Întru, mă așez și rămân un pic descumpănită.
Miresme fine de Chanel și Givenchy plutesc amețitor în aer, iar siluete feminine distinse, rafinate, completează atmosfera sobră, pretențioasă. Până și domnii afișează costume negre, elegante. Toți par croiți după același tipar, înalți și subțiri, emanând prestanță, stil, bunăstare.
Îmi scanez uluită noii colegi și o întrebare îmi stăruie în minte: Dumnezeule, unde am nimerit?
Dar ședința începe și avalanșa de gânduri negre se oprește. La un moment dat, ușa se deschide și în încăpere pătrunde un bărbat mărunt, cu păr alb, vâlvoi, cu straie ponosite și o mină tristă, cărând după el o paporniţă de rafie. Stupoare generală. Nu cred că trebuie să vă mai spun că a fost tot timpul ținta ironiilor și bârfelor la birou, stârnind oprobriul public pentru felul cum se afișa, mirosea și se manifesta.
Hm, e grav, am ajuns într-un loc unde zici că se desfășoară, non-stop, parada modei. Doamnele își etalează ostentativ rochiile scumpe și pantofii cu toc de 10 cm. Și nici domnii nu se lasă mai prejos, vin mereu la patru ace, parcă ar asista la cine știe ce ceremonie simandicoasă. Mi-ar fi plăcut și mie să mă fi ridicat la standardele lor, dar nu eram nici slim și nici nu-mi permiteam ținute noi, electrizante, de fiecare dată. Ba mai mult, o vreme m-am dus îmbrăcată cu aceeași pereche de pantaloni negri.
Până într-o zi când nu m-am mai simțit confortabil și am decis că e timpul pentru o schimbare majoră. Și de atunci îmi investesc toți banii în haine. Desigur, acum nu-mi permit să merg în vacanță, însă nu mi-a mai fost rușine cu aparițiile mele în public. Dimpotrivă, am intrat de fiecare dată în încăpere cu fruntea sus, știind că sunt analizată (la sânge) și judecată (și) din punctul asta de vedere.
Presiunea socială a funcționat, iar eu am cedat. Și mi-a fost ușor să cedez pentru că mă încântă sentimentul de încredere în mine însămi atunci când știu că arăt bine. Dacă mai sunt și admirată de ceilalți e deja un bonus.
De cele mai multe ori presiunea socială e greu de suportat. Și, din dorința de a fi acceptați, comitem gesturi cu consecințe ulterioare grave.
Câte adolescente nu și-au început viața sexuală la presiunea colegelor de clasă, fiind total nepregătite psihic, pentru a nu risca să fie disprețuite de acestea? Câți puști nu s-au apucat de fumat pentru a se integra mai rapid într-o gașcă? Și câți nu beau alcool până nu mai pot pentru că așa e la modă sau pentru a demonstra ceva prietenilor care îi încurajează să se dea în spectacol? Câte fete nu pregetă să ia pastile sau se înfometează doar pentru că societatea le cere să fie slabe? Câți tineri nu se grăbesc să se căsătorească cu cineva, cu oricine, doar pentru a fi în rând cu lumea, pentru a scăpa de insistențele familiei și ale cunoscuților?
Cei mai mulți dintre oameni fac totul pentru a fi pe placul celor din jur și a obține aprobarea acestora, ajungând să nu se mai gândească la ei înșiși, la dorințele, necesitățile și idealurile lor, societatea strivindu-le în timp personalitatea. Cum nu te-ai aliniat rigorilor, cum ai fost rapid marginalizat, expulzat. Pentru că, să recunoaștem, deși pare floare la ureche, pe termen lung poate fi obositor să fii un etern nonconformist, un veșnic răzvrătit.
Voi simțiți presiunea socială, țineți cont de gura lumii? Cum și în ce domeniu al vieții voastre v-a afectat cel mai mult?
sursa foto:weheartit.com
Ai dreptate Nice, majoritatea oamenilor fac totul ca sa fie pe placul celorlalti, sau pentru ca asa “trebuie”, asa face toate lumea, uitand de ei insisi si de dorintele lor. Eu nu sunt de acord cu asta. Pana la urma pe cine este mai important sa multumesti? Pe tine sau pe ceilalti? Eu cred ca multe lucruri in viata (gen casatorie, copii etc) trebuiesc facute cand simte fiecare, in nici un caz la insistentele cunoscutilor.
Pe de alta parte e drept ca atunci cand esti tanar, adolescent mai ales, e greu sa suporti presiunea “gastii” si sa fii tu insuti. Cred ca fiecare dintre noi in perioada aia am facut mai mult sau mai putin ce faceau ceilalti.
In schimb la capitolul haine te inteleg perfect
Foarte frumos si corect ai punctat, Larisa, in viata sunt etape si etape. Sunt perioade in care societatea isi exercita influenta mai mult si perioade cand e bine sa ne manifestam neingraditi personalitatea. Sa o lasam in sfarsit libera sa se exprime plenar. :biggrin: :happy: Sau sa preluam ce e mai bun si ce ne convine din exterior.
:cheerful:
Cat timp poti fi fericit multumindu-i pe cei din jur si netindand cont de dorintele si aspiratiile proprii? De felul nostru de a gandi si a simti? Pana la urma tot la calea de mijloc de ajunge.
Pe mine ma deranjeaza ca in Romania oamenii gandesc inca exact ca in evul mediu. Ca inca ii judeca pe cei din jur, ca femeile au un statut inferior barbatului, ca trebuie sa respectam cu strictete traditii cu care nu suntem de acord. Ce inseamna pentru ca asa trebuie? Pentru ca asa au facut si altii inaintea noastra? Pai in ce secol si in ce lume traim? :dizzy: :ermm:
Intr-adevar o cale de mijloc este ideala, sa ne stabilim prioritati si cum spui si tu sa preluam ce e mai bun din exterior.
Cat despre societatea romaneasca, nici nu mai stiu ce sa zic. Uneori am impresia ca in loc sa avanseze (ca civilizatie, mentalitate, educatie etc) parca mai mult da inapoi.
Din nou foarte corect. :happy: :cheerful:
Presiunea socială se face tot timpul simţită. Ştim că nu trebuie să facem notă distonantă cu mediul şi că trebuie să ne adaptăm acestuia. Deja simţim că e nepotrivit să avem o anumită ţinută într-un anume loc, un anumit limbaj într-un cerc sau altul. Dacă ne adaptăm presiunii sociale, înseamnă că suntem civilizaţi, nu-i aşa? Dacă n-ar fi aşa, am fi repudiaţi. Teama de ridicol are şi ea un rol în tevatura asta.
Da, teama de ridicol si mai ales de marginalizare. Astea cantaresc greu in felul cum ne manifestam in societate, in deciziile pe care le luam. Ah, da, si nu care cumva sa-i suparam pe cei din jur. Sau sa-i dezamagim.
:ermm:
D-apăi n-o bag’n s’amă, tătu fac pe placu-mi și basta! :silly:
Tury, pai poate esti de acord cu tot ce propovaduieste societatea. Nu-mi pari deloc genul de rebel, sau de nonconformist. Sau ma insel? :biggrin:
:unsure:
Ba chiar îs rebel! :devil:
:w00t: Frumos! Si felicitari ca poti rezista presiunii!
Inseamna ca ti-am descifrat eu gresit imaginea.
Exagerezi. In general oamenii ne-liberi reactioneaza la presiunea sociala. Ia uite-te la Tury ce raspuns a dat, el e un om cu adevarat liber!
Sigur ca exista o diferenta intre libertate si libertinaj. Anumite chestiuni de baza trebuie intotdeauna respectate: sa fii ingrijit, sa fii curat, sa nu te dai in spectacol, sa nu fii extravagant cu orice pret. Si, desigur, la evenimente importante sa te imbraci conform cu eticheta respectiva.
In general am lucrat in societati de oameni liberi, carora nu le prea pasa de ultima moda. Iar când am lucrat in dictatura, ultima moda era chiar ultima problema.
Nu pot uita o poza dintr-o carte despre viata lui Nichita Stanescu. Nichita primise vizita unor colegi de breasla foarte bine situati, care venisera imbracati la 4 ace. Iar el era IN PIJAMA!
Vezi dara….
Unde ma rog frumos exagerez? In ce paragraf? :dizzy:
Da, si poti observa si raspunsul meu pentru Tury.
Doar ca atunci cand traiesti si lucrezi(adica ai un job si nu esti tu patron) intr-o societate e riscant sa spui ca o ignori si ca faci doar ce vrei tu. Iti dau un exemplu simplu, intr-o zi poate ai chef sa ramai in pat, dar alegi sa mergi la serviciu, si deja nu ai mai facut ce ai vrut tu. Sau sa ii raspunzi sincer sefului dar nu o faci ca te gandesti sa te da afara. Si exemplele pot continua.
Mda, am incercat sa explic cat sa se inteleaga ca oamenii aia veneau in fiecare zi cu alt outfit. Ca se ingrijeau, puneau mare accent pe imaginea lor.
Acum ca tu ai inteles ca erau in pas cu ultimele tendinte ale modei… Bine, unii chiar erau. Si multi romani chiar sunt. Ce e rau in asta?
“De cele mai multe ori presiunea socială e greu de suportat.” – aici exagerezi :-)
Nu e vorba sa faci ce vrei tu. Ala e libertinaj. E vorba sa nu-ti pese de anumite exagerari ale grupului.
Ba am inteles foarte bine. Nu e nimic rau sa fii in pas cu ultima moda daca asta te intereseaza in mod special. La urma urmei e treaba ta. Dar daca pe tine te intereseaza ultima moda, nu e obligatoriu si pentru altii sa procedeze la fel.
“E vorba sa nu-ti pese de anumite exagerari ale grupului.” :biggrin: Tu vorbesti serios, Dragos? Asta inseamna la tine a nu te conforma? Adica a nu te conforma chiar la tot, dar in mare tot a te conforma.
Si daca spui esti nonconformist esti libertin? :biggrin: :unsure:
Offff…..uite, daca te duci in jeansi intr-un loc unde se vine indeobste la costum, dar esti ingrijit si curat, esti nonconformist. Dar daca te duci in slapi si bermude la serviciu, sau la banca, esti libertin. Ca sa nu spun nesimtit.
Cu explicatia asta m-ai scos din ceata. Aici nu pot sa nu fiu de acord cu tine, absolut corect. :biggrin:
Ah da…iar in legatura cu fumatul, trebuie sa-ti spun ca pauzele din anii de liceu mi le-am petrecut in prezenta fumatorilor, ca erau mai simpatici decât nefumatorii. Iar acest lucru nu m-a facut sa fumez. Iar asta nu m-a exclus din rândul ‘gastii’, si nici eu nu am cautat o alta ‘gasca’, nefumatoare. Deci se poate :-)
Alegerea ta, eu nu sunt fumatoare si alegeam sa stau printre nefumatori. Si chiar imi placea compania lor, la un moment dat gasisem niste tipi incredibil de inteligenti si cultivati care discutau savuros subiecte politice si istorice. Si religioase. Chiar aveam ce invata. Si ma si amuzam ca aveau un simt al umorului fantastic. :cheerful:
Am cazut in diverse capcane, insa nu in cele mai grave, cu toate ca se vorbeste despre stilul personal si sa te imbraci aparte tot la uniforma se ajunge in majoritatea cazurilor. Ma abtin de la anumite lucruri insa daca sunt pusa in postura sa raspund o fac franc chiar daca poate sochez.
Mihaela, sa sochezi sunt de acord, sa ranesti nu. :biggrin:
Nu ai de unde sti daca parerea va rani sau nu, ma gandesc ca nu trebuie sa luam lucrurile personal daca cuiva nu ii place intr-un anumit fel. :)
E foarte greu, Mihaela, aproape toata lumea o ia personal in ziua de azi. Mai ales pe bloguri, uite mai sus Dragos imi spune ca exagerez la un articol pe care eu consider ca l-am scris foarte moderat, ca nu am dat-o in extreme. Si chiar m-am chinuit sa iasa moderat, ca mie de obicei putin in pasa de societate. Iar cand vine cineva si iti arunca un lucru pe care nu ti-l si explica e cam greu sa nu o iei personal. :biggrin:
:tongue:
Gura lumii… doar pământul o astupă, zice o vorbă.
Lumea e liberă să zică ce-o vrea, la fel cum şi eu sunt liber să ignor aşa-zisa “presiune socială”. N-o fac din spirit de frondă, pur şi simplu nu simt nevoia de a mă alinia curentului majoritar, mai cu seamă dacă “tendinţele” nu se întâlnesc cu felul meu de a fi. Nu-mi pasă dacă prin posibila notă discordantă risc ostracizarea, asta întrucât consider că adaptarea la mediu este specifică animalelor (inferioare), omul, în principiu, îşi adaptează mediul propriilor cerinţe; dacă poate, iar dacă nu, uită… Nu-l obligă nimeni să se adapteze, eventual doar propria voinţă, mai corect spus, slăbiciune; aceea de a fi pe placul celor mulţi… :whistle: :devil: Nu, merci… Prefer să fiu printre, nu dintre. :ninja: Sigur, aşa cum remarca Dragoş mai înainte, unele chestiuni de bază ori de bun simţ trebuie respectate (de fapt vin de la sine), există o diferenţă între libertate şi libertinaj.
Foarte interesant, deci tu consideri o slabiciune din partea noastra incercarea de a-i multumi pe ceilalti. Dar incercarea de a nu-i dezamagi cum se numeste? :biggrin: :unsure: Ca implicit ii dezamagesti daca nu le satisfaci asteptarile, daca nu te casatoresti de ex, daca nu ai serviciul si salariul visat de ei, daca nu aduci pe lume un copil pana in 30 de ani etc etc etc. :biggrin:
Păi cum să numesc altfel faptul de a pune înaintea mea pe cei din jurul meu? Oare ei caută întotdeauna să-mi fie pe plac? Nici nu mi-aş dori, din contră, nu agreez linguşelile (în ambele sensuri). Cât despre dezamăgirea altora… :devil: De ce aş face din asta o problemă? E strict problema aceluia care nu-i mulţumit de vreo acţiunea a mea :ermm: :wink: So, what? :devil:
:alien:
Pledez vinovat la toate cele 3 capete de acuzare expuse de tine :biggrin: probabil şi la cel puţin 2 din cele 3 “etc”
:biggrin: Savuros de sincere comentariile tale, Centurion. Si, intr-un fel, linistitoare pentru constiinta mea.
:biggrin: Si eu pledez guilty si nu-mi pasa de gura lumii. Doar de ce simt eu. :happy: :biggrin: 
:blush:
Dar deja stiai ca gandim la fel aici.
Uitasem să menţionez – asta în spiritul sincerităţii remarcate de tine – că adoptarea unui comportament de genul franţuzescului “je me’n fiche” comportă la rându-i oarece riscuri, aducătoare de prejudicii (nu exclusiv materiale), pe care trebuie să fii pregătit a ţi le asuma (dacă consideri că doar acţionând uneori contrar curentului dat de gura lumii te poţi uita dimineaţa în oglindă fără să pleci imediat capul). Dar, tu ştiai asta, observaţia poate să fie folositoare unora care vor să se dea “Batman” şi n-au luat în calcul toate detaliile derivate din ignorarea “presiunii sociale”. :alien:
Până şi sinceritatea, (fie ea chiar savuroasă) poate aduce prejudicii şi denotă o oarecare “atrofiere” a instinctului de conservare, dar şi asta ştiai. :wink:
Hehe, desigur, de ce crezu tu ca am mizat intotdeauna pe cartea…diplomatiei?
:dizzy: Pana la un punct, evident. :devil: :tongue: :blush:
Presiunea socială te obligă să te aliniezi în rând cu ceilalți. Te face să te simți inferior dacă îndrăznești să porți o tunsoare diferită, dacă mergi la serviciu în pantaloni scurți sau dacă nu ai dimensiuni de fotomodel.
Cei care nu țin cont de părerile celor din jur sunt numiți ciudați, iar cei care se conformează au prea puțină încredere în ei. În categoria din urmă m-am încadrat și eu cândva :D
Daca porti o tunsoare diferita esti privit ca un ciudat sau ca un indraznet. Depinde de cine te priveste, un adult sau un tanar.
Dar daca esti fata si nu ai dimensiuni de fotomodel e destul de greu. Pentru ca ceilalti vor pune mereu etichete… Ideal ar fi sa le inchizi gura. :biggrin:
Eu m-am conformat pentru ca mi-a convenit, nu pentru ca nu aveam incredere in mine. Dimpotriva, m-am conformat tocmai pentru a capata ceva mai multa incredere. Si crede-ma am fost fericita. De data asta ca in alte cazuri nici picata cu ceara nu ma conformez.
Da, simt presiunea socială, uneori mai mult, alteori mai puțin. Uneori fac compromisuri, alteori nu.
De exemplu, nu mă prea regăsesc în nici unul dintre exemplele din articol, nu prea ,,cedez” în astfel de cazuri pentru că, în fond, nu le-am considerat niciodată suficient de presante.
Probabil fiecare dintre noi avem lista noastră de apucături, dorințe, nevoi, caracteristici, principii de viață care nu se pliază și face notă discordantă cu lista medie a celor din jurul nostru.
Eu simt presiunea socială când vine vorba de relații, religie și interacțiuni sociale. Există un set de reguli care par a fi acceptate de majoritatea celor din jurul meu, dar pe care eu le resping în mod constant, involuntar – deci nu decid eu să mă răzvrătesc, e mai mult vorba despre ce simți.
Am făcut însă compromisuri. Iar asta mă indispune de fiecare dată.
De fiecare dată când am o conversație cu cineva din politețe, pentru că ,,așa se face”, simt că sunt o mincinoasă, că mă trădez pe mine însumi și îl trădez și pe omul din fața mea. Dar nu mă pot comporta ca o ,,sălbatică”, nu ? Căci așa ai fi catalogat dacă te-ai sustrage de la conversații convenționale, cotidiene.
Am făcut de multe ori compromisuri nu pentru că vreau aprobarea oamenilor, ci pentru că nu vreau să-i rănesc… Și cu toate compromisurile, tot îmi dau seama că nu sunt integrată, că poate mulți mă consideră o ,,dezaxată”. Știu și că mulți privesc asta cu o oarecare îngăduință și simpatie, pentru că în general micile mele rebeliuni nu încurcă pe nimeni – libertatea mea e în general doar a mea, produce disconfort doar celor care nu acceptă diversitate în gânduri, opinii, trăiri. Pe care oricum le împărtășesc rar și doar cu anumiți oameni
Ia uite ce destăinuiri fac aici, la tine pe blog :ninja: Îmi cer scuze dacă am deraiat puțin de la subiect :silly:
Si pe mine ma indispun teribil compromisurile, Iulia. :ermm: :dizzy:
Si te inteleg perfect cand vorbesti de aceste conversatii conventionale pe care le purtam de dragul aparentelor. Insa uneori mai penibila mi se pare tacerea instalata intre noi decat putinta de a lega doua cuvinte despre vreme. :biggrin:
Stai linistita ca mie imi plac destainuirile. Desi parca am mai citit aceasta asa zis problema a ta chiar intr-un articol la tine pe blog.
Tăcerea nu e penibilă atunci când te simți bine cu persoana cu care ești, când te simți suficient de confortabil încât tăcerea, liniștea să nu fie penibilă…
Dar astea sunt diferențe ce țin de introversiune / extroversiune, poate.
Dacă tăcerea e penibilă între mine și cealaltă persoană, cel mai adesea aș prefera să nu fiu acolo
Pot vorbi despre vreme, însă doar dacă mă interesează cu adevărat subiectul în momentul respectiv :silly: :happy:
Iulia, eu ma refeream la tacerea dintre doi colegi care nu se cunosc prea bine, nu au prea multe in comun si se intalnesc intr-o zi la portile institutiei si pornesc impreuna spre casa.
Nu la persoane cu care ne stim bine si cu care suntem prietene. :dizzy:
Stai că n-am terminat de zis, de fapt
Mi se pare foarte interesant fenomenul conformarii la non-conformism. Oamenii ăia nonconformiști care ajung să își facă grupulețul sau colectivul lor și sunt loiali acelor reguli nonconformiste. Nu știu dacă înțelegi, mi-e greu să explic acum. Vezi hippioții, de exemplu. Un hippiot într-un birou e unul care nu a cedat presiunii sociale. Un hippiot într-un grup de hippioți e unul care urmează niște reguli sociale ale curentului și grupului respectiv.
Până la urmă, un rebel e rebel doar raportat la un anumit grup. Orice persoană integrată într-un grup (fie el un grup de nonconformiști) e în cele din urmă adaptat social acelui grup.
Nu ești atins și nici influențat de presiunea socială doar dacă te naști, crești și trăiești izolat. Cred
A venit la fix completarea asta, ma bucur mult ca ai facut-o. Pentru ca imi vine in sprijinul afirmatiilor mele precum majoritatea dintre noi simte presiunea. E riscant sa spui ca esti complet liber si ca faci mereu ce vrei. Nu, din contra, mereu trebuie sa ne cenzuram, sa facem compromisuri, sa ne adaptam si sa dam curs unor impuneri. Pai cine crede ca mie imi convine sa tot dau examene aiuritoare se insala amarnic. Nu vreau, dar trebuie. Deci nu sunt libera, ca daca as fi nu le-as da. Simple as that.
:tongue: :silly:
Cei care traiesc izolati sunt prea putini. Sa fim seriosi, ce izolare mai exista acum, nu l-ai vazut pe ciobanul Ghita?
Stii la ce m-a dus pe mine cu gandul imediat articolul asta? La melodia “Vorbeste Vinu’ ” mai exact la
“De ce asculti ce zice lumea despre mine?
Tu ma cunosti mai bine las-o sa vorbeasca
Ce rost are s-o asculti daca lumea e proasta?”
Stiu ca acum cativa ani, pe la inceputul cand m-am apucat de blog, prin 2011 am scris un articol pe tema asta…dupa mine important e sa te simti tu bine, ce cred restu’ conteaza mai putin
:happy:
Da, sunt total de acord cu punctul tau de vedere, nici eu nu tin cont de gura lumii atat timp ce cerintele ei nu ma avantajeaza, vin in contradictie cu ceea ce eu simt si imi doresc.
Din pacate nu locuim pe o insula pustie, doar noi, dupa propriile reguli. Cat timp depindem de oameni trebuie sa ne adapatam mediului in care ne aflam (oricare ar fi acela). Evident ca la fel de bine e alegerea ta daca vrei sa iti pui toata lumea in cap si sa faci altfel. In fond si la urma urmei, sunt chestiuni esentiale de adaptare, reguli de conduita de la care nu poti face rabat si sunt capricii si ultime tendinte pe care le aplici sau suporti privirile altora.
Evident ca la un loc de munca cu prestanta, trebuie sa te alinezi cu lumea, sa fi imbracat decent, curat, modern daca nu vrei sa risti concedierea, dar nu esti obligata sa faci parada modei in fiecare zi. Asta e alegerea ta … cel mai probabil fiindca ti-ai dorit si tu asta, iar presiunea sociala a fost un pretext bun … Cred ca doar din cauza presiunii sociale nu te-ai casatori cu primul venit, deci cred ca si in cazul tau exista o limita de toleranta la ce vor altii de la viata ta!
Ca sa raspund la subiect simt presiunea sociala, fac atat cat trebuie si in rest imi amintesc ce e mai important pentru mine. Eu am fost criticata si judecata toata viata, situatie care NU imi place, dar nici nu ma mai deranjeaza atat de tare. Fiindca oamenii care conteaza ma inteleg!
Alice, esti foarte norocoasa sa ai oameni in jurul tau care nu doar ca te accepta, te plac, dar si te incurajeaza in tot ce-ti propui sa faci. Eu de ex nu simt asta niciodata. Eu vad doar ca daca nu respect normele sunt aratata cu degetul, criticata, acuzata. Dar eu niciodata nu voi face ce vrea societatea daca simt ca nu mi se potriveste. Si nici nu-mi pasa de gura lumii, mai ales ca de cele mai multe ori pretinde aberatii. :biggrin:
Nu am decît două cuvinte de spus: Nastratin Hogea.
Am citit anecdotele lui in copilarie, chiar nu imi dau seama de ce l-ai adus in discutie. :ermm: :devil:
Insa, daca este vorba de ceea ce cred eu, atunci inseamna ca nu stii sa citesti printre randuri. Poate esti obosit. Desi, ma asteptam mai mult de la cititorii mei, nu doar sa arunce o critica si sa plece in graba.
Si acum hai sa-ti explic. E greu de imaginat ca un om poate sa arunce toti banii pe haine. Asa si in cazul meu, era doar o figura de stil, adica am vrut sa intelegeti ca am investit mai mult decat de obicei. Dar pe langa haine, din banii din salariu, si ala mic, eu mai platesc si facturi(cateva milioane de lei), mancare(care costa de fapt cel mai mult ca nu am inceput sa ma hranesc cu aer) si cosmetice(parfumuri, fond de ten, pasta de dinti, deodorante etc etc). La asta se mai adauga alte cheltuieli:hartie igienica, deodorante de toaleta, dero, toner, hartie pentru imprimanta. Si as putea sa continui la nesfarsit, dar ma opresc aici. Voiam ca voi sa intelegeti ca eu mi-am schimbat garderoba, stilul de a ma imbraca(din unul batranicios in unul ceva mai tineresc, mai in tendinte) ca ma ingrijesc mai mult de aspectul meu exterior, fac sport, merg la solar etc. Toate astea costa bani. Multi. Da, am un alt stil de viata care cere foarte mult bani. Pana si transportul costa bani, pana si biletul de intrare la Gradina Botanica. Ca nu-mi mai raman pentru vacante…asta e alta poveste. Si se intampla pentru ca nu am un loc de munca stabil. Daca aveam mergeam peste tot!
Nu era vorba de asta.
Ce voiam să spun în acele cuvinte condensate din cauza oboselii, da, dar şi a nervilor – cauzaţi de cu totul altcineva – este că dacă societatea – prin membrii ei – vrea să stea de vorbă cu costumul de pe mine, cu ceasul scump de la mînă, cu automobilul de ultimă serie parcat în parcarea instituţiei, cu locuinţa aranjată şi utilată după ultimul catalog X, atunci n-au decît să vorbească cu toate obiectele respective pînă le-or răspunde, dar eu nu mă voi afla acolo. :devil:
Atîta tot. Acu’ mă opresc fiindcă mi-s “dimineaţă” înainte de cafea şi mi-e că scap una negîndită. :whistle:
Ups, stiam anecdota, dar nu m-am gandit la ea. Sorry. :blush: Cred ca sufar de mania persecutiei. :biggrin:
:ermm: :dizzy:
Fii pe pace – am mai făcut cunoştinţă cu corniţele tale, nu mă sparii eu din atîta lucru.
Ma bucur ca esti intelegator, Dragos, inca o data, iarta-ma. :blush: :angel:
Hai, nu-ţi mai face atîtea probleme de conştiinţă, că la cît am fost de concis oricine ar fi putut înţelege orice, aşa că vina e în principal a mea.
Dar trebuia să zic ceva, altfel aş fi avut conştiinţa încărcată că mă încadrez în categoria “a intrat, a citit şi-a plecat”. :angel:
Adevărul e că s-ar putea discuta mult şi bine pe subiectul ăsta, dar nu s-ar ajunge niciodată la un rezultat tranşant. Eu unul prefer Omul, nu imaginea sau posesiunile lui, dar alţii preferă jocul de imagine, apoi există regulamentele interioare ale diverselor instituţii, cu efecte derivate.
Îmi povestea un amic despre cineva dintr-o ţară “europeană”. Personajul, odată ce a fost avansat ca poziţie în instituţia unde lucra, a trebuit să se mute într-un cartier (mai) “răsărit”, era obligat să facă piaţa la un mare supermarket/mall/etc din miezul centrului (deşi avea magazinul “din colţ” la doi paşi), era obligat la o ţinută (mai) protocolară, la un automobil (mai) select şi aşa mai departe. Aici, în acest ş.a.m.d. sînt incluse însă şi relaţiile cu prietenii, rudele, vecinii şi te trezeşti la un moment dat că ţi se sugerează “prieteneşte” pe linie de serviciu că amicul X nu (mai) e de nasul tău, că verişorul Y are un comportament care dăunează imaginii firmei în care lucrezi şi ar fi bine să nu te mai afişezi cu el în public şi aşa mai departe. Acelaşi lucru cu faptul că imprimeul de pe sacoşa de la piaţa de cartier comparativ cu cel de la cel mai luxos supermarket te înjoseşte pe tine şi indirect firma la care lucrezi. :blink:
Părerea mea strict personală e că
oameniiindivizii ăştia care impun asemenea obligaţii absurde sînt fie cretini fie tîmpiţi. Probabil au fost abuzaţi în copilărie sau ceva. Nu există nimeni şi nimic care să-mi poată impune mie cum să-mi trăiesc viaţa, ce prieteni şi rude să frecventez, ce tip de haine să îmbrac, unde să locuiesc şi aşa mai departe. Obligaţiile contractuale încep şi se încheie în interiorul firmei/instituţiei unde lucrez; odată ce am ieşit pe uşa/poarta lor, să facă bine să stea la distanţă! Şi dacă simt că şi regulamentul de ordine interioară contravine flagrant cu felul meu de a fi şi îmi provoacă stări neplăcute, atunci ducă-se dracu’ cu firma lor cu tot – să-şi respecte şefii înşişi regulile şi tot ei să lucreze în condiţiile respective! :devil:Din păcate foarte mulţi, majoritatea de fapt, cedează unor asemenea impuneri total aberante, din frica de a-şi pierde sursa de venituri. Dar nu-şi dau seama că acceptînd, se pierd pe ei înşişi, se îneacă în frustrări şi situaţia de multe ori degenerează. Există vreo soluţie pentru asemenea probleme? În lumea asta, nu cred.
Dragos, si eu prefer tot OMUL, dar in acelasi timp ma prefer si pe mine increzatoare in felul cum arat si in cee ce sunt. Eu nu lucrez la o firma, vreau doar sa ma simt bine cu mine insami. Nu ma imbrac elegant sau scump ci doar mai tineresc, mai actual. In haine care ma pun pe mine in valoare, care ma avantajeaza. Oricum, schimbate fata de trecut, mai ales in sezonul toamna-iarna-primavara. :biggrin:
Da, am înţeles de la început că e alegerea ta. Îţi dai seama că nu am absolut nici o problemă cu cei care fac o alegere cu bună ştiinţă, avînd libertatea de a alege.
Cu impunerile am eu ce am, iar la mine sentimentul ăsta s-a născut încă din fragedă copilărie, cînd părinţii mă forţau să (nu) fac/îmbrac/încalţ/vorbesc/etc într-un anume fel motivînd că “aşa se spune/face”. Lipsa unor explicaţii logice şi coerente au indus în mine suspiciuni care au crescut odată cu acumularea de informaţii şi au declanşat ireversibil acest comportament nonconformist (şi probabil unii ar spune chiar ‘libertin’ sau ‘bădăran’, uneori). :angel: De aceea nu mă pot alinia unor norme sociale pe care le văd de multe ori cu mult în afara contextului. Iar faptul că viaţa mi-a rezervat condiţii destul de grele de trai de la bun început m-a făcut să elimin aparenţele şi aspectul (de moment sau general) din relaţiile interumane şi să păstrez în jurul meu oameni cu vederi cît de asemănătoare, care să privească mai mult în interior şi mai puţin în exterior.
Poate că greşesc (sau poate că nu), dar întotdeauna am avut vaga impresie că oamenii care se îngrijesc excesiv (şi poate obsesiv) de aspectul lor exterior nu prea mai au timp să se îngrijească şi de cel interior, care se lasă “furat” de aparenţe, norme, dogme etc şi se pierde între oglinzi paralele. Repet: poate greşesc – de aceea fiecare are şansa de a-mi dovedi (sau nu) asta.
Şi am tot respectul pentru oamenii echilibraţi care ştiu să îmbine în mod armonios interiorul cu exteriorul şi mai ales ştiu să nu judece după aparenţe. 
Un weekend cît mai plăcut!
imi amintesc ca am fost intrebata odata daca “mi-am refacut viata?”. am avut un moment de pauza…nu ma recombinasem, dar eram super refacuta cu noua mea viata. raspunsul mi-a venit dupa o pauza de gandire “da, dar nu in modul in care te gandesti tu!” n-am mai intrat in amanunte pt simplul fapt ca eram bine, nu simteam nevoia sa argumentez.
imi place sa fiu diferita, nu neaparat razvratita, dar lupt pentru ceea ce cred eu ca ma reprezinta, chiar daca asta ma lasa singura sau contrariaza lumea. cand mi-e rau nu vine lumea sa ma tina de mana sau sa-mi dea de mancare. limitez la maxim participarea lumii la viata mea. cui nu-i place e liber sa stea la distanta :biggrin:
Pai uneori mai vine lumea sa ne tina de mana, sa ne dea de mancare. Atunci cand suntem neajutorati, bolnavi, batrani. :biggrin:
Dar da, inteleg perfect punctul tau de vedere.
Da, clar simt presiunea sociala. Mai putin ca prietenii mei, ce-i drept, pentru ca familia mea este moderna si nu insista si ei cu prostiile impuse de societate. Aici ma refer in special la casatorie si copii.
Cat despre eleganta la serviciu, sa stii ca eu mi-am dorit asa ceva. Ma gandeam ca uite ce fain e sa lucrezi la banca de exemplu, ai motivatie sa te imbraci mereu frumos, elegant. Si cateva zile, cand am testat un alt serviciu, am incercat sa ma imbrac cat mai elegant, dar am observat ca nu e chiar asa usor, mai ai chef din cand in cand sa te imbraci in blugi.
Asa ca cel mai bine e unde sunt acum. Daca vreau sa ma imbrac elegant, ma imbrac. Daca nu, nu. Cum am chef. Si nu comenteaza nimeni, nu se uita nimeni. Toate fetele se imbraca ok, nu prea extravagant.
Oh, cata dreptate ai Mihaela, nici mie nu mi-ar placea sa mi se impuna o tinuta la patru ace, un fel de uniforma, zilnic. Eu oricum nu ma imbrac decat in pantaloni, deci nu stiu daca as putea lucra la banca. Unde oricum nun ma aganjeaza nimeni ca nu am studiile necesare. :biggrin:
Ce norocoasa esti cu o familie moderna care nu pune presiuni cand vine vorba de casatorie si copii. :happy:
Da, chiar sunt norocoasa, sa stii. Nici nu stiu cum e ca mama sa-ti zica sa faci copii mai repede. :) Tocmai, mama vrea sa ma axez pe cariera, mereu mi-a zis ca am timp de maritis si copii. Cred ca daca i-as zice acum ca am ramas insarcinata, nu i-ar pica tocmai bine…
Ce tema ai ales, Nice!
Si eu am simtit presiunea sociala. Inca de la scoala. Cand eram diferita intr-o clasa de copii cu parinti ceva mai bogati ca ai mei. Nu eram singura, dar eram buna la invatatura si uite asa au gasit un motiv de a ma exclude din diferite actiune. Si nici eu nu am fost si nici nu sunt genul “Ce faci, fataaaa?” :biggrin:
Intotdeauna am fost putin mai altfel, de multe ori asta facandu-ma sa ma inchid in mine, sa las la o parte oamenii aceia care incercau sa ma raneasca. Asta nu inseamna ca nu mi-am dorit sa fiu si eu ca toata lumea, sa fac parte dintr-un grup, sa am mai multi prieteni si asa mai departe. Dar nu am prea renuntat la mine pentru a face parte din grupurile lor. Intotdeauna am stat mai pe margine, in afara bisericutelor.
Cu timpul, am stiu sa selectez oameni asemenea mie, care mi-au ramas prieteni. Pot spune (si ma bucur enorm) ca suntem inca prietene (foarte, foarte bune) cu colega de banca din clasa intai. Pe toata durata scolii orimare si generale am fost in aceeasi clasa, apoi licee si facultati diferite. Dar eram nedespartite. Acum locuim fiecare in alt oras, fiecare cu viata ei, dar tot pastram legatura. Cred ca tocmai pentru ca suntem atat de diferite si ne completam asa de frumos.
Presiunea aceasta sociala …. o mai bag in seama uneori, cand e vorba de un ”dress code”- nunti si alte evenimente de genul acesta, birou si tinuta office. In rest, ma imbrac si actionez dupa cum ma taie capul. In schimb, ca si tine, Nice, imi place sa ma imbrac frumos si elegant, sa primesc priviri admirative. Altfel ma uitam in oglinda si-mi ziceam ”Ce frumoasa esti!”
Cred ca pana acuma am lucrat numai in locuri in care fiecare avea voie sa vina imbrac cum dorea, atata timp cat nu deranja vizual pe ceilalti. In aceeasi firma, eram rockkeri, hipsteri, hipioti, office, casual, barbie girl, nerds samd. Interesant, nu?
E greu, mi se pare mie, sa tot te ingrijesti si de chirie, masa, facturi si copil, serviciu si garderoba, totul dintr-un salariu care se termina in doi timpi si trei miscari. Nu inteleg cum reusesc unii, dar atunci bravo lor. Se pare ca eu trebuie sa mai jonglez pentru a ajunge la un asemenea nivel.
PS: Un mare “Imi pare rau!” si “Scuze!” ca nu am mai dat pe aici, nu am mai comentat. Lipsa de timp. Desi citeam articolele, ca sa comentez nu se mai putea pe sarite, pierdeam sirul, firul si ideea. Si tot ziceam maine. :)
Buna, Alexandra :cheerful: , pai da, demult voiam sa o dezbat cu voi, dar vorba ta, mereu amanam lucrurile, mereu zicem ca maine. :blush: :biggrin: Dar intr-o zi iata ca vine si acest maine. Mai bine mai tarziu decat niciodata.
:biggrin:
Pai e greu sa te descurci cu putini bani in ziua de azi. Se poate prin multe renuntari. Eu am ales sa renunt la vacante de ex, la iesiri in oras. La strictul necesar nu se prea poate. Si din cand in cand imi mai cumpar si o hainuta ce-mi place si neaparat ma avantajeaza, ca nu ma prinde pe mine chiar orice.
“Dar nu am prea renuntat la mine pentru a face parte din grupurile lor. Intotdeauna am stat mai pe margine, in afara bisericutelor.”
:wassat: Ma regasesc foarte mult in atitudinea ta. De fapt exact asa am procedat si eu mereu. Nu stiu daca e bine, dar asa am simtit. Tu insa esti mai norocoasa, eu nu am reusit sa mentin legatura cu prietena din clasa I-a…
Uneori ma gandesc daca toate fetele isi doresc sa fie admirate. Si inevitabil ajung la concluzia ca multora nu prea le pasa de asta. Insa mie mi se pare nice. :blush: :angel: Ma bucur ca si tie. :happy:
Traind intr-un oras mic m-am tot lovit de gura lumii. Insa am fost toata viata o nonconformista.. adica nu mi-a pasat prea mult de gura lumii si am trait asa cum vreau. Cele mai mari presiuni le-am avut insa din partea mamei mele, care la propriu m-a terorizat în cei patru ani de cand am divortat de acasa, probabil ca sa imi arate ca uite ce se intampla cand eu am dreptate si tu nu. De aceea am fugit la propriu din casa mamei mele cand am avut ocazia. Acum sunt cu cineva, insa ne tot lovim de aceste probleme financiare si acest lucru ma deprima la maxim. Sper sa treaca totul!!
Asa e cel mai rau, sa nu ai intelegerea parintilor, in special a mamei. Normal ca asta te indispune, nu te lasa sa fii fericita.
Si pe mine ma streseaza la maximum problemele financiare asa ca te inteleg perfect. Uneori prefer sa uit de ele, sa fac abstractie de ele ca altfel ar insemna sa innebunesc de tot. :angry: :alien: :wassat: :cwy:
Din fericire presiunea sociala este un lucru care pe mine nu ma afecteaza prea tare. Nu-s o fire usor impresionabila, am putini prieteni recunosc, dar prefer asa decat sa am multi prieteni care sa ma placa pentru chestii superficiale.
Nu fumez si n-am fumat niciodata, n-am avut nici macar tentatia sa ma apuc. In general port blugi, tenisi, tricou, acuma vara mi-am cumparat cateva rochite si niste sandale, dar mai mult cu scopul de a nu muri de cald, nu ca sa impresionez pe cineva. Nu am tinut niciodata o cura de slabire, din punctul meu de vedere sanatatea e mai importanta decat aspectul fizic. Prefer sa-mi dau banii pe vacante, sa investesc in experiente, decat sa-mi cumpar multe haine si cosmetice. Nu mi-am facut o nunta traditionala pentru ca nu mi s-a parut normal sa tin anumite traditii daca acestea nu inseamna nimic pentru mine. In general toate deciziile legate de viata mea le iau in interesul meu, gandite bine, luand in considerare ce e important pentru sistemul meu de valori, nu al altora.
Te felicit draga Anda.
:cheerful: Ma bucur sa gasesc tinerii care nu stau sa se uite in gura lumii, sper sa fie cati mai multi poate schimbam si noi ceva in tara asta. :dizzy: :ermm:
hmmm…
niciodata nu am avut si nu am costum negru… si nici de imprumutat nu am imbracat asa ceva…
deci… din prima sunt privit ca si tipul cu papornita de rafie…
imi place sa ma imbrac elegant oriunde dar nu si la servici… si asta nu pentru ca imi pasa de ce zice lumea… ci pur si simplu ca asa imi place…
cred insa ca… mai important decat haina, este curatenia… pentru ca o haina impecabila si dupa ultima fita, pusa pe un trup care simte nevoiea unui dus… devine instantaneu, oribila…
desemni… camasa neagra la guler… imi creaza repulsie.. si imi amintesc cum in bucuresti nu puteam imbraca decat doar o singura data camasa… apoi trebuia spalata… si asta datorita prafului din aer… si nu ca as fi fost eu nespalat… aici… este mai bine… pot imbraca o camsa de mai multe ori…
deci… revenenid… nu prea imi pasa de ce zic ceilati… si asta am invatat aici… si este minunat asa…
Da, stiu ca americanii sunt ceva mai open-minded. Sau cel putin asa ni se prezinta situatia prin filme.
:biggrin:
Ovi, prin elegant eu inteleg si o camasa nice si niste pantaloni altii decat jeansii. Nici colegii mei nu veneau la serviciu doar la costum. Dar aveau anumita prestanta care e cam necesara atunci cand lucrezi in “public relations”.
apai… sa stii ca eu am prestanta si cand sunt imbracat in blugi… ca sa nu mai zic nimic de modestie… ca… asa sunt eu…
:biggrin:
Ovi, accese din astea de modestie am si eu asa ca te inteleg perfect. 
Neaţa, dragă Nice! Am revenit
Sunt de acord cu ce ai scris- nu e asta o noutate :biggrin: Nu-s ipocrit, ştiu standardele sociale, ştiu cum funcţionează etichetărle, integrările şi judecăţile. Şi mai ştiu că în privinţa aspectului fizic (haine, ruj, unghii făcut etc.) o femeie are mult mai multe de pătimit… Din păcate. Am fost martor la discuţii şi în generală şi în liceu şi în facultate în care fetele/femeile mai puţin aranjate (a se înţelege cerinţele sociale de pe atunci-ştii bine la ce mă refer) erau constant ironia tuturor. Mai pe la spate sau pe faţă.
Sunt convins că şi eu am fost aşa. Mai ales că pana prin liceu am fost destul de… necopt. Ca sa nu zic altfel. E mult de spus pe tema asta. Si nu as sti de unde sa incep. Am fost judecat/etichetat si aruncat la cos si apoi scos cu ideea ca daca ma las modelat pot fi mai bine acceptat de o anumita societate si cand eram casatorit. Atunci a fost singura data cand am incercat sa fac eforturi de a ma integra unui anumit grup. Am reusit, insa nu mi-a placut. Nu mai eram eu. Acum stiu ca am capacitatea de ma putea integra oriunde, oricand. Doar ca vreau sa fiu eu. Pot fi coleg de gasca intr-un grup care vorbeste de curve si masini, pot vorbi despre inaltare spirituala, pot lua parte la intalnire de nivel inalt. Daca vreau. Eu ma stiu pe mine; stiu care dintre oamenii aceia sunt. Oamenii care raman langa mine si pe care ii apreciez sunt cei care isi dau seama cine sunt eu cu adevarat. In prezent, nu ma intereseaza ce crede si ce vrea societatea, nu ma afecteaza presiunea ei.
Cat despre tinuta-haine, accesorii etc., dincolo de presiunea sociala, stiu sigur ca daca te simti bine asa atunci si increderea in tine sporeste
Neata, Marin si bine ai revenit, acum am intrat si eu pe net ca am fost sa-mi fac cumparaturile pentru saptamana viitoare. Stii tu la ce ma refer. :w00t:
Mie mi se pare ca tu te-ai adaptat perfect la cerintele societatii, ba chiar iti place ce faci. Asta zic observandu-ti pozele de pe fb. Esti mereu zambitor, fericit, inconjurat de multa lume, imbracat elegant, modern. Unde mai pui ca esti mereu plecat prin tari straine sau prin Romania. Ai o viata sociala perfecta, completa, desavarsita. :biggrin: :devil: :tongue: :silly:
Hey :) Ioi, suna zi plina. Eu tocmai fusai dezamagit. Batu Argentina in ultimul minut pe Iran.
:tongue: Am viaţa socială, n-am viaţă de familie. Probabil, imi merge bine printre oameni pentru ca nu dau doi bani pe ce cred despre mine, nu caut sa fac impresie nicaieri…
Da, avand in vedere cele adunate de tine, nu cred ca te pot contrazice. Din punct de vedere social, imi merge bine. Ba chiar, adesea refuz diferite invitatii. Nu prea mai am chef de iesiri pe afara… am imbatranit
Pai si ce, voiai sa castige Iranul?? :dizzy: :ermm:
:alien: :sick:
Da, o zi plina de …imprevizibil. De furtuni, soare, alte furtuni si iar soare. Partea rea e ca asa se anunta si saptamana viitoare. Mama mi-a dat telefon azi alarmata, in timp ce eu eram la Auchanelul, sa-mi spuna ca in gradina noastra e…zapada!
Poate iti merge bine pentru ca ei te iubesc si tu simti asta. :happy: Nu te-ai gandit asa? :unsure:
Pai…tare m-as fi bucurat sa piarda Argentina. Deci, ar iesi ca era bine sa castige iranienii :biggrin:
Zapada? Serios? Ce mistooooo :biggrin: :devil: :devil: :devil: Eu sper sa fie soare saptamana viitoare, altfel imi incurca planurile
Sa spun drept, nu m-am gandit la asta. Stiu ca unii ma apreciaza, insa nu as crede sa fie asa multi. Ca nu prea au motive
Furtunile astea ne incurca ploile, Marin.
Dar cu Argentina ce ai bre? Nici pe astia nu-i suporti? 
:dizzy:
Lasa ca vine el soarile şi o sa fie ghini ca nu se poate altfel
Nu, nu prea ii suport. Adica…nu pe ei, doar pe Messi. Mi-e, pe moment, antipatic rau de tot :silly:
Ah, micutul Messi. Si tocmai el a dat Iranului lovitura de gratie. Eh, eu sunt sigura ca nici Cr. Ronaldo nu iti place mai mult. :biggrin: :ermm:
Da,da, parca a facut-o in ciuda mea :tongue:
Nuuu, de ala nu mi-a placut de prima data. Imi sunt antipatici amandoi. Nu mai continui…iti schimbi apoi parerea despre mine :tongue:
Crezi tu? Asa usor? Mie mi se pare normal sa avem pareri despre fotbalisti. Sa ne inspire diferite sentimente. Mie imi placea de ex de Nuno Gomez. :biggrin: :wub:
Holaaa!
Aseară eram înverşunat rău contra lor :tongue: Am, în general, tendinţa asta de a-mi displacea tot ce este prezentat de media ca nemaipomenit (oameni, lucruri etc.). Mi se pare ca se exagereaza cu valoarea lor. Sunt buni, insa nu-s atat de buni.
Era un tip simpatic :biggrin: Oare cati or mai sti de el? :biggrin: Datorita lui, mi-a fost simpatica Portugalia. Si a lui Figo si Rui Costa. Apoi, a venit Ronaldo si mi-a trecut 
Daaa, Nuno Gomez :cheerful: Si mie mi-a placut de el
Marin, esti un barbat cu convingeri puternice. :silly: :biggrin: Mie imi mai place si de columbianul ala care a fost la Atletico si care acum e accidentat, R. Falcao. :wub: :dizzy:
Cat despre superstaruri cred ca ele sunt cosiderate asa pentru ca au contribuit decisiv la rezultatele fantastice ale echipelor lor(care au cucerit trofee). :dizzy: :ermm:
Multumesc
Si mie mi-e simpatic Falcao, sa stii :biggrin: Hmm..sa inteleg ca trebuie sa-mi las plete ca sa-ti intru in gratii? :tongue: :cheerful: :biggrin:
De acord, insa nu-s singurii. Ce facem cu Raul Gonzalez, cu Del Piero, Pirlo, Iniesta, Schweinsteiger, Maldini, Baresi, Blanc etc.? Nu, se folosesc de ei pentru publicitate. Ii creaza asa din ratiuni de marketing. Si detest asta…
Mie mi-a fost foarte simpatic si inca imi este Kaka.
Da, un jucator deosebit acest Kaka. Imi aduce putin cu Chivu, nu stiu de ce. Dar foarte serios, altfel. Pacat ca incepuse bine si dintr-o data nu s-a mai auzit nimic de el, cred ca s-a accidentat. :dizzy: :ermm:
Daca te referi la Kaka, a fost vandut pentru bani la Real, acolo unde nu a reusit sa se impuna. A revenit anul trecut la Milan, a jucat binisor. Acum, pare ca pleaca si el, pentru cativa ani prin SUA, la o echipa de acolo
Chivu, da, nu si-a mai revenit din cauza deselor accidentari. Din pacate.
La Kaka ma refeream. Da, nu i-a priit trecerea la Real. :dizzy:
Da, diloc nu i-o priit
Adevarul e ca l-a nimerit acolo pe Murinio, altul pe care-l ador :silly: :cheerful: Si a prins si epoca a doua a cretinului de Florentino Perez. Astia i-au adus pe Di Maria, Ronaldo. Apoi Bale si nu a mai fost loc si pentru Kaka. Desi, era la vremea aia mai bun ca toti. Si acum e peste Di Maria si Bale. Presiunea sociala de la Madrid a fost prea mare pentru Kaka :tongue:
Si un final apoteotic pentru acest articol, cel putin pentru comentarii, nu cred ca va mai veni cineva sa-si spuna aici parerea. :biggrin: :ermm:
Da, m-am gandit ca iti va placea :biggrin: Eu am comentat ca sa recuperez saptamanile de pauza si absenta
Eu fac cat toti, doar :cheerful:
…ce să mai spun eu aici cand văd un fluviu de comentarii cu tot felul de păreri? Ce dar ai să aduni oamenii langă tine! Felicitări! Cat despre subiect, pe scurt, sunt oameni şi oameni. Unii care sunt rebeli cu sau fără cauză şi deci şi fără sau cu repere; şi unii conservatori care se duc cumva in respectarea măcar a unor directii stabilite tacit de cercul in care se invart. Mai sunt (şi aici cred că incadrez mai multi oameni pe care îi cunosc şi mă includ si pe mine) şi acei care s-au invăţat să facă faţă ochilor indiscreti, a nerespectării regulilor şi de a trăi cat se poate de simplu, lucru greu de acceptat pentru unii dintre noi şi atunci sitele se cern, fiecare dintre noi alegând ceea ce i se pare comod şi usor de asimilat.
Draga Adriana, pai sunt vreo 3 oameni care au lasat vreo 15 comentarii fiecare.
Totul e o aparenta, in fapt aici comenteaza o mana de oameni. De fapt aia care si citesc. :))
Hm, interesanta cea de-a treia categorie. Ma regasesc si eu acolo, mai ales la partea cu traiul extrem de simplu si modest. :biggrin: