Stați nu vă alarmați, n-am comis nicio infracțiune, e doar o metaforă. Sunt acasă și mă bucur de puțină libertate. Și simt că trebuie să scriu (mai mult pentru mine însămi) aceste rânduri. Nu vreau să pară ca o explicație a absenței mele de pe blog sau ca o lamentare pentru că nu caut milă, consolare sau cuvinte de încurajare. Nu scriu pentru a mă elibera sau a mă descărca. E o pagină din viață mea peste care nu vreau să trec așa ușor.
Sunt gândurile mele de student în anul I care a terminat (încă nu știu dacă cu bine) prima sesiune. Așadar iată câteva concluzii la cald:
Discrepanța dintre așteptări și realitate
Am intrat la facultatea asta cu gândul să învăț. Să acumulez cunoștințe, deprinderi, priceperi. Dar nu mi-am imaginat niciodată că va fi atât de greu. Nu mă așteptam la asemenea pretenții exagerate din partea profesorilor. Dar am înțeles în cele din urmă că e doar vina mea, pentru ca am crezut că tot procesul va fi ușor, frumos, lin. Trebuie să-mi fie învățătură de minte și să nu mai comit greșeala de a vedea dinainte trecut obstacolul, oricât de mic ar părea el.
De ce ocnaș, totuși?
Pentru ca mă simt ca la închisoare. Stau doar în casă si fac teme de dimineața până seara. La 9 AM mă așez la calculator și mă mai ridic de la masa de scris abia la 10-11 PM. A doua zi o iau de la capăt. Am timp doar să mănânc și să dorm (noaptea). De Crăciun și de Revelion am făcut teme. Nu ies din casă, nu mă mișc, nu am timp pentru nimic altceva.
Întotdeauna după furtună iese soarele
Acum, că s-a terminat primul semestru, am uitat tot coșmarul prin care am trecut. Sunt relaxată, sunt în vacanță. Parcă nici nu s-a întâmplat. Totuși nu mă pot bucura pe deplin pentru ca mă gândesc non stop la semestrul II pe care mi-l închipui și mai solicitant pentru că va intra în scenă o materie cu care eu nu sunt în cele mai bune relații (ca să mă exprim blând).
Încrederea în sine nu e constantă de-a lungul vieții. Azi poți să te simți stapânul lumii, undeva sus pe Everest, a două zi însă poți pica dureros, undeva sub nivelul mării, debusolat și fără perspective.
Ei bine, dacă înainte de începerea facultății debordam de entuziasm și încredere în forțele proprii acum sunt cumplit de demoralizată, iar îndoielile privind capacitatea mea intelectuală și puterea de muncă mă copleșesc. Sunt tentată zilnic să renunț. Îmi dau seama că sunt depășită de situație, ca e prea mult pentru mine.
Prezentul e gri, dar viitorul trebuie să fie luminos
Nu știu cum se va termină odiseea asta, însă sper că voi duce la bun sfârșit proiectul proaspăt început. Până la urmă, ce e ușor în viața asta?
Spuneți voi!
Nu știu ce facultate urmezi și de ce pretențiile profesorilor frizează absurdul. Ești singura studentă de care aud că n-are timp nici să chiulească. Înțeleg, în sesiune stai mai mult să înveți, mai ales dacă n-ai făcut-o deloc în afara ei, dar niciun maraton de peste 12 ore de toceală pe zi nu-i normal. Numai de învățătură nu poate fi vorba. În plus, tot ce asimilezi cu găleata elimină creierul repede, aproape complet. Trebuie să asimilezi cu ceșcuța, ca să-ți rămână ceva mai târziu în memorie.
De asemenea, s-ar putea să nu știi să înveți, lucru curent pentru cei mai mulți, deși ar fi trebuit să fie primul lucru pe care să-l deprindă. Personal, am învățat să învăț abia spre sfârșitul facultății. Nu-i niciun secret, dar nu ți-l spune niciun profesor: învață după conspecte. În primul rând, înveți fără să vrei când faci conspectele și, a doua oară, când te gândești că e cazul să înveți după ele.
În viața de licean și student am făcut multe fițuici. Ei bine, constatam adesea că învățasem în timp ce le făceam. Și era mult mai ușor.
Sper să-ți fie de folos!
Eu numai din conspecte invat. Altfel nu pot. Asta e a doua facultate si de-a lungul vietii am dat tone de examene.
De data asta nu am avut examene(doar sesiunea asta ne-au iertat). Am avut de elaborat niste teme/lucrari/eseuri orginale, creative, valoroase. 12 ore pe zi ma documentam, prelucram ideile din alte documente si concepeam tema mea. O redactam. Sa elaborezi o lucrare de 5-6 pagini, creativa, originala, valoroasa, perfecta, nu e chiar floare la ureche.
Inteleg despre ce vorbesti. Am urmat si eu o facultate de 6 ani ce se baza pe creativitate si proiecte studiate in mare detaliu (Arhitectura peisagera) pe langa toate informatiile ce tin de plante (intretinerea lor, denumiri in latina multe si complicate) mai aveam si proiectare, desen tehnic, geometrie descriptiva, genetica, biofizica, biochimie. Pe scurt, un chin. Mi-a fost greu sa invat si aveam multe examene si colocvii, proiecte mari si grele in fiecare sesiune. De aceea te inteleg foarte bine si stiu ca la unele facultati chiar nu ajunge numai perioada de sesiune pt a te pregati. Insa ce iti pot recomanda pt ati usura munca si mai ales pt a te simti tu mai bine este sa nu mai fi perfectionista. Sunt convinsa ca incerci sa faci totul perfect si ai foarte multe asteptari de la tine care te consuma pe interior si iti consuma toata energia si resursele. Nu spun nici sa cazi in extrema cealalta, de a le face de mantuiala, dar trebuie sa gasesti un echilibru pentru ca facultatea sa nu-ti consume tot timpul si sa te simti in continuare ca la inchisoare. Acesta e sfatul meu prietenesc si sincer. Iti tin pumnii!!
Da, ai descris foarte bine situatia, Alice. Problema cea mai mare e ca ma asteptam la ceva super easy, pentru ca e invatamant la distanta si e platit cu bani multi. Credeam ca stau acasa si dau examene din fata calculatorului gen test grila. Evident ca m-am inselat amarnic. Nu e vina nimanui, e vina mea ca nu mai am contact de ani de zile cu viata de student si nu stiam exact cu ce se mananca ea. Prima facultate am terminat-o demult si nu prea mai am amintiri din acea perioada.
8O 
Incerc sa nu dau prea multe din casa pentru ca cine stie cine ne citeste…
Nu fac proiecte tot timpul, acum de exemplu, de cand le-am predat pe toate, ma relaxez. Dar cat am muncit la ele m-am imbolnavit. De stres.
Merci mult, eu sper sa reusesc sa fac fata tuturor provocarilor ce ma asteapta.
Iti doresc sa ai mereu increderea in sine!
Ea te va ajuta, dandu-ti senzatia interioara de putere, pentru a actiona in indeplinirea propriilor dorinte.
Cand sufletul nostru este inundat de ploaia necazurilor si incercarilor, (in cazul tau a examenelor), sa dam perdeaua de nori si vom vedea cum razele sperantei vor inunda fiinta noastra si vom capata putere sa urcam pe treptele credintei cat mai sus. Dupa ploaie iese curcubeul fagaduintei Domnului si rasare soarele. La fel si in viata noastra trebuie sa avem speranta ca Dumnezeu ne ajuta si El indreapta lucrurile spre bine.
Dumnezeul nadejdii sa te umple de toata bucuria si pacea pe care o da credinta, pentru ca, prin puterea Duhului Sfant, sa fii tare in nadejde! Romanii 15:13.
Calda imbratisare!
Multumesc mult de incurajari, draga Aura. :* Cred ca aceasta incredere trebuie mereu alimentata din exterior de eventuale reusite, de vorbe frumoase(ca ale tale), de oameni buni si cu suflet mare (intelegatori, altruisti, empatici). Cel putin asa se intampla (constat) in cazul meu. Daca ceva cat de mic se intampla si am o sincopa, o nereusita, un esec, am parte de cuvinte urate din partea colegilor sau profesorilor(nu neaparat de la facultate, la modul general zic), ma demoralizez rapid. Imi pierd (cel putin pentru o perioada) increderea in mine.
:D
Sper sa-mi ajute Dumnezeu sa termin proiectul asta cu bine si sa nu ma retrag pentru ca asta e sentimentul ce ma incearca atunci cand sunt prea multe piedici si drumul nu e deloc lin. Nu stiu cat vom mai putea lupta cu morile de vant. Am impresia ca m-am inscris la Oxford sau Cambridge nu la o amarata de facultate la distanta.
Imi amintesc si eu perioada in cauza. Am ales mai intai facultatea de litere – dupa un an am renuntat. Era foarte solicitanta si mi-am dat seama ca nu ma ajuta cu nimic si chiar nu imi place.
Am ales apoi facultatea de psihologie unde fiecare curs, seminar a fost placere. La final m-am simtit foarte norocoasa doar pentru ca am avut aceasta ocazie de a invata atatea lucruri, de a ma descoperi pe mine si multi alti oameni frumosi.
Daca iti place cu adevarat, restul nu mai conteaza. Toata munca asta pe care o depui va fi rasplatita la un moment dat intr-un fel sau altul. Important este sa fii sigura ca este ceea ce vrei, ca te implineste ceea ce faci. Greul trece, satisfactiile raman.
Bafta multa in continuare!
Sa fie! :-) Ma bucur mult pentru tine ca ti-a placut facultatea pe care ai urmat-o. 8) :-) Este minunat ca ai simtit astfel.
Usor e sa zambesti! Sa te bucuri de o raza de soare, sa razi de tine si faci glume si sa iti imfrumusetezi ziua prin asta. Iti da energie. Mie una imi da, dar acum cine stie poate o fi doar astenia de primavara care are efect invers la mine. :)
Mult succes iti doresc si rabdare!
Merci mult, Cornelia. :-) Rabdare am, doar de succes mai am nevoie.
Vine si succesul! :)
Il astept, sper sa ma viziteze curand. :D Si sa ramana.
asa este, dupa furtuna iese soarele mereu!
Da, dar conteaza si cat dureaza furtuna si cat straluceste soarele.
8O