Situat strategic pe o peninsula stancoasa, cu o forma interesanta de poligon neregulat si cu o istorie tumultoasa in spate, fiind cucerit, distrus si reconstruit de mai multe ori de-a lungul secolelor, Castelul din Parga domina si azi intinderea albastra, infinita, a Marii Ionice, atrage turistul insetat de povesti si mistere si vegheaza triumfator din varful unei coline impadurite asupra orasului, golfurilor, tarmului si insulitelor pitoresti din jur.
Si chiar daca l-am vizitat de trei ori, mai bine spus am intrat in incinta sa cu aceasta intentie, tot n-am reusit sa-i elucidez toate tainele, mi-au ramas multe poteci si cotloane nedescoperite.
Dupa cum bine stiti sunt o mare iubitoare de medieval, de castele, fortarete, ziduri si de arhitectura venetiana. Pe aceasta am avut ocazia s-o admir in Croatia, la Dubrovnik si visez s-o analizez si mai in detaliu, candva, in Italia.
Si apropos de arhitectura venetiana, iata pe scurt povestea acestui castel.
A fost construit initial in secolul XI de locuitorii din Parga pentru a le apara orasul de turci si pirati. Insa n-au avut prea mult noroc si castelul a fost distrus partial tocmai de invadatorii respectivi.
In anul 1401 Parga devine posesiune venetiana bucurandu-se de importante privilegii care contribuie la dezvoltarea sa comerciala si economica.
In secolul a XIII-lea venetienii au reconstruit castelul, turcii l-au distrus iar (partial) si istoria s-a tot repetat de vreo cateva ori pana prin secolul XVI cand a fost recladit tot de venetieni care de data asta au reusit sa realizeze o cetate puternica, perfecta, indestructibila, cu 400 de case, 8 turnuri de aparare si doua cisterne pentru aprovizionarea cu apa in timp de razboi.
Dominatia venetiana in zona slabeste insa si Parga este ocupata succesiv de francezi, rusi, turci si britanici, iar in anul 1819 este cedata sangerosului Ali Pasa din Ioannina de catre Sir Thomas Maitland, Inalt Comisar Britanic pentru Insulele Ionice.
In timpul dominatiei otomane au fost adaugate in cetate un complex de cladiri, bai, o moschee, a fost inaltat un zid de fortificatie la nivel superior, care au fost distruse apoi de greci cand acestia au reintrat in posesia castelului, in anul 1913, dupa cel de-al doilea Razboi Balcanic.
Aventura mea printre ruinele care stau azi marturie istoriei zbucimate a Pargai a fost una traita la intensitate maxima pentru ca m-am bucurat ca un copil de fiecare piatra sau bucata de zid, am tresarit de emotie cand am intrat in citadela transformata intr-un soi de muzeu si am savurat indelung panorama ametitoare oferita cu generozitate din orice loc te opreai, privelistea casutelor colorate asezate in amfiteatru, coborand spre port, parca imbratisand albastrul profund al marii, a simpaticelor taverne ce insotesc faleza, a plajelor Valtos si Krioneri, insulitei Panagia si stancilor pitoresti din jur lasandu-ma fara cuvinte.
Practic pentru acele vederi magnifice venisem aici, pentru ca stiam ca numai un castel cu pozitionare spectaculoasa, mai ales unul situat pe un promontoriu, deci chiar langa mare sau un turn impozant le poate genera.
Dupa ce initial poposisem la castel joi, chiar in prima zi a sejurului in Parga, la ora lasarii amurgului, iar vineri ne-am abatut din drum doar pentru o scurta sesiune foto, sambata dimineata incaltata corespunzator (sandale cu talpa moale, flexibila), pregatita pentru escaladari dificile, am trecut zambind pe langa plaja Valtos care la ora 10 era inca pustie, am urcat energic panta abrupta si am intrat optimista pe poarta edificiului sperand ca voi fi singurul vizitator si voi face fotografii nestingherita.
Si multa vreme asa a fost. M-am bucurat de linistea deplina, de razele caldute ale soarelui de iunie, de pinii verzi si bogati, de cadrul natural de vis care-mi punea la picioare cele mai frumoase privelisti vazute vreodata. Iar cand mi-am savurat la terasa frappe-ul racoros, fata in fata cu istoria, cu marea si cu insulita mea preferata, Panagia, am simtit fericirea aia totala, imensa, nestavilita. Aceea de care ai parte atat de rar in viata.
Restul (faptul ca il vizitezi pe propria responsabilitate, ca e invadat de balarii, e plin de gunoaie aruncate de turistii iresponsabili, ca nu e intretinut, ca nu exista ghid si ca nu mai arata fix ca in urma cu 500 de ani, ca au ramas doar niste ruine) e cancan.
Este obiectivul turistic numarul 1 al Pargai, simbolul de necontestat al orasului, iar eu m-am simtit minunat acolo.
Oh dear god ce locuri superbe. :) De fiecare data cand vin pe blogul tau e o desfatare sa-ti admir pozele. :)
Sa ai o saptamana frumoasa!
Merci mult, Victoria, acelasi lucru pot spune si eu despre vizitele pe blogul tau.
:-)
O saptamana reusita iti doresc si eu! 8) :-)
Ca bine zici, imaginile sunt superbe! 8O 8O
Multumesc mult, Alexandra, este un loc incantator, foarte ofertant pentru iubitorul de fotografie.
:D 8O
Într-adevăr, pozele sunt spectaculoase, dar încă o dată trebuie să admir munca celor care se ocupă de turismul din Grecia. Noi avem castele cel puțin la fel de frumoase, care sunt lăsate în părăsire. Toată cohorta de indivizi care lucrează la ministerul nostru de resort, pe banii noștri, trebuie alungată în frunte cu ministrul lor. În plus, acești indivizi trebuie să returneze banii din salariile pe care le-au luat degeaba până acum și pierderile pe care le-au produs turismului autohton prin prodigioasa lor activitate.
Legat de turismul românesc, în 26 de ani, am reținut doar că s-au pus perdeluțe la unele dintre hotelurile de pe litoral. Asta-i singura realizare a unor indivizi care s-au ocupat de dezvoltarea turismului. De curând, ProTV a arătat cum se prezintă azi hoteluri și case de odihnă de care înainte de 1990 erau supraaglomerate de turiști. E jale…
Cristian, grecii sunt mai rau decat noi, pe langa ei romanii sunt harnici, muncitori, inventivi. Grecii stau toata ziua cu burta la soare bucurandu-se de darul “zeilor”, cazuti, cred, in admiratie profunda pentru natura patriei lor. Castelul Venetian era lasat in paragina si el. Pe de alta parte acest lucru m-a bucurat pentru ca nu a trebuit sa scot o taxa de vreo 10 euro si pentru obiectivul asta. Iti dai seama ce fel de municipalitate e acolo daca nu s-a gandit sa profite de pe urma unui asemenea monument. Au preferat sa-l lase in paragina decat sa-l ingrijeasca putin, asta spune totul despre ei, ca popor, ca natie, ca oameni. Deh, grecii s-au nascut filosofi. Nu le poti cere mai mult.
Avem si noi castele si cetati medievale, dar inca nu au aflat strainii de ele. Incet-incet se rezolva. Invatam din mers.
Era să uit. Voiam să-ți semnalez o ințiativă luată împotriva turismului românesc prin încercarea de a “reabilita” numele lui Dracula. Se dorește așa-zisa lui umanizare, ca să să fie devalorizat și brandul Dracula. Asta îmi miroase a trădare de țară și ar trebui luate neîntârziat măsuri drastice împotriva celor care întreprind astfel de acțiuni. Altfel, în curând o să mai auzim de brandul Dracula prin SUA ori prin cine știe țară fără legătură cu numele lui Vlad Țepeș.
Cred ca e cam tarziu sa faca asta. Oricum nu va avea sorti de izbanda proiectul.
Ah, nu stiu cat te uiti tu pe youtube, insa Bucurestiul este un oras din ce in ce mai apreciat de straini. Britanicii tocmai l-au descoperit si s-au indragostit de el. Au inceput tot mai multi britanici sa vina aici in city break, o zi prin centrul vechi, mancarica traditionala la Carul cu Bere, bautura ieftina la terase si puburi, o zi excursie in Transilvania(castele, Brasovul) si o zi de rasfat la Therme si pleaca de aici in extaz. Iar discursurile de dupa sunt magulitoare pentru orgoliul nostru.
Nu-mi vine sa cred cat de multa lume se indragosteste de Bucuresti, cat de frumos vorbesc despre capitala Romaniei strainii. :D 8)
Ah, culmea e că am avut redacția ani de zile la Curtea Veche. Am primit multe vizite din partea unor pasionați care voiau să pozeze ruinele. Personal nu putem suferi acel loc fiindcă prin casele alea din Centrul Vechi colcăie țiganii…
Sunt convinsa, unde nu colcaie, insa noi ar trebui sa vedem doar partea plina a paharului. Nu doar cu centrul vechi ci si in general… :D
Ce frumoasa bucata de istorie si ce pacat ca nu este intretinut :( Ma intristeaza foarte tare cand nu stim sa avem grija de astfel de locuri. Ma bucur insa ca tu ai reusit sa te simti bine, pana la urma ce e important e ca tu ai ramas cu o amintire placuta :D
Eu m-am intrebat cu ochii aproape in lacrimi cum nu le-o fi rusine, cum nu ii doare sufletul sa lase peturi si ambalaje pe zidurile cetatii. Nu stiu daca astia se pot numi turisti. Mai degraba huligani. Pacat ca municipalitatea prefera sa leneveasca la soare decat sa ingrijeasca putin locul si sa scoata si profit din el. Momentan scoate profit doar patronul cafenelei din incinta citadelei. Preturile sunt explozive, dar mna, platesti pentru panorama, ca peste tot. Eu am ignorat aceste aspecte mai putin placute si m-am simtit bine, mai ales ca e un loc linistit, frumos, natura e generoasa si ofera privelisti memorabile de acolo, de sus.
Nici la celalalt castel(cel al lui Ali Pasa din varful muntelui) nu se plateste. Macar pentru ala au facut un trenulet de epoca si mai scot niste bani cu ajutorul lui. Trenuletul te duce pana in fata castelului care e si el in paragina. Dar vederea spre intreaga coasta a Marii Ionice compenseaza din plin. 8)
Anda, nu degeaba au ajuns grecii in faliment cu asemenea bijuterie de tara, cu atatea insule minunate, cu relieful ala spectaculos. Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si-n traista. :(
Sincer la astfel de obiective as prefera sa platesc o intrare de 2-3 euro si sa contribui la intretinere decat sa le lase asa, in paragina.
Da, corect, o taxa decenta de pana in 5 euro nu ar fi o povara, lumea ar da cu siguranta. Doar ca munca e grea. :D
Foarte frumos castelul dar mai ales privelistea ce se vede de sus, casele colorate, colinele si marea pe fundal. Superb loc, de vis!
Iti scriam si in comentariile care nu s-au publicat ca desi n-am fost prea activa in blogosfera vara asta ti-am urmarit aventurile si mi-au placut foarte mult locurile pe unde ai calatorit. Despre poze nu mai zic, foarte reusite, parca as fi acolo! Ai avut o vara pe cinste, Nice! Nu-mi ramane decat sa-ti urez un inceput de toamna pe masura!
Buna dimineata, Larisa 8) , bine zis, uite ca s-a cam terminat vara si implicit vacanta… 8O
:( Multumesc mult, o toamna minunata iti doresc si eu, cu multe bucurii si de ce nu, calatorii prin zona la castele sau cine stie, prin alte locuri mai indepartate. :-)
Cum iti spuneam si pe fb, nu am vazut comentariile tale, daca erau la spam le recuperam imediat. Sunt niste probleme cu blogul, altfel nu se explica… 8O
Noroc ca asta ajuns cu bine! :D 8)
Merci mult, eu ma bucur ca am reusit sa ajung in locuri nice, cine stie cand voi mai avea ocazia…
Iar cele din urma mi se par teribil de epuizante. E mult mai usor doar sa scrii fara sa inserezi si imagini. 
Infinit mai usor. :(
Eu nu mai sunt demult activa prin blogosfera, doua-trei articole pe luna sunt arhisuficiente. Nu stiu ce sa mai fac, nu prea mai am chef sa abordez alte subiecte in afara celor legate de calatorii. 8O
Buna, Nice!
Cat de frumoase sunt fotografiile!
Era firesc sa te simti minunat acolo. Mi-a facut placere sa citesc despre experienta ta in Parga. Cu ajutorul tau am gustat un pic din ceea ce inseamna farmecul acestui loc.
Multumesc!
Grecia este superba si are atatea de oferit!
Buna, Aura, mare dreptate ai, cu aceasta ocazie m-am convins ca sunt locuri atat de frumoase in Grecia incat pot rivaliza cu alte locuri din zone mult mai faimoase din lume. Chiar ma uitam ieri la cel mai spectaculos loc de pe Glob (declarat astfel de un anumit site), insula Phi Phi din Thailanda si am descoperit ca are multe ingrediente pe care le-am admirat si eu in Parga. De exemplu muntii bine impaduriti, apa clara, ireala si stancile impresionante, uriase, acoperite si o oarecare vegetatie ce parca plutesc pe suprafata marii.
Da, Grecia are locuri destul de exotice, iar insulele ei sunt mult mai aproape de noi decat cele din Pacific sau Indian. 8)
Mi-ar placea sa mai scriu cateva impresii din Parga, sa vedem, ma bucur mult ca nu te-am plictisit cu relatarile mele, cu articolele destul de lungi.
Eu iti multumesc, iti doresc o zi frumoasa si o toamna plina de bucurii! :-) 8)
Nice, draga mea, imi plac articolele tale, stii bine, cum sa ma plictisesc?!
O toamna frumoasa iti doresc si eu!
De e nor sau zi senina,
Ai alaturi pe Isus,
Calauza si lumina,
Rasarit fara apus!
Zile binecuvantate sa ai!
Buna, draga Aura, scuze de intarzierea cu care iti raspund, dar am inceput munca si au aparut deja si problemele. Incerc sa ies cumva din situatia asta grea in care ma gasesc, poate cu ajutorul lui Dumnezeu?!?
Ma bucur mult ca nu te plictisesc articolele mele :-) 8) , sa stii ca am auzit multa lume spunand ca cei care scriu mult dau dovada de lipsa de respect fata de cititori. 8O
Multumesc mult, asemenea! :*
Hmm, deci nu numai la noi e problema cu valorificarea obiectivelor turistice. Imi plac locurile mai salbatice si poate daca ar fi fost inclus in ghidul turistic nu ar mai fi avut acel farmec, insa nu ar strica sa il ingrijeasca cineva – sa se intereseze de problema gunoiului din zona si asmd.
Lasand astea la o parte, mi-ai deschis apetitul pentru o plimbare, fie ea si scurta, dar clar am nevoie de o escapada :D
p.s. foarte fain articolul, mi-a placut tare mult ca ai inclus si putina istorie
Daa, foarte putina pentru ca stiu ca lumea nu gusta astfel de articole. Dar in cazul de fata se impuneau unele detalii, ma bucur mult ca tie ti-a placut ideea mea.
Bine zis, cred ca mai mereu cand simtim ca se instaleaza monotonia avem nevoie de o escapada.
Daca e si turistica cu atat mai bine. :D
Cornelia, eu sper ca incet-incet o sa ne punem la punct in domeniul asta. 8O Avem o tara prea frumoasa ca sa nu-i exploatam cum se cuvine obiectivele naturale sau antropice. 8)
Sunt și eu îndrăgostită de cetăți, castele și ruine. Nu știu, o fi și ideea că în urmă cu sute sau mii de ani, locuiau oameni acolo, cu alte obiceiuri, alte feluri de a înțelege viața. Dar cu siguranță mă încântă arhitectura, zidurile din bucăți mari de piatră. E ceva aparte în aspectul lor :)
Castelul e superb, mă bucur pentru tine că ai avut ocazia să îl explorezi nestingherită. Și da, din păcate, nu toți știu aprecia comorile astea rămase din timpuri de demult. Uneori, mă gândesc că nici n-ar merita oamenii ăștia să afle că există locuri frumoase în lume sau aproape de ei. Nu le-ar mai „onora” cu vizita.
Iulia, cred ca acesti oameni nu viziteaza astfel de locuri pentru istorie, pentru a admira arhitectura sau peisajul, vin doar sa mai bifeze un obiectiv, sa-si faca o poza, un selfie si in general vin pentru distractie. Daca ar aprecia istoria, daca le-ar placea si i-ar interesa cu adevarat ceea ce vad, nu ar lasa ambalajele de mancare si bautura in jos. Dar lor nu le pasa. Sunt superficiali, egoisti si foarte rai. :(