Autor: Nice

What flower are you?

 

Later edit

Am adaugat si un widget cu floarea personalitatii lui Dragos!

Nu mai sunt un ciuline! Va mai aduceti aminte acest articol in care-mi deplangeam cruda soarta? Ei bine, zilele trecute am descoperit ca de fapt sunt o canna. Adica o planta decorativa, tropicala(originara din padurile pluviale din America meridionala), cu flori intens colorate (in diverse tonalitati de rosu, galben, roz, alb, portocaliu) si cu frunze  de  un verde-albastrui sau verde-brun, de o frumusete ireala (cel putin  asa zic horticultorii, eu nu as fi asa generoasa in aprecieri). Unii specialisti considera ca planta ar semana cu o incrucisare intre o gladiola si un banan, inclin sa le dau dreptate.

 

Care e de fapt povestea evolutiei mele de la un simplu ciuline pe margine de drum la o fantastica trestie indiana? Continuă să citești What flower are you?

Share

Exista istorie adevarata?

Motto: „Ce este adevarul?”

Pilat, Evanghelia dupa Ioan, 18-38

–

Exista istorie adevarata?

Neagu Djuvara

Editura Humanitas, 2009

–

Pe-un picior de plai,

Pe-o gura de rai

Care român nu stie de „Miorita” si, eventual, de formularea lui Lucian Blaga, „spatiul mioritic”? Dar  mai putin cunoscuta insa este inrudirea „Mioritei” cu mitul indoeuropean al dusmaniei intre 3 frati (mit care se regaseste si in folclorul iranian) si ca, de fapt, „Miorita” nu reflecta resemnarea in fata mortii, ci grija de a insoti sufletul mortului „pe celalalt mal”. De când cu „spatiul mioritic”, a trecut aproape total in uitare critica extrem de taioasa si disperata a lui Dumitru Draghicescu la adresa poporului nostru, consemnata in cartea „Din psihologia poporului român”, scrisa pe la inceputul veacului douazeci. Nu stiu cum se mai preda azi „Miorita” in scoala, am cam pierdut contactul, dar am vaga banuiala ca foarte multe nu s-au schimbat si nu cred ca se discuta despre faptul ca balada respectiva are suficiente conotatii alogene, desi e considerata un fel de cheie de bolta a spiritualitatii românesti.

Pe Neagu Djuvara am avut onoarea sa-l cunosc in urma cu aproape doi ani, la o intrunire a Fundatiei Calea Victoriei. Un om extrem de vioi, care putea discuta relaxat aproape despre orice, cu o limpezime care intriga, având in vedere vârsta. Bineinteles ca subiectul preferat era istoria si ne-a impartasit si noua din teoriile sale cam neortodoxe si iritante in legatura cu istoria României.

Neagu Djuvara a fost intotdeauna, indiferent de circumstante, un om liber si si-a afisat ideile fara sa-i pese pe cine deranjeaza. Cartea „Exista istorie adevarata?” ne lasa, inca din titlu, perplecsi. Pai, daca nici istoria nu mai e sigura, atunci in legatura cu ce anume am mai putea avea convingeri? Autorul se explica: bineinteles ca faptele ramân fapte, dar istoricul nu e arhivar, el trebuie sa le comenteze. Din acest motiv istoricul are datoria sa fie subiectiv. Pentru ca scopul istoriei e acela de a descoperi fapte, intentii, idei si idealuri care, toate, sunt inlauntrul constiintei omenesti, nu in afara ei. Ori „obiectiv” ar insemna ceva care exista in afara constiintei omenesti si independent de ea.

Nu. Istoricul nu trebuie sa fie obiectiv, el trebuie sa fie impartial. Adica sa nu mearga pe unul din cele 4 drumuri ale minciunii: falsul, omisiunea, adăugarea şi interpretarea ocultată sau denaturată. Grea treaba! Continuă să citești Exista istorie adevarata?

Share

Pls, just smiley faces!

Pictorul cel mai celebru si cel mai talentat din cati au existat vreodata l-a ademenit intr-o dimineata de sfarsit de mai cu iluzia unei narcise galbene. L-a prins si i-a compus din pensula-i vrajita un strai mai viu si mai  colorat ca niciodata. Cateva picaturi de rosu, cateva de albastru, putin galben si o tusa de verde si vesmantul cel nou al fluturelui parea rupt dintr-un magic curcubeu. Se dezmetici cu greu, isi intinse aripile si zbura grabit pana la cea mai apropiata picatura de roua pentru a-si oglindi noul chip in limpezimea frematanda de candoare si prospetime. Minunandu-se de propria-i metamorfoza, trei lacrimi de fericire ii cazura pe aripi, iar in razele soarelui acestea capatara sclipiri de safire si rubine. Incotro ma indrept acum?, se intreba fluturele incurcat, oare am cu cine  sa impartasesc toate sentimentele astea coplesitoare? Lumea trebuie sa ma vada si sa-mi afle povestea, gandi el plin de speranta. Mereu a fost tentat sa dezlege  tainele  uriasului “ocean verde” cu a sa lume de o opulenta nemaivazuta, combinatie de intuneric si lumina, plina de vraji, cu cararile semanate de capcane naturale si incadrate de o vegetatie exuberanta. Sa cunoasca mai bine fiecare specie de arbore, fiecare planta ce-i aparea in cale, sa le guste secretele si sa le intuiasca dorurile. Cu tolba plina de zambete, sperante si vise isi croi cu dificultate drum prin hatisurile selvasului. Primul pe care-l zari de departe  a fost un viguros castan de Para, cu origini braziliene, cu seminte bogate in substante hranitoare si inaltimi ametitoare. Poposi pe o ramura, isi  trase sufletul si dupa ce ii lasa un zambet strengar, porni mai departe atras de ceva ce semana cu  un urias evantai crescut din solul lateritic, jilav al selvasului.  Zambind candid, involuntar, realiza ca nu era altceva decat feriga de smarald, febletea sa, care-l primi bucuroasa si-i asculta fermecata povestea. Fluturasul nu se mai simtea acum singur, si dupa ce isi lua ramas bun de la feriga, isi continua bucuros drumul prin misterioasa padure vesnic verde. O suava orhidee, cu petale pestrite, ii aparu brusc in cale. El ii savura parfumul, o atinse bland cu aripile sale diafane  de teama sa n-o raneasca. Ii lasa si ei un zambet vioi  si pleca mai departe, mai fericit ca niciodata. Avea chef de joaca si se folosi in acest scop de cateva liane lemnoase, unduitoare, care-l purtara pana in inima padurii. Wow, dar ce multi sunt!, exclama fluturasul impresionat de varietatea copacilor tropicali. Si ce de zambete o sa impart cu ocazia asta… Pretiosi si exotici, arborii  gazduira cu mare drag micuta insecta, care facu astfel cunostinta cu mahonul cel rezistent, abanosul cel tare, greu si negru, cu arborele de cafea cu florile sale albe si frunzele verzi-lucioase si cu fructe ce seamana cu ciresile, cu palisandrul cu flori mari, albastre sau rosii, al carui lemn este mirositor, foarte tare si dens, de culoare neagra-violeta, cu  Lapuna, arborele care se ciocaneste ca sa aduca ploaia, cu toate diversitatile de palmieri si nu in ultimul rand cu celebrul bananier. Zabovi cu ei aproape intreaga zi, ii cunoscu mai bine pe fiecare in parte, lasandu-le in dar cate un mic zambet prietenos. Continuă să citești Pls, just smiley faces!

Share

Who wants to live forever

Vorbeam mai devreme cu o prietena (sa-i spunem asa, desi  termenul este putin exagerat), in timp ce ne indreptam spre casa, cat de greu este pentru un tanar roman sa-si gaseasca un  loc de munca in ziua de azi. Imi povestea ca dupa ce a lucrat timp de 10 ani pentru o companie, patronul a gasit de cuviinta s-o disponibilizeze. Cealalta varianta fiind reducerea salariului lui de 500 milione de lei(vechi)…evident neluata in calcul nici macar pentru o secunda.  S-a angajat apoi la o firma de cadastru unde lucrurile au mers perfect pana cand asociatii straini ai firmei au pus capat parteneriatului cu romanii, iar din acel moment,  cei din urma au decis neplata salariilor pe termen nelimitat. Dupa patru luni de zile in care nu si-a luat banii, fata a demisionat. In prezent este studenta la o a doua facultate si in cautare de un job bine platit. Mi-a marturisit ca s-a saturat de viata din Bucuresti, de Romania in general si tare ar vrea sa-si ia prietenul si sa plece undeva intr-o tara straina, unde ar fi dispusa sa lucreze chiar si intr-un domeniu total diferit de cel pentru care s-a pregatit patru ani de zile(noi doua suntem absolvente ale aceleiasi facultati), ar accepta si un job mai umil, dar mai bine platit. Zicea ceva de Germania, Suedia sau Norvegia. Stiind ca studiaza limba franceza la noua facultate, am intrebat-o de ce nu Franta. Si din vorba in vorba, tot analizand noi posibile destinatii europene, a venit vorba si de recent vizitata de catre mine Barcelona. Si atunci, fata m-a surprins placut cu o intrebare, nu inainte de a-si exprima admiratia netarmurita pentru Antonio Gaudi si operele sale celebre in toata lumea. Era curioasa sa stie la care dintre ele am ajuns si ce sentiment m-a incercat la vederea lor.  I-am explicat ca mai presus de geniul Gaudi, mai presus de creatiile sale incredibile, pe mine m-a impresionat omul, artistul Gaudi. Si, evident, gestul sau minunat. Probabil ca toata lumea cunoaste povestea acestui arhitect catalan, care si-a dedicat intreaga viata definitivarii  celui mai drag proiect al sau,  catedrala Sagrada Familia. Initial constructia acesteia s-a bazat pe finantarea din bani publici. Dar la un moment dat, banii publici au incetat sa mai vina, iar arhitectul, detinator pe atunci al unei averi impresionante, nu a pregetat nicio clipa si s-a folosit de ea pentru a continua constructia. Sagrada i-a inghitit insa toti banii, iar Gaudi a murit(in urma unui accident de tramvai) sarac lipit, singur, nestiut de nimeni. Continuă să citești Who wants to live forever

Share

Maxima zilei(V)- Omul

“Omul? Nu există “omul” decât în tratatele de filosofie care se mulţumesc cu abstracţiuni. În realitate există mai multe feluri de oameni. Există călăul, există victima, există martorul care se amuză, există martorul indiferent, care nu aude sau pleacă pentru că nu-i place spectacolul, îl deranjează sau îl face să sufere. Mai există şi cel care se revoltă. Dar pe acesta nu-l poţi vedea totdeauna, îl copleşesc martorii dintre care se aleg mereu şi călăii, şi victimele, pentru că spectacolul trebuie să meargă fără oprire…” Octavian Paler

Tu ce fel de om esti? Ce astepti de la viata, ce speri de la ea? Ti-e teama sa lupti pentru ce-ti doresti? De cate ori ti-ai transformat visurile in realitate? Te declari un invins sau un invigator, o victima sau un calau, un  spectator pasiv si mut sau un vesnic razvratit? Consideri ca lupta trebuie dusa pana la capat indiferent de rezultat sau ca totul e doar un balci al desertaciunilor?

Share

Nu bea rece cand e cald afara!

 

… sau cel putin asa ne recomanda medicii. Ce poate fi mai indicat decat o bautura rece ca gheata intr-o zi torida de vara?  Una la temperatura camerei! Desi afara numai canicula nu a fost(din punctul meu de vedere vara asta, prin nenumaratele averse ce se abat zilnic asupra orasului nostru oropsit si obosit, e vorba de Bucuresti, evident,  este putin atipica, dar sper sa ramana asa, cu putina imaginatie ne putem inchipui ca Oceanul Altantic i-a luat locul Marii Negre, iar clima temperat-oceanica celei temperat continentale), de vreo cateva zile stau si rascolesc frigiderul in cautare de bauturi super reci sau cuburi de gheata pe care sa le asortez  apei minerale din dotare, bautura indispensabila a familiei. Familie impropriu spus, dar asta e o alta poveste. Iar consecintele asupra starii mele de sanatate nu au intarziat sa apara. Au lovit fulgerator, pentru ca au si gasit punctul sensibil. Adica gatul meu. De ieri dimineata m-am trezit cu o durere vaga, insesizabila,  pe care la inceput am ignorat-o total, sperand ca asa va disparea ca prin farmec sau ca e doar rodul unor halucinatii rebele si enervante. Numai ca durerea a persistat si mai mult decat atat, s-a acutizat, transformandu-se intr-una nemiloasa, neinduratoare, crancena. Si cu toate astea, azi in drum spre casa, gandul la o inghetata delicioasa nu-mi dadea pace, ca sa nu mai spun de sticla de apa rece la care visam in timp ce ma plimbam pe B-dul Unirii. Apropos de acest loc din capitala unde se petrec lucruri bizare sa le spunem asa, azi un nene  ce parea extrem de serios, imbracat la costum, cu diplomat, trecea pe langa sediile unor banci in timp ce canta in gura mare celebra melodie a lui Elvis:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yygs_RgNc8c&feature=related]

Cam dubioasa manifestarea, nu era foarte cald la acel ceas din zi… Putin mai incolo, un alt tip incerca sa atraga atentia asupra lui cu orice pret. Si a reusit, tot bulevardul fiind cu ochii dupa el si manevrele sale. Cum? Uite asa:

 

Mi-am achizitionat niste pastilute (humex) contra durerii de la farmacia de bloc si am intrat nerabdatoare pe net pentru a gasi si alte remedii impotriva cumplitei boli  :D ce nu-mi da pace. Si astfel am aflat ca inflamarea gatului se numeste angina si se datoreaza consumului de alimente sau bauturi reci, dar si a produselor lactate. Iar sfaturile vizau consumul de ceaiuri, in special de salvie, lemn dulce sau mugur de pin.  Nu am asa ceva in casa, nici nu am auzit de ele(poate de cel de mugur de pin).  Oricum nu-mi plac ceaiurile. De niciun fel.  Acestea trebuie baute caldute, numai cu miere. Nu am nici miere.  De asemenea, se mai precizeaza ca putem face gargara cu ceai de salvie foarte concentrat, in care punem putin bicarbonat de sodiu. Nici prin cap nu-mi trece. :P Un alt remediu: granulele de argila sau compresele (in jurul gatului) cu ulei de eucalipt. Pe astea de unde le iau? :( Alte sugestii gasite : crux sirop(indeparteaza durerile de gat, raguseala, tusea), capsule “raceala si  gripa” Fares, lemn dulce-tablete si tot felul de intaritoare si vitamine care-ti promit marea cu sarea. In speranta unei vindecari miraculoase extrem de rapide , va las in compania unui  gin tonic cu gheata :mrgreen: , va doresc multa sanatate si un week-end de vis! :)

 

Share