„Agora” si „Papesa Ioana”. Revolta spiritului liber.

Motto: Acolo unde se ard cărţi se vor arde, până la urmă, şi oameniiHeinrich Heine, Almansor

Ideea acestui articol mi-a fost data, in afara de vizionarea filmelor cam in aceeasi perioada de timp, de gâlceava iscata in jurul unui alt articol recent. M-a frapat faptul ca intre filmele cu pricina exista trei asemanari fundamentale si o deosebire flagranta. Deosebirea e data de faptul ca Ioana a inceput de la umilinta incolo, in familia unui preot bigot, pe când Hypatia, matematician, astronom si filozof, a inceput de la glorie incolo, fiind beneficiara conceptelor grecesti de „libertate” si „democratie”. Dar asemanarile sunt de fapt mult mai importante.

In primul rând ambele filme trateaza subiecte extrem de sensibile pentru crestinism. „Agora” se refera la modul brutal si samavolnic in care a fost impus crestinismul in Alexandria, cu o intreaga succesiune de fapte abominabile comandate de episcopul Chiril: arderea Bibliotecii din Alexandria, convertirea prin forta la crestinism si executarea neascultatorilor (reprezentati in primul rând de Hypatia), pentru delict de gândire. Ce s-a intâmplat mai departe cu Chiril? Nu, n-a dat niciodata socoteala pentru ce a facut. Pentru faptul ca a distrus sute de mii de manuscrise, pentru modul in care a inteles sa puna asasinatul in numele religiei si pentru intreaga sa râvna de a arunca in bezna umanitatea, ei bine, posteritatea n-a gasit altceva de cuviinta decât sa-l canonizeze.

„Papesa Ioana”  (Ion Anglicus) descrie modul in care a ajuns sa urce pe tronul papal o femeie (chestiune nerecunoscuta, evident, de Biserica). Legenda, scrisa la mai bine de doua secole de la presupusele evenimente, are la baza conceptul de Mater Eclesia, introdus si mimat in cadrul slujbei de alegerea papei folosind doua impunatoare scaune specifice pentru femeile care nasc (ceremonialul s-a desfasurat cam de la inceputul celui de-al X-lea secol pâna la 1566).

In al doilea rând rând niciunul din filme nu respecta cu scrupulozitate adevarul istoric. In cazul filmului „Agora” e de inteles. Prezentarea amanuntita a faptelor care au avut loc in 391-415 l-ar fi facut recomandabil in exclusivitate numai criminalior sadici. Pentru a-l face totusi vizionabil de catre un public mai larg, autorii au trebuit sa eludeze modul teribil in care a fost ucisa Hypatia. De neinteles este insa de ce oare n-o fi fost respectata istoria in cazul Papesei Ioana (desi, trebuie sa subliniez, acest lucru nu afecteaza calitatea filmului si nu altereaza mesajul spiritual transmis). In afara de faptul ca autorii lasa sa se inteleaga ca faptele descrise in film sunt certe (ceea ce e departe de adevar), plaseaza povestea cu pricina in timpul Papei Sergiu al II-lea (844-847), când de fapt intâmplarile din  legenda au loc in timpul Papei Leon al IV-lea (847-855). Si s-a stabilit deja cu certitudine ca vacanta pontificala dintre Leon al IV-lea si Benedict al III-lea n-a putut fi mai mare de doua saptamâni. E posibil insa ca, in setea lor de cunoastere, sa fi existat femei in rândul preotilor sau ordinelor calugaresti masculine din acea perioada, in mod conspirativ.

In al treilea rând libertatea spiritului este reprezentata, in ambele cazuri, de femei. Sa fie vorba de un razboi al sexelor? Foarte posibil. Sa nu uitam totusi ca aceste femei au avut lânga ele barbati care le-au inteles, le-au apreciat, le-au respectat, le-au tratat in mod egal si au incercat, pe cât posibil, sa le protejeze.

Dar…

Bineinteles ca in toate prezentarile de marketing ale religiei se specifica faptul ca „femeia detine un rol foarte important”. Despre expedierea femeilor in ginecee, haremuri sau „la cratita” nu se prea vorbeste. Asa erau vremurile! Rol foarte important? Ca un reflex al vechilor mituri misogine mesopotamiene (din care urmasii lui Abraham au copiat cam fara sa citeze sursa), in Biblie femeia este mai degraba ispita. Rol foarte important? Daca e supusa, daca-si „vede de treaba” (robot casnic, obiect de distractie, marfa, aparat reproducator) si nu indrazneste sa gândeasca are, desigur, un rol foarte important. Iacob (viitorul Israel) a avut 12 fii, din care au rezultat cele douasprezece triburi ulterioare. Dar de faptul ca a avut si o fiica, pe Dina, nu ni se spune decât atât: ca a existat (a!, si ca a fost obiect de disputa cu Sihem; uitasem). Pe Fecioara Maria au pus-o in rama, pe post de tablou decorativ. Iar pe Maria Magdalena au „executat-o sumar”, fiindu-i atribuit rolul de curva. Caci astea sunt normele cu care s-a operat: femeia e ori animal docil, ori târfa.

Cu o singura exceptie majora. Dar despre „Cartea Esterei” (si, eventual, filmul „One night with the king”) vom vorbi, poate, altadata.

Suntem norocosi. Azi se incearca o impacare cu trecutul pentru a cladi un prezent si un viitor armonios macar din acest punct de vedere, dar trebuie sa fim constienti ca fortele intunericului nu vor fi niciodata gonite cu adevarat. Rautatea, egoismul, abuzul salasuiesc in noi in stare embrionara si nu e nevoie decât de o schimbare subtila de mediu ca sa se dezvolte fulgerator. Traim intr-o epoca in care femeile sunt lideri, sefi de state sau guverne. In 1893 Noua Zeelanda e primul stat din lume care acorda drept de vot femeilor. In 1979 Margaret Thatcher (Regatul Unit) e prima femeie din Europa aleasa sef de guvern. Pe 29.06.1980 Vigidis Finnbogadottir (Islanda) este prima femeie sef de stat aleasa intr-o tara europeana. Imi fac o datorie de onoare de a o aminti aici si pe Benazir Bhutto, prima femeie sef de guvern intr-un stat musulman (Pakistan, 1988). Poate se va face si despre ea un film (daca nu s-o fi facut). A platit cu viata incercarea ei de reconciliere a islamului cu democratia si Occidentul.

Sunt doar câteva exemple.

„Agora” si „Papesa Ioana” sunt importante pentru ca trecutul trebuie cunoscut. Pentru invataminte. Pentru a nu fi nevoiti sa-i repetam gravele erori. Acele fapte s-au intâmplat in trecut – si in trecut trebuie sa ramâna.

Acum e criza? Nu. Criza este atunci când dialogul e inlocuit cu intoleranta, ratiunea cu dogma si libertatea spirituala cu rugul. Când cartile ard.

Agora

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=RbuEhwselE0]

Pope Joan

http://www.metacafe.com/watch/4387875/pope_joan/

Autor: Dragos

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

30 de comentarii la “„Agora” si „Papesa Ioana”. Revolta spiritului liber.”

  1. am vazut ambele filme si le-am gasit ca facand parte din aceeasi categorie … dupa parerea mea, o categorie a filmelor care ataca subtil dogmele crestine…
    Nu stiu daca este o actiune concentrata …

    Agora mi-a placut insa mult mai mult …

  2. Agora m-a aprins rau de tot.Nu impotriva crestinismului ci impotriva imbecilitatii in general.Cand exista un fenomen care cuprinde marea parte a populatiei automat se gaseste un descreierat sa se foloseasca de el pentru a-si satisface dorintele lui hidoase…la fel au exploatat comunistii ura si revolta oamenilor impotriva boierilor…la fel a exploatat Hitler nationalismul unei europe a carei populatiei se”amestecase” prea tare,omul singur e inteligent,oamenii impreuna sunt o turma de oi care pot fi duse oriunde

  3. N-am vazut niciunul dintre filmele pe care le aduci in discutie , deci nu pot comenta . In schimb , am citit celalalt articol mentionat si am ramas masca ! Cum s-a ajuns aici? Cum de un om in aparenta inteligent , poate scrie in felul acesta despre oameni ? De unde aceasta dorinta de superioritate a ambelor sexe ? De unde atata infatuare la oamenii destepti ? Cum de autoarea acelor randuri nu-si da seama de desertaciunile scrise . Ea nu se raliaza unei tendinte , acelea sunt convingerile ei intime , indiferent de ce ar sustine ea , ea nu remarca pur simplu tendinta ci-i face apologia , ceea ce nu e drept pentru ca incepe cu statistica si nu se rezuma la ea . Se vede o satisfactie puerila in a pune la colt alti oameni de sex diferit . Acesta este rodul educatiei pe care a primit-o , adica aceea unde este invatata sa fie in competitie cu alti oameni . Ar trebui sa se gandeasca mai mult la ea , sa intre in competitie cu ea . Dupa ce-si va fi infrant toata infatuarea , dupa ce se va fi infrant pe ea , de-abia atunci putea intra in competitie cu altii . M-a dezgustat teribil acel articol , sper sa nu mai am ocazia sa mai citesc altul la fel !

  4. @ klausen, foarte bine ca ai vazut ambele filme. Si mie mi-a placut mai mult Agora.

    Asa cum am zis inca din titlu mie mi s-a parut un duel intre dogma si ratiune pe care l-a câstigat, din fericire temporar (chiar daca “temporar” inseamna vreo 1.500 de ani), dogma. Ca si chimist ma situez de partea ratiunii. In calitate de crestin nu pot decât sa regret faptul ca, de-a lungul istoriei, o religie care se vrea a iubirii s-a impus de multe ori prin teroare si forta fizica. Regretul meu e cu atât mai mare cu cât mesajul lui Isus adusese, in sfârsit, un suflu nou. Iar ca om imi repugna faptul ca o femeie a fost ucisa in mod barbar, de o ceata de barbati “curajosi”, intr-o biserica, doar pentru ca gândea altfel. Iar despre arderea cartilor, ce-ar mai fi de zis….

  5. @ Mihai, ferice de cei saraci cu Duhul! Intâmplator subiectul luat in discutie are legatura cu crestinismul dar, la modul general, este vorba de dezechilibrul dintre ratiune si dogma (oricare ar fi ea), iar aceasta din urma se impune in mod grobian, cu forta. Dogmele comunista si national-socialista nu au fost cu nimic mai prejos.

    Multumesc mult pentru postare!

    @ crisuadi, eu personal inteleg dorinta de revansa (nu spun ca e corecta, spun doar ca o inteleg). Iar remarca mea “Acele fapte s-au intâmplat in trecut – si in trecut trebuie sa ramâna” au legatura cu titlul articolului de la care am pornit: “Cu cât femeile domina mai mult, cu atât incep sa se comporte ca sexul dominant”. Din punctul meu de vedere un asemenea comportament trebuie sa ramâna in trecut. Pentru ca altfel vom face aceleasi greseli – dar in alta varianta.

  6. Foarte interesant articolulul.

    Mi-a placut mult personajul interpretat de Hypatia si felul in care este surprinsa lupta sa interioara: isi deplange soarta de femeie singura, fara viata personala, dar mai presus de orice, alege sa-si urmeze pasiunea pe care nu ar trada-o pentru nimic: filozofia. Filmul in sine mi s-a parut o pledoarie in favoarea persoanei rationale, care este suficient de echilibrata, astfel incat sa continue sa-si puna intrebari si sa nu se opreasca din a descoperi noi intelesuri.

    Dupa descrierea pe care o faci, sper ca foarte curand sa vad si Papesa Ioana. :D

  7. Din pacate nu am reusit sa vizionez in intregime Agora. Dupa primele 10 minute, site-ul care-mi furniza filmul s-a defectat si am renuntat definitiv la ideea de a-l mai vedea. Insa, articolul lui Dragos mi-a stranit curiozitatea atat pentru Agora, cat si pentru Papesa Ioana, si asa cum procedez de fiecare data cand vreau sa aflu mai multe in legatura cu un film, am intrat pe site-ul cinemagia.ro si am citit comentariile. Ei bine, unul dintre ele, semnat kenya, mi-a atras atentia in mod deosebit.
    “Un film diferit,imbract in haine comerciale,ii pune spectatorului o serie de intrebari.Ce este mai important pe lumea asta,credinta,stiinta,supravietuirea?Ce ar trebui sa faca o femeie pentru asi implini menirea?Sa se marite,sa procreeze,sa incerce a patrunde cu mintea tainele universului,sa fie acel sambure de intelepciune,toleranta si compasiune care o defineste ca femeie,mama a universului,responsabila de maturitatea barbatilor din jurul ei?M-a impresionat linistea Hypatiei si seninatatea ei in mijlocul nebuniei masculine,invazia aceea mizerabila de fiinte neevoluate,animalice care se reped sa sfasie ce-o fi,nu conteaza.Si religia,motorul tuturor nenorocirilor acestei lumi din cele mai vechi timpuri,religia nu conteaza care,nascocirea oamenilor ineresati de putere in detrimentul celor nefericiti-saraci cu duhul-usor de manevrat cu promisiunea perversa a unor beneficii dupa moarte.Hahahahaha,cine sa acuze religia ca nu rasplateste,cine s-a intors vreodata sa depuna marturie!Religia asta care a tras omenirea cu mii de ani in urma,care ne arunca constant in pestera ignorantei si ne face sa ne simtim minunat pentru asta.Scrie scriptura:”femeia sa taca si sa fie indelung rabdatoare,sa stea in umbra barbatului si sa nu sufle”limitata la nivel de amiba,buna de munca si de nascut barbati care sa se sfasie intre ei ca niste animale.Iata beneficiile Crestinismului de acum 2000 de ani si din zilele noastre.Suntem in Romania anului 2010 dar bag mana in foc ca trei sferturi din aceasta tara e convinsa ca pamantul este un cufar si ca cerul este capacul lui,ca te duci in iad daca speli dumunica,ca mortii se ghiftuiesc la propriu cu coliva,ca popa chiar ghiceste adevarul cand “deschide cartea”,ca ceea ce invatam la scoala despre astronomie este lucratura diavolului si ca femeia este inferioara barbatului.Dumnezeu sta in slava lui si rade de noi.”

  8. @ Alexandra, multumesc! :-) EXACT asta am inteles si eu din film (de fapt am scris si in articol). “Papesa Ioana” nu e facut in acelasi stil epopeic, dar e un film de vazut. Spre deosebire de “Agora” filmul reda mai degraba o legenda decât un fapt isoric, dar nu asta conteaza, ci lupta ratiunii si a setei de cunoastere cu demonii bigotismului.

    @ Iulia, n-ai sa regreti! :-) Si oricum, serviciu contra serviciu, ca si eu am sa ma uit la “Lolita” :-)

    @ Summer, un pic violent comentariul kenyei, dar nu pot sa spun ca nu are si ea dreptatea ei (inclusiv cu bigotismul specific românesc). Insa nu crestinismul a inventat misoginismul si oricum nu asta a fost mesajul lui Isus. N-avea cum sa fie asta mesajul. Mesajul initial a fost pervertit de dogmaticii care au câstigat lupta pentru putere in interiorul religiei crestine. Am fi aflat mai multe despre acea perioada, numai ca marturiile din biblioteca Alexandriei au cam ars….

  9. prostii cu droaia… omul niciodata nu a inteles sunsul religiei! iar religia a fost mereu interpretata dupa placul fiecaruia! Papii intotdeauna au avut rol politic, deci religia a intrat in politica de la inceput religia a fost scop si scuza;daca religia zice sa nu omori alti oameni…. pentru religie asta sa facut, moarte cat cuprinde!in istorie papii au fost adevaratii si cei mai mari asasini!Asta pentru ca aveau putere(politica)si pentru ca intotdeauna a existat sete de putere a unor bolnavi mintal!

  10. Black Angel

    Trist , dar adevarat , ai perfecta dreptate ! Eu as merge mai departe . Toata lumea da credit religiei si spune ca , nu , religia este buna , altii sunt de vina ca s-au folosit de ea in mod gresit . Separa religia de raul care s-a facut in numele ei . Gresit , chiar religia este obiectul acestui rau ! Lumea evolua mai repede si mai bine fara religie . De aceea s-a si inventat religia – pentru control si opresiune asupra oamenilor ! ! Credinta nu are legatura cu religia !

    1. RELÍGIE, religii, s.f. 1. Sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem; totalitatea instituțiilor și organizațiilor corespunzătoare; confesiune, credință. ♦ Fig. Crez, cult. 2. Disciplină predată în școală, având ca scop educarea și instruirea elevilor în spiritul religiei (1) date. – Din fr. religion, lat. religio, -onis, germ. Religion.

      din toata aceasta …explicatie, eu am impresia ca in religie se foloseste dor partea negativa!!

      credinta…. este buna, nu religia! aici e diferenta! religia e o multitudine de idei gresite

      Dar pentru ca oamenii au avut nevoie sa creada in ceva mai puternic decat ei, so inventat religia! este un sistem prin care s-au controlat oamenii… doar ca de cand au inceput romanii cu crestinismul lor de cacao…. au transformat tot in religie! si nu in credinta
      daca nu ma insel Iisus a fost condamnat de un imparat roman.. pentru ca multi credeau in El … iar mai tarziu… au iesit la iveala Papii care erau tot romani(italiani) si care au facut toate belelele astea in numele lui Iisus, si al crestinismului

      deci a fost doar un mod pentru a controla oamenii!

  11. @ Black Angel, ai ceva dreptate, dar as vrea sa stiu ce intelegi tu prin “religia a intrat in politica de la inceput”?

    @ crisuadi, credinta n-are legatura cu bigotismul, dar are legatura cu religia.

    1. “religia a intrat in politica de la inceput”
      adica de cand a inceput sa fie obligatoriu crestinismul!
      orice religie… musulmana, crestina etc… are multa politica la mijloc!
      de asta trebuie sa se inteleaga diferenta intre religie si credinta!

    2. Daca ai separa un pic credinta ( acea putere care te face sa muti muntii din loc , sa-ti indeplinesti un proiect si nu faptul ca cred ca exista dumnezeu ) ai vedea ca bigotismul tocmai din religie apare . Faptele oamenilor au la baza ideea , credinta in ea (in idee ) si executia . Eu nu vorbesc ca cred in existenta lui dumnezeu . Acest lucru este irelevant pt. mine. Tu asta intelegi prin credinta , faptul ca crezi ca exista dumnezeu ? ? Daca da , afla ca eu sunt credincios si tu bigot ! :-)
      La ora actuala a fi religios si a crede in dumnezeu , dupa parerea mea , este desuet si irelevant ! Mentionez ca este parerea mea , n-o recomand nimanui si respect toti oamenii.
      Dealtfel religia inca este libera. Asa si trebuie. Sper ca apreciezi cordialitatea polemicii :-)

      1. Eu vad lucrurile usor diferit. Credinta este scânteia activa de divinitate interioara, iar religia este “ambalajul”, vesmântul exterior. Desigur, atunci când exista numai manifestari exterioare (iti faci cruce când treci pe lânga o biserica, te impingi cu alti zeci de mii de “credinciosi” sa pupi moastele Sfintei Paraschiva etc etc etc), fara ca scânteia interna sa fie activata, atunci avem de-a face cu bigotismul. Eu cred in Dumnezeu, intr-o divinitate unica, singura ne-creata. Dar asta nu inseamna ca sunt convins ca in ceruri salasuieste un batrân cu barba lunga.

  12. Religia … credinta … sunt subiecte pe care ma feresc sa le abordez. Nu am reusit sa le inteleg pe deplin.
    Dar am sa dau un citat dintr-o carte pe care tocmai o citesc – “Psihologia multimilor” – Gustave Le Bon:
    “Omul nu este religios doar cand adora o divinitate, ci intotdeauna cand isi concentreaza resursele spiritului, isi supune vointa si isi orienteaza inflacararea fanatismului in slujba unei cauze ori a unei fiinte devenita scop si calauza a sentimentelor si actiunilor sale.
    Intoleranta si fanatismul – iata ce insoteste intotdeauna sentimentul religios.”

  13. @ Nora, Gustave Le Bon are foarte mare dreptate. Am tot cautat cartea asta si inca n-am reusit sa dau de ea. Ar fi de adaugat ca in sintagma “sentiment religios” prin “religie” nu se intelege in mod obligatoriu ceea ce intelegem in mod obisnuit prin acest cuvânt. Si comunismul a fost tot un “sentiment religios”. Iar de national-socialism nici nu mai are sens sa discutam.

    Totusi, este evident ca nu ai cum sa le intelegi daca te feresti de ele (bineinteles ca nimeni nu poate spune ca le intelege in mod obiectiv, chiar daca se dedica lor). Intrebarea mea e urmatoarea: de ce te feresti sa abordezi asemenea subiecte?

  14. @ Black Angel, ce imparat roman crezi tu ca se ocupa cu imprastierea unei revolutii la marginea imperiului? De chestia asta se ocupau guvernatorii. Isus a fost executat din ordinul lui Pilat. Si n-a avut legatura cu credinta, ci cu agitatia pe care o stârnea. Romanii au impus doua reguli, mari si late: sa-ti platesti taxele si sa stai in banca ta. Odata aceste reguli respectate, in rest puteai sa faci ce vrei, sa te inchini cui vrei si asa mai departe, cu conditia sa nu provoci dezordini.

    Papii n-au fost doar italieni si oricum n-au fost singurii care au ucis in numele lui Isus.

    1. …. cine are putere in stat??? nu conteaza cine e imparat … ci cine comanda!… tu crezi ca regulile erau doar 2?? aici se vede istoria in alt mod! Papii nu au fost italieni toti… dar primii au fost! si toti au facut acelasi lucru!…

      si normal ca nu au fost singurii care au ucis…. au mai fost si altii….. care au profitat de ocazie =))
      religia se contrazice mult, de asta am multe dubii

    2. Eu stiam ca Pilat s-a spalat pe maini de sangele lui Isus , la dat multimii si multimea evreilor a hotarat cine sa moara : Isus si nu Barabas .
      De altfel , ce spun eu acum este subiectul unei mari controverse…

      Ati vazut varianta despre religie a miscarii Zeitgeist . Mie , personal imi convine pentru ca intuiam demult picioarele de lut a religiei…

      1. @ crisuadi, pai stii cam gresit. Tu chiar vezi un guvernator sângeros precum Pilat târguindu-se cu drojdia societatii evreiesti pe cine sa omoare si pe cine nu? Iar “traditia” cu eliberarea unui condamnat cu ocazia sarabatorilor NU A EXISTAT. Intreaga scena este o alegorie, intrucât “Barabas” chiar asta inseamna: “Fiul Tatalui”. Evreii au ales calea confruntarii (l-au ales pe zelotul Barabas) in locul impacarii si iertarii.

  15. @Dragos, pai … ma feresc sa abordez asemenea subiecte pentru ca in mintea mea inca mai exista contradictii. Cand spun ca ma feresc sa le abordez ma refer la faptul ca inca nu imi spun propria parere. Am incercat de cateva ori sa citesc Biblia si … nu am reusit sa inteleg mesajul subliminal pe care ar fi trebuit sa mi-l transmita. Uite un exemplu: Isus isi invata discipolii ca “Imparatia lui Dumnezeu este in voi” si mai fagaduia ca “veti face si voi lucrarile pe care le fac si eu”.
    Si acum contradictia mea: daca Imparatia lui Dumnezeu este in noi, nu trebuie sa-l cautam in sufletul nostru? Nu cumva noi ne-am uitat caracterul divin? Citind despre puterea gandului am vazut ca acesta poate crea minuni. Oare nu cumva la aceste lucrari se referea si Isus?
    Daca asa stau lucrurile de ce omenirea nu separa credinta cu adevarat religioasa de intoleranta salbatica, de propagarea violenta a sentimentului religios?
    Si ca raspuns la propria-mi intrebare … il citez iar pe Le Bon ” convingerile politice si sociale, credinta intr-o divinitate nu se instapanesc in randul lor (n. a maselor) decat invesmantate in forme religioase care le pun la adapost de orice indoiala”.
    Nu am pretentia ca sunt o cunoscatoare a acestui fenomen numit religie. S-ar putea sa gresesc prin modul meu de a gandi … Dar sper ca intr-o zi am sa reusesc sa-l inteleg.

    P.S. si eu am tot cautat cartea, dar de curand am gasit-o de cumparat pe net la Libris.

  16. @ Black Angel, normal ca religia se contrazice, ai fi vrut sa-ti dea mura in gura? Tie ce ti-ar mai fi ramas de facut pe lume daca toate lucrurile erau clare?

    @ Nora, contradictii vor fi intotdeauna. Dubito, ergo cogito.

    Bibilia…Vechiul Testament a adus un mesaj nou (pe lânga ce s-a copiat de pe la religiile mesopotamiene): un Dumnezeu unic si invizibil. Iar Isus a facut un pas mai departe, incercând sa aduca mesajul impacarii, al iertarii, al iubirii. Frumos si greu in acelasi timp. Pentru ca uite ce-a inteles lumea de-a lungul istoriei.

    In rest, nu prea stiu ce sa-ti raspund, dar iti cam dau dreptate. Cred ca Isus se referea la ce spui tu. Problema este ca…uneori oamenii doresc cu tot dinadinsul mai binele in locul binelui. Si vor sa-l impuna cu orice pret si altora.

    Exista cicluri. Cei care fac parte din ciclul vietii (dar ciclurile cred ca sunt valabile si pentru celelalte regnuri) se nasc, traiesc si…mor. Orice vietate poarta inca de la nastere germenele mortii. De când Adam a ales constiinta in detrimentul vietii fara noima, ne nastem ca purtatori de divinitate. Dar asa cum viata e insotita permanent de moarte, si bunatatea / iertarea e insotita permanent de judecata. Pentru o buna functionare, ar trebui sa existe un echilibru. Dar când aceasta din urma (judecata), din diferite motive, devine mult mai puternica, echilibrul se strica si…se naste intoleranta.

    Nora, am invatat un lucru. Nu conteaza daca vei gresi. Important e sa nu impui gândurile tale altora si, de asemenea, sa gândesti in continuare, indiferent de mod. La urma urmei…permite-ti sa gresesti. De discutat putem discuta mereu.

    Multumesc pentru “pont”! :-)

    1. Dragos,din cate stiu,Eva a fost prima care s-a lasat ispitita de posibilitatea ajungerii la intelepciune muscand din fructul oprit.Sigur,gestul capata greutatea necesara abia atunci cand il repeta si Adam.Abia acum vorbim de “pacat originar”,de “caderea omului”,de orgoliul luciferic care l-a facut sa vrea sa fie asemeni divinitatii prin cunoasterea binelui si raului.De ce este vazuta femeia asa cum spuneai in acest extraordinar articol?Un posibil raspuns sta chiar in Geneza.

  17. @ Andreea, asa cum spuneam si in articol, chestiunea “pacatului originar” si ideea ispitei reprezentata de Eva sunt de fapt copiate dupa mitologiile misogine mesopotamiene. Prin intermediul Bibilei insa, aceste “valori” au fost transmise “restului lumii”. Din punctul meu de vedere (pe care mi l-am insusit de la altii) este vorba despre altceva. Nu e vorba de niciun pacat, ci de alegerea omului de a avea constiinta. Din acest moment evident ca nu mai traieste in Rai. Iar faptul ca Eva a venit cu “ideea” fructului oprit este iarasi important, pentru ca a demonstrat ca, pentru a ajunge la constiinta, e nevoie atât de barbat cât si de femeie. A fost o grava eroare ingradirea dreptului femeii de a gândi liber atâtea mii de ani.

    Multumesc pentru “extraordinar articol”. Si da, asa e. Cum de a fost vazuta femeia in acest mod? Eva si Maria Magdalena sunt exemplele graitoare si la indemâna. Asta ca sa dam câte un exemplu din fiecare testament.

    Este de discutat “orgoliul” de a cunoaste Binele si Raul. Asta e o chestiune care mi-a creat multe neplaceri in disputele cu oameni apropiati. Exista o granita nu chiar atât de clara intre cele doua. Cred ca mai degraba “orgoliul” nu sta in cunoastere, ci in arogarea dreptului de a impune altora modul propriu de viziune asupra Raului si Binelui.

    1. Iti impartasesc in totalitate punctele de vedere.Si eu gandesc la fel.Cel putin cu privire la cele dezbatute aici.
      Eu sunt cea care trebuie sa-ti multumeasca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *