre cel în căsuța căruia poposesc. Oamenii sunt prietenoși și deschiși. Ar vrea să păstreze legătura cu noi și dincolo de blog, să vorbim pe mail, mess, facebook și să ne întâlnim din când în când și în offline la o cafea.

Uneori mă întreb dacă e doar setea de socializare sau pură curiozitate. Curiozitatea oarecum firească de a ști cu cine stau, de fapt, de vorbă. Oare este ceea ce pretinde a fi? Oare ne minte? Deci, și o doză de neîncredere.

Obișnuia să intre pe aici, pe summerday, o doamnă care Continuă să citești Ce vor de fapt oamenii

Share

Culmea Istanbulului

moschee-istanbul

Continui azi seria de articole dedicată recentei excursii în orașul situat pe două continente cu câteva relatări ale unor fapte mai mult sau mai puțin incredibile, inedite, uluitoare, de-a rasu’-plansu’ sau doar simpatice, lucruri și coincidențe de care îmi voi aminti cu plăcere, care au dat un plus de farmec călătoriei.

Culmea fotografiei – să nu ai voie să pozezi singurul monument care îți place cu adevărat

Până în ultima zi vizitasem principalele atracții ale Istanbulului. Moscheele sunt impunătoare, nimic de zis, dar vederea lor nu mi-a tăiat respirația, nu m-a făcut să exclam wow, ce frumusețe răpitoare! Continuă să citești Culmea Istanbulului

Share

Ce-ar fi fost dacă?

“Something in your eyes was so inviting, something in your smile was so exciting, something in my heart told me I must have you!”

Întru în birou, iar persoana din fața mea mă invită să mă așez și să completez niște formulare. Îmi pune pe masă vreo zece foi, îmi da câteva indicații rapide și mă avertizează că trebuie să plece, dar se va întoarce.

Îmi vede privirea ușor pierdută și încearcă să mă liniștească:

-E ușor, o să vă descurcați.

Nici nu apuc să mă dezmeticesc și să-mi scriu numele pe două dintre chestionare că omul apare iar lângă mine. Mă anunță senin că mă va ajuta el să răspund la seria interminabilă de întrebări, tot ce trebuie să fac e să i le citesc cu voce tare.

Totul se desfășoară într-o atmosferă sobră, oarecum protocolară. Dintr-o dată, nu știu exact cum, ajungem să discutăm despre profesia mea. Mă trezesc că-i povestesc pe unde am mai lucrat, el îmi mărturisește cât de bine cunoaște locurile și oamenii respectivi, apoi mă întreabă ceva mai personal și atmosfera începe să se destindă.

Văzând schimbarea bruscă de atitudine, prind curaj și mă relaxez.

Pentru prima dată mă uit la el și realizez că stau de vorbă cu un bărbat. Un bărbat brunet, atractiv care Continuă să citești Ce-ar fi fost dacă?

Share