M-a abordat ieri in autobuz. Un barbat intre doua varste, care statea in picioare langa mine, m-a vazut cu DSLR-ul la gat si s-a gandit sa ma avertizeze cu privire la eventualele pericole ce ma pandesc in parcurile bucurestene. Vizibil preocupat de soarta aparatului meu, mi-a povestit cum unei tinere fete i-a fost smuls din mana, de curand, un DSLR Nikon D5100, chiar la intrarea in parcul spre care ma indreptam si mi-a recomandat sa-l tin intotdeauna intr-o gentuta. Omul cara el insusi un rucsac plin de aparatura foto…
A coborat la aceeasi statie cu mine si am inceput o discutie pe marginea subiectului nostru favorit, fotografia. Conversatia s-a desfasurat atat de natural, incat simteam ca ne cunosteam de-o viata. Fara ifose si aere de superioritate, fara sa incerce sa ma impresioneze cu vastele sale cunostinte in domeniu, pret de 15-20 de minute am realizat ca uneori te poti intelege mai bine cu un necunoscut cu care imparti o anumita pasiune decat cu un coleg sau o ruda cu care nu ai prea multe in comun. La final mi-a inmanat cartea sa de vizita si fiecare a plecat cu treburile lui. Amandoi ne grabeam, eu fiind nerabdatoare sa surprind ultima zi de primavara veritabila inainte de intoarcerea iernii si pe meleaguri muntenesti.
I-am relatat si mamei intamplarea si a fost surprinsa de faptul ca m-am oprit in drum sa vorbesc cu un strain. Mai ales cand i-am dezvaluit ca m-am simtit bine cu domnul respectiv, ca am purtat o lunga discutie amicala, relaxanta, fructuoasa.
Sunt oameni si oameni. Unii ne fac instantaneu sa ne simtim bine in prezenta lor. Cu altii n-o sa putem fi noi insine niciodata.
Voi intrati cu usurinta in conversatie cu strainii? Sunteti firi prietenoase, comunicative, sociabile? Legati rapid amicitii?
sursa poza: www.weheartit.com
Salutare, Nice! Românii, în general, sunt oameni prietenoși. Yep, de obicei, vorbesc cu oamenii. Unii iti raspund, altii nu. Sunt oarecum dual, adica pot sa tac, insa pot si sa vorbesc…și mult :biggrin: Cred, totuși, că natura mea e una comunicativa. Amicițiile însă le leg greu. Adică, una e sa te știu și să vorbesc cu tine când te văd și alta e să te consider amic.
Domnul avea dreptate, se poate intampla orice, trebuie sa ai grija.
Buna, Marin, da, cred ca suntem ceva mai sociabili decat germanii, engelezii sau finlandezii de ex. :)) Avem mult chef de vorba, intram cu usurinta in discutii cu strainii, mai ales la cozi, in autobuze sau la piata.
:ninja: :tongue: Tu stii perfect la ce ma refer.
Nu e vorba ca-l consider amic pe acel om, insa m-a intrigat putin firescul conversatiei. Adica nu m-am simtit nicio clipa stanjenita, parca era normal sa vorbesc cu acel barbat. Totul a venit natural, parca il cunoasteam de-o viata. E, nu acelasi lucru se intampla de ex cu colegele mele de serviciu. Care sunt cumplit de rautacioase… Si intre ele si cu mine. Nu stiu ce sa zic, dar cu colegii barbati ma inteleg ok, ne salutam zambitori, cu femeile e rost mai mereu de un conflict, sunt mereu imbufnate, suparate, tacute, morocanoase. Ma rog, cred ca au si motive intemeiate. :biggrin:
Pai si ce sa fac, sa nu mai ies in parc cu aparatul? Sa pozez doar prin casa si in strainatate? Ca Bucurestiul e un oras periculos? :ermm: :dizzy: :cwy:
Eu nu știu nimic
De unde să știu? Nu le cunosc :tongue:
Nu, doar să fii atentă în jurul tău atunci când faci poze. Atât
La serviciu intervin altele. Invidii, răutăți, competiții.
Da, intervin, din pacate. Se pare ca stii foarte bine.
:silly: :tongue: Era ditamai namila. Jucausa namila. :biggrin: Stapanul radea fericit, incantat de scena, eu ma uitam speriata si nu-mi venea sa cred. Ieri m-am tavalit prin iarba sa surprind floricele. Se putea intampla orice in spatele meu ca nu aveam cum sa vad.
Iti dai seama ca e destul de greu sa fii atent in jur atunci cand esti concentrat la un subiect. Anul trecut pozam niste lalele aproape de Arena Nationala si m-am trezit cu un caine in cap.
Ar fi bine sa fiu mereu insotita de un bodyguard. Ce pacat ca nu sunt si eu un star.
:dizzy: :sick: :ninja:
Păi,da, sigur că râdea stăpânul. Câinele ieșise cu succes la agățat de fete :devil:
Ei, pentru ce există iubiții? Să fie și badigarzi. Sigur, dacă-i ajută fizicul :biggrin:
:devil:
:ninja: Neata, Marin, cum a mers actiunea? V-a deturnat iarna? :ermm:
Neațaaa! Daa, ne-a aruncat in aer cu totul :biggrin: Am amanat a doua actiune in acest weekend, tocmai cea din Arges. Aseara cand am venit de la Brasov, pe la 7 ningea cu fulgi mari in tot județul. La ora 9 dimineata erau -1 grad in Pitești si stratul de zapada de 11 cm. Natura, după cum știi bine, nu va putea sa ne ofere un teren apt pentru impadurire pana sambata.
Rar, dar mi se întâmplă.
Sa inteleg ca nu esti prea sociabil si prietenos? :ninja: :biggrin: :unsure:
Eu ma consider foarte sociabil, dar nu cu toata lumea noua, cand vad ca respectivul poate deveni rapid interesant, nu imi plac discutii plictisitoare si monotone in care adresezi intrebari despre ce ai mancat azi dimineata…Imi place sa gasesc astfel de persoane, rar, dar se intampla. Simt o senzatie foarte frumoasa cand intalnesc pe cineva care are hobby-uri apropiate de ale mele si cu care poti discuta pe baza aceasta.
Mai nou imi plac si oamenii care merg cu trenul, mi se par foarte de treaba. Merg cam de doua-trei ori pe an la tara, o calatorie de 6 ore in care intalnesc persoane cu care ma imprietenesc, dar nu o prietenie de durata, ci una de cateva ore pentru ca este putin probabil sa ma mai intalnesc cu acea persoana.
Asa e, si in tren se pot lega prietenii. In adolescenta si tinerete, cand mergeam cu trenul, mereu gaseam pe cineva dispus sa sta la taclale cu mine si prietenele mele.
Eu caut oameni de bun simt si modesti, cu care simt ca pot lega o conversatie. Dar vorba ta, rar se intampla. Insa pe la cozi cand imi mai exprim eu nemultumirea, mereu cineva imi tine isonul si ramanem sa discutam si in continuare. Daca cineva ma intreaba ceva, evident ca ii raspund cu amabilitate. Daca ma pricep, evident.
Dragut! Mai exista oameni de calitate!
Da, bine intentionati, modesti si amabili. Cred ca mai toti pasionatii de fotografie sunt asa. :biggrin: Tu legi usor prietenii, Rux? :dizzy:
Eu nu prea sunt.Poate eram,dar de cand sunt printre scandinavi,cred ca nu mai simt nevoia de conversatie asa cu oricine.Poate cu un domn asa amabil,cum e cel pe care-l descrii,dar altfel,nu mai fac,cand vin in tara zic,is mai rezervata ,sau mai indiferenta.Chiar ma obosesc discutiile de dragul discutiilor.Insa cea descrisa de tine pare altfel,si mi s-a intamplat si mie sa accept cu greu,sa intru intr-o conversatie acum multi ani,in tren, si am ramas prietena buna zi in ziua de azi cu baiatul ala.
Discutiile de dragul discutiei pot fi enervante, obositoare, stresante. Eu aveam si un interes, Silving. Un cititor al blogului mi-a atras atentia asupra unui fapt si chiar mi-a recomandat sa discut si cu alti fotografi sa le cer parerea. Am profitat de faptul ca acest om era fotograf, chiar el imi dezvaluise ca a participat la cursuri de fotografie la f64, dar oricum din asta isi castiga existenta, si am lamurit problema ridicata de Dragos pe blog.
Nu stiu de ce dar eu imi imaginez scandinavii drept niste oameni ceva mai reci, care cu greu leaga prietenii. Total opusul romanilor. :ermm:
Sunt foarte amabili si zambesc pe strada,sunt foarte placuti,n-as zice neaparat reci,dar isi vad de treaba lor,sa zic asa.Insa sunt convinsa ca daca ai avea nevoie de ajutor,ar face-o imediat.Uneori apreciezi ca nu se baga nimeni in sufletul tau asa tam-nesam.Insa mi s-a intamplat sa fiu eu mai morocanoasa,si zambetele lor,pe strada,calmul,sa ma binedispuna.
Amabili, dar isi vad de ale lor?
Inseamna ca sunt niste persoane cu adevarat placute, romanii tind sa se uite cam mult in ograda vecinului…daca intelegi ce vreau sa zic. :ninja: :dizzy:
Habar nu aveam cum sunt cu adevarat scandinavii, nu am intrat pana acum niciodata in contact cu persoane din Suedia sau Norvegia. :blush:
Stiu ce zici,tocmai ;) In Ro fiecare isi da cu parerea,de la ceva banal ca :”de ce nu te mai tunzi?” ,la altele.Aici nu te intreaba de ce nu te mai tunzi,nici de ce nu-i dai caciula copilului ,nici altele.Deci da, cu siguranta ti-ar placea scandinavii.Eu aici vorbesc de danezi,dar imi imaginez ca nu-s mari diferente.
Da, imi place acest gen de oameni. Imi place discretia si cred ca sunt o astfel de persoana. Nu-mi imaginez ca nordicii se preteaza la barfe de ex. :ermm: :dizzy: :dizzy:
Sincera sa fiu, am o usora reticienta fata de straini, ca la cati flu-flu sunt pe lumea asta…. :)).
Bine, daca omul pare inofensiv, sau locul in care ne aflam e inofensiv…poate ca schimb doua-trei vorbe. Mai ales daca avem ceva in comun.
Mi s-a intamplat si mie, de curand, in parcul de langa mine, in timp ce fotografiam, sa ma abordeze un domn trecut de prima tinerete si sa-mi vorbesca despre fotografie. Cand a auzit apoi ca sunt romanca, mi-a povestit despre ce cartile din literatura romana citite de el si multe alte lucruri interesante. A fost chiar o conversatie placuta…
Da, despre astfel de intamplari, oameni si imprieteniri era voarba in articol. Daca as fi crezut o secunda ca omul vrea altceva sau e periculos, nu as fi stat o clipa de vorba cu el. Dar cum vorbea la telefon, in autobuz, despre botezuri si nunti, era clar cu ce se ocupa… Si cum eu primesc mai nou mii de invitatii de la nikonsti… :)) Bine, el era canonist.
:biggrin: :tongue: :silly: Nu stiu daca exista termenul asta. :dizzy: :angel:
:cheerful:
Wou, deci tu ai intalnit un domn francez care citise literatura romana? Cred si eu ca a fost o conversatie placuta!
Nu
Eu nu prea vorbesc cu necunoscutii, de fapt imi ia destul de mult pana ma obisnuiesc cu un om de-ajuns de tare incat sa pot vorbi deschis cu el. Dar in aceeasi masura pot sa inteleg de ce ai simti o conexiune cu cineva cu care impartasesti o anumita pasiune.
Chiar deschis nu stiu daca a fost. Adica nu e ca si cum i-as fi impartasit acelui barbat cine stie ce secrete. Am discutat exclusiv despre fotografie, de stilul nostru de a fotografia, i-am pus o intrebare ridicata de un cititor pe un articol precedent, omul m-a lamurit si atata tot. Dar da, e adevarat ce spui tu, o pasiune comuna, mai ales daca este fotografia, poate apropia foarte mult oamenii. De cand postez poze pe fb sunt foarte des invitata la evenimente de catre fotografi foarte simpatici si amabili.
Nu stiu, se pare ca sunt oameni si oameni. Unii ne fac instantaneu sa ne simtim bine in prezenta lor. Cu altii n-o sa putem fi noi insine niciodata. :ermm: :dizzy: :wassat:
Sincera sa fiu nici eu nu prea intru in vorba cu strainii chiar daca imi par initial a fi bine intentionati si oarecum friendly. Habar nu am de ce. Poate pentru ca sunt putin paranoica si mi-am cam pierdut pe drum increderea ca oamenii mai pot fi si sinceri si binevoitori.
Dar intr-adevar, interesanta experienta ta. :angel:
Si eu mi-am pierdut increderea in oameni, Ana, dar ce sa fac, asta e firea mea. Pana la proba contrarie, eu vorbeasc frumos si amabil cu toata lumea. De indata ce simt ca ceva nu e in regula, incep sa bat in retragere. :biggrin:
A fost fructuoasa pentru ca am mai aflat cate ceva din tainele fotografiei. :happy:
Am experienţa a sute de întâlniri cu necunoscuţi, de care am constatat că ne leagă pasiunea comună.
Am discutat trei ore şi ceva cu un neamţ, care vorbea germana şi eu vorbeam engleza. Jurai că ne cunoaştem de când lumea!
Când o pasiune comună stă între cei care discută, toate celelalte elemente devin “perturbatoare”: nu mai contează naţia sau funcţia, vârsta sau averea, …
Sa inteleg ca pasiunea e “de vina” pentru apropierea dintre oameni. :happy: Dar este important ca totul sa se petreaca natural, nu fortat. Sunt momente frumoase din vietile noastre… Bun venit pe blog, Zamfir, cred ca esti prima data aici, nu? :unsure:
cred ca depinde de situatie cred, in general nu refuz discutiile fie chiar si cu necunoscuti… insa daca tot ai adus aminte mama m-a invatat sa nu vorbesc cu strainii asa ca am grija la ce scot pe gura. :whistle:
Mama ta e o persoana foarte inteleapta, Pato. Da, e bine sa avem grija ce spunem si cat spunem. Si mai ales cui spunem. Pentru ca e o vorba celebra si foarte adevarata. Aia cu apara-ma Doamne de prieteni, ca de dusmani am eu grija.
Intri in general mai repede in discutii cu fete sau cu baieti, care iti par mai sociabili? :dizzy:
nu pot zice… dar iti pot zice ca sunt timid cu fetele care-mi plac, cu restul sunt la fel :biggrin:
ma refeream la persoane pe care nu le cunosc.
Pai nu e bine, cum sa fii timid tocmai cu alea care-ti plac. Mai bine invers. :)) Nu cred ca fetele aprecieaza timiditatea, Pato. :devil: :dizzy: :ermm: :wassat:
stiu, dar … sunt si eu emotiv (am momentele mele). Poate in timp o sa rezolv asta. :blush:
Stiu ca fetele adora baietii mai indrazneti(nu tupeisti). Alea care vor tupesti nu merita…sincer.
:silly: :tongue: Da, da, timpul le rezolva pe toate. Increderea in tine si experienta. Astea doua ajuta. :dizzy:
In primul rand si eu iti recomand sa-ti cumperi o gentuta pentru aparatul foto. Asa il feresti si de eventuale lovituri. Sunt genti mai mari, unde incap aparate foto ca ale tale + obiective + filtre si altele. Partea proasta e ca sunt mai scumpe, vreo 200-300 lei costa unul. Cel putin pe f64, poate sunt locuri unde gasesti mai ieftine.
Daca dau de oameni prietenosi si care au ceva in comun cu mine, da, discut. De ce nu? Atat timp cat nu-s cine oameni care sa-mi trezeasca suspiciuni. Chiar e placut, mai cunosti oameni noi.
Oh, Mihaela, nu-ti spun ca ieri in masina o ditamai tanti s-a pravalit chiar pe aparatul meu foto. :)) :angry: Ditamai=namila. M-am facut verde la fata cand am vazut…si nici macar scuze nu a prezentat. :sick: :ninja:
:biggrin:
:angry:
Da, asta este motivul pentru care nu mi-am cumparat inca. Pretul piperat. :cwy: Vroiam neaparat una dreptunghiulara si nu mi-am permis sa dau pe ea 150 de lei, dupa achizitia DSLR-ului si a cardului de 16 GB. Astept salariul viitor. Oricum pana atunci ne luptam cu iarna, nu mai ies din casa pentru fotografiat. :cwy:
Da, e placut, vorba ta, sa nu trezeasca suspiciuni si sa ai ceva de discutat cu ei. Chiar ceva de invatat de la ei. Aici te bazezi pe intuitie si experienta de viata.
Am vazut ca tu participi la multe evenimente, iar acolo intri in contact cu multi oameni…
De obicei nu prea particip la evenimente, anul acesta mi-am propus sa merg la mai multe, dar pentru a invata ceva, nu neaparat pentru networking.
Mihaela, imi place de tine ca ori de cate ori iti propui ceva, iti iese.
:cheerful:
:)) Eh, incerc si eu. Dar nu intotdeauna lucrurile ies bine. Uneori trebuie sa vad partea plina a paharului, sa trec mai departe si sa-mi propun alte lucruri.
E vorba de o anumita chimie. In general eu nu sunt un tip sociabil, dar exista persoane cu care ma inteleg foarte bine ‘din prima’. Horia, fratele meu, e mult diferit. El chiar ca e prietenos, leaga foarte usor relatii si stie sa le si mentina.
Dragos, cum sa nu fii sociabil? Ca eu te-am vazut interactionand cu oamenii si am ramas uimita de cat de comunicativ erai. Adica nu aveai concurenta la capitolul asta, vorbeai orice si cu oricine.
Aici cu mentinutul e o problema. Eu de ex nu tin mortis sa raman prietena sau amica cu cineva cu care nu mai rezonez la un moment dat. Plus ca in timp apele se cam separa… Iti cam dai seama cu cine esti compatibil si cu cine nu.
Normal ca initial e vorba de chimie!
Pai sunt sociabil când simt ca se poate…..dar in general nu sunt, imi fac cu greu prieteni, intemeiez si mai greu relatii si le mentin si mai greu.
Foarte buna observatia ta, Dragos, sunteti sociabili atunci cand vedeam ca se poate, ca avem cu cine. De obicei oamenii sunt distanti, sovaitori, sceptici…
Hei, cred ca-i vorba de “chimie”, subiecte comune si educatia necesara pentru a le aborda, stiinta de a te face placut si a putea intretine discutia in limitele decentei… :alien:
Toate astea plus dorinta de a le impartasi cu cel de langa tine. De a iubi discutiile, oamenii in cele din urma. Ca degeaba ai educatie, daca esti mereu ursuz si morocanos. Sau cu ifose si impresii. :ermm: Mi-a placut aia cu limita decentei. :wink:
Da, da… trebuie si sa vrei sa impartasesti, true! Impresii… :))
Limita decentei… de exemplu daca DSLR-ul tau se intalneste cu DSLR-ul meu, se apuca sa discute despre peisaje si obiective…sa nu-l masoare spot, iar diafragma sa ramana inchisa! :angel:
:alien:
Ca tot venii vorba, ce DSLR ai si ce obiective folosesti? Tocmai ma uitam pe net dupa unul ieftin si bun potrivit pentru fotografia macro. :dizzy: :whistle:
Am un D5100, n-am obiective de macro…Tamron 90mm f/2.8 Macro 1:1 era dat ca o recomandare, dar nu cred ca ai gasit cea mai experimentata persoana ca sa-ti dea sfaturi! :cwy:
Ma uitam la Dance Masters si ma gandeam ca as fi facut cateva fotografii, sunt asa expresivi! :silly:
:alien:
Inseamna ca iti place fotografia de portret. Eu ador in schimb peisajele. :wub:
O sa ma uit pe net de Tamron, sa vad ce info gasesc despre el. :happy:
Leg usor prietenii cu fete. Si imi place sa fac asta, desigur cu cele cu care am ce vorbi. Cu baietii nu stau mult la taclale, am suficienti prieteni.
:)) Ma asteptam sa-mi spui asta. Si eu ma imprietenesc usor cu barbatii.
Eu aş fi curios cum mă vezi tu, Nice. Căci eu pe mine însumi mă cunosc destul de bine, cred. Şi zîmbesc, gîndindu-mă care ar fi reacţia ta dacă te-aş aborda pe stradă – într-un mod decent, desigur. Spun asta în lumina ultimului articol pe care l-am publicat.
Fiindcă vezi tu, aici în spaţiul virtual, arătăm doar atît cît considerăm că este necesar, din întregul nostru. Iar atunci cînd restul, partea “ascunsă”, iese la suprafaţă, devenim brusc “incompatibili”, nedoriţi. Imaginea idealizată confruntată cu imaginea reală, creează de multe ori o reacţie exotermă. Adică oamenii iau foc, fac stînga-împrejur şi pleacă, scuipînd în lături (la propriu şi/sau la figurat).
Din pacate nu pot citi azi articolul tau ca sa-mi dau seama la ce faci referire. Am niste lucrari de rezolvat pentru maine dimineata la serviciu si nici timp de raspuns pe blog nu am. :ermm: :dizzy: Dar cand revin maine dupa job, o sa citesc. :biggrin:
Pai si de ce ar trebui sa iasa la iveala imaginea nedorita(ascunsa)?
Cine poate şti… Întîmplarea… sau dorinţa de socializare…
Uite, ţi-aminteşti că ţi-am recomandat-o pe Mihaela de la mine de pe blog? Ei bine, ne-am întîlnit de două ori. Prima oară îmi spusese că trece prin Ploieşti cu trenul, venind de la munte – e o mare pasionată de drumeţii montane – şi că ne-am putea vedea în gară. Dar mie mi s-a părut că două minute ar fi prea puţin, aşa că mi-am luat bilet Ploieşti-Bucureşti. Şi cînd a venit clipa, am urcat în tren şi m-am alăturat grupului. Chitara s-a plimbat de la unul la altul, a ajuns şi la mine – şi m-am mirat că am mai fost în stare de ceva decent, după o foarte lungă pauză – şi uite aşa a trecut timpul pe nesimţite şi am ajuns în gară la Bucureşti, unde ne-am luat ‘la revedere’ iar eu am aşteptat următorul tren înapoi spre casă. Şi dacă n-aş fi făcut ce-am făcut atunci, aş fi avut de regretat acele clipe frumoase care mi-au adus aminte de tinereţe.
Uneori, dacă avem talentul de a “citi” oamenii, putem petrece clipe plăcute cu persoane complet necunoscute şi ne putem crea amiciţii sau prietenii care cine ştie cît ar putea dura. Dintre cei cunoscuţi aici, în spaţiul virtual, pe unii îi sun de ziua lor sau le trimit SMS-uri de sărbători. E plăcut să ştii că cineva, din cînd în cînd, se gîndeşte la tine. Şi nu contează modalitatea prin care oamenii se cunosc, ci dacă sînt capabili să menţină o relaţie sinceră de amiciţie şi – de ce nu – prietenie, în adevăratul sens a cuvăntului.
Frumos gestul tau spontan.
:wink: :wink: Ti-ai ascultat inima si te-ai ales cu amintiri grozave. E prima data cand aud o povestire de genul… Tu chiar te-ai atasat de unii oameni din blogosfera. 
Asa este Dragos, pana la urma conteaza prietenia adevarata, atat de rara si tocmai de aceea, atat de pretioasa si ravnita.
Cred că ăsta e cel mai mare “defect” al meu: mă ataşez imediat şi puternic de oameni. De cele mai multe ori, atunci cînd simt o atmosferă deschisă, mă comport de la primul contact ca şi cum ne-am cunoaşte de-o viaţă şi tocmai ne-am reîntîlnit. Pe unii îi sperie asemenea familiaritate subită, din păcate, fiindcă n-au acea deschidere spre “innocent until proven otherwise” şi atunci îi văd cum dau înapoi cu teamă, închid porţile, trag obloanele şi se uită de după un colţ de draperie pînă dispar din raza lor vizuală. :(
Întreb cititorul, mai mult sau mai puţin retoric: dacă am fi fraţi, ai avea mai multă încredere în mine? De ce – doar fiindcă am crescut împreună (sau poate nu, să fi crescut fiecare cu unul din părinţi, separat)? Doar întîmplarea face ca doi oameni să fi fost născuţi la distanţă, din părinţi diferiţi, dar asta nu înseamnă că nu pot fi compatibili ca interese, ca pasiuni, ca talent şi chiar să existe acea “chimie”. Dacă societatea nu ne poate declara “fraţi” prin acte, nimic nu ne opreşte să ne comportăm ca atare din proprie voinţă. Asta se numeşte prietenie. N-o poţi afla decît dacă eşti dispus s-o accepţi.
De ce fel de oameni te atasezi rapid? De cei pe care ii placi foarte mult si simti ca aveti ceva in comun? :ermm:
N-am stat niciodată să analizez ce tip de oameni se “lipesc” de mine sau eu de ei, pur şi simplu se întîmplă şi atît. Chiar dacă nu avem ceva important în comun, e suficient să existe interes şi deschidere spre nou, să împărtăşim experienţele de viaţă în domenii cu care poate nu am avut tangenţă pînă atunci dar care considerăm că ne-ar plăcea să le descoperim, sau pur şi simplu să simţim fiecare că putem discuta orice fel de probleme, să primim şi să oferim sfaturi şi chiar destăinuiri mai mult sau mai puţin private. Cred că e vorba de o doză ceva mai mare de empatie, cea care ne permite să simţim dacă persoana respectivă poate fi un bun amic/prieten sau nu.
Mi-aduc aminte vag de o replică dintr-un film, care suna cam aşa: “Mommy, how would I ever make any friends if I’m not supposed to talk to strangers?”
Da, ai dreptate, in asemenea momente intra in scena empatia. :happy:
… şi iese Elvis, cu al său binecunoscut “Thank you very much”.
foarte interesanta aceasta experiena,cred ca poti sa legi o prietenie cu cineva daca ai ceva in comun altfel e aproape imposibil.
Ma rog, pana la prietenie e cale lunga. Aici vorbeam de discutii pasagere, de sociabilitate. :biggrin:
Buna seara, dar vai ce avem noi aici? Un articol scurt dar un subiect pe care se pot discuta multe :),eu unul de exemplu nu prea intru in discutie cu strainii chiar daca sunt o fire sociabila, nu mi se pare normal sa ma bag eu in gandurile omului.
Dar daca e sa nimersc o persoana care sa aibe multe in comun cu mine pai cred ca as putea discuta mult si bine :) citeam intr-un comentariu ca pasiunea atrage oamenii si sunt perfect de acord cu asta, daca oameni pasionati s-ar uni, tara si lumea ar merge intr-o directie mai buna.
Buna, Daniel. :happy: Hm, m-a pus pe ganduri commentul tau, nici nu vrei sa auzi de la mine de ce sunt pasionati romanii in clipa de fata, ce ii uneste, ce au in comun. :angry: :ninja: :wassat: :dizzy: :ermm:
Mici, bere si multe altele :)), dar daca oameni pasionati de fotografie de exemplu s-ar aduna la un loc si ar face ca un fel de sedinte micute si iesiri in comun la fotografiat cred ca ar fi minunat sa iti petreci timpul in compania unor oameni care au ceva in comun cu tine.Pana la urma asta lipseste Romaniei, nu de putine ori vad la televizor oameni care din pasiunile lor fac niste joburi de vis :wub: , poate pana la urma munca colectiva nu e asa rea pe cum pare.
Nici eu nu o puteam spune mai bine, din pacate romanii nu sunt deloc uniti, iar pasiunile lor sunt in opinia mea gresite. Dar mai bine sa nu generalizam. :ninja: :ermm:
S-a mirat mama ta. Ce o fi zis: nu ți-am zis să nu vorbești străinii? De mică ți-am zis :)))
Mai degraba invers.
Da, în majoritatea cazurilor îs prietenos
Napocel? Ai revenit cu vechiul blog? :ermm: Ai renuntat la Tury? Si cand nu esti prietenos?
N-am renunțat doar am reactivat Napoboghia ce va fi doar pentru fotografie
Asteptam articole si pe Tury! :w00t:
Da, da ar fi cazul am cam lenevit
Pai daca esti ocupat cu fotografia. :biggrin: Dar te inteleg, mare pasiune! :cheerful: :wub: :wub:
Nu stiu cat de sociabil sunt, dar prietenos, da. Si de legat prietenii, leg usor si cu incredere. De vorbit cu strainii vorbesc doar daca sunt intrebat sau daca am ceva de intrebat sau reprosat. In rest, nu. Frumos gestul omului respectiv de a te preveni de pericolele acelea. Nu dai mereu peste asemenea persoane, si tu ai fost norocoasa.
Alex, sper sa nu dau in parcuri de cetatenii de o anumita etnie care se ocupa cu asemenea talharii la drumul mare… :ninja: :angry: :cwy: Eu ma imprietenesc repede si cu strainii, mai discut una alta cu ei, mai ales la cozi (la banca de ex se foarmeaza unele interminabile).
:ermm: 
Nici eu nu-ti doresc astfel de intalniri cu personje dubioase. :ermm:
. Asa e firea mea :biggrin: :happy:
Din spusele tale rezulta ca esti o persoana foarte sociabila. Eu ma incurc in limba daca incerc sa vorbesc foarte mult :blush: :tongue:
Sociabila, nu foarte. Sa nu exageram, ca tot venii de curand vorba.
Eh, a fi sociabil presupune sa stii si sa asculti, nu doar sa turui. 
La ascultat ma pricep destul de bine. Imi place sa ascult, atata timp cat este o discutie constructiva. :happy:
Corect, imi place conditia pusa de tine. :wink: :happy:
Ai dreptate, Nice. Sunt oameni si oameni.
Sunt o fire cat se poate de deschisa si imi place sa socializez. 
Dar eu ma incapatanez sa cred ca toti oamenii sunt buni, amabili, pana la proba contrarie.
Intru atat de usor in conversatii cu oamenii necunoscuti ca ma mir si eu. Cu oameni complet necunoscuti.
Bine, cred ca trebuie sa fie si o mica compatibilitate probabil….ca altfel nu s-ar intampla. Dar la mine, ce-i la fel de interesant, e ca oamenii au tendinta de a mi se confesa.
Am si scris o postare anul trecut, ceva parca “Si rechinii sunt oameni” … sau pe aproape, nu mai stiu numele exact. O intamplare asemanatoare cu a ta…intr-un anume fel.
La serviciu nu aveam probleme, nici cu barbatii, nici cu femeile. La noi erau foarte multi barbati si mediul era oarecum mai prietenos, fiind putine femei, care se stie ca sunt ceva mai rautacioase cand mediul e majoritar feminin. Barbatii ne pretuiau la adevarata valoare :wink: Nu, nu exagerez. Asa era.
Despre amicitii e putin mai greu de vorbit…pentru asta chiar trebuie compatibilitate serioasa. Dar se mai intampla
Sa ai o saptamana frumoasa!
Elly, tu esti si mai sociabila decat mine. :cheerful: In plus, mie nu prea mi se confeseaza oamenii. :ermm: :biggrin: :wassat: Da, imi aduc aminte de articolul tau, chiar asa ceva nu mi s-a intamplat pana acum. :ermm: Probabil oamenii simt ca pot avea incredere in tine.
Multumesc asemenea. :) A inceput oribil, la propriu si la figurat, dar sper ca maine va fi mai bine. A fost o dimineata de cosmar, in compania unor oameni detestabili, sefii mei. Imi pare nespus de rau ca nu pot face un articol despre ei… :ninja: :cwy:
Scrie despre ei ca intr-o fabula. :wink: Vom intelege noi alegoria :wink:
Numai cand ma gandesc la ei mi se intoarce stomacul pe dos. Abia astept sa scap de ei si sa nu-i mai vad niciodata. In viata mea nu am intalnit asemenea oameni. Am mai avut sefi, dar nici asa. :angry:
La cat de mult am circulat peste tot, m-am obisnuit sa nu ma sperie cand cineva are ceva de spus. Asa cum spui, dai mereu de oameni interesanti cu care-ti pica bine o vorba.
Da, mai ales in calatorii sunt sanse sa intalnim oameni interesanti. Totul e sa fim sufiecient de deschisi. :happy:
“Moare cate putin ….. cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.” Normalitatea unui om incepe cu socializarea.
O mare bucurie sa mai aud de tine, Molie :happy: Wou, ce mult a trecut… :whistle:
Mi s-a mai intamplat sa fiu abordata de oameni din astia prietenosi, dar nu intotdeauna am fost atat de receptiva. Sunt o fire sociabila si daca simt ca am ce invata de la un om , ma deschid putin , dar cred ca depinde si de starea pe care o am in ziua respectiva. :cheerful:
Corect, depinde mult si stara de spirit din momentul repsectiv. Daca esti suparat, trist, nervos, numai de socializare cu strainii nu ai chef. Si nici cand esti foarte grabit nu iti arde de discutii.
Nu, din pacate nu-s o fire sociabila si nu ma integrez usor intr-un grup. Totusi, atunci cand mi se adreseaza cineva, strain sau mai putin, raspund politicos si prietenos. :)
Zi frumoasa!
Da, cam asa sunt si eu, daca sunt intrebata, raspund politicos. Cand insa simt sa pot afla ceva interesant sau am chef de vorba, lungesc conversatia. :biggrin:
Da, eu leg foarte usor prietenii, sunt foarte sociabila, prietenoasa!
In primul rand fiindca ma intereseaza sa aflu chestii noi si sunt deschisa la conversatii!
Da, stiu de tine Alice, parca ai si pe blog un astfel de “avertisment”.
Pff eu sunt timida, insa daca persoana cu care vorbesc imi transmite calmitate, sunt foarte prietenoasa si deschisa. Tine si de increderea de sine dar si de ceea ce iti inspra celalalt. Ceva de genul, daca sunt intrebata-raspund, sa intreb eu e ceva rarisim, nu incep discutii. :blush:
Cu strainii da, nici eu nu initiez discutiile. Dar conteaza enorm sentimentul indus de o anumita persoana. :biggrin:
Penultima dată când am fost în București, luasem autobuzul de la Spitalul Colțea cu destinația aeroport, plecam în Finlanda, imediat ce am intrat în autobuzul aproape gol, un nene uriaș cu părul măre și alb ca laptele m-a simțit repede că sunt din provincie… S-a băgat în seamă și din vorbă în vorbă mi-a prezentat o parte dintre principalele obiective de pe trase, inclusiv casa lui G. Becali. :) Măcar nu m-am plictisit până la Otopeni și am avut parte și de un ghid turistic for free. :)
Se pare că cel puțin odată în viață mai găsim și oameni prietenoși în autobuz… :) În străinătate așa ceva este o banalitate, tare aș vrea să import acest lucru și în România…
Ce domn simpatic, iar tu esti un norocos. Ai fost in Finlanda? Wou!
In strainatate sunt oameni multi mai sociabili decat in Romania? :dizzy: :wassat: :ermm:
Da, am fost și pe acolo :)) am petrecut câteva luni de vis în această țară nordică… Dacă vreodată ai șansa să nu eziți să mergi pe acolo, cu siguranță o să-ți placă. Șoferul de autobuz de acolo ascultă heavy metal, vorbește foarte, foarte bine limba engleză iar autobuzul său e un loc foarte curat, cu locuri pentru toată lumea și aer condiționat. :)) Uitasem, ajunge la fix de fiecare dată în stație, nu știu cum se face dar niciodată nu întarzie… :))
Ideal! As vrea sa traiesc si eu intr-o tara civilizata. Romania e la ani distanta de acest deziderat. Dar ce spun eu aici, nici macar nu ne propunem sa tindem spre civilizatie. Suntem constienti ca nu e de noi.
Scuze pentru double posting dar am dat editare și văd că nu apare update-ul. Ziceam că da, categoric în străintate lumea este mult mai civilizată decât la noi. Nu există atâta îmbulzire și nesimțire ca la noi. Am umblat prin mai multe țări din Europa dar nicăieri nu am văzut nebunia de la noi… Nu doar în Finlanda, ci în toate țările europene cei care coboară, o fac pe ușa de la mijloc și pe cea din spate iar cei care urcă, o fac prin față, pe la șofer, foarte civilizat.
Sociabili, DAA! Peste tot!
Doamne, câte am de povestit în acest sens… O să pun toate astea într-un articol. Soon. :)
Abia il astept, chiar sunt curioasa, nu prea am umblat prin lumea larga asa ca tine. :biggrin: :dizzy: Doar in calitate de turist si asta e irelevant. Mai ales ca am fost cu agentia, cu grupul, nu pe cont propriu.
daaa, mi seintampla de multe ori sa intru in vorba cu pers necunoscute- in autobuz, parc, sau locuri inchise.
la Cluj sunt multe persoane prietenoase, care cauta povesti si nu ma deranjeaza deloc sa fiu si eu prietenoasa, nu se stie niciodata cu ce scop intra in viata ta un om :)
Exact, Lilly, totul se intampla cu un scop, chiar daca acesta initial nu ne convine deloc. :face: :face: Asa cum astazi am invatat o lectie usturatoare despre oameni. Inca una! :cwy: :angry: :angry:
Rar gasesti persoane de genul. Ma bucur ca am citit articolul asta si mi-am readus aminte ca mai exista oameni in Romania asta.
Eh, nu a facut nimic deosebit, doar a intrat in vorba cu mine. :)) Nu e mare lucru… :dizzy: Bun venit pe blog. :cheerful:
Eu intru în conversațiile cu străinii doar dacă am ce vorbi,ne leagă aceeași pasiune. Așa cum ai spus și tu,sunt oameni cu care te împrietenești foarte ușor și sunt alții cu care nu poți lega două vorbe,pentru că-s timizi și stau în banca lor. Eu nu-s așa,dar nu pot lega o prietenie cu cineva cu care n-am nimic în comun,nai ales dacă vorbește numai despre…fotbal,de exemplu. Cum nu îmi place fotbalul,nu m-aș simți apropriat de acea persoană decât dacă am găsi pasiuni comune.
cu dslr-ul de gat deja faci parte dintr-o comunitate si esti recunoscuta ca atare. mi-a dat si mie un tip odata pe malul begai niste parametri de setari, sa-i incerc. prinde bine orice ajutor sau schimb de informatie.
si da, intru usor in vorba cu cineva care-si doreste acelasi lucru. incerc totusi sa nu invadez spatiul propriu al nimanui :biggrin:
Nu mi s-a intamplat pana acum sa intru in conversatii cu necunoscuti, dar nu mi-ar strica o astfel de experienta pozitiva.
Nu sunt o fire comunicativa, volubila si prietenoasa la prima vedere. Sunt extrem de rezervata si potrivit celor care si-au facut curaj sa imi devina prieteni: “tin oamenii la distanta”. Din momentul in care am dat jos aceasta bariera sunt cu tot sufletul alaturi de ei.
mai intram in discutii cand mergeam pe tren sau cand ma informam de cate ceva, in rest nu prea m-am bagat in discutii aiurea. dar…sa ma simt bine, nu prea…
oricum, treaba cu aparatul foto e adevarata. nici mie nu prea imi place sa-l tin la vedere, chiar si rucsacul incerc sa-l fac mai …”vechi” si murdarit…
E minunat când descoperi din întâmplare oameni cu care ai ce discuta, cu care poți vorbi fără rețineri despre un anumit subiect, care îți înțeleg pasiunea
Glumesc – parțial – la ultima chestie :tongue:
Nu știu ce să zic, de inițiat, eu nu prea inițiez discuții cu necunoscuți. Totuși, dacă o fac ei, le răspund și sunt dispusă să discut și mai mult, dacă ce sunt întrebată sau ce mi se spune e relevant și de bun-simț, și, evident, dacă mă simt confortabil în preajma persoanei respective și nu îi citesc pe față sau în gesturi vreo tulburare psihică serioasă care m-ar putea pune în pericol (voi discuta cu ei pe viitor și nu în spații publice)
Cred că sunt o fire prietenoasă, deși nu foarte comunicativă. Sau poate e incorect să spun asta, de obicei am impresia că modul meu de a fi îi încurajează sau îi determină pe oameni să continue să vorbească, mai ales în cazuri precum cel amintit de tine – adică oameni ok, care chiar au ceva de spus, cu intenții bune. Partea bună e că știu și să îi țin pe mulți la distanță. Pot fi și neprietenoasă, dar numai dacă mi se dă un motiv să fiu așa.
Rar mi se intampla sa evit discutiile cu oameni care imi sunt straini, mai ales daca ceea ce au sa imi spuna este legat de un subiect care ma intereseaza. Cred ca depinde si de starea in care sunt, dar si de felul in care ma abordeaza. Oricum, sunt destul de sociabila cu cei care nu au ifose.