Sunt intr-o binemeritata vacanta de blogging, ma simt excelent si, sincer, ma bate gandul sa renunt definitiv la aceasta activitate ce creeaza o dependenta bolnavicioasa. Visez cu ochii deschisi la recuperarea independentei mele de odinioara, cand nu auzisem de bloguri, iar pe net intram o ora pe saptamana sa-mi verific mailurile. Ce vremuri…ce viata!!! :(
Totul a inceput prin toamna lui 2006 cand am intrat pentru prima data pe blogurile de fotbal ale gsp-ului. Pe atunci eram pasionata de sportul rege si citeam cu nesat orice articol aparea pe site-ul respectivului ziar. Iar comentariile aferente mi-au starnit curiozitatea si interesul dintr-un sigur motiv: pasiunea pusa in ele, uneori dusa la absurd, care genera o violenta a limbajului greu de imaginat si tolerat. Ma uitam efectiv ca la un spectacol, grotesc pe alocuri, dar care impresiona prin arsenalul aruncat in joc de combatanti. De cele mai multe ori, lupta de idei condusa excelent de persoane de o inteligenta si umor rar intalnite de mine degenera in jigniri si injurii nedemne pentru astfel de minti luminate. Si atunci, in plin razboi stelisto-dinamovist(nu uitati ca totul se petrecea in 2006, cele doua echipe erau inca la putere in fotbalul romanesc, provincia nu-si incepuse inca ascensiunea in Liga 1), printre tunuri si baionete, un gand funebru mi-a incoltit in minte: de ce nu as fi si eu parte integranta a acestui nemilos raboi? Oh, cat mi-ar fi placut…dar repede am realizat ca nici macar nu stiu sa scriu pe bloguri, d-apai sa ma iau la tranta cu adversari de asemenea calibru. Si am ramas un simplu spectator, urmarind fiecare discutie si cunoscand in acest fel extrem de bine taberele beligerante. Stiam fiecare nick in parte, cat poate si ce poate. Si ma distram, ma delectam cu parerile lor, gandindu-ma ca niciodata nu voi fi in stare sa insir pe o foaie virtuala mai mult de doua fraze. Abia in primavara lui 2007 mi-am luat inima-n dinti si am lasat un prim comment pe un articol semnat chiar de redactorul sef al respectivei publicatii. Lasat e un fel de-a spune, din ratiuni care-mi scapa si acum, acel post al meu nu a aparut niciodata. Dar ce mai conta, imi gasisem curajul necesar si nimic nu ma mai putea opri. Au urmat zeci de batalii cu inamicii dinamovisti, rapidisti, ceferisti, din care am iesit de multe ori sifonata, dar distractia a fost de fiecare data la cote maxime. Mai ales ca semnam cu nick neutru, nimeni nu stia ca in spatele acestuia se afla o fata. Nopti nedormite la calculator, tone de cafele dimineata pentru a putea face fata la job, si iata cum o alta dependenta se prefigura la orizont: cofeina.
Trei ani de zile…
Azi imi sunt straine toate: si fotbalul, si fostii aliati sau adversari, si certurile, ura,conflictele, si acele bloguri. Il am pe al meu si vreau sa renunt la el. Intr-un fel, simt ca si acest blog face parte din trecut. Un trecut la care ma uit senina si caruia nu-i port resentimente.
Should I do that? Can I do that? Time will tell…
Voi cand v-ati apucat de blogging? Si poate mai important, de ce ati facut-o? V-ati gandit vreodata sa abandonati? Sunteti dependenti de blogul vostru?
Nu obisnuiesc sa fac asa ceva, e prima data cand procedez astfel, dar am gasit cateva articole minunate pe care vreau sa vi le recomand si voua. Le gasiti aici, aici si aici. Demult nu am citit un articol atat de frumos si sensibil precum cel al DianeiEmma.
Faci cum vrei… La început, și eu abia intram, iar acum intru zilnic. Cu fotbalul n-am avut experiențe :-D
Îți spun din nou: faci cum crezi tu că îți va fi mai bine. Oricum, postarea asta a părut puțin mai calmă decât aceea care mi-a dat mie de gândit.
Eu sunt încă aici…
:))) Normal ca e mai calma, eu ma simt asa, uita-te si la titlu, el spune totul despre starea mea de spirit. I feel good without blogging!!!!! Sunt mai senina si ma impacata cu mine ca niciodata. Dar apreciez ca esti alaturi de mine, am descoperit ca scrii fabulos, o sa te urmaresc cu mare placere de fiecare data. >:D<
mă simt mândră! :*
Și mă bucur enorm că ești senină și împăcată cu tine. Ai găsit-o pe Narcisa, mi se pare :-D
Nu te inseli deloc, Nice e de acum istorie. :) :) :)
ce mă bucur! ( că ai găsit-o)
Eu m-am apucat de blog exact cu 6 luni in urma… insa caut si incerc sa gasesc ce determina aceasta “lasare” a blogului, eu eram gata sa sterg de o gramada de ori… :(
Si tu vrei sa renunti la aceasta activitate? Esti dependent sau nu de ea?
Eu ma bucur ca va pot citi.
Sper sa nu renunti.
Imi este greu s-o fac, pentru ca imi sunteti tare dragi si mi-ati lipsi enorm.
Sunt dependent… dar uneori vreau sa renunt… plecarea mea va fi brusca. Nu voi anunta nimic :(
Sa nu cumva sa faci asta! Am mai vazut ceva de genu’ si mi-a parut teribil de urat gestul. Deja s-au creat legaturi intre noi, cei ce ne vizitam zilnic, chiar daca nu ne cunoastem personal, eu una ma simt aproape de voi si va indragesc, cum poti sa te gandesti la astfel de solutie?
Cum pot? Simplu…
Da, creaza dependenta :) Si eu am aceeasi senzatie. De cand cu blogul petrec mult mai mult timp pe internet. Uneori sa scriu, alteori sa vizitez blogurile care imi plac.
Eu am inceput prin februarie sa scriu, pornind de la gandul ca trebuie sa fim mai optimisti, sa zambim mai mult, ca oricat de neagra ar parea o situatie, exista un motiv pentru care s-a intamplat asa si ca intr-un fel va duce doar spre ceva mai bun. Pana acum imi place sa cred ca as putea sa renunt, desi pe de alta parte ma gandesc ca am cunoscut persoane simpatice cu care mi-ar placea sa pastrez legatura prin comentarii, care de cele mai multe ori imi aduc inca un zambet.
Ma bucur mult sa aud ca te-ai regasit si cred ca in timp o sa-ti dai seama care este cea mai indicata decizie >:D<
Asa-i ca si tu simti acea conexiune creata intre noi? Nici eu nu cred ca o sa pot vreodata renunta. :(
Da, exista aceasta conexiune frumoasa si probabil ca in timp va fi si mai greu sa renuntam la ea. Nu stiu, trebuie sa gasim o cale de mijloc intre dependenta si placerea de a comunica cu ceilalti. :)
Intotdeauna am fost de parere ca un echilibru in tot ce faci e calea sigura spre succes. Si spre implinirea sufleteasca, of course. :)
Pai poti sa rezolvi si fara sa te lasi de blog!Scrii de doua ori pe saptamana, si gata! e bine asa,si ai si acea libertate pe care o cauti!.
eu dupa 3 zile de citit bloguri, m-am si hotarat sa imi fac unul! Prima data aveam eu mai multa inspiratie,care cu timpul a mai trecut…dar nu conteaza.
nu sunt dependent de blog,doar ca nu am altceva de facut…..
Chiar daca stau toata ziua in fata pc-ului(pana pe la 12 noaptea) am timp sa fac si alte minunatii in afara de blogging; Nu vreau sa ma las de blog!
Cum stai toata ziua in fata PC-ului? 8O Pe mine ma oboseste groaznic dupa 2-3 ore, ma ia somnul si nu mai sunt in stare de nimic! :( E si asta o solutie…un articol pe saptamana. :) De fapt, pentru mine e cea mai buna solutie! :)))
daca nu am altceva de facut…
pai eu lucrez cu pc-ul de 7 ani… m-am invatat! sa lucrez si cu 2 in acelasi timp….. :D
Locuiesti in cel mai mare muzeu in aer liber din lume si spui ca nu ai altceva de facut decat sa stai la calculator? 8O
Oricat m-as stradui, tot nu inteleg…
Ratacitul .. de unul singur nu e o chestie care sa imi faca placere! Daca as avea cu cine… te asigur ca toata ziua as umbla de nebun… mai ales ca imi place sa fotografiez! Problema e ca nu am cu cine! si sa ma duc singur nu e mare placere. Stii cum e.. libertatea, iubirea..totul e frumos cand ai cu cine imparti toate aceste lucruri frumoase! altfel nu mai au nici un farmec
In plus, eu is mai inchis….
Cum asa? De ce singurel, auzisem ca e plina Italia de fete frumoase si moderne.
PS Si eu ador sa fotografiez, uite un motiv in plus sa iesi din casa, ar fi pentru facut poze de pus pe blog. Eu una abia le astept, mi-au placut mult cele de la Colosseum. :)
“auzisem ca e plina Italia de fete frumoase si moderne.”
ma faci sa rad!…. =)) depinde la care fete te referi!
majoritatea sunt acele “pitzi” ca in romania! iar celelalte …. celelalte sunt deja ocupate. nu e de mine;nu le pot da ce isi doresc… nici nu stiu ce vor..!!
de asta am renuntat! prefer sa stau in casa …cand vine vorba despre fete
oricum… poze poate am sa mai pun, cand o sa ma mai duc pe undeva…. nu promit nimic
Angel, din ce ai scris tu rezulta ca in Italia sunt doua categorii de femei, piti si fete cuminti, simple, cultivate, naturale, de casa. Fetele din cea de-a doua categorie sunt toate luate, iar piti sunt singure si disponibile. Iar ele formeaza majoritatea… :(
Sper ca am inteles eu gresit…
Exact. Mo … asta e percentala celor ce le-am vazut eu!
e posibil sa ma insel tinand cont ca eu nu am de a face cu ele, nu cunosc multe persoane.. etc
(si chiar daca ar fi … nu e posibil chestia asta… cred ca ma fac popa) =))
Aparentele sunt mereu inselatoare. Eu consider ca e o mare greseala sa etichetezi persoane pe care nu le cunosti suficient, dar si mai mare sa imparti femeile in doua categorii: decente(casatorite, in realatii) si piti(libere, singure). Cum te-ai simti tu daca eu as impartii barbatii in golani, superficiali(cei singuri) si seriosi, bine intentionati(cei cuplati)?
Nu se intelege un lucru, caror femei nu ai tu ce oferi, celor deja luate sau celor singure?
… imi pare rau… dar “eticheta” nu le-o pun eu, ci si le pun singure!
tu cum “etichetezi” o fata care se uita la cei din jur.. cu un fel de scarba…. , care vorbesc cu parintii ca cu niste carpe(sigur,asta fiind vina parintilor pt ca asa le-au educat),care gasesc mereu ceva de ras in privinta unei persoane necunoscute,care nu au respect pt nimeni si nimic, imbracate si manjite in cel mai urat mod posibil????
nu mi se pare ca aceste etichete i le pun eu!
nu am spus ca nu sunt fete si femei decente “necasatorite” ba din contra, sunt , dar nu sta nimeni sa vada care e aceea!
in plus tu uiti un detaliu…destul de important!!
uiti ca eu nu-s italian! si vorbesti despre femei ..italiane.
Te asigur ca nu o sa vezi niciodata un barbat roman .. in relatii cu o femeie italiana!!! in schimb o sa vezi foarte des .. invers! (o romanca cu un italian).
cand am zis ca celelalte …sunt luate , nu ma refeream neaparat la faptul ca sunt ocupate. dar in teorie , ce vrea o femeie? …..stabilitate etc.
cand stii ca romanii .. in orice caz… sunt doar un fel de “rromi” in sensul ca …nu au nimic fix, nimic sigur,(ma refer la cei care sunt plecati)
… tu ce stabilitate vezi in asta?
deci este esclus din start…chiar si sa te gandesti de departe la asa ceva
Deci orice femeie … vrea doar ce este mai bun pt ea!
Mai gandestete la discursul asta dar lasa discursul “iubirii” … ca ala nu mai exista… is doar vise(socoteste faptul ca …iubirea nu tine de foame)
deci discursul “e plina Italia de fete frumoase si moderne.” nu are loc aici!! Italia cu Italia… si Romania cu …. ce mai ramane ;)
e un discurs lung si complicat, deci nu are rost
“Nu se intelege un lucru, caror femei nu ai tu ce oferi, celor deja luate sau celor singure?”
nici unui tip!!
D-asta nu mi-am facut blog
Nu va dura prea mult.. va avea un sfarsit (majoritatea au.. sa il ai de 4,5 ani deja intra la recorduri. La inceput iti place, te incanta.. dar cu timpul te plictisesti de el). Plus ca eu daca as incepe asa ceva as cauta mai mult profitul.. nu sa stau sa-mi pierd timpul sa scriu pur si simplu. Nebunie mare a fost si cu forumurile.. dupa au inceput blogurile.. si astea isi vor pierde farmecul.
Cu acest blog par example (www.3alex.es), sunt de acord. Omul isi face si reclama. Daca as practica aceeasi meserie ca el, probabil mi-as face si eu un blog de genul.
Cat despre tine nu e obligatoriu sa-l inchizi.. stiu destule bloguri cu administratori care posteaza 1data la 2 saptamani.. sau chiar la luna.
Ai pus degetul pe rana, m-am cam plictisit! Da rau, nu asa. :)))
Nice,
Te-ai deschis aşa mult în ultimele postări, iar acum, precum regina nopţii, când a venit dimineaţa, te-nchizi la loc.
Ştii că-ţi face plăcere şi ţii la ideea de blog şi de a-ţi pune gândurile în caractere. Normal că-ţi mănâncă timp! A apărut altceva în viaţa ta care să-ţi fure timpul acela?
Probabil că nu ai mai fi obosită, dacă ai scrie mai mult din suflet, să te documentezi este uneori obositor, să scrii din suflet este eliberator.
Ai şi tu păsările tale, prinse-n colivie, mai eliberează-le din când în când scriind pe blog, nu-i o lege să fie zilnic.
Nu-l închide, e un blog cunoscut deja, evenutal invită oameni să scrie pe el, uite, Dragoş e un bun partener de blog. Şi sunt sigură că ar mai fi şi alţii. :)
Nu mai fi schimbătoare, ca vremea!
Hugs to the nicest girl! :)
Da, a aparut! :(
Merci de parere si incurajari. :*
De blogging pe platforma m-am apucat acum 3 ani.
Inainte activam pe un site de jurnale online… apropiat de idee.
Cand am m-am inregistrat pe acel site de jurnale online am facut-o pentru ca treceam printr-o perioada grea, de schimbari majore… si intr-un fel in mintea mea de adolescenta vroiam niste „sustinatori”.
De blog m-am apucat la misto de amuzament cu Clementina Georgescu impreuna cu fetele care au stat la mine in primul an de facultate.
Apoi am devenit obisnuita, si am ales forma asta de exprimare, cea de pe blogul actual.
Nu sunt dependenta. In general eu stiu sa delimitez foarte bine elemente diferite ale vietii mele si diferitele roluri.
Nu ma gandesc sa abandonez. O sa scriu in continuu, chiar daca scriu in gol. Ador sa citesc ce am scris cu ani in urma… sa imi reamintesc. O sa scriu si daca pun blogul pe privat si nu o sa il citeasca nimeni…
Si eu ador sa citesc din urma, dar motivul pentru care l-as pastra ar fi ca mi-ar placea, ca la batranete sa-l am, sa-l rasfoiesc si sa-mi aduc aminte de tinerete. :)
In primul rand ma bucur ca ai o dispozitie mult mai buna, si nu cred ca solutia la problema ta este inchiderea acestui blog, dar tu stii cel mai bine. Marturisesc ca de abia astept articolele voastre si m-am obisnuit ca la maxim 2 zile sa apara ceva nou, dar cred ca o sa ma multumesc si cu un articol pe saptamana.
Eu am vrut sa am un blog din dorinta de a impartasi diverse informatii care mi se pareau foarte utile cu cei interesati, numai ca nu am avut prea mult spor. Sau de a-mi face un fel de jurnal de calatorii, sa povestesc pe unde am umblat si sa fac cunoscute locuri mai putin celebre. Si eu am vrut sa-l inchid din anumite motive. Intr-adevar petrec prea mult timp la calculator, dar macar nu stau in fata televizorului.
De ce spui ca nu ai avut spor?
Eu astept povestile tale despre locurile pe unde ai fost,oamenii pe care i-ai intalnit.
Draga mea, cu asemenea cititori, cum sa-l mai inchid?
Am vazut ca in ultimul timp ai facut doar lepsele de la mine… :(
Andreea, nu am avut spor sa scriu acele articole pentru care am deschis blogul meu, mai ales despre un stil de viata sanatos, cat despre locurile pe unde am tot fost, astept niste fotografii dupa care urmeaza postarea articolelor.
Ma bucur!
Astept.
Dependenţă, îţi dai seama că e. Oricât ar zice unul şi altul că nu.
Măi, eu mi-am început blogul ca şi vitrină pentru o altă pasiune de-a mea: fotografia.
Însă, nu m-am putut abţine şi am început să şi scriu. Acum, doar asta fac, postând rar fotografie.
Mă refer la blogul ăsta, care e cam de prin 2008, că am mai avut unul pe vechea platformă de 360 de la Yahoo.
Adevărul e că m-am şi lăsat pe tânjeală cu fotografia.. :)
Nu ştiu ce-aş putea să-ţi zic, să te laşi… să nu te laşi. Cred că răspunsul e undeva în inima ta. Eu, momentan n-aş renunţa la blogul meu. Nu mă pune să explic de ce…
Pur şi simplu nu aş face-o.
Dar nu garantez că nu va veni şi clipa aia.
Si eu tot pentru fotografii l-am deschis…nu neaparat realizate de mine. Eu cred ca un blog trebuie pastrat, nu inchis. In cel mai rau caz pus pe privat, dar sub nicio forma sters contul. Cum sa faci sa dispara cu un simplu click o particica din tine?
True, true :) Şi uite cum omul e format din flesh, blood and mgbps :D
Sper sa alungi gandurile care iti spun sa te lasi.
Ai adunat o comunitate asa de frumoasa pe acest blog, una la care alti bloggeri cred ca doar viseaza si, apoi, chiar scrii frumos, in opinia mea.
Cat despre mine, am inceput acum vreo 2 ani si jumatate sa scriu pe blogul pe care scriu si acum, a fost si ramane pasiunea mea, ce sa mai zic…
Uneori ma gandesc prea mult la ce sa pun pe blog ca sa vina lumea sa citeasca, sa se informeze sau doar sa petreaca niste momente agreabile.
Si mai ales, nu scriu despre lucruri care nu ma intereseaza (sa o fac doar pentru trafic), la care nu ma pricep sau in care nu cred.
Multumesc pentru aprecieri, eu chiar mai am multe de invatat, iar tot ce se intampla pe acest blog are ca scop evolutia mea spirituala. Eu nu sunt la fel de talentata ca altii, nici nu am facut filologia, filozofia sau jurnalistica, ma descurc deocamadata cum pot. Nici prin cap nu-mi trece sa-mi dau aere de bloggerita, nici nu aspir la acest statut. Pasiunea mea e jobul meu, nicidecum scrisul. Aici nu fac arta, aici incerc sa invat, sa ma dezvolt, sa-mi largesc orizonturile cunoasterii. Cum am mai zis imi cunosc perfect limitele.
Nici eu nu as putea dezbate subiecte la care nu ma pricep si in care nu cred, nu as putea minti pe propriul blog. Pe altii sau pe mine insami.
De-abia am apucat sa citesc vreo patru randuri si deja am vazut atatea contradictii in termeni…Dar sa continui..
Boon ! Bine ca nu ai continuat cu descrierile referitoare la inteligenta comentatorilor de fotbal ! No offence ! Oricum ai sa continui sa-i aperi , spunand ca nu trebuie sa fii prost sa fii in acest domeniu , etc , etc .N-ai sa ma convingi . Lumea fotbalului este infecta ! Pardon , abjecta !
Vroiam a spune ca imi placi din ce in ce mai mult , esti atipica rau , ma intrigi !
Cu blogul n-am ce sfat sa-ti dau , tu stii cel mai bine ! Ca-mi va parea rau este adevarat . Pe de alta parte si eu ma gandesc sa-l tin in conservare si sa-i dau drumul cand termin proiectul cu benzile desenate , macar sa am ce sa arat lumii .
Vezi , aici pe internet e o problema : eu daca stau de vorba cu un prieten , pot spune orice , orice idee , pot sa-mi bag , sa-mi scot , imi pot spune parerile , pot discuta orice , in orice mod , pe orice ton , cu orice injuratura , pentru ca prietenul meu ma cunoaste , stie ce-mi poate pielea . Aici , pe net nu poti fi nici macar decent ca esti etichetat intr-un fel ! ! d-apai sa mai ai si dreptate – esti halit ! Iar tu ai de multe ori dreptate , esti desteapta(sint sigur ca esti frumoasa de pici! ) , scrii prea corect romaneste…ce cauti ?
Kirstday it da cel mai bun sfat !
Ti-am spus si eu ceva semanator . Fii mai personala , mai intima . Ai spus ca nu faci un jurnal intim aici , nimeni nu-ti cere asta ! Cea de mai sus ti-a spus bine : mai lasa documentarea , scrie din tine . Zici ca n-ai facut filologii , ca te pasioneaza jobul tau . Jobul nu are cum sa te pasioneze , doar daca nu cumva it castigi existenta din cea mai mare pasiune a ta .
Si Gauguin lucra la banca…
:-) Eu , da , as putea spune ca ma pasioneaza jobul meu , sint pictor intr-un teatru ! !
Ei bine, a scrie “din mine” presupune un fel de analiza, critica sau judecata a unor aspecte din societate sau a oamenilor si obiceiurilor acestora. Asta eu nu voi face niciodata! Eu nu critic, nu judec pe nimeni pe acest blog, eu nu ma voi erija niciodata in detinatorul adevarului absolut si nici nu cred ca sunt in masura sa dau sfaturi sau sa-mi impun punctul de vedere. Nu, aici pe blog nu! Sunt multe lucruri care ma deranjeaza, dar nu ma intereseaza sa iau atitudine pe acest blog. Eu nu dau verdicte! Dupa cum vezi nu scriu nici poezii, nici proza, ce-mi mai ramane de facut? Sa imi povestesc viata de zi cu zi? Ce-am mai gatit, ce-am mai cumparat din piata, pe la ce bar am mai fost, cu cine m-am mai intalnit? Nu cred ca intereseaza pe nimeni lucrurile astea, dar in primul rand nu am deschis blogul pentru asa ceva, l-am deschis pentru articolele mele geografice! Ar insemna sa cad dintr-o extrema in alta, si eu intotdeauna am incercat sa adopt calea de mijloc. Aici nu se pune problema ca nu sunt eu prea deschisa si voi nu sunteti multumiti de activitatea mea, se pune problema ca m-am plictisit dupa atatia ani in acesta meserie. :))) Meseria de postator! Eu nu sunt blogger si nici nu aspir sa fiu! :)
M-am apucat de blogging din dorinta de a-mi expune parerile si ideile si in fata unor necunoscuti.
Mi-am facut blog acum 2 luni si jumatate,deci deocamdata nu am de gand sa renunt.Probabil va veni si ziua aia,sa nu spui niciodata…niciodata.
Dependent pot sa spun ca sunt partial,poate trece o zi fara sa scriu,dar dupa 2 zile deja nu prea mai rezist ;))
Tu sper ca te vei gandi bine la ce ai de facut,oricum alegerea iti apartine numai tie.
Eu n-am blog, asa ca nu stiu ce sfat as putea da in aceasta privinta. Parerea mea este ca blogareala este OK cât inca ramâne pasiune si nu se transforma in mod integral in munca gen “azi va trebui sa postez ceva, dar ce sa postez?, ca n-am niciun chef, ia sa pun eu ceva cu Parazitii sau BUG Mafia sau cu amândoua”.
Dar…am inceput sa fiu dependent de blogurile altora. Sunt câteva bloguri pe care le apreciez in mod deosebit, chiar daca nu intotdeauna postez. Am cunoscut oameni simpatici, fete dragute, moduri de gândire diferite, am citit povesti interesante….
Dragos, nu era vorba de sfaturi, daca ai citit articolul, cu siguranta ai remarcat e de fapt o relatare a modului in care am inceput sa scriu pe bloguri. Asta vroiam si de la voi, povestea voastra, cand si cum ati luat hotararea de a va apuca de blogging, iar in cazul tau, ce te-a facut sa scrii pe blogurile altora. Si cand s-a intamplat totul.
Am fost si eu dependenta de blogul altuia…stiu exact ce presupune si care sunt cauzele care te duc acolo. Nu recomand nimanui…
“Should I do that? Can I do that?”, citatul asta, luat din articolul tau, mi se pare ca certifica enuntarea unui sfat….
Pai am scris ce m-a facut sa scriu pe blogurile altora. Aprecierea articolelor (calitatea subiectelor plus punerea lor in opera), simpatia fata de autori, cunoasterea modului de gândire al altor persoane plus ca, in felul asta, sunt tinut la curent cu ce teme sunt pasionante pentru tineretul din ziua de azi. O buna perioada de timp am simtit un clivaj intre mine si ceea ce am considerat “om tânar”, cauzat in primul rând de gusturile diferite (moda, comportament, muzica, puncte de vedere diferite asupra vietii). Sunt extrem de minunat si incântat ca, de vreo câtiva ani incoace, moda si-a mai “revenit” si gusturile tinerilor in materie de muzica le simt foarte apropiate de valorile mele. Singurul lucru pe care nu-l inteleg decât partial este orientarea generala a tineretului spre socialism si spre moacele caricaturale care-l reprezinta la noi in tara. Asta si pentru ca n-a fost in stare nimeni sa-mi explice in mod logic de ce ar fi de preferat niste gulgutieri socialisti / liberali in locul gulgutierilor de la putere. Alt motiv decât eternul “scoala-te tu ca sa ma asez eu”.
Erau intrebari retorice. :) Era evident…
Dragos
Eu vroiam sa stiu inceputurile tale in ale blogging-ului, caci nu-mi sunt deloc clare, ce te-a facut pe tine acum 3-4(sau cati or fi trecut de atunci) ani sa te apuci de scris, si mai ales pe unde umblai, daca ai fost atras de conflicte(cum am recunoscut eu in articol ca am fost initial), chestii de genul asta.
Deci, ca sa fiu si mai clara, stiu prea bine ce te determina pe tine azi sa intri pe anumite bloguri, pe mine ma intreseaza Dragos FRD din trecut, cel de acum cativa ani, pe acela nu-l cunosc prea bine si doream sa aflu povestea lui, evolutia lui in peisajul blogosferei romanesti.
am deschis blogul la sugestia unei fete din orasul adolescentei mele… eu am ramas cu el… ea l-a inchis pe al ei…
sigur ca m-am gandit sa-l inchid… dar… nu o voi face…
dependent?? oarecum da… pentru ca face parte din viata mea… dar… totusi nu sunt dependet precum fumatorul de tigara… daca as considera, rational, ca e mai bine sa renunt la el.. as renunta fara dificultate…
a… si inca ceva… superba imagine…
Reprezinta starea mea de spirit: calma, impacata cu mine insami si cu restul lumii. :)
minunata stare de spirit… vreau si eu…
@ Nice, pai inceputurile mele au fost ca ale tale, am postat la un moment dat pe un blog sportiv. La Caramavrov. Dar, inainte de asta, am avut o discutie (tin minte si când, pe 20.09.2006, atunci a dat Dennis Serban un gol magnific, nu spun in ce meci) pe un blog, pentru prima data, cu niste baieti din tabara cealalta, care erau extrem de calmi. Din nefericire am uitat cum am ajuns pe-acolo si ulterior nu i-am mai regasit. Dar am fost profund impresionat ca se discuta despre joc, nu despre arbitraj. Am primit o lectie pe care pot spune ca n-am invatat-o cum trebuie nici dupa atâta timp.
Am fost atras de conflicte pâna mi-am dat seama ca, prin agresivitate si lasitate, “adversarii” imi sunt net superiori si ca n-am nicio sansa.
Ulterior am tot umblat pe bloguri sportive si am constatat ca, la ce vorbe sunt pe acolo, nu ma pot pune cu asa ceva. Ca rezumat al acelei experiente trebuie totusi sa recunosc faptul ca am gasit si pareri OK sau care m-au minunat prin claritatea sau chiar profesionismul ideilor. As putea spune chiar ca unele postari erau net superioare (mai superioare?) chiar articolelor, desi articolele se presupunea ca sunt scrise de profesionisti, care erau platiti pentru asa ceva. Eu cred ca am avut ce invata.
Dragos, in dimineata asta regret mai mult ca oricand ca am comis imprudenta de a scrie pe bloguri de fotbal. Am intalnit o persoana remarcabila, pe tine, in rest… :( :( :(
@ Nice :-) :-) :-) sunt onorat, dar nu vad de ce regreti si be) de ce tocmai in dimineata asta. Hai mai ca au fost si clipe faine….
Dar nu au fost adevarate! Totul a fost construit pe o mare minciuna, cel putin in cazul meu. Tu nu ai observat ca eu nu ma bucuram cu adevarat, ca radeam, dar sufletul imi plangea? Tu nu ai ce sa regreti, dar nu putem compara povestile. Au fost cei mai cumpliti ani din viata viata, fara exagerare, daca nu ai fi fost tu…chiar nu stiu cum as fi trecut peste. Dar la momentul actual este cel mai mare regret din viata mea. :( :( :(
multumesc mult!
eu m-am apucat de blog pentru ca am vrut si eu ce aveau altii.
am stat o perioada in umbra, citeam doar, apoi am inceput sa comentez, apoi mi-am facut blog.
eu sunt dependenta de internet, cu internetul alaturi si implicit blogul viata mea are culoare, altfel nici nu stiu cum mi-as petrece timpul si cum mi-as umple singuratatea. e modul meu de a scapa de siguratatea care urla in jurul meu.
scriu doar din cand in cand, cand ma simt inspirata de ceva, dar poate in timp o sa scriu mai mult, cine stie!
tu sa faci cum simti dar sa nu regreti nimic!
Eu iti multumesc pentru sinceritate si te astept oricand cu drag! :)
Blogul mi l-a facut o prietena care stia ca visez de mica sa devin scriitoare…culmea, cand am inceput sa postez ca si Chocolate Follie, nu am publicat poezii mai deloc, ci doar articole inspirate din cotidian :)
e prima fereastra pe care o deschid cand sunt pe net… nu mai stau sa caut tot felul de chestii intamplatoare pe google; citind blogurile unora dintre voi imi este de ajuns sa aflu chestii noi, interesante, funny, placute :)
Am inceput sa scriu anul trecut in octombrie si acum nu pot sa ma abtzin sa nu intru macar 5 minute pe blog zilnic
Pana acum, am stat o saptamana fara sa public ceva si imi venea sa imi iau lumea in cap! Da, blogul creeaza dependentza…dar poate cea mai placuta dintre toate!