De cate ori vi s-a intamplat sa va treziti speriat, pe o straduta laturalnica, cu o masina aparuta ca din senin in fata voastra? Sau ca va suna un prieten, si va reproseaza indignat ca ati trecut pe langa el fara sa-l salutati? De cate ori vi s-a intamplat sa fiti abordat de un trecator, care va roaga sa-l ghidati spre o anumita destinatie, iar voi sa ii raspundeti, dupa vreo cinci minute de gandire, dupa ce va reveniti din uluiala, ca va pare rau, ca regretati amarnic, dar nu-l puteti ajuta cu informatia ceruta?
Mie mi se intampla aproape tot timpul. Merg pe strada atat de concentrata la problemele care ma framanta, atat de preocupata, ganditoare si visatoare, incat de cele mai multe ori sunt prinsa pe picior gresit de diferite evenimente mai mult sau mai putin placute. Uneori sunt atat de desprinsa de realitate incat imi este greu sa realizez pe ce planeta sunt. Ca de exemplu azi, la metrou, cand o tanara a venit zglobie catre mine si m-a intrebat, convinsa ca a gasit persoana potrivita, in ce parte trebuie s-o ia catre Costin Georgian (o statie foarte cunoscuta mie, aflata aproape de cartierul unde locuiesc si unde am coborat de zeci de ori pana acum). M-am uitat buimaca in jur, ca picata de pe Luna, m-am gandit indelung, am incercat sa stabilesc cam pe unde in Bucuresti ar putea veni Costin asta si, apoi, cand am priceput ca mi-e imposibil sa-mi amintesc, am balmajit ceva drept raspuns, si m-am indepartat rusinata, in graba.
Ciudat este faptul ca atunci cand aud din intamplare ca cineva de langa mine este rugat sa ofere anumite informatii, ma trezesc ca raspund eu in locul omului, cu o rapiditate si o prezenta de spirit cum rar poti sa vezi.
Cert e ca atunci cand sunt luata pe nepregatite, ma pierd atat de tare, incat imi uit pana si numele. Nu stiu cum cum se numeste boala asta si, mai ales, cum sa ma vindec de ea. Dar sunt constienta ca am o “mica” problema. Abia acum ii inteleg mai bine pe acei indivizi, care in momentul cand se trezeau pe strada cu microfonul in fata, incercau sa se eschiveze, pretinzand ca nu sunt din orasul respectiv.
Cand mergeti pe strada, la plimbare, catre scoala sau serviciu, cu probleme de rezolvat, sunteti atenti la peisaj, la tot ce se intampla in jurul vostru, sunteti ancorati in realitate sau sunteti aerieni ca si mine, ignorati trecatorii, masinile, sunteti doar voi cu gandurile si framantarile voastre, incercand sa gasiti raspunsuri la diferite dileme?
Cred ca si eu sunt la fel ca si tine . Mai rau chiar.
Imi amintesc cand eram in Bucuresti, am luat de vreo 2 ori metroul in sens invers de la Iancului, statie la care coboram si urcam in fiecare zi
In plus de vreo cateva ori mi s-a intamplat sa uit sa cobor din metrou pe unde mergeam si sa ma intorc apoi o statie -doua.
Si vorba aia, am trait toata viata aproape in orasul ala, nu era ca nu cunosteam. Dar pur si simplu, absorbita de ganduri, uitam pe ce planeta sunt.
Insa atat timp cat nu uit aragazul deschis cand plec de acasa, eu zic ca stau inca bine :biggrin:
:biggrin: :ninja: Eu cele mai mari probleme le am la metrou. Acolo e terenul propice pentru a fi abordata si intrebata tot felul de lucruri. Evident ca niciodata nu raspund, dar imi dau seama ce trebuia sa spun abia cand omul se indeparteaza dezamagit. :blush: :angel: :silly:
Aragazul nu prea il mai deschid…deh, acum gatim la aburi sau deloc. Da, da, e bine ca nu suntem pericol public. Totusi, eu as dori sa gasesc o modalitate prin care sa-mi cada mai repede fisa. :dizzy: :ermm:
Eu am “boala” opusa. Vad tot, aud tot :biggrin: Uneori cred ca atata atentie (care la mine vine la pachet cu o memorie foarte buna) este uneori obositoare pentru creier ca se incarca de tot si de toate. Dar daca asa sunt construita…o iau si eu ca pe un dar. Mai rad colegii mei de mine sa ma duc la Romanii au Talent
Probabil esti o persoana realista si curioasa. De fapt, si articolele tale denota asta. Esti foarte interesata de tot ce se intampla in jurul tau, nu-ti scapa nimic. :biggrin: :tongue:
Parerea mea e ca are un talent care tot incerc să-l dezvolt , e foarte dificil sa incerci sa fi foarte atent la oameni să inveti sa poți spune niște detalii despre ei de la prima vedere a lor , de exemplu sa sti ca e casatorit , etc. Eu unul nu-l am da incerc sa-l fac. :)
Bun venit pe blog, Catalin. Este foarte greu ce incerci tu sa dezvolti, in primul rand pentru ca aparentele inseala. :biggrin:
Talentul suprem ar fi sa putem citi si observa adevarul de dincolo de aparente.
Da, da si cand imi scapa cate ceva se ingrijoreaza lumea ca mi-e rau :biggrin:
Vezi daca i-ai obisnuit rau? :biggrin: :tongue:
Da, da, dar nu ma lasa sufletul sa-i dezvat. Puteam sa ma duc la Romanii au Talent . Ce stiu sa fac: sa vad, sa aud si sa memorez … multe si nenumarate nimicuri :))))
:biggrin: :silly: Nu stiu cum sunt altii, dar eu nu ma pot uita la emisiunea asta. Mi se pare asa…insipida. :ermm:
Am tinut aseara televizorul deschis pe ea dar nu m-am uitat efectiv. A fost asa ca un fundal. Prefer emisiunile cu cantat :D
Trebuie sa fiu atenta pentru ca circul foarte muly cu bicilceta! Iti dai seama ce ar însemna neatentia! :sideways:
Dar astazi sa vorbit de chestia cu capul în nori… Sa fie coincidenta? :biggrin:
=)))) Este nemaipomenit cum eu si Nice ne gasim atat de des pe aceeasi lungime de unda! :D
De felul meu, sunt aeriana. Mai ales cand vine vorba de situatii in genul celor prezentate in articol, e clar. Cand merg spre munca dimineata nu vad nimic in jur, am castile in urechi si alerg in ritmul muzicii. Nici pe mama n-am vazut-o intr-o dimineata desi imi facea semne disperate. :)) Pana nu m-a apucat de mana, habar n-aveam eu… :D
Totusi, atunci cand situatia o cere, sunt cu picioarele pe pamant. Realitatea asta e prea nemiloasa ca sa ne putem permite sa fim visatori tot timpul. :D
Pai da, la mine e scris si in zodie, capricornii au capul in nori, dar picioarele pe pamant.
Nu, nu tot timpul, doar din cand in cand. Atunci cand avem nevoie sa evadam…si mai ales avem voie s-o facem. :ermm: :biggrin:
Da, Minnie, e doar o frumoasa coincidenta. Asa e, cand mergi cu bicicleta nu-ti permiti sa fii cu capul in nori. Oricum la mine e ceva nativ. :biggrin: :happy: :ninja: :alien: :silly:
Rar tare se intampla sa fiu deconectat de la realitate… asta cand am ceva probleme care ma consuma… ca la pc consuma resurse nu gluma.
Dar totusi am grija sa nu dea masina peste mine… :biggrin:
Si eu o evit. :cheerful: :unsure: In ultimul moment. :ninja: Plutesc pe undeva pe unde plafonul norilor e coborat. Nu am ajuns in sferele inalte ale atmosferei. :biggrin:
Esti un baiat cu picioarele pe pamant si capul pe umeri, inseamna. Nu te fastacesti, nu te pierzi cand esti intrebat ceva din senin? Esti prompt, spontan, exact? :dizzy:
de obicei da, n-am probleme din astea. Daca stiu ajut daca nu sfatuiesc sa se mai intereseze :-p
Pai eu de obicei stiu sa raspund la intrebari si vreau sa ajut. Problema e ca nu pot sa ma adun… Ai vreo sugestie? :biggrin: :tongue: :silly:
nu stiu am un prieten care tot asa se pierde :)) in prezenta persoanelor straine. Asta e firea lui nu cred ca poate face ceva :) :silly:
Pai asta cu persoanele straine e semn de timiditate… Oare sa fie si cazul meu? :blush: :alien: :unsure: :tongue: Eu vreau sa se poata face ceva, dar nu stiu exact ce. I need help.
incearca sa cunosti persoane noi :D :angel:
Aoleo, Pato, daca ai sti cate persoane noi am cunoscut in ultimii ani… Uf, sunt satula de sportul asta. :sick: Ah, sa nu te gandesti la planul sentimental.
pai nu acolo bateam :sideways: , nu cred ca te-ar ajuta in cazul asta…ba din contra :whistle:
Pato, eu pot ajuta orice om atat timp cat sunt conectata la realitate, cand cad in visare, cand evadez din lumea asta(de obicei se intampla pe strada, in drum spre serviciu), atunci am constatat ca-mi este imposibil. :cwy:
eu ma duc pe o banca pe malul dunarii si fac asta :D dar se intampla cand imi doresc. :ermm:
Da, asa e ideal, insa la mine se intampla involuntar… :dizzy: :ermm:
Mi se mai intampla si mie sa fiu cu capul in nori ca am probleme ce ma macina, cand fac planuri, cand ma gandesc intens la anumite evenimente din viata mea! Atunci merg pe strada si nu vad nimic, nu aud nimic, sunt in lumea mea!
Dar sunt si perioade calme cand absorb totul! in special in vacante! asta e si un motiv in plus pt care imi place sa calatoresc
Ei da, cand calatorim altfel sta treaba. Atunci nu ne permitem sa fim visatori. Eu ma refeream strict la momentele cand suntem in orasul in care traim si circulam fara sa fim atenti la detalii.
Ah, nu esti singura!
Chiar saptamana trecuta m-am trezit ca ma intreaba un biciclist de o anumita strada si am ramas perplexa, parca am uitat si sa vorbesc. Mai nasol este ca abia apoi am realizat ca spre aceiasi strada ma indreptam si eu.
Nu stiu de ce, probabil ne lasam prea afectati de ganduri si probleme. De exemplu, mereu imi spun ca ies sa alerg, sa ma eliberez de ganduri, dar cand ma trezesc in parc, ma framant tot mai tare si nu ma pot bucura in totalitate de alergat, iar asta se simte in opririle dese pe care le fac.
Da, asta e problema, nu lasam prea mult afectate de o anumita problema sau de anumite ganduri. Evadam usor din cotidian si intoarcerea e dificila. Eu sunt intrebata chestii banale pe strada si abia dupa ce se indeparteaza omul de mine gasesc raspunsul. Dar pe mine ma deranjeaza lipsa de promptitudine si nu stiu cum s-o remediez. De aici si ideea articolului. :biggrin:
Şi eu sunt… cum să spun? Căscat.
Nu tu, eu. Tu eşti neatentă.
Am trecut de câteva ori pe lângă prieteni şi chiar părinţi, fără să-i văd.
Ei nu pricep cum de nu-i observ.
O prietenă care venea din sens opus s-a oprit în faţa mea, nepermiţându-mi să trec.
Tocmai mă pregăteam să protestez şi abia atunci m-am uitat la ea.
Mi se întâmplă des.
Se pare că avem trăiri interioare puternice, ca să folosesc un eufemism.
E si asta o explicatie. Buna. Imi place. Pare plauzibila. Cum ii venim problemei de hac? :biggrin: :dizzy: :ermm: Sa fie doar neatentia in cazul meu? Uite, chiar azi mi-am uitat umbrela la metrou. Uh, deja e o boala. :unsure: :tongue:
Oricum, ţi-a mulţumit cineva pentru ea!
:)) Am recuperat-o. :biggrin: :happy: :w00t:
Mă bucur pentru umbrela ta!
Nu putea găsi o stăpână mai bună!
:biggrin: :cheerful: O iau ca pe un compliment. :devil: Cu toate ca nu stiu ce s-a vrut. :ermm: :dizzy: :unsure: :silly:
Pai…ar fi de preferat sa fii atent(a) pe unde mergi atunci când mergi, dar nu se poate mereu.
Da, mi s-a intâmplat si mie.
Apropo, o data m-am trezit si eu cu un microfon bagat sub nas. Intrebarea suna asa: “la ce va gânditi prima data când auziti cuvântul ‘casa’?”. Eu am raspuns: “La Garda Financiara”. “Cum adica??”. “Pai eu tin jurnalul de casa in cadrul firmei si garda financiara când vine asta cere prima data la control: jurnalul de casa”. “Aaaaa, nu…..ma refeream la o casa de locuit”. “Ba nu, m-ati intrebat la ce ma gândesc prima oara”. Si tot asa :-)
Mucalit, Dragos, ca de obicei. :biggrin: Dar cand esti intrebat ceva, iar tu esti cufundat in ganduri, in lumea ta, reactionezi prompt? Sau iti ia mult timp pana gasesti raspunsul?
Depinde de starea in care ma aflu. De cele mai multe ori sunt surprins, dar mi se intâmpla uneori si sa fiu pe faza :-)
Asa am si eu momentele mele de luciditate… :dizzy:
Depinde. Sunt zile in care sunt atenta la tot ce misca in jurul meu si atunci imi face placere sa le raspund altora, sa ii ajut, dar sunt si zile in care nu stiu ce este in jurul meu. Problema este ca intr-o asemenea zi nici macar autobuzul care facea la dreapta nu l-am vazut. Noroc ca soferul avea o zi buna si era atent… :))
Da, si eu am zile si zile. Doar ca in ACELE zile, mi-ar placea sa fiu mai cu capul pe umeri si sa pot ajuta cu informatia ceruta oamenii care au nevoie de ea. :biggrin: :angel: :dizzy: Imi este jena ca nu pot raspunde unor intrebari simple. :cwy:
Neața! Cred ca in liceu am trecut pe langa sora mea fara sa o vad :biggrin: Eu sunt pe undeva la mijloc. Adica, am în minte obiectivele mele, știu ce am de făcut și unde merg, insă sunt conștient și de ce se intampla in jurul meu. De cele mai multe ori, arunc ochii peste tot…mai vorbesc cu un caine, mai ma uit pe cer, la vitrina unui magazin, la o masina care trece, la o duduies simpatica :biggrin:
Neata, Marin, e perfect daca poti fi astfel. Cum ziceam(sau cum ziceai tu) esti multitasking pana si pe strada. :biggrin: Aha, deci te uiti si dupa femei…interesant, nu pareai genul. :ninja: :tongue:
Absolut cu capul in nori . Bine, eu de obicei imaginez scenarii de filme si carti si am fantezii cu toate :biggrin:
Si cand ajungi acasa notezi ideile pe o coala de hartie(sau una virtuala)? Inseamna ca ai o imaginatie bogata. :biggrin:
Din pacate sunt asa coplesita de restul existentei mele… incat nu mai scriu nimic. Ce dramatic a sunat asta . Cand incerc sa scriu e f greu sa organizez si sa pun in cuvinte toate imaginile. Filmul ce fuge prin fata ochilor e o serie de secvente, povestea e “cunoscuta”. Ori ca sa i-o prezint cuiva… necesita munca de detaliu. Ma descurajeaza uneori ideea, daca o gandesc intens.
:)) Esti haioasa, pai da, e de munca, nimeni nu a zis ca scriitorii ar avea un job facil… :dizzy: :ermm:
:) pentru mine totul e mai greu decta pentru restul, in fine.
:biggrin: Hihi, asa obisnuiam sa zic si eu. De cand am blogul observ multe lucruri la cei din jur(pentru ca orice se intampla offline si online poate constitui motiv de articol). Si concluziile ma avantajeaza. Nu sunt eu ce mai cea(la negativ).
Sunt exact ca tine. Eu cand merg pe strada sau cand sunt in taxi, ma gandesc la ale mele, nu sunt atenta la ce e in jur. Mereu sunt foarte concentrata la gandurile mele si mai putin la ce e in jur. :)
Si cand cineva iti cere o informatie, reactionezi prompt? :unsure: Eu cu greu ma adun…asta e marea problema. :ermm: :dizzy:
Nu prea. :) Trebuie sa ma gandesc putin, sa ies din gandurile mele si sa revin la realitate. :)
Ce bine ca ma intelege si pe mine cineva. :happy: Ma simt ceva mai bine, m-am mai linistit. :tongue: :silly:
Eu is cunoscuta pentru faptul ca sunt super aeriana, stau prost cu orientarea in spatiu, asa ca atunci cand ma intreaba cineva sa ii dau indicatii despre un anumit loc, prefer sa zic pas sau sa las pe altcineva (daca sunt cu cineva) sa raspunda.
Pai da, asa se intampla mereu, oamenii vin la mine, dar termina prin a fi ajutati de altii ceva mai spontani si mai rapizi in gandire. :dizzy: :biggrin:
Sunt cam ca tine :P Insa trebuie sa ma ” vindec ” si eu de treaba asta :P
Aha, deci si tu ai sesizat problema, Roxana…ei bine da, trebuie sa existe o cale. :ermm: :dizzy:
Eu de obicei sunt cu capul in nori doar atunci cand ma intorc de la prietena mea si o mare parte din drum e pustiu (noaptea) . :)
:biggrin: In aceste conditii e de inteles, esti foarte indragostit. :cheerful:
De exemplu daca vremea este urata(prea calda, prea rece sau ploioasa) sunt in aceeasi situatie, ma gandesc intens si nu aud nimic, merg inainte fara sa ma gandesc la cei din jur, de parca ei nu ar fi. Dar cand e o vreme frumoasa sunt foarte atent si admir peisajul, oamenii si sunt foarte atent la detalii.
Lucian, si tu esti un iubitor al verii? :biggrin: :happy: :cheerful: :w00t:
Ador vara, parca ma reprezinta cel mai mult si e cel mai placut anotimp:) Deobicei imi place si luna septembrie pentru ca mi se pare mai varatica :blink:
Si mie imi place blandul septembrie(exclusiv climatic). :biggrin:
Bine te-am regasit, Nice! Mie imi place sa fiu atent la ce ma inconjoara, , incerc sa dau atentie celor care trec pe langa mine, locurilor prin care trec, dar mai am si momente in care cad in visare.
La orientare nu stau prea bine, dar incerc sa ma educ in acest sens. Daca stiu sa raspund la o intrebare, o fac cu placere, dar si eu ma rusinez daca nu sunt capabil sa dau o replica lamuritoare.
Bine ai revenit, Danny. Hihi, pai nu are de ce sa-ti fie rusine, ca doar nu esti GPS, nu? :biggrin: :ermm:
Bună!
Stai linistită, nu eşti singura.
În cazul meu sunt total aiurit când trebuie să plec undeva dimineaţa, imediat după ce mă trezesc, se întâmplă să trec fără să îmi dau seama pe lângă prieteni, colegi, cunoştiinţe (am trecut şi pe lângă mama fără să imi dau seama ).
Se mai întâmplă şi când trebuie să ajung undeva cu o treabă importantă (atunci sunt doar eu şi punctul de destinaţie şi nimic altceva :biggrin: ), sau când mă plimb, admir peisajul din parcuri sau ma uit în sus pe clădiri după elemente arhitecturale deosebite :heart: etc şi se întâmplă să trec pe lângă cunoscuţi.
În schimb când vine vorba de traversat străzi, sunt cu ochii în paişpe la orice oră din zi şi din noapte, chit că e trecere semaforizată şi e verde pentru pietoni. :ninja:
Buna, MT, unde mai precis ai vazut elemente de arhitectura deosebite in orasul nostru. Care sunt acele elemente care ti-au atras atentia? Nu de alta dar am un aparat nou nout si nu prea mai stiu ce sa fac cu el, ce sa mai fotografiez in Bucuresti…
Cand trec strazi mari sau bulevarde, desigur, sunt si eu atenta, problema intervine cand sunt pe alei si stradute ascunse, dosite. :biggrin: :dizzy: :ermm:
Deosebite… Mă rog.. Cam cât de deosebite pot fi zonele vechi ale oraşului îm comparaţie cu cele pline de blocuri comuniste. În mare parte mă refer la Centrul Vechi, zona Cismigiu, Zona Ştirbey Vodă, Principatele Unite, Calea Şerban Vodă (sectorul vechi), arealul situat la est de bulevardele Bălcescu şi Magheru etc.
Hm, eu visez demult la Cotronceni si la Mogosoaia. Sa vad cand ajung cu noul aparat foto. Din pacate momentan nu poate fi utilizat… :cwy:
Sincer nu stiu ce anume trebuie sa fac :)) Probabil ar trebui sa scap de acel lucru care imi distrage atentia sau sa nu ma mai gandesc la multe lucruri …
Iar asta e imposibil in cazul nostru! :biggrin: :happy: :tongue: :silly:
Sunt cu capul in nori…era si o melodie :), uneori mai trec si eu pe langa persoane pe care le cunosc fara sa le salut, pur si simplu in momentul in care sunt eu si “gandul meu”, restul persoanelor din jur nu mai conteaza. Uneori cand vreau sa imi pun gandurile in ordine iau masina tatalui meu si ma duc pe un deal din apropiere de unde se vede tot orasul si stau acolo cat timp am eu nevoie, e foarte relaxant :D.
Da? Uite ca in clipa asta nu mi-o mai aduc aminte. :biggrin: :dizzy:
Pai cum sa spun, eu nu vreau sa evadez, o fac involuntar, e a doua mea natura. :alien: :tongue: :tongue:
La mine depinde, am momente cand sunt atenta, altele in care sunt visatoare. In acele momente si mie mi se intampla cam aceleasi lucruri de care ai povestit si tu.
Sa stii ca mai am si eu momente de luciditate. :biggrin: :dizzy: :ermm:
Daca am ganduri foarte multe…sunt ceva mai aeriana. In sensul ca nu prea ma intereseaza pe unde merg, adica nu vad ma nimic in jur. Dar asta doar aparent. Daca insa ma opreste cineva sa ma intrebe ceva nu se pune problema sa fiu luata ca din oala, cum se spune. Imediat ma cuplez la realitate.
Doar sa nu stiu ceva pe undeva ca sa nu pot da o explicatie cuiva dar, de regula, tot timpul sunt gata sa raspund la orice.
Super! :happy: :wink:
eu cred ca… tu nu mai trebuie sa circuli cu metroul… si te vindeci….
cumpara-ti masina… cu sofer… si atunci el este cel intrebat… si treba lui cum si ce raspunde…
mie chiar imi place sa ofer informatii despre directii prin oras… evident ca la unele intrebari nu stiu ce sa raspund si atunci zic simplu ca nu stiu…
imi amintesc… in vara eram cu metroul… si doua persoane nu stiau, cum sa ajunga undeva… si cum de obicei umblu cu harta de metroul la mine… nu doar ca le-am explicat cum sa ajunga… dar le-am oferit si harta drept amintire… la despartire am intrebat de unde sunt… erau din italia…
Ce gest frumos, Ovi, eu ma blochez cand sunt rugata sa dau indicatii, indiferent de locul unde ma aflu. Din pacate nu imi permit sofer momentan. :biggrin:
lasa…
este suficient pentru inceput masina…
va urma venirea soferului…
tot inainte…
:ermm: :dizzy: Merci de incurajari, Ovi. :biggrin:
Eu deobicei sunt foarte atent la trafic, nu vreau sa fiu calcat de vreo masina insa recunosc ca uneori si pe mine ma framanta diferite ganduri si am senzatia ca sunt singur pe strada.
Valentin, pai nici eu nu vreau sa fiu calcata de masini. Pe strazi si bulevarde sunt in general atenta, problema apare la stradutele mici(gen alei). :ermm:
Măi, să știi că eu foarte rar pățesc să nu-mi dau seama pe ce lume trăiesc când merg pe stradă. De fel sunt foarte atent pe unde merg sau cine e pe lângă mine. Când mi se cer informații despre anumite zone, de obicei le ofer dacă le știu. Mai greu e să îi explici unui străin pentru că ăla n-are pic de habar de București :))
Si eu as sti sa le ofer daca nu as fi deconectata de la realitate.
Cu capul in nori ajung si eu, insa cand sunt abordata si ma fastacesc nu e pentru ca eram prea distrasa ci ca ceva m-a emotionat prea tare.. de obicei sunt foarte atenta in jur si ajut oamenii chiar daca nu mi-au cerut-o: eram intr-un magazin s cineva vorbea despre ingrediente si bucatarit, plicul pe care il cauta era langa mine si i l-am oferit alaturi de o parere. Eu care sunt foarte timida, dau dovada cateodata de curaj si de o spontaneitate care uimeste. :D
Da, nu exclud nici posibilitatea asta, uneori sunt si eu timida… dar vorba ta, dau si dovada de mare curaj in anumite circumstante. :ermm:
Si eu patesc la fel, mai ales daca am perioade mai dificile. De doua ori am reusit performanta sa ajung pe capota masinii de politie, dupa ce am vrut sa trec strada fara sa ma asigur :-) Sunt momente cand problemele ma doboara si nu pot sa ma concentrez la absolut nimic altceva. Fie ca-s pe strada ,fie ca-s acasa. Nu de putine ori m-am trezit ca citeam pagini intregi fara sa retin absolut nimic. Iar pe strada sa strige lumea dupa mine si eu sa merg linistita.
Foarte rar reusesc sa merg asa, linistita…sa ma uit in jur, sa vad fetele oamenilor, peisaje, vitrinele magazinelor…
:biggrin: :happy: Esti foarte haioasa, Ella. Te inteleg perfect la partea cu problemele care uneori ne coplesesc. :dizzy: :ermm: :cwy:
Hihi, să fii doar atentă la mașini – asta e cel mai important, în rest e ok să fii cu capul în nori :happy: Când merg pe stradă, am obiceiul să fabulez. Îmi imaginez tot felul de chestii fantastice Nu mă gândesc la probleme și frământări din viața reală, de zi cu zi, îmi ajunge cât o fac în rest, toată ziua. Mersul pe stradă echivalează o plimbare relaxantă pentru mine, indiferent de destinație.
Îmi pun căștile pe cap, visez cu ochii deschiși, dar mai observ și oamenii din jurul meu, clădirile, străzile. Și fabulez Dar muzica e necesară.
Cred că bucata asta din film exprimă cel mai frumos mersul meu pe stradă din ultimele luni: (de la minutul unu încolo, mai exact)
http://youtu.be/63CzbeGzSCo
ba, și mai exact, de la 2:32, pe-acolo :silly:
ce mult imi place orasul asta… chiar si acolo… in minutul 2:32… centrul Brooklynului…
Ovi, daca am reținut bine din comentarii, tu ești stabilit în State, nu? Chiar în New York ? Eu eram certată cu orașele, până nu demult, dar ceva s-a schimbat, nu știu ce. Personajul zice frumos… faptul că divinul (ce-o fi însemnând asta pentru fiecare dintre noi) poate fi regăsit în concretul străzilor și al mașinilor, la fel cum îl găsim în natură. Mai greu totuși, cred eu
da… sunt in new york din 1988 si imi place mult orasul asta… mai ales in perioada sarbatorilor de iarna…
videocliul este realizat aici…
divinul… da… fiecare il percepem in mod diferit… iar eu cred ca el se regaseste cel mai frumos in noi insine…
Ovi e indragostit de orasul in care traieste. Ce poate fi mai frumos de atat? :happy: :unsure: :tongue:
Iulia, chiar te invidiez ca pentru tine mersul pe strada e sinonim cu relaxarea. La mine nu se intampla asta nici macar in vacante. Uite, de ex asta toamna, mai mult alergam decat mergeam. Si cu gandul tot la poze…sa nu cumva sa scapi ceva interesant. Greu. :ermm:
Având în vedere condițiile care țineau de timpul disponibil din excursie, se înțelege de ce erai tot într-o alergare. Dar măcar atunci când ține de tine, e frumos să lași toate deoparte. Ce-i drept și eu mă mai grăbesc uneori, dar am învățat că doar pentru că am păsul grăbit, nu înseamnă că mintea trebuie să îmi fie agitată. Poate fi doar vioaie Dar e destul de greu, da..
Iulia, ce am relatat mai sus mi se intampla in special dupa ce vin de la serviciu. Iar serviciul meu este extrem de obositor, stresant, epuizant. O fi frumos sa le las pe toate deoparte, de obicei reusesc sa evadez din cotidian, dar tocmai asta e problema, evadez prea departe :biggrin:
Uneori sunt pe fază, alteori… Da, pățesc și eu de-astea. Am momente când pățesc exact ca tine și momente când sunt mult mai rău: cum pleacă solicitantul de lângă mine, cum îmi dau seama că i-am spus bazaconii și trebuie să-l fugăresc să-mi îndrept greșeala. În afară de asta, când sunt, să zicem, ”pe fază”, dacă nefericitul îmi cere o direcție, n-a fost cred ocazie în care vorba și fapta să-mi fie la unison: dacă i-am arătat cu mâna spre stânga, e musai ca mesajul verbal să fie ”La dreapta!” și invers, îi arăt spre dreapta și precizez cu toată convingerea: ”La stânga!”. Când îl văd pe om buimac, realizez imediat și mă corectez (uneori tot așa :) )…
În fine, remediu există, eu îl practic de când era să accidentez o mașină care circula regulamentar pe stradă și m-am năpustit asupra ei fără milă încercând s-o prind de bot. Mi s-a întâmplat de două ori și mi-e că a treia oară o să fie cu noroc și chiar o să prind una, dacă nu mă potolesc. În principiu, fac niște exerciții de concentrare pe momentul prezent: când realizez că sunt prea ”dusă”, încerc să mă fixez pe ceva din afara mea, ca să pot rupe șirul gândurilor, iar când sunt prea obosită, caut să nu mă mai gândesc la nimic și să ajung cât mai repede să mă odihnesc.
:biggrin: Delicios commentul, e bine ca incerci sa realizezi acele execitii de concentrare, adica faptul ca tu constientizezi la un moment dat ca esti prea rupta de realitate e un pas inainte. Eu imi dau seama de asta abia cand un “musteriu” imi cere indicatii si abia atunci cobor pe pamant. :biggrin: :dizzy:
De obicei, sunt destul de atenta la cei din jur (mai ales la grimase si reactii), dar am foarte multe momente (la 5 dimineata, de exemplu) cand nu vad pe unde merg pe strada, cand ma gandesc la primele lucruri pe care trebuie sa le fac cand ajung la radio, care este ordinea stirilor si ce se anunta in agenda zilei. Ei, in momentele alea, poate sa treaca si trenul pe langa mine ca nu-l aud si nici nu-l vad.
Si eu am patit chestia asta, insa am simtit-o pe propria piele .. eram prea concentrat pe o chestie anume ca nu stiam cum sa fac ca sa ies din problema si din greseala am incurcat metroul, tot pe la Costin Georgian . :D
depinde de moment, uneori am castile in urechi si-s conectata la ce se intampla la radio, alteori mai arunc cate un ochi pe strada. iar cu prezenta de spirit, depinde la fel de cum ma prinde glontul, e posibil sa fiu pe faza si sa-l ajut pe om indreptandu-l in directia corecta sau sa raman pe ganduri si atunci ii dau o indicatie vaga…