Therme București – impresii la cald din paradis

therme-the-palm

Am ajuns și eu în sfârșit la Therme!

Da, se pare că asta e soarta mea, să mă extaziez ultima de locurile pe care ceilalți le-au vizitat demult și de care deja s-au săturat.

Tot eu sunt și ultimul român ce nu ajunsese încă la Roma și, de asemenea, ultimul român care nu trecuse pragul Castelului Reginei Maria din Balcic.

Chiar și așa, vara asta a fost fabuloasă, specială, pentru că am trăit câteva momente în care am fost copleșită de emoție, de un entuziasm pur, izvorât din bucuria în fața frumosului: primul a fost în Paxos și Antipaxos, al doilea la Grădina Botanică din Balcic și ultimul, ieri, la Therme.

Iar în acest articol nu vreau să vă povestesc despre cum a fost construit cel mai mare spa din Europa, de la ce adâncime se extrage apa termală, câte locuri de parcare există și ce materiale s-au folosit pentru pardoseală. Vreau doar să vă vorbesc despre emoții, despre experiența mea într-un loc deosebit, despre ce am simțit, ce mi-am plăcut și mai ales de ce nu aș mai reveni acolo prea curând.

Da, am avut ocazia să mă relaxez într-un decor de vis, să admir palmierii, orhideele și calele din pădurea tropicală, să mă minunez de piscinele cu aromaterapie, să mă destind pe sezlongurile cu hidromasaj din piscină, printre bulbucii buclucași dătători de senzații uimitoare și să beau un delicios cocktail sau un frappe răcoritor așezată în cel mai confortabil scăunel direct în apa caldă la pool barul din piscina exterioară. Am făcut plajă, m-am bronzat în hamac, am testat baia de aburi “Rainforest” unde mirosea demențial, am profitat de tot ce avea de oferit zona The Palm, aleasă pentru petrecerea unei zile de vară, însă am rămas și cu un gust amar care mă împiedică să spun un da hotărât unei reveniri în paradis.

orhidee-therme-bucuresti

sezolonguri-zona-palm

relaxare-the-palm-therme-bucuresti

hamace-therme-bucuresti

În primul rând mă deranjează prețul. Toată lumea spune că e ok, însă personal îl consider uriaș pentru actualul meu buget. A fost o experiență, am văzut cum e la Therme, dar a doua oară nu știu dacă-mi voi mai permite luxul de a cheltui 130 de lei într-o singură zi. În opinia mea Therme e un loc pentru cei cu venituri peste medie.

Și o să vă explic în detaliu cum stă treaba cu banii. 69 de lei costă intrarea pentru o zi. Dar este imposibil să nu cheltuiești suplimentar.

bon-fiscal-therme

Ești tentat să consumi mereu câte ceva, un cocktail, o înghețată, suc/bere/vin sau un croissant, o prăjitură. În plus, mâncarea e scumpă. De exemplu, două bucățele mici de pește au costat 21 de lei.

restaurant-exterior-the-palm-therme

ce-mancam-la-therme

(frigărui de cod negru plus garnitură de cartofi cu rozmarin, 26 de lei)

Stând în apă atâtea ore dezvolți un apetit neașteptat și ți se face tot timpul sete. Iar faptul totul este contorizat de brățara primită la intrare și pe moment nu trebuie să scoți bani (din slip) face ca totul să pară un joc.

Bine că măcar ei îți interzic să cheltuiești exagerat, creditul meu total de pe brațară a fost de 385 de lei.

În al doilea rând, nu mi-a plăcut deloc transportul gratuit. Aglomerație (și era 9:15), vacarm de nedescris, dezorganizare. La plecare (ora 20) autobuzul n-a mai venit. Ni s-a spus ca a rămas blocat în trafic. Nu întru în amănunte că risc să scriu un roman.

cum-arata-bratarile-therme

autobuz-gratuit-therme

Și ultimul inconvenient este legat de muzica din Therme. Am avut inițial impresia că sunt la un spa, rapid am înțeles că de fapt am nimerit la discotecă. Muzica răsuna asurzitor în tot complexul. Unora li s-a părut în surdină, asta e, chestie de percepție.

În plus:

-nu înțeleg rostul acelui lac artificial cu apă extrem de murdară

lac-artificial-therme

– plaja cu nisip este foarte departe de piscină

acoperișul retractabil nu a fost deschis deși era o zi superbă, însorită, de vară, puteam face o plajă pe cinste

– după ora 16, pe jos, printre șezlonguri și palmieri musteau bălțile, se aluneca foarte ușor, pare extrem de periculos să te deplasezi dintr-un loc în altul. 

minusuri-therme-bucuresti

Sinceră să fiu mi-aș fi dorit să găsesc la Therme o oază de liniște (să-mi aud doar propriile gânduri), un spațiu destinat meditației, introspecției. Deși aceasta a cam lipsit, au existat alte lucruri care au compensat și m-au fascinat:

Așadar, iată și un top al principalelor atracții din zona The Palm în viziunea mea:

1. Apa termală, tratată, ozonificată, purificată, schimbată la fiecare 4 ore, cu o temperatură plăcută (35 de grade în piscina interioară, 36 în cea exterioară), fără clor, albastră, clară, ireală. Inițial mi s-a părut prea caldă, obișnuită fiind cu apa mării. Apoi mi-am dat seama că de fapt asta este temperatura ideală și nu mi-ar fi plăcut să fie mai  rece.

piscina-termala-the-palm

caracteristici-piscina-the-palm-therme

jacuzzi-the-palm-therme

jacuzzi

2. Șezlongurile cu hidromasaj care făceau deliciul tuturor celor prezenți în apa, practic era bătaie pe ele, iar eu nu mai mai săturam de bulele care îmi masau delicat tot corpul, aș fi rezistat sub ele toată ziua (deși o ședință nu trebuie să dureze mai mult de 20 de minute).

sezlonguri-hidromasaj-therme-the-palm

De ce este bun hidromasajul? Pentru că:

– ajută organismul să elimine toxinele și stimulează drenajul limfatic

– reduce stresul și anxietatea

– stimulează sistemul digestiv

– conferă organismului forță și vitalitate

3. Piscinele cu aromaterapie. În bazinul mineral cu apă de la Marea Moartă, care stimulează sistemul imunitar și ameliorează afecțiunile aparatului respirator, era fun pentru că apa te ținea la suprafață și singurul lucru care-ți mai lipsea, ca să te simți ca în pozele de pe google, era ziarul, cel cu litiu ne îmbunătățea brusc starea de spirit, acesta fiind răspunzător pentru buna noastră dispoziție, iar cel cu magneziu și calciu avea și el multiple beneficii terapeutice: regla metabolismul, ritmul cardiac, întărea aparatul locomotor. Timp recomandat: 7 minute.

piscina-cu-aromaterapie-therme

bazin-mineral-cu-litiu-therme

piscina-aromaterapie-litiu

  bazin mineral cu litiu

O singură problemă, în primele două bazine, de îndată ce am intrat, am simțit pișcături, usturime pe întreg corpul. Oare e normal?

4. Orhideele, palmierii, în general toate plantele prezente în interior carea dădeau impresia că te afli într-un loc exotic, o insulă tropicală în miniatură. Dacă nu ar fi existat ele, farmecul locului se diminua considerabil.

plante-therme

therme-bucuresti-the-palm

tree-of-life-therme

Tree of life sau “Arborele ințelepciunii” in vârstă de 120 de ani

5. Piscina exterioară, o prelungire a celei interioare. Accesul se făcea printr-o ușă rotativă și pentru zilele de vară consider că e un must. De fapt eu pentru a îmbina înotul și relaxarea cu bronzul am venit aici.

apa-termala-bucuresti

usa-rotativa-piscina-interioara-the-palm

ușa rotativă care permite accesul spre piscina exterioară

piscina-exterioara-therme

6.  Pool barul din piscina exterioară. A fost pentru prima dată în viață când am savurat o băutură răcoritoare chiar în apă. Cinderella, cocktail-ul cu portocală, ananas, lămâie și sirop de granadine a fost delicios, iar frappe-ul cu gust de migdale revigorant și foarte aromat.

pool-bar-therme

cocktail-in-poolbar

7. Sauna rainforest cu pereți de sticlă, o baie cu aburi cu temperatură de 35 de grade, unde beneficiai (gratis și doar la anumite ore) și de diferite tratamente de înfrumusețare (peeling, măști de față cu argilă). Intrând aici ai impresia că ai nimerit într-o pădure tropicală, iar senzațiile olfactive sunt pe măsură.

Câteva cuvinte și despre personalul de la Therme: cei mai mulți dintre angajații cu care am intrat în contat mi s-au părut super amabili și am apreciat enorm acest lucru. Nu se uită nimeni de sus la ține, nu ești tratat cu indiferență, dimpotrivă, te fac să te simți aici binevenit și răsfățat. Nu știu ce se întâmplă în complex în weekenduri (și nici nu vreau să aflu), eu am ales o zi din cursul săptămânii și aglomerația nu a fost chiar insuportabilă.

Concluzie: la Therme m-am simțit ca în vacanță în Maldive. Sunt super entuziasmată că acum am unde merge ori de câte ori am chef să petrec o zi în paradis. În total, pe drum, dus-întors, fac cca 3 ore.

Și pentru că sunt deja trei zile de când am început să scriu articolul și acum nu mai sunt impresii la cald, ci mai degrabă la rece, pot spune că aspectele negative s-au estompat și că abia aștept să mă întorc la Therme.

Când? Într-o zi cu soare!

PS

Aici aveți și varianta germană a spa-ului bucureștean. Diferența: cadrul natural de vis în care este localizat complexul lor.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

34 de comentarii la “Therme București – impresii la cald din paradis”

  1. Ca de obicei, pozele sunt super.
    În ce privește neseriozitatea și țiganizarea oricărui loc din țară erau deașteptat. E absolut normal anormalul: un autobuz așteptat în zadar și asurzirea metodică a vizitatorilor intră într-un preț nerușinat. Mai curând dezvantajele locului îmi rămân în minte și mi-am promis să nu ajung nicicând acolo.
    În ce privește faptul că ai fi ultimul român care vizitează Roma și alte locuri atractive, te pot asigura că ești măcar penultimul, dacă nu ești chiar mult mai sus într-un clasament al turismului. Românul obișnuit n-are nici timp, nici bani, nici chef să cutreiere țara sau lumea. Românul simplu se mulțumește să se ducă pe stadion, nu atât ca să încurajeze vreo echipă, cât pentru a putea înjura în gura mare, fără să se mire nimeni. Asta e distracția lui, în timp ce scuipă coji de semințe. Unii sunt organizați și vin mai devreme la stadion, în haită, cu bere la 2 litri. Joacă table până intră jucătorii pe teren și pot înjura în voie…
    O altă variantă de distracție a românului simplu o reprezintă ieșirea la iarbă verde, cu mici cumpărați din supermarket și cu berea la 2 litri (asta-i nelipsită în toate situațiile). Nu știu cum reușește românul simplu să lase în urma lui mai multe gunoaie decât ar fi putut face în mod voit. Uite așa peisajul patriei se îmbogățește cu noi munți (de gunoi). Desigur, lângă locul în care a mâncat, pe iarbă, își lasă și excrementele. Trebuie să-și marcheze terenul, ca orice animal, ca să se știe că a trecut și el prin viață.

    1. Apropos de poze, sunt facute cu mobilul si pe fuga, in mare graba si pe ascuns sa nu cumva sa-mi reproseze cineva ca lezez intimitatea oaspetilor spa-ului. Nu este permisa fotografierea in incinta doar realizarea unor selfi-uri. Cel putin asa am citit pe undeva.

      Sa stii ca nu romanii mi s-au parut deranjanti si galagiosi, ci vizitatorii straini, in special italienii. Oare ce or cauta astia aici, cand au o tara atat de frumoasa si spa-uri fantastice la Roma si imprejurimi. Te pomenesti ca vor sa ne plateasca cu aceeasi moneda? :lol:
      In jurul barului din piscina erau mereu straini galagiosi care consumau mult alcool si care nu se dadeau la o parte din calea ta cand doreai sa urci scarile pentru a iesi din bazin. Foarte neplacut, romanii s-au comportat ireprosabil din cate am observat.

      Ma rog, poate sunt eu prea sensibila si pretentioasa, e bine totusi sa te duci personal la fata locului sa te convingi daca merita sa platesti biletul sau nu. Iar daca ai masina personala cu atat mai bine.
      Am observat ca exista multe persoane care nu sunt deranjate de zgomot, inghesuiala, comportamente nepotrivite, muzica data la maxim, dimpotriva, le ignora si chiar le adora, numind asta distractie.

      Aolo, imi displace profund modelul romanului creionat de tine. Nu vreau sa am de-a face in veci cu el. :D :roll: Si da, sunt de acord cu descrierea ta, cam ai dreptate. Nu stiu de ce suntem atat de necivilizati. Atat de needucati, limitati, superficiali. 8O :(

  2. Am citit despre Therme de cand s-a deschis, pacat ca e asa departe, chiar as vrea sa merg si eu. La urmatoarea vizita in Bucuresti o sa incerc sa-mi fac timp :D Unele bazine despre care imi spui imi amintesc de cele de la Hajduszoboszlo, vai cat mi-a placut si mie sa stau la sezlongurile cu hidromasaj :lol:

    1. Therme e departe si pentru mine, daramite pentru cei din vestul tarii. :)) Dar se merita sa vii sa-l vezi, macar ca sa faci o comparatie cu spa-urile Ungariei. :roll: :P :D Pe mine ma incanta ideea de spa in aer liber mai degraba. Poate si unde sunt o mare iubitoare de natura. :oops:
      Hidromasajul e atractia principala in The Palm. Si cum pe mine topoganele nu ma pasioneaza, ce-mi mai ramane de facut? 8O 8) :D

    1. E posibil sa fie la Galaxy, la The Palm nu am vazut asemenea specimene. Am observat persoane dubioase si la Elysium, dar in general doar stranii s-au comportat mai necivilizat.

  3. Holaaa!
    Apai…sa vina ziua aceia cu soare si sa te regasesti cu termele :D Io, dupa ce ca apa, soarele si vara nu ma atrag asa mult, adaug descrierea ta si reiese ca in viata asta probabil nu ajung unde ai ajuns tu :))

    1. Holaaa, Marin, pai se dorea o descriere elogioasa, s-a inteles altfel? :roll: :D :lol: 8O :( E adevarat ca am ramas siderata de preturi, dar mna, nu cred ca indeplinesc profilul clientului ibisnuit de Therme prin prisma salariului meu microscopic. Eram ultima persoana care trebuia sa mearga acolo, pentru mine s-au inventat probabil parcurile, dar am facut un efort si m-am indragostit instant de acel paradis. Ce sa fac acum daca nu sunt fan parcuri? :P :D

      E frumos tare, se merita, trust me.

      Habar nu aveam ca nu iti place nici apa. 8O :D :roll: Stiam ceva de vara, soare, caldura. :lol:

      Cred ca spa-ul asta e mai degraba facut sa mergi iarna cand e ger si te simti ca in vacanta pe o insula tropicala. 8O

      Eu imi doresc sa repet isprava, ba chiar sa upgradez la Elysium, dar astept sa se mai limpezeasca putin apele la munca. :(

  4. wow…
    arata spectacular…
    inteleg comentariile tale… si cred ca le-as face exact la fel… ca nici mie nu-mi place muzica tare… si nici balti printre palmieri…
    dar… nu stiam de locul asta…
    unde este locat?
    cred ca mi-ar place sa-l vizitez… este functionabil si pe timp de iarna???

    1. Da, spectaculos este cuvantul potrivit pentru a descrie acest paradis situat in localitatea Corbeanca, pe DN1, la cateva minute de Otopeni. Se poate ajunge atat cu masina personala cat si cu autobuzul gratuit, au si un site oficial, therme.ro
      De la Pta Romana pana la Therme se fac cca 40 de minute de exemplu.
      Este deschis tot timpul anului si se preteaza perfect pentru sezonul rece. E o experienta similara celei pe care o traiesti in Islanda la Blue Lagoon. :D :lol: 8)
      Chiar iti recomand sa vii la Therme cand ajungi in vacanta in Bucuresti. Dar sa alegi zona Elysium (ai acces in tot complexul) cu numeroase saune tematice si o piscina cu seleniu(pentru tinerete vesnica) sau la The Palm unde am fost eu. Cu siguranta te vei simti minunat! 8) :D

  5. Nu esti ultima care a fost acolo. :)) Eu n-am fost. :P Din pozele tale arata foarte frumos, dar nu cred ca voi ajunge vreodata, nu cred ca-mi doresc. Nu suport aglomeratia. Daca as fi fost din Bucuresti poate ma duceam, de curiozitate. Dar asa..mi se pare prea dificil.
    Si in Iasi s-au deschis tot felul de piscine (bine, nici nu se compara cu Therme) da nu am avut curiozitatea sau dorinta de a merge acolo.

    1. Mihaela, ce coincidenta, nici eu nu suport aglomeratia. :roll: :cry: Insa in timpul saptamanii, eu am fost intr-o zi de miercuri, e mai lejer. In weekend cred ca e full. :(
      Lejer in sensul ca piscina e aproape goala(in zona The Palm), sezlonguri libere din belsug(si afara si inauntru), sute de vestiare goale, dusuri si toalete mereu libere. La Elysium cred ca e si mai bine. Acolo mereu e (aproape) gol. Nu stiu cum e toamna cand se intorc oamenii din vacante, dar vara, in timpul saptamanii e chiar relaxare. Daca muzica ar fi data putin mai incet ar fi perfect.
      Era plin de italieni, de israelieni, de ce n-ai veni si tu sa vezi cum e. De curiozitate, evident. Mie mi-a placut mult de tot si m-as intoarce daca as mai avea bani. :P :oops:

    1. Bine ai revenit pe blog, Alexandra, sa inteleg ca ai avut o vara aglomerata? Eh, ai tot timpul din lume sa ajungi si la Therme sau la Castelul Reginei Maria. O sa-ti placa la ambele. 8) :D

    1. Da, eu as vrea sa merg macar o data pe luna la Therme. Sa vedem daca-mi iese schema. Iti dai seama, la iarna o sa ma simt ca la Blue Lagoon in Islanda, una din destinatiile mele de vis. :D

  6. Eu cred ca incet incet o sa se “romanizeze” complet si spa-ul asta si-o sa ajunga o tiganeala tipic romaneasca, de n-o sa-ti mai vina neam sa treci pe acolo. AM fost si eu prin februarie si mi-a placut, dar asta pentru ca era intr-o zi din cursul saptamanii si era liniste, cocalarii avand la orele respective alte activitati. :) E frumos….dar nu cred c-o sa tina mult.

    1. Eu am fost intr-o zi de august(tot in timpul saptamanii, miercuri) si a fost bine, aerisit, frumos, oameni destul de ok, nu am vazut cocalari.
      Chiar am scris(mai in gluma mai in serios, o postare pe fb in legatura cu personajele gasite la Therme:
      -straini fara numar, in special italieni veniti in gasca si israelieni
      Ei sunt cei mai zgomotosi vizitatori.
      – pensionari care stau in special in prima parte a zilei (au inlocuit hipermarketul cu spa-ul)
      – cupluri de indragostiti (mai mult ele decat ei). Domnitele stau strans agatate de gatul tinerilor(nu au mai mult de 23 de ani) probabil super mandre si incantate de faptul ca ei au avut bani sa le plateasca biletul si consumatia)
      – adoratori ai hidromasajului care n-ar parasi sezlongurile subacvatice pentru nimic in lume. Daca s-ar putea le-ar lua acasa. Printre acestia ma numar si eu(cred).
      -pasionatii de apa cu sare de la Marea Moarta care iau cu asalt bazinul mineral ce promite solemn sa amelioreze afectiunile aparatului respirator si sa stimuleze sistemul imunitar. Pentru ca, nu-i asa, nimic nu-i mai importat ca sanatatea. Problema e ca desi timpul recomandat e de 7 minute unii raman acolo cu orele
      – dupa cel cu sare, bazinul mineral cu litiu este cel mai cautat. Cu greu gasesti un loc liber, deh, toata lumea vrea sa fie fericita, macar si pentru 7 minunte. La bazinul cu Mg si Ca e ceva mai aerisit. E preferatul meu pentru ca e singurul unde nu ma ustura (pisca) pielea cand intru
      – iubitorii de vin, bere(alcool in general) care stau lipiti de barul din piscina si uita sa mai elibereze locul

      :-) :D :lol:

  7. Am auzit de acest loc mi-ar placea si mie sa ajung aici, deci cred ca eu ma incadrez la ultimul roman care nu a fost acolo, de fapt nu am fost nici la Roma, hmm…trebuie sa recuperez nu? Pupici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *