I was happy with…(III)

Azi voi pune  punct final  calatoriei  mele printre amintirile catalane. Cu ceva vreme in urma preluasem o leapsa de la  NightOn, iar  daca in primele doua episoade v-am plimbat prin Girona, Barcelona, Andorra la Vella, azi o sa trec in revista ultimele locuri din clasamentul destinatiilor spaniole imprimate pentru totdeauna  in sufletul meu.

8. Figueres . Situat in extremitatea nord-estica a Spaniei, cu o populatie de 42.000 de locuitori, Figueres este cel mai mare oras de la granita cu Franta si totodata un loc plin de atractii turistice. O fortareata de dimensiuni impresionante, castelul  Sant Ferran(unul din cele mai mari din Europa si din lume) vegheaza inca din secolul al 18-lea din varful unui deal asupra orasului catalan care mi-a cucerit inima de cum am intrat in el. A fost dragoste la prima vedere, asa cum se intamplase si cu Salonicul cu multi ani in urma. Centrul istoric  este delimitat de ruinele zidurilor ridicate in Evul Mediu pentru a apara orasul, iar locuri bine conservate din perioada medievala, cum ar fi Plaza de Ayuntamiento, remodelata in stil neoclasic sau Carrer Magre unde se afla vechiul cartier evreiesc contribuie din plin la farmecul inegalabil al regiunii. Aici m-am simtit intr-o alta lume, una magica, fara cusur, una din care nu as mai fi plecat niciodata. Teatrul-Muzeu Dali, Biserica de Sant Pere(construita in stil romanesc), Muzeul Catalan de Papusi care expune o mare varietate de papusi din diferite timpuri si civilizatii cat si Emporda Museum unde poti patrunde in istoria si arta tarii completeaza un oras cu puternice traditii catalane, Figueres fiind locul de nastere al “sardanadansul traditional catalan. Inima orasului si tototdata principalul loc de promenada, La Rambla concentreaza cele mai ambitioase proiecte arhitectonice din secolele 19 si 20 dintre care ar trebui mentionate : Casa Cusi, Casa Puig-Soler, Casa Salleras construite in stil modernist si Casa Bonaterra, Casa del Cafe Progres si Casa Polideseia in stil neoclasic. Atins de geniul lui Dali, Figueres nu are cum sa te lase rece. Costa Brava ar fi infinit mai saraca fara una din comorile sale cele mai de pret. Nu-l ratati daca ajungeti in Spania. :)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Stradutele de care va tot vorbeam eu: inguste, romantice, misterioase

 

 

 

 

 

Bar din Figueres unde am servit o cafea delicioasa

 

9. Callela este capitala turistica a Costei Maresme fiind situata la 50 de kilometri de Barcelona.  Alegerea pentru vizitarea acestei statiuni mi-a apartinut in intregime, a fost o hotarare spontana, dar pana la urma s-a dovedit a fi usor neinspirata pentru ca Lloret del Mar(a doua optiune pentru ziua de sambata) de pe Costa Brava o intrece in spectaculozitate si celebritate. Regretele nu-mi folosesc insa la nimic, asa ca nu voi face altceva decat sa va arata cateva fotografii sugestive  pentru Callela.

 

 

 

 

 

 

 

 

Aceasta a fost Callela in imagini. Un orasel turistic cu stradute pe gustul meu :P cu magazine interesante, cu cladiri frumoase, in care am ratacit pret de jumate de zi.

10. Catalunya, regiune autonoma a Spaniei, cuprinde un teritoriu foarte variat. Marginita de marea Mediterana, fasia maritima acoperind aproape 600 de km din care mai bine de o treime o constituie plajele, reprezentand una din destinatiile ideale pentru iubitorii de soare, mare si sporturi nautice, plina de munti ale caror culmi par perfecte pentru schi si sporturi extreme, cu vegetatie formata din paduri de stejar, fag, rasinoase , cu o clima in general suava, Catalunya nu-ti poate ramane indiferenta. Se imparte in patru provincii (Barcelona, Gerona, Lerida si Tarragona), 41 de tinuturi si mai mult de noua sute de asezari urbane. Guvernul autonom de Catalunia, cu destula competenta pentru a decide politica sa, se numeste Generalitat de Catalunia, fiind o prestigioasa institutie ce exista de la inceputul secolului XIII. Capitala regiunii  este Barcelona, un oras mereu asociat   modernismului si avangardismului; un oras cosmopolit ce se pune in relief prin amestecul de rase si culturi, prin geniul arhitectului modernist Antoni Gaudi , prin importantul club de fotbal Futbol Club Barcelona, “Barça”, cunoscut in lumea intreaga si prin inovatia muzicala a lui Barcelona Sound, spre exemplu. Barcelona a fost, de la sfarsitul secolului XIX, culmea modernitatii literare si artistice ce a proiectat Catalunia în lumea intreaga. In 1992 a fost sediul Jocurilor Olimpice care i-au consolidat faima mondiala, asa cum o dovedeste multitudinea de turisti ce a vizitat-o, atrasa de insemnatatea sa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Autor: Nice

Share

Dincolo de aparente

“A trăi înseamnă să poţi supravieţui strivit între două imagini despre tine: a ta şi a celorlalţi.” (G. Liiceanu)

Se mai ascunde ceva dincolo de aparente? Sau nu  a mai ramas nimic? Si chiar  daca mai exista ceva, oricum nu prea mai intereseaza pe nimeni. Da, suntem atat de ocupati cu aparenta, incat prea putin ne mai pasa de realitate. Nu mai stim cine suntem de fapt, nu reusim sa scapam de masca pe care o purtam in societate nici macar cand suntem doar cu noi insine, departe de privirile iscoditoare si de aprecierile critice ale celor din jur.

Am mai spus pe blog si cu alte ocazii ca nu-mi place sa judec oamenii pentru actiunile sau gandurile lor. De asemenea evit etichetarile de tot felul, mai ales dupa primul contact cu persoana. Citeam pe blogul lui Chocolate Follie, intr-un articol foarte interesant, ca pe ea intuitia nu o prea tradeaza si nu se inseala des in privinta oamenilor. Dupa multe prietenii dizolvate si certuri de pomina, am ajuns la concluzia ca eu nu dispun de acest fler. Da, de fiecare data aparentele au inselat, m-au inselat si m-au determinat sa fac cele mai proaste alegeri in privinta prietenilor astfel dobanditi. Primul scenariu, cel trist si aparent inexplicabil, se desfasura astfel: intalneam o persoana noua, ne simpatizam reciproc, gaseam o multime de puncte comune, pasiuni si interese identice,  aceleasi lucruri care ne deranjau sau pe care le detestam de-a dreptul, acelasi tip de umor, ce mai, simtem ca ne cunoastem dintotdeauna si sesizam o usurinta in a ne impartasi banalitati sau a ne destanui secrete. De obicei nu dura mult. O data cu trecerea timpului magia disparea, iar poleiala aurita care ne imbraca relatia se rupea brusc intr-o zi si oricat am fi incercat s-o tesem la loc, esuam lamentabil.  Descopeream uimita ca in realitate nu avem nimic in comun, ca nu suntem decat doi straini pe care viata i-a adus din greseala pe acelasi drum. Si din acel moment, caile nostre  se desparteau pentru a nu se mai intersecta vreodata. Al doilea scenariu, cel cu final fericit, avea urmatoarea traiectorie: cunoasteam o persoana pe care o antipatizam fara un motiv intemeiat din prima clipa. Pur si simplu nu-mi placea de ea. Evitam sa-i fiu prin preajma si uneori spuneam lucruri rautacioase la adresa ei. Nici ea nu parea prea incantata sa ma vada, sa vorbeasca cu mine. Inevitabil ajungeam la un conflict deschis si puteam jura ca nu vom fi niciodata prietene. Exact aceste persoane pe care intial le-am privit cu reticenta, ba chiar mi-au parut nesuferite, au ajuns sa-mi devina cele mai bune prietene. Pe parcurs ceva se intampla. O chestie banala care ne demonstra cat de multe avem in comun si ne irosim in ura si dispret. O intamplare a vietii ne unea pentru a nu ne mai desparti niciodata.

Nu am cum sa-mi explic aceste intorsaturi de situatie, dar parca de prea multe ori m-am inselat, grabindu-ma sa dau verdicte si sa-mi fac prieteni bazandu-ma pe prima impresie, pe feeling, pe fler si apoi am  regretat amarnic. Probabil asta se intampla pentru ca de cele mai multe ori uitam sa privim dincolo de aparente, vedem doar ce ne convine noua sa vedem, iar cand oamenii isi arata adevarata fata, ramanem consternati si uluiti ca  nu am putut observa si noi asta mai devreme. Uneori cand ne decidem sa deschidem ochii este mult prea tarziu, raul fusese deja produs.

Autor: Nice

Share

EVOLUTIA SCOLII ROMANESTI

Studiul PISA

Concluzii ale analizei cauzelor

Anul 1940 – Învăţământul obligatoriu de 4 ani

Problemă:
Un ţăran vinde un sac de cartofi cu 50 lei.
Costurile de producţie se ridică la 40 lei.
Calculează profitul.

Anul 1960 – Învăţământul obligatoriu de 7 ani

Un ţăran vinde un sac de cartofi cu 50 lei.
Costurile de producţie se ridică la 4 cincimi din preţul de vânzare.
La cât se ridică profitul ţăranului?
Se interzice utilizarea abacului!

Anul 1990 – Învăţământul obligatoriu de 10 ani

Un economist agrar vinde o cantitate de solanum tuberosum subteran cu o
sumă de bani B. B are mărimea 50. Din elementele B – b, rezultă că b=0.
Mulţimea costurilor de producţie P are o mărime cu 10 elemente mai mică decât mulţimea B.
Reprezentaţi mulţimea P ca mulţime-parte a mulţimii B şi haşuraţi mulţimea rezultantă R, potrivit următoarei întrebări: cât de mare e profitul?
Se interzice utilizarea minicalculatorului.

Anul 1995 – Învăţământul liber Waldorf

Desenează un sac de cartofi şi cântă în acest timp un cântecel.

Anul 2006 – Învăţământul incluziv

Un ţăran vinde un sac de cartofi cu 50 RON.
Costurile de productie se ridică la 40 RON.
Profitul se ridică la 10 RON.
Să se sublinieze cuvântul cartofi şi să se discute despre el între colegii din medii culturale diferite.
Se interzice utilizarea armelor.

Anul 2010

un injiner agronom vinde un sag de gardofi cu 25 euro. gosdurile sund de 5 euro. profidul este de 20 euro. selegdeaza dermenul gardof si maileaza solutia in formad pdf la clasa 2a@scoala.euroba

Onul 2015

sori, nu mai egzisda gardofi!
doar vrenci vraiz la mec donelts !
draiasga brogrezul!
Sfârşit(ul)!

:)  :)  :(  :(

sursa: mail

Share

Made in Romania(II)

Azi, a sasea minune a lumii: slana cu pita si ceapa.

Cati dintre locuitorii marilor orase mai consuma la micul dejun traditionala slana cu pita si ceapa? (Sau cati dintre noi mai luam micul dejun?) Cu gandul la gratarul din weekend, pofta de grasime se topeste in farfuria (a se citi fund de lemn, fara pretentii) cu pretioasele fasii din burta sau spinarea porcului. Nu-i musai să zdrobesti ceapa cu pumnul, normele sociale ne indeamna sa folosim un cutit. Un codru de paine calda si ceva sorici langa slanina fiarta, condimentata, afumata, intregesc peisajul delicios.

Ne referim aici la slanina adevarata, fara nitriati si glutamat de sodiu, la fasiile asezate in saramura si lasate la macerat cel putin doua saptamani, cu sau fara usturoi. După “imbalsamare”, se rade sarea excesiva si se pune in afumatori special construite, doua-trei zile. Dupa gustul fiecaruia, slanina se poate freca cu boia de ardei dulce sau iute. Pretioasa slana este asezata apoi in camari special aerisite de curenti de aer. Trufandaua preparata natural este greu de dibuit, nu se gaseste in super si hipermagazine. Daca gasesti un furnizor intr-una din pietele bucurestene, te poti considera un om fericit.

Ei, si daca la oras recurgi in caz de foame chinuitoare la saorma deja banala, in satele Ardealului slana cu pita si ceapa (asezonata cu palinca), reprezinta incă o gustare aproape zilnica. Motiv pentru care specialistii Ministerului Sanatatii au concluzionat ca ardelenii sunt mai predispusi la boli grave. In apararea slaninei, marii consumatori arata ca nu mai poti avea incredere decat in animalul din batatura, hranit cum se cuvine, fara adjuvante hormonale. Porcul atarnat in galantar nu mai e bun demult. Omul, spun ei, ramane sanatos daca mananca natural. Doar ca, in ziua de azi, cand slanina gata preparata se gaseste la orice colt de supermarket, chiar si rudele noastre din mediul rural renunta la prepararea ei. De ce sa te chinui? Cumperi E-uri si iti asumi riscurile – asta daca le cunosti. Cum s-ar spune, vrem si cu slanina-n pod si cu sufletu’-n rai.

Să dam insa si maretei cepe locul cuvenit in această ierarhie: primul monument din lume dedicat cepei a fost dezvelit in urma cu trei ani in comuna salajana Pericei, cunoscuta in toată tara pentru productia de ceapa. Cea rosie este alegerea ideala pentru gustarea de slana. Daca oferta este limitata la ceapa alba, nu-i bai. In sezonul gripei, este “aur curat”, alaturi de usturoi. Cei batrani inca mai dau reteta unui adevarat vaccin antigripal: “o bucata de slanina cu usturoi, o tuica fiarta si un pahar de bors!”

Alaturi de faimoasele gratare si tuica (palinca, turt etc) slanina – asortata sau nu cu ceapa si paine, nu poate lipsi mscar o data pe an de pe masa unui roman. Pentru acest motiv, slanina ocupa in topul celor sapte minuni autohtone locul 6.

sursa aici

Cunoscand faptul ca multe persoane doresc sa se ingrase si nu reusesc, m-am gandit sa le ofer solutia ideala(100 grame slanina =900 calorii). Postul acesta le este dedicat! Pofta buna! :)

Share

Made in Romania(I)

Cu totii am auzit de Piramida lui Keops, Gradinile Suspendate ale Semiramidei, Statuia lui Zeus, Templul lui Artemis, Colosul din Rodos, Farul din Alexandria si Mausoleul din Halicarnass, adica de cele sapte minuni ale lumii. Recent au fost desemnate si cele sapte minuni ale lumii moderne: Colosseumul,Machu Picchu, Marele Zid Chinezesc, Statuia lui Cristos din Brazilia, Orasul Petra din Iordania, Chichen Itza din Mexic si Templul Taj Mahal din India.

Vazand acestea, romanii inventivi si orgoliosi nu s-au lasat mai prejos  si au intocmit rapid un clasament al celor 7 minuni romanesti(pornind de la frecventa cu care le intalnim in viata de zi cu zi).

Licorile magice romanesti : palinca, tuica, horinca ocupa ultima pozitie din acest top.

La sat, se consuma zilnic, ca medicament, ca aperitiv. In cantitati mici, palinca, preparata cu miere de albine, poate fi folosita si ca leac pentru raceala. Pana si cei mici au paharelul lor de juniori, departe de varsta majoratului. La oras, se pastreaza pentru ocazii speciale. Ard gatlejul si se prepara prin fermentarea fructelor – prune, caise, piersici.

Secretul prepararii palincii de pruna: se culeg prunele prin august, se baga in cada, iar dupa trei, patru saptamani, fermenteaza si se duc la cazan. Acolo, se fierbe in primul cazan borhodul, din care rezulta asa-numita votca. Votca se introduce in al doilea cazan, din care reiese palinca propriu-zisa. Cel mai bine se pastreaza in damigeana de sticla, pentru ca nu scade. In butoi de dud insa, palinca, chiar daca mai scade, capata o culoare galbuie si un gust mai aromat.

Tuica, horinca, turtul, palinca si vinarsul ne reprezinta si peste hotare, cu sau fara patent la OSIM. Ungurii pretind ca palinka este inventia lor, bulgarii cred ca rakia este bautura bulgareasca, sarbii cred ca slibovita este sarbeasca, pana si grappa italieneasca seamana cu toate acestea.

La noi, taria din cazanul propriu este traditie pura si nu merge decat cu mancare la fel de traditionala: carnati, mici, placinta, covrigi, cas, branza, cascaval sau magiun.

Ardelenii spun ca palinca lor e mai tare decat a regatenilor. Regatenii nu spun nimic, lor le plac toate. De straini – ce sa mai comentam, pentru ei senzatia este unica si nu o vor intalni, probabil, niciodata.

O vezi la vanzare in sticlute dichisite, cu un tricolor micut la “guler”. Dar parca tot aia produsa la cazanul unchiului e mai buna: clara, galbuie, care face margelute cand o agiti. Cea de la care betia e crunta, trezirea aproape imposibila, mahmureala dureroasa. Sigur, consumata numai la ocazii speciale, cu masura, e un deliciu şi aluneca perfect cu bucatele potrivite. Bine le spun bătranii – “ce e mult nu e bun” – regula se aplica aici cu varf si indesat.

Unde gasesti palinca? Dacă nu esti blagoslovit cu rude la tara, ghinion. Daca nici nu scoti nasul de la oras mai frecvent, trebuie sa te multumesti cu gasirea unui furnizor “de incredere” prin pietele traditionale. Testele ulterioare demonstreaza daca ai gasit furnizorul potrivit sau ba. Exact ca slana, cu care se asorteaza intr-un deliciu al papilelor gustative.

Din capul locului trebuie sa marturisesc ca relatia mea cu alcoolul este sublima…dar lipseste cu desavarsire. :)  :( Este suficient sa simt  mirosul de tuica si deja sunt la zeci de metri departare de recipientul ce-o gazduieste. :P De gustat nici nu se pune problema…

Voua va place palinca/tuica? Obisnuiti sa consumati aceasta licoare “fermecata”?  Mai cunoasteti si alte bauturi traditionale romanesti(alcoolice si nu numai)? Pe care le preferati?

sursa aici



Share

Sa ne mai si distram

Motto: „Doua lucruri sunt infinite, prostia si universul. Dar despre acesta din urma am unele rezerve”. Albert Einstein

Mi-au scanat mansarda si n-au gasit nimic. Alfabet al stupizeniei mondiale. Mike Haskins & Clive Whichelow, Editura Humanitas, 2009 – recenzie

Mai tineti minte articolul de acum o luna si ceva, „Au mai zis-o”? Probabil ca nu….Articolul cu pricina fusese compus in urma unui mail primit. Ei bine, aceasta carte se ocupa exact cu un asemenea subiect: sute, mii de tâmpenii spuse de politicieni (oare de ce nu ne mira?), comentatori de sport, oameni din lumea afacerilor, artelor sau stiintelor.

Inainte de a trece la  exemple (ma voi limita, din lipsa de spatiu, doar la câteva citate scurte si interesante), câteva vesti proaste.

In primul rând lipsesc românii nostri. N-o sa gasiti in aceasta carte niciun vanghelism, bocism, basescism sau vreo prostanacie. De fapt cartea e chitita, in principal, pe lumea anglo-saxona, cam de acolo vin subiectele. Dar asta n-ar trebui sa ne supere intrucât, citind ce au putut sa spuna alte personalitati de pe la ei, ai imediat impresia surclasarii, dupa cum ne asigura traducatorul Radu Paraschivescu.

In al doilea rând citatele sunt luate de la personalitati (ca sa zic asa) foarte diverse si puse, toate, pe picior de egalitate. Ori una e sa spuna un concurent de la cine stie ce concurs de „cunostinte generale” o enormitate, si cu totul alta e sa spuna aceeasi enormitate (sau una si mai gogonata) un individ care, la o adica, are la dispozitie butonul nuclear.

In al treilea rând, desi exista o oarecare bizara logica alfabetica, culegerea pacatuieste prin faptul ca nu face diferenta intre ironia voita si prostia pura. Sunt puse in devalmasie tâmpeniile lui Bush (de exemplu) cu … ironiile Lindei Evangelista, una din foarte putinele femei-model pe care am banuit-o ca fiind purtatoare de creier.

Sa incepem deci:

  1. Exista o incredere colosala. O observ ori de câte ori oamenii vin si-mi spun: „Nu vreau sa ma dezamagiti si de data asta”. (George Bush, presedinte american, 2001-2009)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=pCnjuJ1pbmc]

2. Daca nu esti de alta parere, cum o sa stiu ca am dreptate?(Samuel Goldwyn, mogul al filmului). Samuel e o „tinta” predilecta a autorilor, dar citatul seamana mai degraba a ironie voita. Parerea mea!

3. In politica, prostia nu e un handicap – Napoleon Bonaparte

4. Investesc intotdeauna in companiile pe care ar putea sa le conduca si un idiot, fiindca intr-o buna zi asta o sa se intâmple. (Warren Buffett, investitor american). Poate gresesc, dar, daca nici asta nu e ironie voita….

5. Nu sunt in posesia nici unuia dintre propriile mele tablouri, fiindca un Picasso original costa câteva mii de dolari, iar asta e un lux pe care nu mi-l permit (Pablo Picasso). Modest tipul!

6. Am spus-o de multe ori, desi probabil ca n-ar trebui: diferenta dintre viol si seductie tine de felul in care vinzi marfa (Bill Carpenter, primarul orasului Independence, Missouri. Adânc!

7. Nu sunt niste criminali nazisti cu cizme inalte. Sunt doar niste politisti germani in uniforme originale, care vor sa ne ajute. (Guvernul de la Vichy, 1914-1915). Probabil ca are legatura tot cu modul in care vinzi marfa. Dar pentru 1914-1915 merita si autorii un bilet la scanarea mansardei….

8. Nu ma deranjeaza deficitul. E suficient de mare ca sa-si poarte singur de grija. (Ronald Reagan, presedinte american, 1981-1989)

9. E clar ca e vorba de-un buget. Are o groaza de cifre (da!, ati ghicit, George Bush!)

10. Am cheltuit o groaza de bani pe alcool, femei si masini rapide. Restul au fost doar bani risipiti (George Best, fotbalist). Ironie? Prostie? Hmmmm….

11Banii n-aduc fericirea. Eu am 50 de milioane de dolari, dar eram la fel de fericit si când aveam 48 de milioane. (Arnold Schwarzenegger). Ce mai sunt azi doua milioane de dolari la casa omului…nimic!

12Când mi-a fost doborât recordul mondial, am reactionat barbateste. Am plâns doar zece ore. (Daley Thomson, atlet)

13.  Sunt mândra de George. A invatat multe despre viata la tara fata de primul an, când a incercat sa mulga un cal. (Laura Bush) Oare despre care George o fi vorba?!?!?

14Ideea ca o casnicie trebuie sa fie pentru totdeauna – chestia asta n-o inteleg. (Brad Pitt) Fii linistit Brad….cine intelege?

15. Nici nu-ti dai seama unde se termina modelul creat pe computer si unde incepe dinozaurul adevarat (Laura Dern, actrita principala din Jurassic Park, despre filmul in chestiune). Ei da….asta da prostie pura!

16Oho, dar stiu ca va distrati când va aluneca sapunul in baie! (Printesa Diana, intâlnindu-se cu un ciung in timpul unei calatorii in Australia, 1993) N-a fost frumos, Diana….

17. Un contract verbal nu valoreaza nici macar hârtia pe care a fost scris (Samuel Goldwyn). Perfect logic.

18Natura a vrut ca femeile sa fie sclave. Sunt proprietatea noastra. Ce idee nesabuita, sa ceri egalitate pentru femei! Femeile sunt simple masini de facut copii. (Napoleon Bonaparte) Ceva pareri, doamnelor?

19. Esti femeie, nu? (Printul Philip in Kenya, 1984, dupa ce a primit un cadou din partea unei kenyence). Ce inseamna sa nu duci grija zilei de mâine…Printul cu pricina e o alta „tinta” a autorilor, la viata lui a spus multe gogomanii.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=HFN2iGulYOs]

20.  Am citit cartea, am citit scenariul, am vazut filmul si tot nu-l inteleg (Sean Connery despre motivul pentru care a refuzat rolul lui Gandalf din „Stapânul inelelor”)

21. N-o sa-mi plateasca nici macar trabucurile pe care le-am fumat scriind-o. (Karl Marx comentând aparitia cartii sale, „Capitalul”). Ei bine…s-au gasit totusi unii s-o cumpere…

22.  Nu tin regim. Pur si simplu nu manânc atât de mult pe cât mi-ar placea (Linda Evangelista) V-am zis eu ca e adorabila…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=SwnkUl-7HjM]

23.  Am invatat sa nu bag in gura lucruri care-mi fac rau. (Monica Lewinsky). Tu stii mai bine ce ai invatat, Monica….

24Foarte multi dintre oamenii adapostiti in salile de sport erau oricum saraci. Pentru ei a iesit foarte bine. (Barbara Bush, sotia lui George Bush Sr, despre urmarile uraganului Katrina) Aha, deci se ia!

25Nu sunt jignita de bancurile cu blonde proaste fiindca stiu ca nu sunt proasta. Si mai stiu ca nu sunt nici blonda! (Dolly Parton, cântareata) Ne-ai zis-o, Dolly!

26.  E o drama vulgara si barbara, care n-ar fi tolerata nici macar de drojdia Frantei sau a Italiei (Voltaire, despre Hamlet) A vorbit un profesionist al scrisului.

27. Un roman lung si monoton despre un artist (din motivatia de respingere a romanului Agonie si extaz al lui Irving Stone) Siiii…cu ce-au gresit?

28Facem un zgomot, atâta tot. Daca esti cumsecade, poti sa-i spui si muzica (Mick Jagger, Rolling Stones). Modestia unui Sir…

29. Nu suntem lipsiti de realizari. Am reusit sa distribuim saracia in mod egal. (Nguen Co Thac, ministru de externe vietnamez). Perfecta definitie a comunismului….

30. Nu l-am citit pe Karl Marx – m-am blocat la o nota de subsol de pe pagina 2. (Harold Wilson, prim-ministru englez, 1964-1970, 1974-1976)

31Politica seamana mult cu fotbalul. Trebuie sa fii suficient de istet ca sa joci si suficient de fraier ca sa crezi ca are vreo importanta. (Gerald Ford, presedinte american, 1974-1977) Ei bine Gerald…uneori are.

Si tot asa, nu va mai retin.

O carte usoara, de vara. Merge cu o salata verde.

Autor: Dragos

Share